ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.09.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Craiova
ÎNSCRIS: 29.08.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 6 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 11 MIN

Nici wow, nici vai!

TIPĂREȘTE URM de aici

Cum am mai spus planuri de vacanta am facut tarziu anul acesta. Cand se parea ca sunt gata, stabilisem sa merg la Crystal in Kemer si la un Royal in Side sau Lara, a aparut ideea cu Dosinia si deci niste bani ramasi pentru a doua cazare.

Tot citind despre diverse Royaluri am gasit un comentariu, e drept ca din 2016, al lui Andox (multumesc pe aceasta cale) care suna cam asa “decat… de ce nu incerci Port Nature? ”. Cum am mare incredere in recomandarile unui specialist ca Andox am inceput sa citesc pe repede inainte (exact ca in reclama =)) ) despre acest Port. Era deja 10.08 si eu urma sa plec pe 24.08. Destul de repede m-am hotarat sa schimb “echipa” in Dosinia-Port Nature. In general aleg sa merg la hotelul care eu il cred mai buna la sfarsit, e mai usoara trecerea de la rau la bine decat invers. Din fericire nici la Dosinia nu a fost rau, chiar a fost foarte bine astfel ca acum mergeam cu asteptari destul de mari.

Dupa ce am platit am avut ceva mai mult timp, intre timp a plecat si printesa in tabara, astfel ca am inceput sa studiez ce s-a scris pe aici despre Port. In general comentariile erau cam la extreme, ori wow ori vai, media cam micuta iar gradul de recomandare scazut.

A venit momentul sa fac cunostinta cu resortul. Am tras in fata receptiei, imediat a aparut un bellboy sa descarce bagajele. Fetele au intrat in receptie iar eu am tras in parcare (cam mica, nu mai mult de 20 locuri din care 10 sub o copertina). Revenit in receptie am fost invitat sa iau loc pe o canapea, am primit formularul de cazare, apoi bratarile si cartelele (fara sa cerem am primit 2 cartele pentru camera, un lucru excelent) cu explicatia ca am primit o camera foarte buna (m-a cam mirat explicatia, dar a fost spusa atat de convingator ca mi-au scapat cativa euro in mana celui care mi-a dat-o). Ce mi-a placut este faptul ca fiecare turist era preluat de la intrare de cineva si dus pe canapelele din lobby pentru formalitati astfel ca nu era o mare imbulzeala la receptie, de fapt pentru cazare nu interactionai cu receptia.

CAMERA

Fiind rezolvate formalitatile am pornit spre lift. Atentie mare la acest aspect, hotelul este format din 6 corpuri care nu comunica intre ele, astfel intr-unul dintre corpuri ajungi cu un anumit lift, daca ai gresit cobori inapoi in receptie si te duci la liftul tau :)).

Noi am primit camera in corpul 2. Nu stiu cum era la altii dar la noi era un singur lift, cam slabut, se misca incet oprea prin “statii” aiurea, astfel ca se statea mai mult decat la Dosinia.

Am ajuns in camera, primul lucru care l-am remarcat a fost un usor iz de umed, nu era deranjant, nu a disparut desi noi lasam deschisa usa la balcon toata ziua, cred ca era o mica scurgere la chiuveta pentru ca numai in acea zona era acest miros. Din prima am observant conceptul diferit al camerei.

Dusul separat, WCul separat, dar o singura usa de sticla care sa inchida ori una ori cealalata incapere. Chiuveta este pozitionata in holul de la intrare. Noi nu am fost deranjati de aceasta asezare (altii au avut impresia ca datorita amplasarii chiuvetei fac dus direct in pat =)) ), chiar mie mi-a placut sa vad o camera diferita fata de ce am vazut pana acum.

Camera era putin mai mare decat la Dosinia, nu cu mult, avea cam 30 mp. Am gasit un pat dublu, unul simplu, un fotoliu cu masuta, o comoda cu sertare si minibarul inclus, o servanta pentru pus bagajele, un dulap mare, doua noptiere, LCD cu diagonal peste 100. Prize erau suficiente, lumina buna, wifi foarte bun care functiona peste tot inclusiv pe plaja. Seiful gratuit este pozitionat bine in dulap, nu foarte jos ca la Dosinia. Asternuturile albe si frumos mirositoare, prosoapele la fel, doua halate de baie (oricum printesa vine cu tot “trusoul” de acasa), papuci completau decorul. Balconul este maricel cu o masuta si doua scaune, se vedea marea. Prosoapele se schimbau zilnic, cele folosite, lenjeria numai o data pe parcursul sejurului, se facea curat zilnic.

