ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2023
DE Mihs
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 08.05.19
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 7 nopți
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 11
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 53 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Mult verde și bun gust la Therma Eco Village

TIPĂREȘTE

A fost prima dată când am mers la Kranevo, nu mai știu cum am pus ochii pe acest complex și mi-a plăcut mult cum arăta în poze, așa ca am decis să încercăm, deși unele recenzii erau destul de înspăimântătoare, mai ales pe acest site. Am decis să scriu și eu, ca să mai echilibrez perspectivele. Kranevo este o stațiune destul de părăginită, dar complexul Therma Village este absolut superb. Am fost cazați la Therma Eco. Am rezervat din ianuarie 2023, direct la hotel.


despre SERVICII

Tot personalul era amabil, cu zâmbetul pe buze. De la recepție până la personalul din sala de mese, de la cameristele care vorbeau și puțină română, până la barmanii din barul din grădină/de pe plajă sau salvamarii de la piscina interioară. Au fost soluții pentru orice mică problemă sau dorință pe care am avut-o - de exemplu în una din zile copilul a mers singur în cameră și s-a întors fără cartelă, așa că am rămas toți pe dinafară, sau copilul voia un creion să deseneze caii, etc.

Personalul purta uniformă, alb și verde, și cu logo-ul complexului, dar parcă toată lumea avea alt tip de haine, fetele din sala de mese aveau unele pantaloni, altele fuste, unele cămăși, veste, dar toată lumea era foarte elegantă.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Absolut tot ce era în hotel mi-a plăcut teribil. La intrare sunt flori artificiale și pe tavan ceva ce mimează verdeață, nu mă dau în vânt după flori artificiale, dar nu era ceva care să îți strepezească dinții. În rest, mi s-a părut super decorat, fotoliile din lobby dintr-o catifea verde, tablouri cu animale, mult mobilier din lemn. Era în lobby și un pian, mai cântau copiii la el.

Camera era foarte frumoasă, tapetul avea niște modele africane, pe pereți tablouri cu animale dar și niște desene cu copaci și un soare. Ne-am împrietenit cu o familie care avea cameră tematică, cu Elsa, paturi suprapuse și o toaletă mică, pentru copii mici, sub formă de rățușcă.

Mi-au plăcut chiuvetele din tot complexul, și cele din camera noastră, și cele de la toaleta recepției, de la bar, de la vestiarul piscinei. Fiecare era altfel, dar toate elegante și cu mici detalii care trimiteau la natură. Balconul era spațios, paturile comode (copilul a spus că este "cel mai comod pat suplimentar" în care a dormit vreodată :)). Gunoiul a fost luat zilnic, cred că au și aspirat zilnic, aduse zilnic alte sticle de apă, înlocuit săpunul, prosoapele, lenjeria a fost schimbată de două ori, o dată am refuzat noi pentru că dormea copilul. Camera avea aer condiționat, frigider, etc. Am primit papuci, halat. Pe lustră era praf, mai era praf neșters pe mobilierul din lemn, pe ramele tablourilor, dar nu mi s-a părut dramatic. Pe tavan undeva era o pata de la, probabil, o inundație.

Scria la recepție că au doctor 24h, l-am și văzut de două ori la recepție. Pe plajă era o ambulanță și, cred, asistentă medicală care stătea acolo.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Mâncarea mi s-a părut foarte bună, foarte diversă, extrem de multă. Nu pot să îmi imaginez cum ar putea cineva să spună că nu era mâncare suficientă, poate în 2019 chiar nu era. Nu se îmbulzea nimeni pentru că era mâncare suficientă, orice fel se consuma era rapid suplimentat, dar și dacă nu ar fi fost, era atât de multă mâncare încât puteai să mănânci orice altceva. În fiecare zi au fost două feluri de supe/ciorbe (altele la prânz și la cină), cele gustate de mine foarte bune. Supă tarator a fost la fiecare masă. În fiecare zi fripturi, pește, fructe de mare, salate, diverse amestecuri cu legume/cus cus/hrisca, sosuri diverse, legume de toate felurile, diferite tipuri de pâine, crutoane, mezelurile și brânzeturile mi s-au părut de bună calitate, nici nu aveai cum să mănânci din toate. Cred că se aruncă multă mâncare, ceea ce este foarte trist. Deserturile unele delicioase, altele destul de banale, în unele seri erau și niște torturi. Multe fructe, semințe. Gustarea era cu pizza, fursecuri/sărățele, mere, înghetață, parcă am văzut și sandviciuri. Barul de la piscina era deschis de pe la 9 până la 22.

