GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Papillon Belvil, un resort minunat
Papillon Belvil este fara indoiala unul dintre cele mai apreciate resorturi din Antalya, notele acordate de cei ce si-au petrecut vacanţele aici fiind pe deplin meritate.
Desi împlineste anul viitor 20 de ani de când a fost inaugurat Belvil continua sa se remarce prin servicii de calitate, având un personal experimentat si cu vechime de când s-a deschis in 1995. Si probabil conteaza si aceasta politica de a pastra angajatii valorosi.
Si locaţia este superba cu intrarea printr-o pădure, suprafata generoasa a resortului cu multa verdeaţă si locuri umbroase, totul îngrijit si întretinut ca la carte.
Plaja este superba cu nisip fin si intrare lina in mare, calda si la mijlocul lunii iunie. Locuri berechet pe sezlonguri care erau bine acoperite de coperţile special amenajate care sa te protejeze când e soare arzător. Si am avut parte si de zile caniculare cu 35-36 de grade.
In clădirea principala a hotelului camerele sunt mai mari, dar noi am stat in bungalowuri fiind pe deplin multumiti de camera si de poziţionarea vilei in superbele grădini ce imprejmuiesc resortul, totul facut pentru ca turistii sa simta ca sunt cu adevarat in concediu.
Intradevar este un resort destinat in special familiilor cu copii, Papillandul fiind special construit pentru cei mici in 2013. Dar spre deosebire de alte resorturi sincer turistii parca sunt mai de calitate, si mai diversificati ca si tari din care provin. Erau si rusi, dar si foarte multi germani, francezi, belgieni, olandezi, si nu in ultimul rând români.
Si serviciile de masa sunt la nivel inalt, putând servi orice iti pofteşte inimioara, de la grătare de pui, peste (ton, somon, dorada), vita, pana la platouri cu cireşe mari, caise, nectarine, pepene rosu si galben etc. Nu mai vorbim de gama diversificată de dulciuri (baclavale, torturi, plăcinte) si am avut si noi norocul sa prindem ziua in care s- a sărbătorit Festivalul capsunelor, toata lumea marcând pe săturate delicioasele fructe, aduse in ladite si având normal codite.
Amfiteatrul unde se tineau spectacolele este amenajat deosebit, cu mese si scaune pentru a putea fi servit cu băuturi si in timpul showurilor, fiind înconjurat de panselute ce emanauseara un parfum sublim. Am prins câteva spectacole reusite, gen musical-uri si unul cu acrobati cubanezi.
In concluzie merita sa optati pentru un concediu la Papillon Belvil, mai ales daca aveti si copii, iar zona Belek este la cel mai inalt nivel in Antalya.
Nota noastra pentru hotel este 9,5.
Trimis de sorin249 in 12.07.14 14:55:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sorin249); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.85781500 N, 31.01910500 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@sorin249: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
Mulțumesc.
@webmasterX:
Propunerea mea este:
36.857815N, 31.019105E în fața recepției.
Mai departe de acel punct nu poți ajunge cu mașina personală.
@nicole33: Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.
În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate CERT
@webmasterX:
Acum este OK.
Oricând cu plăcere.
@sorin249: Te rog frumos sa-mi scrii in privat numele agentiei cu care ai fost la acest hotel deoarece mi se pare un pret foarte bun pentru cazare+masa+transport si intentionez sa merg in acest an acolo achizitionand pachetul de acum cu early booking.
Multumesc mult.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Un hotel foarte bun recomand din toata inima — scris în 18.07.24 de pelerin din IASI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Recomand - o vacanta placuta — scris în 21.08.19 de Drucker din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Hotel f bun — scris în 09.06.19 de TuristBm din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Jun.2018 2018 - Papillon Belvil — scris în 26.10.18 de SILVIA 77 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Din pacate nu as mai reveni — scris în 10.09.17 de Galactica22 din SANGEORGIU DE MURES - nu recomandă
- Jul.2017 După un an am revenit la Papillon Belvil! — scris în 29.07.17 de moraru marian din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Concediu reușit, cu multă plăcere și altă dată! — scris în 06.11.16 de moraru marian din BUCUREşTI - RECOMANDĂ