Minibarul era plin cu sucuri, apa plata si minerala, dou beri Tuborg. Nu stiu daca berea se completa pentru ca nu am baut, preferam sa urc cu un Miller de la bar, restul produselor se completau zilnic. Nu mi s-a parut nimic sensational, totul in limitele asteptarilor.

Totusi de ce imi spusese ca am primit o camera excelenta? Aveam sa inteleg seara! Camera era cu vedere spre Crystal Paraiso, iar programul de seara la acest hotel parea ca se desfasoara sub balconul nostru :)). Din fericire la ora 24 fix se incheia programul, iar noi nu prea ne propuneam sa ne culcam inainte de aceasta ora, altfel ar fi fost o problema.

Eu cred ca cele mai bune camere sunt cele cu vedere la piscina, dar si acolo e galagie in timpul zilei.

ACul functiona bine, era orientat foarte bine, dar avea si acesta o ciudatenie: nu se oprea odata cu deschiderea usii la balcon :)).

PLAJA si PISCINELE

Cand am citit mai atent, dar deja cumparasem sejurul, am gasit descrieri cum ca plaja este groaznica. Stiam din start ca nu este o plaja cu intrare lina, dar pana la groaznica este o mare diferenta. Am mers cu inima stransa sa vedem ce vom gasi.

In primul rand sezlonguri suficiente la orice ora, gaseai locuri si la umbra si la soare. Noi am stat sub parasolar, care era foarte bun, in alte locuri am gasit parasolar cam rar care nu facea umbra. Pe la 2-3 ne-am infintat la plaja, dupa cazare si masa. Imediat ce am ocupat locuri am plecat spre mare sa vedem ce si cum.

Intradevar la intrare este un cordon de pietricele, nu foarte deranjante, intradevar marea se adanceste la 10-15 m de tarm, dar nu era ceva groaznic. Probabil daca am fi mers acum 3-4 ani cand printesa era mai mica ar fi fost problema, dar acum a fost ok.

Noi am facut baie chiar langa plaja lui Belek Beach si a fost bine, in prima zi am avut parte chiar de valuri mari. Apa curata, fara alge dar cu pestisori ciupitori pe care nu prea ii vedeai, valurile rascoleau nisipul de pe fundul marii.

Plaja foarte lata, dar exista o zona destul de mare rezervata testoaselor, chiar am vazut un mic pui de testoasa (probabil ca noaptea eclozasera ouale dintr-un cuib).

Per total plaja nu a fost asa groaznica ca in descrieri, bine nici ca la Mamaia nu este. Plaja este Blue flag, desi citisem ca nu ar fi, panoul informativ fiind situat chiar pe aleea care duce la plaja.

Piscine erau destule. Una mare in interiorul U creat de laturile hotelului, una la tobogane, una pentru copii si inca una folosita mai ales pentru jocuri. Partea proasta este ca la piscina principala hotelul face umbra dupa amiza astfel ca jumatate din zi o parte din sezlonguri sunt la umbra. Si aici sunt sezlonguri suficiente.

Toboganele sunt 4, trecute si acestea de printesa la categoria “merg”, programul este foarte generos 10-13 si 14-18.

Prosoape pentru plaja se capata de la doua standuri unul situat intre piscine, cu prosoape albastre si altul la intrarea pe plaja cu prosoape portocalii, orarul standurilor 8.30-18.45 (foarte ok avand in vedere ca piscinele se inchid la 18.30). Exista oameni care asigura curatenia atat pe plaja cat si la piscine, chiar am vazut dimineata pe cineva stergand toate sezlongurile de la piscina.

MASA si BAUTURA

Din descriere aici urma sa fie punctul forte. In primul rand mi-a placut sala de mese, foarte mare, nu a fost ora la care sa mergem la masa si sa nu gasim loc, poate ceva mai in spate dar tot timpul erau locuri libere.

Sala este organizata sub forma unor zone de culori diferite, separate. La fiecare zona erau alocati 6-8 ospatari care se miscau bine. Imediat cum se elibera o masa veneau sa o debaraseze si sa o aranjeze pentru urmatorii clienti, tot acesti chelneri se ocupau de servirea la masa cu bauturi (se facea destul de eficient).

