GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Probabil cea mai buna alegere daca mergeti in Railay!
Despre insula Railay am scris un review separat: este destinatia perfecta de plaja (una dintre ele, fireste) pentru europeni, atunci cand la noi vine iarna. Peisaje desprinse parca din filmul Avatar, un nisip fin ca faina, preturi bune si atmosfera exotica, de vacanta, peste tot.
Inainte vreau sa precizez ca toata zona Railay este izolata de continent, cu avantajele si dezavantajele care decurg din acest lucru... accesul aici se face doar cu barca, din Ao Nang sau Ao Nam Mao. Iti poti aranja transportul fie pe cont propriu (taxi sau microbuz de la aeroportul Krabi pana la debarcader si apoi barca), fie cu ajutorul hotelului, asa cum am facut noi (ne-a costat cam 120 de lei de persoana dus intors, transport privat masina si barca pana la hotel). Poate parea complicat, dar cei de la hotel au aranjat totul perfect si nu am avut nicio problema. De platit, transferul l-am platit la plecare, la receptie.
Pozitionare - Hotelul este foarte mare, numai vile si cladiri cu un etaj, raspandite pe un teritoriu foarte intins, cu doua intrari, atat pe partea de est a insulei, cat si pe vest. Estul insulei este o padure de mangrove, aici sunt alte cateva hoteluri si magazine, iar vestul are partea cu plaja. De obicei, barcile sosesc in est, intrucat este un mic ponton plutitor. In perioada sezonului ploios sunt convins ca sunt zile intregi in care nu se poate pleca de pe insula din cauza vantului si a marii agitate (am prins o zi cu vant si valuri mari la plecare si, sincer, am avut emotii mari la plecarea cu barca de pe insula catre debarcaderul principal, a fost o jumatate de ora taaaare zbuciumata). Revenind la pozitie, camerele obisnuite sunt amplasate mai spre partea de vest (cea cu plaja), iar bungalourile si vilele private mai spre est. De la un capat al altuia al resortului poti merge cam 5-10 minute pe jos, dar sunt si niste masinute de golf la care poti apela sunand la receptie. Doar doua hoteluri de pe insula au teritoriul atat de intins astfel incat sa aiba intrare pe ambele parti ale insulei, inclsuiv pe cea cu plaja -- acesta despre care vorbim si Rayavadee (el este, vorba cuiva, pentru "tarabostes", la 4-500 euro pe noapte :() Oricum, hotelul nostru este lipit de Rayavadee, deci cam ceea ce vedeau oamenii aceia, vedeam si noi, confortul diferea si iesirea catre plaja Phra Nang (era ceva desprins din reviste, la 10 minute de la hotelul nostru, mers pe jos).
Camere - cele obisnuite, sau deluxe cum sunt vandute, se afla aproape de iesirea de vest, langa plaja, dar fara niciun fel de vedere la mare. Oricum sunt aproape de restaurant si de piscina de pe plaja. Sunt foarte mari, noi am avut inclusiv inca un pat in plus, o canapea, in baie era atat dus cat si cada, aer conditionat, fara probleme deci. In camera exista halate, papuci de baie si, ceva deosebit, o geanta de plaja cu rogijina si prosoape, pentru a fi utilizata la discretie de turisti. In fiecare zi se facea curatenie luna, se puneau orhidee pe pat, apa de baut si cateva bomboane. E drept ca mobilierul mai necesita ceva mici retusuri, dar nimic foarte deranjant.
Piscinele. Sunt doua. Una este de relaxare, in mijlocul resortului si una este direct pe plaja. Prosoapele se luau de la un centru special, gratuit si se predau la sfarsitul zilei. Piscina principala de pe plaja era medie ca marime, curata, cu sezlonguri care trebuiau, bineinteles, ocupate devreme... La ei, pe plaja nu ai voie sa pui sezlonguri, astfel ca piscina era singurul loc unde puteai vedea asa ceva, pe plaja se statea pe rogojinele date de hotel sau direct pe prosop. Aceasta era universal valabil, indiferent de hotelul unde stateai. Buna masura luata de autoritati! Plaja era libera, fara ingramadeala!
Restaurant. Micul dejun era inclus si era chiar generos, exista o statie de omlete si clatite, multe fructe, dulciuri, cafea, mezeluri etc. Micul dejun a fost foarte bun si se servea in regim bufet suedez atat in restaurant, cat si pe terasa de pe plaja. Seara am mancat de doua ori aici, la restaurantul de pe plaja si ne-a placut, in special atmosfera, despre mancare nu pot sa spun nici ca m-a impresionat in mod special, nici ca a fost proasta. Sfatul meu este sa va limitati la peste - vi-l alegeti de pe gheata si il dati sa il gateasca, nu are cum sa iasa ceva rau :) O masa in doi nu costa mai mult de 100 de lei cu tot cu bacsis (la ei este inclus in nota), dar fara alcool (vinul este foarte scump si nu cine stie ce, berea este buna, merge). Am mancat in fiecare seara la restaurantele hotelurilor de pe plaja (mai sunt vro 3 hoteluri pe plaja) si nu am mers la alte restaurtante din partea de est sau din interiorul insulei intrucat ne-am gandit ca nu merita sa cinam in alt loc decat pe malul marii. E ciudat ca, inainte sa plecam, ne uitam pe Tripadvisor si nu era mentionat niciun restaurant de pe plaja in top, ci numai unele din interiorul insulei... dupa ce le-am vazut, nici macar nu am ezitat: singurele locuri recomandate sunt cele de la hotelurile situate pe plaja: Rayavadee, Railay Bay Resort, Sea and Sand. Sunt cam la fel, cu un (mare) plus pentru Rayavadee, unde va puteti rasfata intr-o seara, mi s-a parut din pacate mult prea scump.