Bucătarii găteau la vedere, îi vedeam cum fac legumele sau friptura la grătar, chiar și ei erau zâmbitori, deși cred că trebuie să fie o experiență ciudată, să stai în căldură să gătești un sezon întreg, pentru hoarde nesfârșite de oameni semi-dezbracați.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Plaja era la 4-5 minute de mers la pas, o parte din drum era pe sub o boltă de salcâmi. Puteai să ajungi și printre vilele din cadrul complexului, superb întreținute și elegante. Cei de la Therma Palace erau aduși cu o mașinuță care părea să circule din oră în oră.

Pe plajă erau multe șezlonguri, dar dacă preferai să nu stai în zona de șezlonguri erau destulă plajă neamenajată alături. Găseai la orice oră sezlonguri libere. Noi am stat adesea într-o zonă fără șezlonguri, unde îi plăcea copilului să se joace la un "râuleț". Mi s-a părut foarte curată plaja, apa, nisipul fin. Era liniște pe plajă, niciun fel de muzică. Peisajul este superb, se văd munții, până la Albena mergi pe plajă însoțit de un șir de copaci.

În unele dimineți erau peștișori prin apă, crabi mici care se plimbau pe nisip în mare cu cochiliile după ei.

Desigur, erau toalete pe plajă, locuri în care să te schimbi, dușuri.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

În interiorul hotelului Therma Eco există o piscină mare, una pentru copii mici, și una cu apa caldă. În exterior o piscina mare, cu tobogane pentru copii, o piscina mică pentru cei foarte mici, jacuzzi. Era un domn care verifica fiecare piscină dimineața, cu ceva ustensilă gradată :D Saună și în interior, și în exterior. Grădina era mare, frumoasă, plină de verdeață. Era și un loc de joacă pentru copii, o doamnă care vindea figurine de ipsos și îi ajuta pe copii să le picteze. Erau animatoare/animatori, dar genul asta de distracție ghidată nu este pe gustul meu/al copilului, așa că nu m-a impresionat. Muzica era cam aceeași, dansau mai mult părinții. Într-o seară a venit o trupă îmbracată în costume tradiționale bulgărești, a fost interesant.

Contra cost puteai să faci ceva spa cu peștișori, copilului i s-a părut distractiv. Puteai să călărești, pe plajă sau în manej. Erau 5 cai, foarte frumoși, și oamenii care se ocupau de ei/ care îi dețineau erau foarte amabili.

În grădină era și o masă de ping pong, am jucat de câteva ori. Era și un teren de baschet. În grădină erau pâlcuri de lavandă, crescuse și mentă/izmă, iar când veneai dinspre plajă și intrai în grădină miroasea fabulos!


[fb]
---
Trimis de Mihs in 18.07.23 12:34:52
Validat / Publicat: 18.07.23 13:05:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4569 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihs); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 spre plajă, drumul printre vile
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24700 PMA (din 19 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 53.10 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [18.07.23 19:50:50]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    MihsPHONEAUTOR REVIEW
    [18.07.23 20:07:52]
    »

    Am uitat să spun că și pizza era făcută în fața noastră, pe vatră, vedeai și cum întind bucătarii aluatul (asta pentru că în altă recenzie cineva spusese că pizza era din Lidl). Anul asta nu a fost din Lidl ????

    k-lator
    [19.07.23 12:23:06]
    »

    @Mihs: Ați avut o vacanță reușită și faptul că ați trecut cu vederea micile neajunsuri a ridicat calitatea sejurului.

    Kranevo este o stațiune care ne-a plăcut și nouă, încă din 2019 când am stat la Therma Camp & Pool și complexul Therma Village era mai pe la începuturile lui. Tunelul de verdeață pe care se merge către plajă (din P02) era doar o alee cheală, scăldată de soare ????. Ma bucur să văd că lucrurile merg înspre bine.

    Gânduri bune și vacanțe de vis!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    k-lator, Mihs
    Alte impresii din această RUBRICĂTherma ECO Village:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043542861938477 sec
    ecranul dvs: 1 x 1