Despre mancare nu voi spune prea multe. Am avut in fiecare seara diverse tipuri de baclavale, unele foarte bune altele mai putin reusite. In fiecare seara era gratar de peste, de pui sau curcan, in 4 seri au fost crabi (nu creveti), de asemenea diverse salate cu scoici, caracatite si alte vietati care inoata. In doua seri a fost un preparat din vitel la tava bun de te lingeai pe degete.

La pranz nu stiu ce era deoarece am mancat in restaurantul principal numai in prima zi! In rest am mancat la restaurantul de langa plaja care avea meniu a la carte, cu preparate diverse si foarte bune.

In cadrul complexului mai erau doua restaurant unde se putea manca a la carte, erau situate in fata zonei unde era scena. In timpul zilei se puteau manca gozleme si gofre in diverse locuri.

De asemenea in cladirea principala era o patiserie, nu stiu cum erau prajiturile dar stiu ca aici era inghetata pe toata perioada cat era deschis, de la 10 la 23.

Ca am ajuns la inghetata: incepand cu ora 9.30-10 era non stop pana la inchiderea localurilor. La patiserie era Cart d’or la cornet si Algida ambalata, la barul de la zona de spectacol era Algida ambalata, la restaurantul principal si la chiscul cu gofre, gogosele, inghetata era inghetata la cornet dar nu stiu de care, iar la Irish Pub era Movenpick (nu stiu daca tot timpul, dar eu am mancat si dupa amiaza si seara).

Bauturile erau intradevar intr-o gama foarte larga. Cele mai putine erau la barul de pe plaja si in restaurantul principal. Apoi era barul de la zona de spectacol care avea destul de multe bauturi straine, dar nu avea bere la sticla. In lobby era bere la sticla (inclusive Miller si Corona), sucurile tot la sticla si majoritatea bauturilor de import. Varful de lance este Irish Pub cu o multitudine de bauturi de import. Peste tot era Red Bull in 5-6 sortimente. Am vazut la Irish si la zona de spectacol barmani adevarati care nu numai ca preparau cockteiluri foarte bune, dar faceau si spectacol. Nu am avut probleme sa nu primesc ce am cerut sau ca berea sa fie calda, pana in ultima zi cand am patit-o de doua ori: in lobby am cerut Miller si a incercat sa imi dea Efes comentand ca “it’s same”, iar la Irish am cerut Bacardi cu cola si am primit Capitan Morgan care l-am refuzat. Normal ca daca ceri Cuba Libre vei primi cel mai ieftin rom care il au, daca ceri Cuba cu Bacardi asa vei primi. Vinul pe plaja si la baruri era la sticle de 187 ml, iar la restaurantul principal era la 750 ml.

Un alt punct foarte tare pentru noi a fost Davidoff caffe. Aici puteai bea cafea, cappuccino, latte macchiato si alte specialitati toate facute cu cafea Davidoff proaspat macinata. Cei ce le preparau erau barista adevarati care faceau si decoruri. La patisserie se putea bea cafea turceasca.

ANIMATIA si ALTELE

In general pentru noi animatie inseamna spectacole de seara, in timpul zilei stand la plaja nu prea avem tangenta cu animatia. Seara ne uitam la spectacole neagreand sesiunile de shopping (fiind cu masina facem acest lucru in orase mai putin turistice unde este mai ieftin).

Am fost dezamagit in prima seara, a fost un spectacol de circ. Veneam dupa un spectacol de acrobatie superb sustinut de niste cubanezi la Dosinia, aici am dat peste o trupa ruseasca care era echipata la costum si papion (ceilalti aveau niste costume cam ponosite, dar exercitii cum nu am vazut), dar au prezentat banalitati.

In serile urmatoare s-a ridicat substantial stacheta, un show cu biciclete, moto, role si acrobati, in alta seara o petrecere suberba “4 seson” la care s-a dansat in ploaie, in ninsoare si sub focuri de artificii, apoi spectacol pentru copii cu papusi uriase, concert Dima Bilan (un fost castigator de Eurovision, vedeta prin Rusia avand in vedere ca s-au vandut bilete pentru turistii din alte resorturi).

Am avut petrecere la piscina, dar parca nu atat de reusita ca foam party de la Dosinia. Pana la urma am fost multumiti si de partea de animatie.

De ziua printesei am gasit in camera lebede cu petale de trandafiri, un mic tort si o felicitare. A fost atat de emotionata incat i-au dat lacrimile si nu ne-a crezut ca cei de la hotel i-au facut surpriza respectiva fara sa le spunem noi.

Exista un club pentru cei mici dar noi suntem mari deja! Ce mi-a placut era faptul ca pe televizor exista un canal unde vedeai ce se face la club! Oricum clubul avea program prelungit, pana la ora 22. Exista de asemenea o sala cu ps4 gratuit, de la 10 la 17, nici acolo nu am fost. Am fost la sala de jocuri unde o fisa era 1 euro, pret normal, jucand air hockey. In alta seara printesa a condus niste vaporase teleghidate care se instalau seara in piscina si costau 4 euro fisa.

In resort se vorbeste in principal rusa, Republica Rusia cum bine spunea cineva, dar nu am avut problem cand spuneam “ne panimaiu”. M-am descurcat cu engleza si turca mea, nu am fost dat la o parte pentru ca nu eram rus.

La sosire am primit un voucher pentru 30 minute masaj gratuit fiecare adult, eu nu m-am dus neplacandu-mi masajul, dar mami a fost fiind o fana a acestei activitati. A venit super incantata spunand ca a fost cel mai bun masaj facut vreodata, autoarea era o filipineza din Bali :)).

Mi-a placut ca se respecta regulile, printesa nu avea voie in Irish si nu a fost primita, nu aveai voie in costum de baie la Irish si restaurant si nu intra nimeni.

Am venit cu asteptari foarte mari, sejurul la Dosinia a ridicat stacheta pretentiilor, nu am fost dezamagiti dar nici surprinsi, tot ce s-a intamplat si ce am primit fiind in limitele asteptarilor. Daca voi gasi un pret mai bun voi repeta sigur experienta.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nrs † in 27.09.19 18:28:56
Validat / Publicat: 27.09.19 19:29:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 3029 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nrs †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Irish Pub
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44300 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    12 ecouri scrise, până acum

    adrianbogdan
    [27.09.19 20:40:09]
    »

    Buey, Nrsule in cate hoteluri v-ati dat in Turcia?!

    nrs †AUTOR REVIEW
    [27.09.19 21:49:46]
    »

    simplu: 5 si 1 in BG, din start am facut traseul cu 2 opriri la ducere avand in vedere ca urma sa plecam tarziu si de departe, 2 cazari la " inchisoare" , apoi la intoarcere tot doua cazari pentru a conduce linistit (ca nu a prea iesit asa e alta poveste).

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [28.09.19 09:29:03]
    »

    @nrs:

    simplu: 5 si 1 in BG, din start am facut traseul cu 2 opriri la ducere avand in vedere ca urma sa plecam tarziu si de departe, 2 cazari la " inchisoare", apoi la intoarcere tot doua cazari pentru a conduce linistit

    Tot 6 mi-au ieşit şi mie la ultimele două vacanţe turceşti, doar că eu am preferat mereu alte combinaţii, cu o singură oprire intermediară pe sens şi cât mai multe zile petrecute "la ţarc".

    Însă eu am plecat mereu direct din Bucureşti, fără să-mi testez nervii înainte pe minunata Valea Prahovei

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    nrs †AUTOR REVIEW
    [28.09.19 09:34:52]
    »

    din pacate sau din fericire, nu stiu exact, nu stau in Bucuresti ceea ce face sa configurez altfel traseul avand 260 km in plus. anul acesta a fost o nebunie cu Valea Prahovei dar am zis sa vizitez si frumusetile patriei

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [28.09.19 09:45:37]
    »

    @nrs:

    In general aleg sa merg la hotelul care eu il cred mai buna la sfarsit, e mai usoara trecerea de la rau la bine decat invers.

    Foarte bine gândit. Asta este soluţia câştigătoare pentru a avea un sejur reuşit, garantând satisfacţia. Invers, îţi dă cam cu minus şi nu este de dorit.

    Socoteli din astea îmi fac şi eu, însă, nu o singură dată, criteriul preţului a fost mai important şi m-a determinat să schimb ordinea, asumându-mi consecinţele .

    De ziua printesei am gasit in camera lebede cu petale de trandafiri, un mic tort si o felicitare. A fost atat de emotionata incat i-au dat lacrimile si nu ne-a crezut ca cei de la hotel i-au facut surpriza respectiva fara sa le spunem noi.

    Ce frumos!

    La mulţi ani fericiţi! Să-ţi trăiască prinţesa! Să fie sănătoasă şi norocoasă! .

    Destul de repede m-am hotarat sa schimb “echipa” in Dosinia-Port Nature.

    Renunţând la Royal ai renunţat la o plajă mai bună (Lara) sau mult mai bună (Side) şi cu intrare mai lină în mare, la Luna Park-ul gratuit şi la o cameră mai spaţioasă, dar poate nu la fel de "modernistă" . Ai câştigat doar la capitolul băuturi. Despre preţ nu voi comenta, deoarece nu ştiu ce reduceri mai erau la data la care ai rezervat tu.

    În Lara ai fi avut zona de shopping foarte aproape, dar înţeleg că nu te interesa în mod deosebit acest aspect, iar în Side ai fi avut ocazia de a vizita oraşul vechi - un adevărat muzeu în aer liber. Bogazkent-ul este destul de anost, mai ales că ai stat la penultimul hotel din staţiune, însă, având maşina la dispoziţie, puteai merge oriunde doreai.

    Felicitări pentru vacanţa reuşită şi pentru împărtăşirea impresiilor!

    nrs †AUTOR REVIEW
    [28.09.19 09:55:54]
    »

    multumesc pentru urari!

    pana la urma a iesit foarte bine. cu 2 saptamani inainte de sejur reducerile nu prea mai exista

    gioko
    [20.10.19 20:00:40]
    »

    @nrs: Felicitari pt review... puncte maxime de la mine.

    Ss dori insa sa va adresez 2 intrebari:

    - seara se dansa la vreun bar pe muzica live sau cu dj? Nu sunt adeptul petrecerilor la amfiteatru... nu vreau doar sa privesc... ci sa dansez;

    - lobby barul era non-stop sau vreun alt bar din resort? Nu obisnuiesc sa merg la culcare devreme.

    Multumesc anticipat pt raspunsuri.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    nrs †AUTOR REVIEW
    [03.11.19 18:58:47]
    »

    abia acum am vazut intrebarile!

    -nu se dansa nicaieri, numai la petrecerea " four seasons" s-a dansat si asta chiar la amfiteatru, de fapt petrecera in asta a constat: dans

    -da lobby barul era deschis nonstop si avea cam toate tipurile de bauturi, iar Irish unde era chiar toata gama se inchidea undeva la 12-1 noaptea

    PS as vrea sa renuntam la formalismele cu persoana a doua plural, chiar daca ne mai ciondanim teoretic avem acelasi scop: sa dam si sa obtinem informatii pentru a avea o vacanta cat mai placuta

    bazilman
    [13.11.19 14:21:53]
    »

    Felicitari pentru review!

    Nici cu un ochi prea critic nici cu exagerari nefondate.

    Am primit o oferta pentru acest hotel si mi-au atras atentia urmatoarele fraze:

    " La pranz nu stiu ce era deoarece am mancat in restaurantul principal numai in prima zi! In rest am mancat la restaurantul de langa plaja care avea meniu a la carte, cu preparate diverse si foarte bune.

    In cadrul complexului mai erau doua restaurant unde se putea manca a la carte..."

    Aceste restaurante erau gratuite in cadrul UAI-ului?

    Pe site-urile unde am gasit acest hotel apar ca ar fi contra cost.

    E o informatie importanta pentru mine in alegerea hotelului alaturi de WI-FI ul gratuit.

    Multumesc frumos anticipat.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    nrs †AUTOR REVIEW
    [13.11.19 14:25:55]
    »

    erau gratuite. restaurantele a la carte cu programare sunt in main building, nu stiu cate programari ai voie caci am incercat pentru o singura zi, ziua printesei, cand nu mai erau locuri la italian unde voiam eu

    Dana1966
    [07.12.19 13:03:18]
    »

    @nrs: Mulțumesc, pentru aceasta descriere. Completa și bine scrisa. Ma gândesc serios sa mergem și noi la Port Nature.

    tumisfabu
    [15.01.20 20:29:22]
    »

    @nicole33: Bunaa, te abordez si aici, pe doua planuri e mai sigur, revin cu rugamintea de a imi recomanda un hotel pentru primul nostru an de Turcia, fara aqua park, ceva curat, frumos, pret decent, maxim 1500e. Multumesc!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianbogdan, Dana1966, gioko, tumisfabu
    Alte impresii din această RUBRICĂPort Nature Luxury Resort & Spa [Bogazkent]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051799774169922 sec
    ecranul dvs: 1 x 1