ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 07.01.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 5 nopți
Familie
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
89.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 53 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 8 MIN

Hotel Salmakis - surpriza sejurului!

TIPĂREȘTE URM de aici

Am epuizat cele 5 zile de sejur in Marmaris (vezi impresii) si a venit randul Bodrumului unde nu ma fusesem niciodata, deci trebuia bifat.

Alegerea hotelului in Bodrum a fost cea mai grea pentru ca am fi vrut sa fim aproape de oras, dar aceasta dorinta venea la pachet cu niste compromisuri. Hotelurile apropiate de oras nu sunt foarte bune si daca sunt, pretul este prea mare, nu prea au plaje pe gustul nostru si nici spatiu interior. Am studiat foarte multe hoteluri, nu ma puteam hotari, intr-un final mi-a atras atentia Hotel Salmakis pentru arhitectura lui deosebita, pentru ca avea spatiu de 22.000 mp, pentru faptul ca la 50 m de hotel existau taxi-uri pe apa cu plecari cam din 15 in 15 minute si care te duc in 10 min in Bodrum, in port, plus ca plaja nu era chiar asa de rea si era plaja, nu ponton cum am vazut la multe alte hoteluri din preajma. Review-urile totusi nu excelau, majoritatea nemultumitilor reclamau camerele invechite din vile. Acum eu nu stiu care sunt vilele pentru ca nu erau separate, erau de fapt prelungirea de la corpul principal a unor cladiri foarte alambicate cu iesire la gradina unele.

Atunci mi-a venit ideea sa scriu un e-mail la hotel si sa intreb daca au si camere renovate si cum fac sa primesc o asemenea camera. Mi-au raspuns foarte promt ca trebuie sa fac o notificare la rezervare in care sa specific ca vreau camera cu sea view in cladirea principala si indiferent ce probleme se vor ivi le vom rezolva la fata locului. Pretul era deasemenea foarte bun si uite asa am inceput sa adaug bile albe in contul acestui hotel, drept pentru care a iesit castigator.

A fost totusi hotelul pentru care am avut mari emotii si am incercat sa ii pun in garda pe coechipieri, dar tot nu am reusit sa-i sperii. M-au asigurat ca daca avem unde dormi este deajuns. N-am si eu cu cine sa ma consult / framant, n-am cui sa spun temerile mele, astia pleaca de acasa hotarati sa se simta bine oricum, pe sistemul “lasa soro ca ne descurcam noi, nu-ti face probleme” . De parca as putea sa fiu impasibila cand duc 12 insi in concediu cu hoteluri alese de mine si cu preturi dupa bugetul meu, pentru ca la unii ar fi loc si de mai bine.

Dupa un drum frumos de la Marmaris la Bodrum, vreo 174 km, cu oprire pentru admiratul si pozatul marii, pentru cafeluta intr o bodega turceasca, am ajuns la hotel printr o aglomeratie de nedescris. M-a luat maps. me pe langa port unde era o invalmasala de oameni, masini, nebunie curata! Dupa ce am scapat de haos, ajunsi in dreptul hotelului se coboara o panta abrupta de nici n-am crezut ca vagauna aia duce undeva. Acolo era intrarea in hotel, ne-am parcat masinile in fata unde au si ramas pana la sfarsit. Daca nu am fi avut loc acolo, probabil ca ar fi ramas pe panta aceea abrupta, n-am vazut alta parcare.

Intrati in hotel, bagajele ni le a luat baiatul de serviciu, le a pus frumos pe un carucior si a asteptat sa primim camerele. I am aratat receptionerului e mailul, ca vrem camera cu sea view, el a zis ca a inteles si ca o sa fiu multumita. Ca sa ajungem la camera trebuia sa coboram un etaj, nu prea ma dumiream eu cum o sa vad marea de acolo, dar el nimic, ca e ok si ca mi a dat ce am cerut. M-am indreptat spre camera, sotul facea spume ca ala n-a vazut bine e mailul/voucher ul si ce sa vezi, eram de fapt la etajul 3 in cladirea principala. Eu n-am vazut numerotare asa ciudata de cand sunt si nici n-am inteles nimic din etajele, catacombele si labirinturile lor. De fapt receptia era la nivelul solului cum vii dinspre strada, dar hotelul fiind construit pe deal, pe partea cu marea se desfasura in trepte in toata splendoarea lui.

Dupa ce ne-am cazat, am plecat sa mancam si sa descoperim hotelul. La fiecare colt cum cobori spre mare te incanta total arhitectura lui, arcadele acelea superbe prin care tot coborand descoperi si marea, verdeata, florile de toate culorile, leandrii uriasi infloriti, pereti imbracati in buganvilii, apoi odata terminat de parcurs coridoarele acelea intortochiate, undeva la nivelul 2 privind de la plaja, este restaurantul principal, piscina si pool bar ul, iar la urmatorul nivel cum cobori este snack barul si o zona de sezlonguri pe iarba, apoi mai cobori cateva trepte si este plaja cu marea cea frumoasa.

Am stat 5 nopti acolo si mi-au trebuit 2 zile sa invat sa ajung la camera. Era si lift exterior, dar complicatenie mare si cu acesta, mergea pana la nivelul receptiei, apoi trebuia sa ne avantam iar pe niste coridoare intortocheate ca sa luam alt lift unii sa urce, altii sa coboare in functie de unde aveai camera. Deci nu, mai bine pe jos la urcare, nu era chiar asa mult de urcat, vreo 25-35 trepte poate si invatasem drumul avand ca punct de reper niste flori si niste arcade cu grilaj plus sagetile ajutatoare cu numerotarea camerelor.

Am descoperit apoi si interiorul hotelului decorat in stil otoman, cu lemn pictat si multe elemente decorativee. Exteriorul hotelului in schimb avea o arhitectura mediteraneana, apropiata de stilul grecesc, eu l am asemuit cu un castel/o cetate, cladiri albe cu accente bleu, alei/stradute stramte si pietruite pe tot traseul catre plaja, oricum, deosebit fata de toate hotelurile in care m am cazat eu pana acum. Si uite asa, incet dar sigur, m-am indragostit de frumosul Salmakis.


despre SERVICII

Serviciile acestui hotel au fost grozave, toata lumea amabila, baietii de la bar cu zambetul pe buze, baiatul de la plaja care permanent ne intreba ce sa ne mai aduca, bauturi, fructe… nici nu-l lasam, erau 4 trepte pana la bar, alerga saracul pe plaja toata ziua. Fetele de la curatenie isi faceau bine treaba iar chelnerii erau “pe sarma” . Foarte multumiti am fost de personalul hotelului care se straduia permanent sa te faca sa te simti bine si de curatenia pe toata suprafata reortului. Mi a placut si promtitudinea cu care mi-au raspuns la e-mail si faptul ca au tinut cont de cerintele mele.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Etajul unde era camera noastra ne-a intampinat cu un usor iz de invechit si am crezut ca am sfeclit-o, dar nu, era ceva numai pe hol, miros care s-a diminuat apoi, a fost ceva trecator. Noi cu inca o familie am avut camera aici, ceilalti la etaje superioare si la ei nu se simtea nimic pe holuri.

Am intrat in camera si probabil ca unde ma asteptam sa gasesc urmele timpului in acea camera, m-am inseninat deodata deoarece camera nu arata rau deloc. Este clar ca hotelul este mai vechi, dar totusi foarte bine intretinut. Cand am citit intr-o recenzie ca mobilierul era vintage, mi-am spus ca cine stie ce vechitura trebuie sa fie.

Mobilierul din camera sunt sigura ca a fost reconditionat si am inceput sa admir modelele incrustate in lemn si stilul rustic. Mocheta arata bine, chiar daca in ansamblu camera fiind pe o culoare de verde nedefinit nu-i da o nota de eleganta, dar nici nu-i lipsea nimic.

Camera era dotata cu de toate, minibar, seif, fotolii, masuta, TV, halate, papuci, fierbator de apa pentru cafea/ceai cu pliculetele de rigoare alaturi, AC care nu era foarte puternic, dar luna iunie nefiind foarte calduroasa nici nu am avut prea mare nevoie. Baia marisoara cu toate dotarile necesare, dar cu cada. Curatenie se facea zilnic, lenjeria, prosoapele, halatele de buna calitate si immaculate.

Cand am iesit pe balcon, am amutit, vederea asupra Golfului Bodrum era magnifica, se vedea portul, Castelul si marea de un albastru intens. Dotarile erau cele obisnuite: masuta, scaune si suport de rufe. Problema era ca dimineata soarele batea direct in balcon, asa ca trebuia sa-mi beau cafeluta stand jos ca sa am umbra de la balustrada balconului. Dar seara, seara se vedea Bodrumul luminat uimitor.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Restaurantul principal dragut, elegant cu o terasa superba cu vedere la mare. Mancare peste mancare, afara se faceau gratare, pui, miel, peste vita, legume la plita, inauntru erau de toate, bune, proaspete, delicioase si baclavaleee.

In prima zi am mancat la Snack Bar unde aveau o lista de menuri si comandai gen a la carte, super buna mancarea si multe feluri. Tot aici am nimerit intr o zi cam pe la ora 17 cand ne-am intors din Bodrum. Erau tot felul de placinte, pateuri, dulciuri, nu, nu aveai cum sa ramii nemancat.

Pool bar ul servea bauturi si dupa amiaza fructe reci si inghetate.

Terasa de la lobby era si ea grozava, cu aceeasi vedere uimitoare asupra golfului si cu o cafea adevarata.

Tot prin zona era si o patiserie cu delicii, dar eram prea satui ca sa o mai incercam si pe aceea.

La acest hotel, avand concept UAI, se cunostea diversitatea la mancare si erau si ceva bauturi internationale, n-as putea sa va dau detalii prea multe pentru ca nu par prea interesati nici membrii grupului nostru. Ce pot sa va spun e ca am baut un Strawberry Daiquiri fooooaaaarte bun si tare de mi-au amortit buzele dupa doua inghitituri si Cuba libre in alta seara la care sigur mi-au pus rom ul dintr o sticla de Havana.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Plaja destul de lata cu umbrele si sezlonguri comode si nisip. Intrarea in mare lina dar cu pietre. Partea buna este ca indreptandu-te spre capatul pontonului este un culoar fara pietre iar apoi numai nisip pe fundul marii, cam in dreptul hotelului Vogue este excelent. Deci aici ne-am descurcat mai bine cu plaja.

Piscina mare, serpuitoare ca un rau, cu zona cu burburuci si strajuita de multa verdeata si flori si cu o platforma in mijloc cu baldachine gratuite. Noi care nu ne omoram dupa piscine, aici sigur nu ratam sa poposim dupa amiaza. Plus ca era atat de aproape de mare incat puteai face ture de la una la alta.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

In privinta distractiei, noi ne simtim bine oricum, dar aici a fost si mai bine pentru ca au inlocuit spectacolele cu formatii cu muzica live, muzica veche, rock, latino sau cu un DJ care punea muzica excelenta. Cert este ca totul se desfasura la terasa restaurantului care era foarte mare, avea si ring de dans si din nou ma repet, privelistea aceea si atmosfera faceau toti banii. Am dansat, am ras pana ni s-a taiat respiratia, am simtit ca suntem in vacant din plin.

Salmakis Hotel a fost o surpriza placuta, am patit ca la Club Turban unde m-am dus cu emotii si am sfarsit prin a spune ca ca mi-au intrat la suflet aceste hoteluri la care m-as reantoarce oricand. Deci il recomand, desi nu este un hotel neaparat luxos dar, are un pret bun si un farmec aparte. Nu il consider indicat pentru familii cu copii, nu prea am vazut activitati pentru ei, dealtfel nici nu prea erau copii.

Va doresc sa alegeti bine si sa va bucurati de fiecare clipa de relaxare!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de michaela_1961 in 08.09.22 13:42:16
Validat / Publicat: 08.09.22 14:28:18
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi, Marmaris, Antalya, Alanya

VIZUALIZĂRI: 2894 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (michaela_1961); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vedere de la terasa restaurantului principal
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40300 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 53.55 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    16 ecouri scrise, până acum

    webmasterPHONE
    [08.09.22 20:14:49]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    michaela_1961PHONEAUTOR REVIEW
    [08.09.22 21:22:23]
    »

    @webmaster: Multumesc!

    artemisa24
    [09.09.22 09:50:04]
    »

    "Plaja destul de lata cu umbrele si sezlonguri comode si nisip"

    Mie nu mi s-a parut plaja chiar asa de lata iar sezlongurile erau multe si inghesuite dar probabil ca in timp s-a mai modificat

    Felicitari pentru alegere, oricum si eu am ales hotelul dupa "indelungi cautari" dar nu mi-a parut rau (vezi impresii)...

    michaela_1961PHONEAUTOR REVIEW
    [09.09.22 12:34:19]
    »

    @artemisa24: Buna! Cred ca mi s a parut "destul de lata" in comparatie cu Green Nature Diamond Marmaris unde statusem primele 5 nopti (vezi impresii).

    In plus era undeva la mijlocul lui iunie si nu era aglomerat deloc si nicidecum inghesuit.

    Multumesc de ecou, iti doresc vacante minunate!

    elenaadinaPHONE
    [10.09.22 13:20:19]
    »

    Felicitări pentru vacanta frumoasă și pentru articolul de calitate!

    Un preț foarte bun pentru 5 nopţi!

    Nu am ajuns încă în Bodrum, dar de-abia aștept!

    Cum a fost marea în iunie, caldă?

    michaela_1961PHONEAUTOR REVIEW
    [10.09.22 16:16:49]
    »

    @elenaadina: Buna. multumesc de aprecieri! Marea era un pic mai calda ca in Marmaris, dar totusi racișoară. Adica intrai cu umerii ridicati in ea ????, dar buna dupa ce te obisnuiai. Orasul e frumos, nici noi nu am mai fost, sa aveti zile frumoase in Bodrum!

    mishu
    [10.09.22 20:47:58]
    »

    @michaela_1961: Si un SB care vine pentru un bine meritat articol. M-a amuzat de la inceput si m-am pus in pielea ta

    A fost totusi hotelul pentru care am avut mari emotii si am incercat sa ii pun in garda pe coechipieri, dar tot nu am reusit sa-i sperii. M-au asigurat ca daca avem unde dormi este deajuns..... De parca as putea sa fiu impasibila cand duc 12 insi in concediu cu hoteluri alese de mine...

    as fi stat la fel, insa cred ca i-as fi pus sa semneze o declaratie ca accepta alegera ta fara mustaceli, si as fi stat si eu mai linistita .

    Sotul meu din cauza asata ma lasa pe mine sa aleg destinatii, hoteluri, ca sa fiu multumita , dar si el comenteaza cateodata si ne cam ciufulim pe tema asta.

    Totul a fost frumos insa iar temerile tale neintemeiate. Ai facut o alegere buna, felicitari, votat cu mare drag.

    elenaadinaPHONE
    [11.09.22 09:18:15]
    »

    @michaela_1961:

    Mulțumim! ????

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [11.09.22 13:26:17]
    »

    @michaela_1961:

    Alegerea hotelului in Bodrum a fost cea mai grea pentru ca am fi vrut sa fim aproape de oras, dar aceasta dorinta venea la pachet cu niste compromisuri. Hotelurile apropiate de oras nu sunt foarte bune si daca sunt, pretul este prea mare, nu prea au plaje pe gustul nostru si nici spatiu interior.

    Alegerea oricărui hotel din Bodrum a fost dificilă anul acesta şi pentru oricine, în principal din cauza creşterii semnificative a preţurilor. Hoteluri foarte bune nu găseşti decât la distanţe de peste 10 kilometri de oraş, iar preţurile acestora au explodat anul acesta .

    Nu există hotelul perfect care să întrunească toate cerinţele oricui şi trebuie să faci anumite compromisuri în funcţie de aspectele care sunt mai importante pentru tine, peste ce poţi trece şi la ce poţi renunţa fără prea mari regrete.

    mi-a atras atentia Hotel Salmakis pentru arhitectura lui deosebita, pentru ca avea spatiu de 22.000 mp,

    Teritoriul resortului nu este cine ştie ce ca suprafaţă, însă are avantajul poziţionării deosebite pe panta unui deal, oferind vederi fabuloase asupra mării şi împrejurimilor.

    Arhitectura este tipică Bodrumului, cu clădiri albe, nu foarte înalte. Vechimea hotelului a venit la pachet cu vegetaţia bine dezvoltată care v-a încântat privirile.

    Atunci mi-a venit ideea sa scriu un e-mail la hotel si sa intreb daca au si camere renovate si cum fac sa primesc o asemenea camera. Mi-au raspuns foarte promt ca trebuie sa fac o notificare la rezervare in care sa specific ca vreau camera cu sea view in cladirea principala

    Asta înseamnă să te informezi şi să te agiţi puţin pentru vacanţa ta, să ştii exact ce vrei, unde te duci şi de ce. Nu ştiu dacă aşa procedezi de fiecare dată sau doar de teama unor eventuale reproşuri din partea prietenilor care merg pe mâna ta cu toată încrederea

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [11.09.22 14:06:18]
    »

    @michaela_1961:

    la 50 m de hotel existau taxi-uri pe apa cu plecari cam din 15 in 15 minute si care te duc in 10 min in Bodrum, in port

    Mi-a plăcut ideea acestor taxi boat-uri cu ajutorul cărora ajungi în Bodrum mai repede decât cu maşina personală pe şosea, drumul fiind mereu aglomerat, iar centrul oraşului aproape blocat de numărul mare de maşini, şi scapi şi de grija şi costul parcării maşinii. Şi la Marmaris am văzut aşa ceva.

    Plaja destul de lata cu umbrele si sezlonguri comode si nisip. Intrarea in mare lina dar cu pietre. Partea buna este ca indreptandu-te spre capatul pontonului este un culoar fara pietre iar apoi numai nisip pe fundul marii, cam in dreptul hotelului Vogue este excelent. Deci aici ne-am descurcat mai bine cu plaja.

    Bodrumul nu excelează la capitolul plaje. Muntele este aproape, zona este stâncoasă, iar plajele cu nisip şi intrare în mare fără pietre sunt destul de rare. Eu am găsit o singură asemenea plajă naturală, în Gumbet, în urmă cu mulţi ani, şi, mai recent, doar plaje special amenajate ale resorturilor cu putere financiară peste medie

    Plaja de la Salmakis îmi pare bunicică, oricum peste cea de la hotelul din Marmaris de la care ai venit aici. Părerea mea!

    Marea era un pic mai calda ca in Marmaris, dar totusi racișoară. Adica intrai cu umerii ridicati in ea, dar buna dupa ce te obisnuiai.

    Şi eu am prins mare răcoroasă la mijlocul lunii iunie la Titanic Bodrum într-un alt an, dar nu era de neintrat, astfel că am făcut baie în fiecare zi.

    Pe final de sezon, la început de octombrie acum doi ani, am găsit la Bodrum mare mai caldă decât la Marmaris cu câteva zile înainte.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [11.09.22 14:23:09]
    »

    @michaela_1961:

    Eu n-am vazut numerotare asa ciudata de cand sunt si nici n-am inteles nimic din etajele, catacombele si labirinturile lor. De fapt receptia era la nivelul solului cum vii dinspre strada, dar hotelul fiind construit pe deal, pe partea cu marea se desfasura in trepte in toata splendoarea lui.

    Am zâmbit la citirea celor de mai sus amintindu-mi propria experienţă din urmă cu mulţi ani de la Ephesus Princess din Pamucak, Kuşadasi, unde, tot aşa hotelul se întinde pe panta unui deal, doar recepţia fiind la nivelul aleii. Am intrat cu maşina şi nu vedeam hotelul, oprind, la plezneală, în dreptul unei "coşmelii" cu un singur nivel deasupra solului. Eram de fapt la etajul 7 sau 8, unde era recepţia şi Lobby Barul, camerele, toate cu vedere la mare, fiind situate în jos la celelalte etaje, până la nivelul piscinei unde era şi restaurantul principal. Pentru a ajunge la plajă mai aveai muuult de coborât, pe trepte sau cu maşinuţa.

    Salmakis Hotel a fost o surpriza placuta, am patit ca la Club Turban unde m-am dus cu emotii si am sfarsit prin a spune ca ca mi-au intrat la suflet aceste hoteluri la care m-as reantoarce oricand. Deci il recomand, desi nu este un hotel neaparat luxos dar, are un pret bun si un farmec aparte.

    Mă bucur că acest hotel ţi-a plăcut atât de mult. Şi eu am avut emoţii pentru tine când am aflat ce ai ales. Dacă la Club Turban aş merge oricând cu încredere, pe acesta nu cred că l-aş alege pentru mine. Important însă este că Salmakis a corespuns nevoilor şi aşteptărilor voastre şi l-ai prins şi la un preţ bun.

    Mai cred şi că Bodrumul a influenţat semnificativ satisfacţia acestei părţi din vacanţă

    Felicitări pentru alegerea inspirată şi pentru articol!

    michaela_1961AUTOR REVIEW
    [11.09.22 20:57:11]
    »

    @mishu: Multumesc de ecou, vizita si SB! In privinta alegerii, nu este niciunul carcotas in grup, stiam ca nu voi avea niciun repros indiferent ce as alege, dar asa ma "zbuciumez" eu mereu si simt ca am totusi o responsabilitate. Sunt prima care observ defectele unui hotel, asa ca trebuia sa ma multumesc pe mine si oooo, daaaa... pe sotul meu care vrea si bun si ieftin de obicei.

    Ma gandeam la tine zilele trecute, dupa ce am vazut mini intalnirea voastra AFA din Bucuresti ca avem cateva chestii in comun: pe langa prenume si initialele numelui, avem si cate o mama la purtator. Eu trebuie sa-i gasesc mereu si ei de plecare cand suntem noi plecati, sau sa o luam cu noi unde se poate pentru ca nu ramane singura acasa pe motiv ca suntem cam la padure si ii este urat.

    Sa ai o seara frumoasa si sa ne auzim cu bine!

    michaela_1961AUTOR REVIEW
    [11.09.22 21:47:38]
    »

    @nicole33: "Nu există hotelul perfect care să întrunească toate cerinţele oricui şi trebuie să faci anumite compromisuri în funcţie de aspectele care sunt mai importante pentru tine, peste ce poţi trece şi la ce poţi renunţa fără prea mari regrete. "

    Corect! Mai ales cand vrem sa stam multe zile si nu pe multi bani. Mie mi-e foarte clar cat pot sa ma intind si cu banii si cu pretentiile, asa ca imi asum compromisurile dar, exact ce spui, sunt aspecte peste care nu as putea trece.

    "Asta înseamnă să te informezi şi să te agiţi puţin pentru vacanţa ta, să ştii exact ce vrei, unde te duci şi de ce. Nu ştiu dacă aşa procedezi de fiecare dată sau doar de teama unor eventuale reproşuri din partea prietenilor care merg pe mâna ta cu toată încrederea "

    Chiar ma informez si ma agit, dar nu am nicio teama, ti am mai spus ca prietenii sunt tare comozi, dar nici nu i-am dus in vreo spelunca vreodata. Ma agit din placere si ma bucur ca ei imi lasa mie placerea asta. Este ca un preludiu la vacanta, este drogul meu incepand cu luna octombrie/noiembrie cand incep cautarile.

    "Mi-a plăcut ideea acestor taxi boat-uri cu ajutorul cărora ajungi în Bodrum mai repede decât cu maşina personală pe şosea... "

    Fantastic a fost, nu faceai mai mult de 10 minute si privelistea era uimitoare asupra salbei de hoteluri de pe mal, dar mai ales a portului si castelului pe masura ce te apropiai de oras.

    "Pe final de sezon, la început de octombrie acum doi ani, am găsit la Bodrum mare mai caldă decât la Marmaris cu câteva zile înainte. "

    Exact asa a fost si acum, mai calda in Bodrum, poate cu un grad, maxim doua spre sfarsit. Nu era foarte calda, intrai un pic cu umerii ridicati spre urechi, dar apoi era chiar placuta. Plaja da, mi-a placut mai mult ca in Marmaris, dar bineinteles ca nu excela nici asta, am avut noroc ca nu era aglomerat.

    Oricum, Salmakis a ajuns cu aceeasi nota ca si Green Nature Diamond din cauza camerei, la GND era moderna si noua (probabil renovata).

    "Pentru a ajunge la plajă mai aveai muuult de coborât, pe trepte sau cu maşinuţa. "

    Nu, nu era chiar de masinuta, se coborau/urcau lejer treptele, teritoriul era suficient de mare si cu vegetatie deosebita, dar nu exagerat. Camerele da, asa erau si aici, de la intrare nu vedeai nimic si apasai apoi pe nivel zero ca sa mergi la etajul 3. In dreptul fiecarui buton erau numerotate camerele de la cat la cat sunt.

    "Dacă la Club Turban aş merge oricând cu încredere, pe acesta nu cred că l-aş alege pentru mine. "

    Nici eu nu ti l-as recomanda tie stiu ce pretentii ai, nici Turbanul nu ti l-as recomanda pentru ca n-ai cum sa vezi marea din camera decat daca stai la vila si acolo risti sa nimeresti ceva nerenovat

    "Mai cred şi că Bodrumul a influenţat semnificativ satisfacţia acestei părţi din vacanţă "

    Da, o statiune superba, dar si Marmaris ul, chiar si Kusadasi ul ne plac mult. Nici nu stiu unde sa mai merg la anul Nasol ca uite, vine octombrie si eu nu am nici o tema in studiu

    Multumesc de apreciere si iti urez vacanta frumoasa!

    mishu
    [11.09.22 22:11:37]
    »

    @michaela_1961: Mama mea daca ar putea ar zburda, insa picioarele sunt cele care isi fac de cap, cu mintea e brici, ne da clasa, si atata vreme cat inca mai poate merge o sa o luam cu noi.

    Normal, ma incetineste cu multe si imi restrictioneaza mult alegerile, si imi spune de multe ori sa mergem pe unde ne place, pe ea sa o lasam intr-o parcare, in masina, etc asta pentru ca ii place sa calatoresca, insa asa, mai domol.

    Tin minte cand am fost in Bulgaria la final de mai, o lasam cu sotul (recunosc ca imi place sa stiu ca e mai in siguranta asa, desi la o adica sunt sigura ca n-ar avea probleme) iar eu mergeam singura in diferite directii.

    Nu stiu cat va mai merge cu noi, poate ca la un moment dat va spune clar nu, insa va fi un moment tare greu, asa ca incerc sa fac sa fie placut pentru toata lumea.

    elenaadinaPHONE
    [03.10.22 12:25:39]
    »

    "Partea buna este ca indreptandu-te spre capatul pontonului este un culoar fara pietre iar apoi numai nisip pe fundul marii, cam in dreptul hotelului Vogue este excelent. Deci aici ne-am descurcat mai bine cu plaja. "

    Tocmai ce m-am întors de la hotel Vogue Bodrum și nu am găsit în vecinătate hotelul tău.

    Cred ca te-ai referit la Voyage Bodrum. ????

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    michaela_1961AUTOR REVIEW
    [03.10.22 12:54:36]
    »

    @elenaadina: "Cred ca te-ai referit la Voyage Bodrum. "

    Exact! Am gresit si cand am remarcat nu am mai putut rectifica, era vorba de Voyage Bodrum. Am ramas in cap cu Vogue pentru ca mi l-am dorit mult. Am citit review ul tau, urma sa scriu ecou, dar profit sa te felicit acum si aici pentru alegere si articol. Mi a placut mult ce am citit, pozele sunt si mai elocvente. Eu nu inteleg pretul l a care l ai gasit pentru ca mie imi iesea foarte scump si nu m am putut atinge de el. Exista o explicatie, insa: eu iau biletele tot in decembrie-ianuarie de la AFA Travel si tot il intrebam pe Cristi daca mai sunt posibile reduceri. El mi a spus ca si daca mai intervin reduceri, in general se ofera de catre companiile aviatice si nu de catre hotel, probabil ca la voi asa s-a intamplat. Oricum, ma bucur pentru voi si va doresc alegeri inspirate mereu!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    artemisa24, elenaadina, michaela_1961, mishu, Yoda
    Alte impresii din această RUBRICĂSalmakis Resort & Spa:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062786102294922 sec
    ecranul dvs: 1 x 1