Spa - exista un spa al hotelului langa piscina, aproape de plaja, dar nu este in aer liber. Asta nu ne-a placut, asa ca nu l-am frecventat. Masaje am facut in partea de est, ieftine, dar fara pretentii de spa. Daca vreti ceva desoebit, exista un spa la Hotelul Bhu Tha Nani din partea de est si, fireste, din nou, acelasi Rayavadee :)
Personalul - mi s-a parut foarte discret. Nu am interactionat decat la plecare si la sosire. Dar nici nu am intamplinat nicio problema, de ce sa spun? Au fost amabili, au asigurat la timp transferul catre aeroport, chiar mi s-au parut ok. Spun aceasta deoarece, din nou, Tripadvisor, m-a cam indus in eroare cu privire la acest capitol: nu stiu ce ar fi dorit oamenii aceia care au scris de la personal, sa ii mangaie pe crestet noaptea, sa le asterne un covor rosu la sosire? Si toate acestea pentru [putini] de euro pe noapte comapartiv cu Europa sau Turcia? Este pentru prima data cand am constatat o discrepanta majora intre ratingul Tripadvisor si realitatea de la un hotel. Daca ar fi sa adaug si eu ceva la partile negative ar fi problemele majore de comicare in limba engleza. Dar nu mi s-a parut mai rau decat in restul Thailandei si la hoteluri mai rasarite poate din aceasta tara (m-am chinuit la Marriott in Bangkok sa ii explica receptionerei ca as dori un taxi la o anumita ora dimineata o jumatate de ora, asa ca, cei de la Railay bay Resort nu m-au "surprins" deloc. Ba, dimpotriva, chiar.
Ca aspecte generale, mi-a placut ca era curat peste tot, turistii politicosi si cu mult bun simt majoritatea (bineinteles, cu exceptia "poporului prieten" de la rasarit), iar atmosfera era permanent de vacanta, lejera. Aici, sincer, trebuie sa recunosc ca sunt adeptul unei tinute mai formale, mai elegante, seara, la cina, la ei nu se aplica din pacate, lumea venea in pantaloni scurti si slapi si aceasta era cam peste tot, cred ca facea parte din "imaginea" si atitudinea insulei. Dar acestea sunt neajunsuri minore, minore.
Asadar, va recomand din inima acest hotel, perfect pentru o escapada la plaja in mijlocul iernii romanesti. Daca aveti (multi) bani de dat, mergeti la Rayavadee, este ceva de vis, dar daca vreti un hotel foarte bun, cinstit si ampasat intr-o locatie de 5 stele, atunci Railay Bay Resort and Spa este perfect!
Trimis de rentea in 14.02.16 20:41:14
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rentea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 8.01033200 N, 98.83805600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Railay Bay Resort and Spa [Railay Beach], KRABI" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX: foarte corect. E de adaugat si faptul ca resortul se intinde pana pe partea cealalta a insulei.
@rentea
Spune-mi te rog, unde ai fost mai impresionant de natura, aici sau în Santorini? ????
Sper sa nu te superi ca întreb... asa de curiozitate... unde a fost impactul mai mare... cu siguranță nu pot fi comparate... Dar poate ai un răspuns și pentru mine.
Mulțumesc
@mecut: oh, mi-ai ridicat mingea la fileu uite, sincer, luand in considerare toate locurile pe unde am umblat in lumea asta, cel mai frumos loc vazut de mine vreodata este imerovigli din santorini. Orice as lua in considerare, privelistea de la hotelul acela cocotat pe buza vulcanului, nu poate fi egalata de nimic. Sa te trezesti dimineata si sa bei cafeaua pe balconul camerei tale, avand in fata privelistea aceea fabuloasa, este unic.
Exista locuri mai exotice, cu mai multi palmieri, mai luxoase, cu oameni mai primitori poate, dar imerovigli este undeva sus de tot, pe un piedestal. Oricum, aici, in santorini nu exista decat 3 locatii: fira, imerovigli si oia. Restul sunt zero. Iar imerovigli si hotelurile de acolo, desi chiar mai scumpe decat o vacanta in Thailanda, de exemplu, sunt, din punctul meu de vedere, maximul in materie de frumusete.
Nu spun ca insulele din Thailanda nu sunt superbe, oh, sunt de vis, doar ca inima mea a ramas in imerovigli
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2024 Railay Bay West Resort: Mai mult decât am visat! — scris în 25.04.24 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