Un hotel micuț, cu numeroase avantaje

TIPĂREȘTE

Ultimul popas al minivacanței „de ziua copilului” avea să fie romanticul Nesebar. Erau ani buni de când nu ne mai călcaseră piciorușele pe vechile străduțe pietruite, printre ziduri dantelate de biserici medievale și case cu arhitectură cum nu mai văzuserăm, jumătate piatră-jumătate lemn, printre magazinașe colorate și taverne suspendate deasupra mării... Ne era tare dor de atmosfera boemă și, nu în ultimul rând, de freamătul sărat, inegalabil, al Mării Negre; așa că ne-am imaginat această scurtă oprire (de mai puțin de 24 de ore) ca un preambul la sezonul estival ce tocmai stătea să înceapă.

Nici nu concepeam să „locuim” altundeva decât în peninsula istorică, iar locul ce avea să ne găzduiască trebuia să îndeplinească mai multe condiții: confort, view, preț rezonabil și... parcare. Parcare în centrul vechi?! Cam greu, dar nu imposibil. Din câte îmi aminteam, sunt câteva loturi mici (destinate mai mult localnicilor), dar și o uriașă parcare cu plată în partea de nord a peninsulei. N-aveam idee care-s tarifele, eram însă sigură că, pentru câteva ore, acest aspect n-o să ne decompenseze bugetul.

Și săpai, și tot săpai, până când găsii varianta care ne venea mănușă: Stankoff Hotel. Nu doar că, spre deosebire de restul, oferea parcarea în prețul rezervării, ci se poziționa la nici 50 m de intrarea în incinta cu pricina! Plus mic dejun inclus, plus nota 9 pe booking! Așa că n-am mai stat pe gânduri și-am antamat (garantând cu cardul) un apartament cu balcon și vedere la mare la prețul de 109 leva (aprox. 270 lei), cu drept de anulare gratuită până cu o săptămână înainte de check-in.

După ce ne-am decazat de la Hisarya, am mai vizitat una-alta prin zonă și apoi ne-am încadrat pe autostrada A1; distanța Plovdiv – Burgas (cam 250 km) am străbătut-o în 2 ore și jumătate, pe urmă am virat spre nord, urmând linia litoralului și în alte 30-40 de minute parcam deja... (provizoriu) în dreptul proprietății. Hotelul Stankoff este una dintre clădirile istorice aliniate pe o cornișă în partea nordică a peninsulei, cu vedere la micul port de ambarcațiuni, adresa oficială fiind Ul. Zhana Chimbuleva 8. L-am identificat ușor conform pozelor de pe site-ul de rezervări, am lăsat mașina în afara carosabilului și am pornit să ne cazăm.

Fiecare din clădirile astea are în față o curte lungă și îngustă, în care de obicei se află câte o mâncătorie. Nici a noastră nu face excepție, doar că mâncătoria (parțial acoperită de o frumoasă boltă de viță-de-vie) abia era în curs de amenajare (vă reamintesc că ne aflam în ultima zi de primăvară calendaristică). Unul din cei 2 muncitori ce trebăluiau pe-acolo avea pesemne ceva știință despre iminenta noastră sosire, căci a lăsat totul baltă când ne-a văzut venind și ne-a făcut semn să așteptăm (să-l cheme pe proprietar, mi-am imaginat).

Într-adevăr, acesta (dl. Stankoff?!) s-a arătat mintenaș – un domn în vârstă, deja bronzat și jovial, care mi-a amintit de unele din gazdele vacanțelor noastre grecești. După ce ne-a urat bun venit, prima grijă a fost legată de mașină. „Unde e?” „Am lăsat-o alături!” și i-am indicat proprietatea vecină, cu deschidere liberă la stradă. „O, nu!” (Or fi avut ceva diferende în trecut, dar noi de unde să știm?!). A scos din buzunar un cartonaș (rezervarea pentru locul de parcare, pe care trebuia s-o arătăm la intrarea în parcare și apoi s-o afișăm sub parbriz) și i-a înmânat-o lui Tati, împreună cu toate instrucțiunile necesare.

Descărcarăm bagajele, apoi, în timp ce Tati s-a dus să cazeze mașina, eu și gazda am urcat pe niște scări laterale la primul etaj, ocupat în mare parte de sala de mese (prelungită cu o terasă exterioară). Tot aici, într-un colț, este și mica recepție, unde dl. Stankoff (hai să-l numim așa ????) își ține catastifele (pe bune! ; chiar avea niște caiete pline de înscrisuri caligrafiate frumos, mi-a plăcut mult acest amănunt... retro!). Evident că eram și noi trecuți acolo, ne-a găsit fără probleme, ne repartizase apartamentul A2 și am primit cele 2 chei, una pentru ușa camerei, cealaltă pentru ușa de la intrarea din spate, pe care dl. avea să ne-o arate în curând.

Clădirea are 4 niveluri privită din față (parterul cred că-i locuința gazdelor, pe urmă sala de mese/recepție, pe urmă ultimele 2 niveluri unde sunt dispuse cele 6 camere), dar numai 2 privit din spate. În fine, am mai primit ceva informații legate de micul dejun și, când Tati s-a întors, dl. Stankoff ne-a însoțit în apartament (la ultimul etaj), ni l-a prezentat sumar și ne-a lăsat în banii noștri.

