Japonia, un tărâm la care nici măcar nu visam (3)

TIPĂREȘTE

Când am aflat că vom pleca în Japonia și pentru 8 zile vom sta în Tokyo, prima întrebare care mi-a venit în minte a fost ce vom face atâtea zile într-un oraș, fie el și Tokyo. Eiii, dar dacă vă spun că am fi avut nevoie de încă câteva zile și nu înseamnă că am fi văzut tot?! E bine cât a fost și a fost minunat!

În prima zi, după mic dejun pornim spre primul nostru obiectiv și primul contact cu istoria și cultura japoneză. Vom merge să vedem Sanctuarul shintoist Meiji Jingu, unul dintre cele mai importante sanctuare din Tokyo, dar și cel mai vizitat. Situat în cartierul Harajuku și în apropiere de Șhibuya,  sanctuarul se află într-o pădure urbană, creată artificial prin plantarea de copaci donați de populație.  

A fost ridicat în anul 1920 și dedicat împăratului Meiji și împărătesei Shoken care au avut un rol important în dezvoltarea și modernizarea Japoniei.  

Pornim pe drumul ce duce către sanctuar, dar mai întâi trecem pe sub o impresionantă poartă torii sculptată în lemn de chiparos. De o parte și alta a drumului sunt aliniate butoaie cu sake pe partea dreaptă și cu vin pe partea stângă.  Acestea sunt donate în fiecare an de către Asociația Națională a producătorilor de sake și de asociații franceze a producătorilor de vin, în memoria împăratului Meiji și a împărătesei Shoken. Drumul continuă printre copacii cu frunze colorate de la verde la roșu, auriu sau ruginiu. Este o simfonie de culori la care se adaugă și cântecul unor păsări pe care nu reușim să le și vedem. După câteva minute de mers suntem în fața sanctuarului. Trecem și noi prin zona de purificare, spălat mâini și fața, dar din păcate nu se poate intra. Ne mulțumim cu ce vedem în exterior, ne cumpărăm amulete aducătoare de cele bune, tragem bețișoare să ne vedem soarta (tot contra cost) și vom continua cu grădinile din apropiere. O oază de liniște și relaxare prin care se plimba și împărăteasa odinioară. Probabil că în lunile de vară totul e mult mai frumos în grădinile de iris, pe malul iazului cu pești colorați și crini de apă, bonsai din loc în loc, dar e minunat chiar și în luna decembrie. Undeva în grădină se află o căsuță cu arhitectură locală ce completează atmosfera unei grădini japoneze. Probabil aici făcea împărăteasa un popas pentru a savura un ceai matcha.

Ne întoarcem la timpurile actuale și intrăm în tumultul străzii Takeshita, una dintre cele mai faimoase străzi situată în cartierul Harjuku. Strada e plină de magazine cu cele mai îndrăznețe trenduri de modă, magazine cu accesorii și suveniruri, cafenele și mâncătorii. E agitație, e aglomerat, e multă viață și culoare. Încercăm să ne integrăm în peisaj și pentru că în grup se simte nevoia de o cafea , cu bucurie, toată lumea se retrage preț de câteva minute să savurăm o cafea, după care circuitul continuă.

Așa cum spuneam, aici e multă viață și mereu ceva îți atrage atenția, într-o vitrină câțiva tineri prepară pâine de tapioca, în alt loc vei vedea tot felul de dulcegării, o înghețată colorată sau fructe glazurate, iar în capătul străzii se vede o clădire cu o gradină pe o parte din fațadă. Nu știu dacă mă exprim corect, dar așa am perceput eu, o clădire ce în loc de balcoane are o gradină pe mai multe nivele. Poate fotografiile vă vor lămuri.

Nu știu dacă agitația din Takeshita, umblatul de dimineață sau faptul că trecuse ceva timp de la mic dejun, se impune să primim ceva mai consistent decât o cafea sau o înghețată și vom face pauza de prânz/cină, dar despre mâncare poate spun altă dată.

După masă merge și puțin shopping și vom merge la Don Quijote, un centru comercial cu de toate și pentru toate buzunarele.  

Ziua se încheie cu celebra intersecție Shibuya, dar acum vom căuta și statuia lui Hachiko, simbol național al loialității, nu doar că ne vom pierde în valul uman ce traversează strada. Pe Hachiko l-am găsit ușor căci în jurul statuei zeci de turiști vor să aibă o amintire cu câinele ce și-a așteptat stăpânul timp de 9 ani. Este impresionantă legătura creată între om și câine .

Prima zi petrecută în Tokyo a fost pe placul tuturor și cred că vom avea o săptămâna minunată în Țara Soarelui Răsare!

Programul este cam la fel, adică mic dejun și la drum! Azi vom ajunge în cartierul Asakusa și primul obiectiv va fi va fi la înălțime la propriu căci vom ajunge în Skytree, turnul cu cea mai mare înălțime din Japonia, adică 634 de metri. Turnul a fost finalizat în 2012 ca turn de televiziune și radio, iar mai apoi și ca atracție turistică. De aici vom avea orașul Tokyo la picioare și e chir interesant să încerci să descoperi locuri prin care ai trecut la pas.

Pentru a putea urca în turn se plătește o taxă de aproximativ 80 de lei și vom aștepta în ordine să intrăm în lift. În câteva secunde suntem deja la înălțimea de 350 de metri de unde avem o vedere panoramică asupra orașului și experimentăm mersul pe o podea din sticlă. Nu este tocmai comod și confortabil să vezi ce se întâmplă sub picioarele tale. Pe mine m-a cam luat cu amețeală, dar merită!

Tot la acest nivel poți face cumpărături sau să petreci câteva minute la o cafea la înălțime, ceea ce am făcut și noi.

Mai facem un salt și ajungem la 450 de metri unde se află „trotuarul” cel mai înalt din lume, adică un coridor din sticlă, cu vedere 360 de grade. Și de aici avem șansa să vedem Muntele Fuji. Vremea aținut cu noi și chiar dacă suntem la distanță ne bucurăm de imaginea unuia dintre cei mai renumiți munți. O ultimă privire spre Fuji și vederea panoramică a orașului și coborâm.  

La parterul turnului se află un Mall cu 300 de magazine și restaurante, dar noi vom intra puțin doar în zona alimentară, la raioanele cu fructe, legume, brânzeturi, carne și pește. Nu cred că a mai văzut atât de multe produse și care să fie atât de apetisante. Nu știu cât erau de gustoase, dar arătau într-un mare fel!

Să nu uit să spun că Skytree e luminat în fiecare seară în culori diferite, cu semnificații diferite: mov— eleganță  (Miyabi), albastru—Spirit de samurai (iki), auriu—Răsăritul Soarelui (Nobori).

Odată ajunși cu picioarele pe pământ ne continuăm ziua în Asakusa către un alt obiectiv, dar nu înainte de a vă spune ca acest cartier este unul dintre cele mai vechi și populare cartiere. Este cunoscut pentru atmosfera tradițională, pentru faptul că aici vei putea vedea teatrul tradițional kabuki, vei putea experimenta mâncarea tradițională și chiar vei putea să te plimbi îmbrăcat în straie tradiționale. Sunt locuri de unde se pot închiria chimono-uri și saboți din lemn. Nu am experimentat așa ceva, dar erau destui turiști, europeni, deghizați în japonezi.

Următorul obiectiv pe lista noastră era templu Senso-ji cel mai vechi templu budist din Tokyo, fondat în anul 645, dedicat zeiței Kannon.  Și cum un loc turistic nu e complet dacă nu are și o legendă și acest templu are una. Se spune că doi frați pescari au găsit în râul Sumida o statuie a zeiței Kannon pe care au dus-o în sat. Șeful satului ar fi recunoscut-o ca fiind sacra păstrând-o în casa lui care a fost transformată în templu.

Templu Senso-Ji este renumit pentru poarta Kaminarimon sau Poarta Tunetului,  cu un uriaș lampion roșu pe care este scris “Poarta Tunetului” . De o parte și alta a porții se află doi zei protectori, zeul tunetului (Rjin) și zeul vântului (Fujin) care păzesc intrarea.

Dacă zeii de la prima poartă au fost indulgenți și ai trecut, vei ajunge la cea de a doua poartă, a Comorilor sau Hozom, dar nu înainte de a trece pe la zona de purificare, unde trebuie să te speli pe mâini și față. Trecut și de a doua poartă ai în față templu, dar tot ce poți vedea e din afară și printr-o plasă de protecție. În interiorul templului se află statuia zeiței Kannon, zeița milei și a compasiunii, dar nu poate fi văzută de public.  

După câteva minute petrecute în preajma templului ne îndreptăm spre grădinile din apropiere, pentru câteva fotografii alături de statuia lui Budha sau printre frumoasele plante din jur. Tot aici se află pagoda cu cinci nivele, pe care o admiram de la distanță, fiind deschisă doar pentru călugării budiști. Între cele două porți ale templului, Poarta Tunetului și Poarta Comorilor se află celebra stradă Nakamise -dori, o alee comercială unde poți face cumpărături sau degusta dulciuri tradiționale japoneze. Cu greu ne desprindem de această zonă, dar urmează să luăm parte la ceremonia ceaiului și se apropie ora. Nu o fi “five o’clock “, dar trebuie să fim la ora programată!

Nu departe de templu, pe o stradă mai mica, intrăm, urcăm cu liftul și suntem primiți de gheișa ce urma să ne învețe să facem matcha. Regula este să ne descălțăm și să o urmăm într-o încăpere cu tatami pe jos, cu pereți din hârtie, unde vom face ceai și fiecare va bea ce a făcut. Suntem invitați să ne așezam pe tatami (care cum poate) și suntem tratați cu dulciuri tradiționale în timp ce gazda ne face o demonstrație a timpilor necesari pentru a obține un ceai.  După ce lecția a fost predată urmează examinarea și fiecare, pe rând, își prepară propriul ceai.  

Normal că fiecare dintre noi a fost cel mai bun, iar experiența foarte plăcută! Pentru un asemenea moment autentic am plătit câte 110 lei fiecare sau 3500yeni. Merită să încercați așa ceva.

După un ceai bun mai că te prinde foamea și ultima activitate a fost să găsim un loc unde ne-am putea astâmpăra foamea înainte de a merge la hotel pentru o bine meritată odihnă.

---

VIZUALIZĂRI: 653 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI