ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.12.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Stephansdom, locul de unde bate inima Vienei

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Stephansdom, sau Catedrala Sfântului Ştefan, este reperul central al Vienei, despre care nu cred să nu fi auzit cineva când vine vorba de capitala Austriei. Oricare turist ce are măcar câteva ore disponibile pentru Viena, fiind, poate, în trecere spre alte destinaţii, cu certitudine va alege, ca prim gest, să păşească în piaţa Stephansplatz şi, desigur, să intre un pic şi în Catedrala Sfântului Ştefan să se bucure de splendoarea gotică ce se înalţă maiestuos.

E clar că în orice direcţie ar vrea vizitatorul s-o ia în Innere Stadt, adică în„buricul târgului” , inevitabil va gravita în jurul Stephansdom şi Stephansplatz. Este un fel de toate drumurile duc în... Stephansplatz!

Bineînţeles că nici noi puteam face excepţie de la toate acestea şi primul lucru pe care l-am făcut după ce ne-am cazat, chit că era pe seară, a fost să luăm metroul pe linia U1 şi să descindem în punctul zero al Vienei unde, de altfel, ne dăduserăm întâlnire şi cu nepoata mea.

Sincer, de îndată ce am urcat la suprafaţă şi am dat cu ochii de catedrală, deşi ştiam din fotografii cum arată, prima impresie a fost uluitoare. Realitatea depăşeşte cu mult filmuleţele, fotografiile, măreţia sa aproape că nu poţi s-o descrii, şi cum am ajuns ceva mai devreme, stăteam şi ne holbam măsurând-o cu privirile şi capetele date pe spate la propriu. Nu-ţi poţi lua ochii de pe ea, mai ales că aceasta contrastează puternic cu toate clădirile din jur, de parcă a fost aşezată special să domine orizontul cu turnurile sale şi aspectul său de piatră dantelată.

Apoi ne-am hotărât să intrăm. Mi s-a părut absolut fabuloasă, chiar şi la exterior, însă nu am rezistat tentaţiei de a da un pic cu nasul în interior, că tot ajunseserăm puţin mai devreme faţă de ora stabilită.

Primul contact a fost pe cât de scurt, pe atât de izbitor de frumos. Cum era puţin înainte de închidere, aproape de orele 20,00, am fost invitaţi să ieşim în câteva minute, dar ştiam că aceasta fusese un fel de avanpremieră, în dimineaţa zilei următoare având în plan o vizită amplă şi un urcuş într-unul dintre turnurile sale.

Catedrala a păzit oraşul timp de mai bine de opt secole, supravieţuind incendiilor, turnurilor turceşti, obuzelor germane şi ruseşti. În 1147 au fost puse bazele bisericii, iniţial romanice, iar cele mai vechi elemente păstrate până astăzi sunt Poarta Gigantului şi cele două Turnuri Păgâne de pe faţada vestică.

În secolele XIV-XV, în vremea habsburgilor, nava sa a fost reconstruită în stil gotic, alături de capelele laterale şi cor. Mai târziu, au fost adăugate şi elemenete baroce, aşa încât catedrala îmbină armonios stilurile arhitecturale, predominând goticul care o defineşte. Cam aşa s-ar putea descrie foarte pe scurt povestea catedralei, însă puteţi afla istoria completă a acesteia de aici: stephanskirche.at/history.php.

Stephansdom este catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Viena, în acelaşi timp fiind cel mai îndrăgit monument vienez şi cea mai semnificativă construcţie gotică din Austria.

A doua zi, după micul-dejun, foarte harnici, am luat din nou metroul de la Keplerplatz până la Stephansplatz, luându-ne elan pentru a vizita domul, dar mai ales pentru a urca per pedes în turnul sudic.

Din nou, am fost impresionaţi de exterior, de data aceasta acordând atenţie sporită acoperişului său uluitor format din ţigle viu colorate, predominant în tonuri de verde, se spune că peste 250.000 de bucăţi la număr, care ilustrează blazonul Habsburgilor. Acoperişul a fost restaurat complet după un incendiu din cel de-al doilea Război Mondial, însă forma sa cu blazonul reprezentat de un vultur cu două capete purtând coroana imperială alături de Lâna de Aur, fusese dată în timpul reconstrucţiei de pe vremea habsburgilor.

Maiestuosul dom dedicat Sfântului Ştefan, se mândreşte cu cele patru turnuri, cele două Păgâne romanice de care am amintit, şi încă două: cel nordic şi cel sudic, dispuse pe laturi, cum priveşti frontal, de la Poarta Gigantului, sau Faţada Vestică. Aceasta are un nume cel puţin ciudat, dar a fost botezată aşa datorită descoperirii, în timpul lucrărilor din secolul al XV-lea, a unui os de mamut, despre care se credea la vremea respectivă că ar fi fost o tibie ce ar fi aparţinut unui uriaş înecat în timpul potopului lui Noe sau chiar unei creaturi din altă lume. Poarta este decorată cu sculpturi care îl înfăţişează pe Iisus între doi îngeri, în Ziua Judecăţii.

Accesul în catedrală este gratuit, însă există anumite zone sau servicii care sunt cu plată. De pildă, un bilet pentru un tur ghidat costă 6 €/pers., vizitarea catacombelor tot atât, iar un bilet combinat care asigură accesul pe lângă acestea şi la turnurile de nord şi de sud, dar şi la tezaurul ordinului teutonilor costă 20 €/pers. Noi am optat pentru vizita gratuită a catedralei la interior, şi pe urmă, ascensiunea contra cost în turla sudică.

De cum am intrat, ne-a copleşit măreţia acestui cel mai important edificiu religios austriac, o adevărată operă de artă. Deasupra intrării, în corul vestic, este amplasată orga ce deţine peste zece mii de tuburi şi peste o sută de butoane, iar aceasta se află în această formă abia după 1960, după reconstrcuţia catedralei în urma incendiului devastator din 1945, deşi prima orgă datează încă din 1334. La baza vechii orgi, ce se afla pe latura nordică, se poate vedea încă un autoportret al arhitectului de origine cehă, Anton Pilgram, unul dintre meşterii de seamă care au lucrat la catedrală, legându-şi numele pentru totdeauna de aceasta. În mâna dreaptă ţine un compas, iar în cea stângă, un echer spre a sugera cât mai fidel îndeletnicirea sa.

Amprenta sa este puternic regăsită în amvonul bogat ornamentat, de pe naosul central, din care se pot observa şopârle şi broaşte, simbolul răului, ce se târăsc pe balustradă, dar alungate de de un câine, simbolul binelui. La capătul scărilor spiralate, sculptorul a aşezat figurile sfinţilor părinţi Augustin, Grigorie, Ieronim şi Ambrozie. Sub amvon, Fenstergucker (privitorul la fereastră), exemplu magnific de gotic vienez târziu, este o sculptură ce îl reprezintă pe însuşi maestrul Pilgram care se apleacă pe o fereastră deschisă pentru a-şi examina opera.

Nava principală din Stephansdom este monumentală, dominată de coloane înalte, decorate cu zeci de statui din teracotă şi piatră din secolul al XV-lea. Magnifica navă gotică are o boltă cu arcade impresionantă, susţinută de pilaştri înalţi.

Pe laturi se află mai multe capele, cea din nord-est, numită Capela Crucii este locul în care este înmormântat prinţul Eugen de Savoia. O capelă poartă numele Sfântului Valentin, iar dacă vorbim de morminte, în Stephansdom este înmormântat şi împăratul Frederic al III-lea care a dorit să-i fie ridicat un mormânt maiestuos. Construcţia acestuia a durat 45 de ani, fiind terminat după douăzeci de ani de la moartea împăratului. Pe sarcofag se remarcă sculptaţi călugări în miniatură ce se roagă pentru sufletul lui.

Catedrala are 23 de clopote, dintre care cel denumit în cinstea Sfintei Maria este al doilea cel mai greu clopot din Europa, după clopotul catedralei din Köln. De asemenea, deţine numeroase artefacte istorice, icoane nepreţuite, precum Icoana Máriapócs, transferată din Ungaria. În secolul al XVII-lea s-a răspândit vorba că pe obrajii Mariei curgeau lacrimi, iar de atunci oamenii se roagă pentru vindecarea bolnavilor în faţa icoanei.

Dintre cele optsprezece altare ale catedralei, se remarcă frumosul altar înalt în stil baroc creat de fraţii Tobias şi Johann Pock în 1641. Este principalul altar din Stephansdom. Picturile din centrul său ilustrează lovirea cu pietre a sfântului protector, Ştefan. În spatele altarului se găsesc cele patru vitralii medievale pe care sunt reprezentate episoade biblice atât despre profeţi şi sfinţi, cât şi despre viaţa şi patimile lui Iisus.

Altarul Wiener Neustädter, situat chiar în stânga celui principal, este sculptat în lemn, are patru aripi şi înfăţişează 72 de sfinţi şi scene din viaţa Fecioarei Maria. Fusese iniţial folosit ca relicvariu, apoi i-a fost dat un aspect ales fiind sculptat şi pictat la mijlocul anilor 1400.

Catacombele au fost construite într-un sistem bine pus la punct atunci când împăratul Carol al VI-lea a decis să închidă cimitirul catedralei, în 1732. Până la finele anilor 1700, aici au fost înmormântaţi circa 11.000 de oameni. În Cripta Ducelui se află rămăşiţele Habsburgilor.

Turnurile de nord şi de sud ies în evidenţă de la prima privire îndreptată către catedrală. Cel de sud, alintat Steffl de vienezi, are 137 m înălţime şi domină arealul cu silueta sa zveltă care parcă străpunge cerul. Construcţia sa a durat 65 de ani, din 1388, până în 1433. Are 343 de trepte care pot fi urcate doar pe jos.

Turnul de nord a fost ridicat în dorinţa de a fi o replică a celui sudic, se spune, pentru ca habsburgii să-l impresioneze pe Papă în decizia sa ca Viena să devină episcopie. Însă, nu s-a mai reuşit decât edificarea unui turn cu jumătate din înălţimea celui sudic din cauza structurii enorme a catedralei, acest lucru dovedindu-se un proiect prea ambitios, apoi turnul a fost acoperit cu o cupolă renascentistă în 1578.

În turn se află uriaşul clopot Pummerin (cel amintit mai sus) cu o greutate de 21 tone, turnat pare-se din cele o sută de tunuri capturate în timpul asediului eşuat al turcilor asupra Vienei, din anul 1683. Clopotul poate fi admirat, ca şi o frumoasă panoramă asupra Vienei, din turn unde se poate urca cu ascensorul.

Experienţa urcuşului în Turnul Sudic

După vizita în catedrală, ne propuseserăm să urcăm în Turnul Sudic, avizi de panorame şi de privit oraşul de sus. Ar fi fost prima dată când am fi văzut Viena de la înălţime, pe urmă, în timpul minivacanţei, am avut mai multe ocazii.

Am ocolit catedrala prin stânga după ce am ieşit pe Poarta Gigantului, dând de un mic şantier menit să restaureze peretele exterior.

Ne-am înfiinţat în locul indicat de a intra unde am văzut că era şi casa de bilete, accesul în turn costând 5,5 €/persoană. Cu biletele cumpărate ne-am lansat pe trepte, la început acestea nepărând prea dificile.

Pe parcurs, lucrurile s-au schimbat, scara circulară devenind din ce în ce mai strâmtă şi mai anevoioasă, fără loc de repaos şi fără a putea trece două persoane una pe lângă cealaltă, de exemplu una urcând, cealalată coborând. Existau nişte mici alveole aflate la diferenţe mari de nivel, pentru a te putea retrage temporar tocmai pentru cazul în care te întâlneai cu cineva faţă în faţă.

Mie, personal, suişul în Turnul Sudic mi s-a părut dificil şi foarte ameţitor din cauza dimensiunii foarte mici a scării circulare, pe care ne-am învîrtit continuu.

Desigur că neplăcerea şi inconvenientele au fost uşor depăşite şi uitate atunci când am ajuns pe platfotma panoramică acoperită, odinioară practic locul de observaţie şi comandă pentru apărarea oraşului. Priveliştea face toţi banii fiindcă îţi poţi arunca ochii până hăt-departe la nord-est spre Cehia, la sud-vest către Alpii Semmering, nemaipunând la socoteală că poţi vedea toate monumentele de seamă ale Vienei într-o manieră deosebită. Există panouri explicative în dreptul fiecărei ferestre pentru a te putea orienta exact spre a nu rata nimic din spectacolul oferit din vârful turnului.

După minute bune în care am admirat de sus şi fotografiat Viena în splendoarea sa, ne-am hotărât să coborâm. Ne-am luat inima în dinţi şi ne-am aventurat pe aceeaşi scară îngrozitoare, dar cu speranţa că e mai uşor la coborâre. Nu a fost deoarece urcau din ce în ce mai mulţi, iar noi nu reuşeam să ne strecurăm decât cu greu din alveolele în care stăteam să aşteptăm să treacă cei mai mulţi.

Per total, experienţa a fost cea aşteptată, deşi ceva mai greoaie faţă de altele similare pe care le-am mai avut.

Concluzie

Catedrala Sfântului Ştefan este un must-see al Vienei, fără de care orice trecere prin capitala Austriei ar fi mai săracă. Un martor de seamă al istoriei oraşului, acest monument grandios impresionează fără îndoială pe cei care-l privesc ori îi trec pragul şi de numele său sunt legate multe evenimente. Aici s-au ţinut funeraliile lui Mozart şi se spune că în Stephansdom, Beethoven a descoperit ca a devenit totalmente surd, precum şi faptul că este locul unde s-au ţinut căsătorii celebre sau locul în care se odihnesc împăraţi ori prinţi austrieci.

Reperul numărul unu al Vienei, Stephansdom atrage ca un magnet şi ar trebui să stea în atenţia oricărui turist ce are în plan să viziteze oraşul. Este un real simbol, o încântare pentru ochi şi suflet, aşa încât recomand fără să stau pe gânduri să nu vă scape nicidecum dacă ajungeţi la Viena.

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

## end review sc

[fb]
---
Trimis de irinad in 07.12.22 18:18:15
Validat / Publicat: 07.12.22 19:23:52
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în AUSTRIA

VIZUALIZĂRI: 1870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Privelişte din Turnul Sudic asupra Vienei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[07.12.22 18:54:49]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster
[07.12.22 19:41:56]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinadAUTOR REVIEW
[07.12.22 20:21:45]
»

@webmaster: Mulţumesc foarte mult, mă onorează!

DOINITA
[08.12.22 09:17:26]
»

Superb, e putin spus si asta pentru obiectivul turistic, dar cu siguranta si pentru review! Ca intotdeauna, ne surprinzi prin fluenta cu care ne prezinti din experientele tale turistice.Nu am mai ajuns in Austria si implicit in Viena de "o pandemie" si cativa ani buni,dar amintirile inca sunt vii si exista si dorinta de a revedea locurile.

Ce pot spune, e ca iti multumesc pentru amintirile placute trezite si ca iti doresc tot mai multe asemenea experiente!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[08.12.22 10:17:14]
»

@irinad:

Sincer, de îndată ce am urcat la suprafaţă şi am dat cu ochii de catedrală, deşi ştiam din fotografii cum arată, prima impresie a fost uluitoare. Realitatea depăşeşte cu mult filmuleţele, fotografiile, măreţia sa aproape că nu poţi s-o descrii

prima data am vazut aceasta catedrala in 2001, venisem seara dintr-un orasel micut (Wells), mersesem direct la hotel, iar a doua zi cu metroul am coborat in Piata Sf Stefan si cand am iesit la suprafata am dat cu ochii de catedrala, am avut aceeasi reactie ca si tine si vizitand apoi si interiorul am fost la fel de impresionata.

In 2015 cand am fost si cu familia, am urcat in balconul de deasupra intrarii (cu liftul) pentru a vedea Tezaurul. Este un loc minunat de asemenea, si vezi tot interiorul bisericii de sus, si ai iarasi impresii de vis.

Cred ca as intra in catedrala de cate ori as ajunge prin Viena. Felicitari, votat cu mare drag.

Michi
[08.12.22 10:50:34]
»

@irinad: La Viena am fost în 2008, în opt zile ploioase. Bineînţeles că am vizitat în amănunţime catedrala Sf. Ştefan dar, după 14 ani şi cu memoria cam deteriorată, am fost foarte bucuroasă ca, citind un review complex de asemenea nivel ridicat, să-mi împrospătez amintirile. Nu am urcat în turn nu din cauza vârstei de 74 de ani pe care o aveam atunci, ci pentrucă deja sufeream de genunchii care dureau tare când urcam treptele unei scări.Ţineam minte că în spatele catedralei erau trăsuri cu care puteai face o plimbare dar mi s-a părut cam scump şi am renunţat. Deasemeni,nu mi-a plăcut că în faţa catedralei era o construcţie ultramodernă din sticlă şi aluminiu cu magazine, care distorsiona cu stilul catedralei .

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
valentinag
[08.12.22 11:03:08]
»

Prima oara cand am fost la Viena, acum j' de ani, am urcat si noi intr-unul dintre turnuri, dar imi aduc aminte ca am folosit un lift, apoi doar cateva scari pana sus, pe platforma.

irinadPHONEAUTOR REVIEW
[08.12.22 12:24:11]
»

@DOINITA: Mulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut articolul meu despre catedrala vieneză atât de iubită de toată lumea.

De altfel, și că ți-am amintit de ea, știu că și eu, la rândul meu, citesc cu plăcere despre locurile vizitate de mine.

Îți doresc să ajungi cât de curând în Austria, din câte țin minte, este un dintre destinațiile tale favorite.

Toate cele bune, te îmbrățișez cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadPHONEAUTOR REVIEW
[08.12.22 12:35:09]
»

@mishu: Sunt perfect de acord cu tine când spui că ai vizita iarăși Stephansfon dacă te-ai duce din nou la Viena. Și eu aș face la fel, fiindcă atrage ca un magnet spectaculoasa catedrală. Este și un obiectiv foarte popular, din ce am văzut. Toată lumea de prin Stephansplatz dădea o raită prin catedrală.

Altă dată sper să urc și în turnul nordic dar și să văd Tezaurul, așa cum ai văzut tu.

Este o experiență aparte să vizitezi Stephansdom.

Mulțumesc de vot, ecou, cuvinte frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadPHONEAUTOR REVIEW
[08.12.22 12:46:11]
»

@Michi: Mai întâi, vă datorez multe mulțumiri pentru vorbele dvs. frumoase, pentru vizită și ecou.

Sunt convinsă că cine a trecut prin Viena măcar un pic, tot a trecut prin catedrală. Dvs., dacă ați avut o vacanță ceva mai lungă, înseamnă că ați fost mai norocoasă s-o vizitați pe îndelete și mai minuțios.

Este absolut explicabil de ce nu ați urcat în turnuri, va veni o vreme când nu vom mai putea nici noi.

Am remarcat și eu că măreața catedrală este înconjurată de edificii cu altă arhitectură, de aceea cred că ni s-a părut contrastul și mai puternic. Dar, acest lucru, în opinia mea, îi sporește și mai mult farmecul.

Sănătate multă vă doresc, vă îmbrățișez cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadPHONEAUTOR REVIEW
[08.12.22 12:53:07]
»

@valentinag: Ce norocoasă ești că ai fost de mai multe ori și destul de demult la Viena!

Sigur tu ai urcat în Turnul de Nord, acela în care se află clopotul Pummerin. Numai în el se poate urca parțial cu liftul, apoi pe jos, pe scări.

Cel sudic nu poate fi abordat decât pe cele 343 de trepte.

Mulțumesc că ai trecut pe la mine! O zi frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DOINITA, irinad, Michi, mishu, valentinag
Alte impresii din această RUBRICĂStephansplatz și Catedrala Sfântul Ștefan (Stephansdom) :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079514980316162 sec
    ecranul dvs: 1 x 1