Și-acum să vi-l prezint și eu, că doar asta-i esența scrierii de azi! :)... Compartimentarea e un pic mai atipică: intrăm într-o încăpere mare, cu rol de living și de chicinetă, din care se face dormitorul micuț, din care se intră în baie. Mai există și un balconaș, pe care se ajunge din living. Spațiul se pretează lejer pentru o familie cu 2 copii micuți sau unul mai mare, deoarece livingul este dotat, printre altele, cu o canapea extensibilă; dezavantajul ar fi că aceia ce vor dormi în sufragerie trebuie musai să străbată dormitorul pentru a ajunge la baie. Pe noi, desigur, acest aspect nu ne-a afectat nicicum, l-am menționat doar ca să știți.

Buuun... Deci, în living avem un spațiu de relaxare (canapea, fotoliu, taburet – toate tapițate identic – plus măsuță de cafea), unul combinat (să-i zicem) de lucru/chicinetă (un blat uriaș în formă de L, pe partea mai consistentă se sprijină TV-ul, cealaltă are o chiuvetă încastrată, un răcitor – cu ceva sticluțe cu tării?! – și un mic spațiu de depozitare; drept veselă, doar 2 pahare) și un dulap destul de încăpător, în care se aflau perne de rezervă și un seif.

Dormitorul este ocupat în mare parte de patul dublu încadrat de noptiere. Am apreciat că am avut câte o priză, întrerupătoare și veioză în dreptul fiecărui loc, iar salteaua a fost confortabilă, lenjeria albă și frumos netezită. Într-o mică nișă, un birouaș cu oglindă; altceva oricum nu mai încăpea (dar nici n-ar mai fi fost necesar). Fereastra dădea în lateralul clădirii, distanța până la zidul celeilalte fiind destul de mică și era acoperită cu perdele albe și draperii groase, ce etanșau foarte bine, făcând din ziuă noapte, dacă voiai.

Baia – de mărime medie, îmbrăcată în gresie și faianță asortată, în culori neutre, plăcute. Cabină de duș cu prag, astfel ca apa să nu pătrundă în restul încăperii, protejată de perdeluță. Chiuvetă cu „aripi” laterale, vas de toaletă, coș de gunoi, uscător de păr fixat în perete, altă oglindă, alte 2 pahare. Un recipient cu săpun lichid (trebuia să apeși cam cu putere) lângă chiuvetă și altul lângă duș. Prosoape în 2 dimensiuni plus prosop de ieșit după baie. Un gemuleț asigură aerisirea naturală și eficientă a încăperii.

Balconul! Mic-micuț, dar voinicuț! În sensul de priveliște. O să vedeți în poze, că nu mă mai săturam s-o pozez! În stânga, în dreapta, în față, cu nori, cu soare, cu apus, cu pescăruși, seara, dimineața etc. În prim plan, faleza și portul, pe urmă marea cea albastră, iar pe fundal, abia perceptibil, sky-line-ul din Sunny Beach și Sveti Vlas! Absolut minunat! În rest, ca dotări – 2 scăunele, o măsuță și un mic uscător plabil pentru rufe, agățat pe una din părți. Am remarcat și un suport metalic pentru jardiniere – fără jardiniere (deocamdată?!).

Wi-fi am avut, dar nu l-am testat, mi se pare mult mai comod să rămân pe datele mele mobile ori de câte ori e posibil. Am avut și instalație de climatizare, montată inteligent, în living, nu bătea spre zona de dormit; desigur că nici vremea ei n-a fost. Pe hol, la etajul nostru, era o masă și un fier de călcat, just in case.

Micul dejun l-am savurat pe terasa exterioară (acoperită), vremea fiind superbă în dimineața respectivă. Ne-au servit o doamnă mai în vârstă și o tânără, probabil soția și fiica domnului-gazdă. Foarte drăguțe amândouă (deși cu doamna ne-am înțeles mai mult prin limbajul semnelor). Am avut de ales între 7 variante fixe, am ales sendviș cu șuncă și brânză și varianta completă – salam, șuncă, telemea, cașcaval, ou, roșii, unt, gem. La acestea s-au adăugat pâine, fructe (cireșe și căpșuni) și, desigur, cafea (sau ceai, dacă am fi vrut). Fix cât trebuie ca să începi bine ziua.

Am plătit la decazare; nu mai știu sigur, dar cred că am plătit cash, că rămăseserăm cu leva, sigur se poate plăti și cu cardul. Gazdele noastre ne-au mulțumit, noi le-am mulțumit desemenea, eu am rămas cu bagajele, Tati a adus mașina, iar dl. Stankoff și-a recuperat tichetul de parcare. Toată lumea a fost mulțumită.

... Nesebarul l-am regăsit parcă și mai frumos decât îl știam. Vechile biserici au fost restaurate, toate sunt însoțite de panouri explicative, câteva se și vitizează (n-am avut timp, am preferat să ne preumblăm pe-afară, profitând de vremea faină de început de vară). Casele sunt îngrijite și cochete în mare parte, puține am văzut mai dărăpănate și cu obloanele trase. Peste tot erau flori multicolore – floră spontană, bolți de trandafiri, tot felul de decorațiuni, care mai de care mai inspirate! Terasele îmbietoare, pescărușii veseli, pisicile grăsuțe și alintate, marea blândă, albastră și... cu puțin tupeu, deja bună de îmbăiere!... O plimbare de câteva ceasuri în prima după-amiază, un pic de plajă, un apus de poveste și încă o plimbare de vreo oră și ceva în aerul limpede al dimineții – toate astea ne-au ostoit un pic dorul de Nesebar, de mare și de vară!

Recomand Nesebar (dacă n-ați fost încă) și Stankoff Hotel; precum proprietarul, locul însuși are un aer mediteranean, ce se asortează perfect cu istoria milenară și multietnică a frumoasei peninsule!

---

VIZUALIZĂRI: 737 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI