Camere cu mini-hamam personal

TIPĂREȘTE

Am ales hotelul dintr-o listă scurtă recomandată de o agenție de turism. I-am cerut hoteluri bune de 4 stele în zona istorică. Ne opriserăm la 2, iar diferența dintre ele, în afară de amplasare, pe care nu aveam cum să o judec, era în rezumat următoarea: unul avea centru spa, celălalt avea „turkish bath” în baie (numai la unele camere). Ca să nu fim prea ispitiți de piscină și să avem și timp de plimbări, mai ales că stăteam doar 3 nopți, am ales hotelul cu hamam în cameră, Ottoman Park. Nu mai fuseserăm niciodată în Istanbul, nici în Turcia, de aceea v-am istorisit criteriul destul de arbitrar după care am ales hotelul.

Apropo de amplasare, ar fi fost bine să scrie pe orice site care vorbește despre Istanbul și pe orice ghid tipărit, cu litere ca pentru miopi: „Atenție, oraș în pantă! ”. După hartă părea în regulă, hotelul era la 600 m de Moscheea Albastră (Sultanahmet), la vreo 400 m de stația de tramvai de la Marele Bazar (abia la fața locului am constatat că nu avea rost deplasarea către stația respectivă din cauza marii diferențe de nivel, mai repede ajungeai direct la stația de la Sultanahmet), aproape de țărm, cu vedere la Marmara, mai detaliat de atît nu puteam analiza cu informațiile pe care le aveam. Acum pot spune că aș prefera un hotel situat chiar în zona Sf. Sofia (Ayasofya) – Sultanahmet, pe lîngă linia de tramvai.

Ottoman Park e amplasat într-un cartier rezidențial - muncitoresc (și oarecum semi-industrial, multe clădiri găzduind tot soiul de mici afaceri din zona textile – încălțăminte – accesorii, ca: ateliere de imprimat tricouri, războaie de țesut, ateliere de cizmărie), la două străzi de Șoseaua Kennedy, care vine de la aeroport și bordează întreg litoralul sudic al metropolei, în lungul căreia este instalată și calea ferată pe care trec trenurile suburbane atît de franțuzește botezate Banliyö (notă: am văzut și magazine de mezeluri denumite Şarküteri – la început mi s-a părut chiar amuzant, nu mă așteptam ca limba turcă să aibă împrumuturi din franceză, mai ales în domeniul gastronomic, unde sigur că francezii sînt etalonul, dar nici turcii nu pot spune că nu au o cuisine a lor, și nici în domeniul transporturilor, unde aș vedea drept maeștrii pe nemți sau englezi; se vede treaba că, oricît de mare imperiu ar fi fost (încă) în secolul 19, au adoptat cu plăcere cultura franceză, sau părți din ea, ca și Rusia rivală, în care aristocrații conversau în franțuzește).

Cartierul se numește Kadırga, iar hotelul este pe strada cu același nume, Kadırga Limanı Caddesi, vizavi de un mic parc bine îngrijit și de Muzeul de Fotografie Istanbul Lîngă hotel este și o baie turcească ne-turistică, iar peste drum, după un mic parcurs printre străduțe, în 5 minute, ajungi pe malul Mării Marmara, amenajat cu peluze, bănci, alei, terenuri de sport, care în serile de weekend, poate și în cele din cursul săptămînii, e un loc preferat de localnici pentru plimbări și petrecut vremea în aer liber, eventual la pescuit. Mici întreprinzători organizează pe plan local tir la baloane agățate pe dig, mici terase cu băuturi și gustări, totul în jurul unor furgonete din care descarcă mesele, scaunele și produsele dimineața și în care le încarcă seara înapoi. Peisaj comercial turcesc atît de familiar și bucureștenilor anilor 90. Noi am depășit perioada, pe cînd la turci se vede treaba că ține de specific, nu de un moment al dezvoltării economiei. Micul comerciant este, cred, una din rețetele turcilor pentru a asigura o pîine tuturor. De altfel și centrul este plin de „ambulanți”, care uneori se mai ascund de poliție, bănuiesc într-o joacă de-a „hai să ne facem că vă controlăm”. I-am văzut precipitîndu-se spre un colț al pieței, cu cărucioarele lor pline de rodii sau pe care odihneau samovarele (termenul turcesc nu îl cunosc) din care vindeau salep, în vreme ce poliția intra prin alt colț, după care toată lumea își vedea de treabă în continuare.

Împrejurimile, mai ales străzile care urcă spre Bazar, arată destul de oriental, și sînt populate de localnici, copii care se joacă, cărăuși, nu au un aspect prea turistic. Străzile care duc spre centru și cele care duc spre mare sînt mult mai aspectuoase și îngrijite. Peste tot întîlnești locuințe tipice, de lemn, unele bine întreținute, altele de-a dreptul ruinate, ca și clădiri de piatră, multe abandonate, atît de balcanic – levantino – otomane, încît te duc cu gîndul la orice oraș de coastă, între Constanța și Liban, potrivite pentru un decor pentru „Toate pînzele sus” (chiar dacă unele sînt din secolul 20).

Strada pe care e hotelul e frumoasă, străjuită de platani seculari, parcul de vizavi este bine întreținut, curat, iar în cartier, nefiind multe hoteluri și mulți turiști în zonă, putem fi martorii vieții de zi cu zi a localnicilor: turci stînd la ceai sau cafea în pragul magazinelor, zornăitul zarurilor într-o cutie de table la o terasă în parcul de vizavi, hamali grăbiți, furgonete care aprovizionează, puști care le ghidează la parcare etc. În preajmă este și o moschee, care asigură fondul sonor specific și atît de pitoresc (la 6 dimineața era o încîntare să auzi chemarea la rugăciune, în vreme ce vizavi marea încă nu se ghicea în întuneric, căci în noiembrie zorile vin mai tîrziu), și o biserică ortodoxă, în care am încercat să intrăm duminică, dar fie nu am găsit ușa, fie am găsit-o și era închisă (biserica era într-o curte, intrarea era prin altă parte, noi am dibuit o poartă, dar care era închisă – ori mai era altă ușă, la care nu am ajuns, ori biserica era închisă). În fața hotelului sînt cîteva locuri de parcare, cred că, dacă veniți cu mașina, se poate rezerva un loc.

Dar: orice deplasare spre centru presupunea un urcuș, mai lung sau mai scurt. La taxiuri am renunțat după drumul de la aeroport, cînd am văzut că pe unele străduțe te poți bloca realmente minute bune, așa că ne-a rămas opțiunea per pedes. Fie înspre Moscheea Albastră (Sultanahmet), trecînd pe lîngă Moscheea Sokollu Mehmet Pașa, urcînd pieziș numai vreo 30 m diferență de nivel, plimbare lejeră, sau, o plimbare puțin mai lungă, apucînd pe lîngă Küçük Ayasofya Camii, adică moscheea Sf. Sofia Mică, fostă biserică ortodoxă bizantină, apoi pe strada cu același nume, cu cafenele și magazine de artizanat, și ieșind pe lîngă Muzeul Mozaicului și Bazarul Arasta tot în piața Sultanahmet, fie înspre Marele Bazar, plimbare care debuta descurajant cu urcarea pieptiș a unui șir de trepte și continua, tot pieptiș, pe străzile ce ieșeau în fine la linia de tramvai, vizavi de Marele Bazar. Pînă aici sînt vreo 50 m diferență de nivel, abordați frontal. Dacă de acolo continuam plimbarea către malul celălalt al peninsulei, trecînd pe la Moscheea lui Soliman (Süleymaniye Camii) și coborînd la podul Galata, se chema că urcaserăm și coborîserăm un deal, iar înapoi aveam iar de urcat pînă la 50 m și de coborît. Fiindcă în fiecare zi am revenit la hotel cel puțin o dată, ca să ne odihnim, sau să ne schimbăm, sau să lăsăm cumpărăturile, se poate spune că am făcut mișcare cel puțin conform cu prescripțiile furnizate de CNA în pauzele publicitare de la televizor.

Ca să concluzionez în ce privește amplasarea, pentru că introducerea riscă să fie mai lungă decît restul mesajului, la scara întregului Istanbul hotelul e foarte bine situat. Dar, fiind pretențios și cîrcotaș, trebuie să nuanțez foarte clar și să aduc în discuție toate amănuntele. Sigur că, dacă mă uit la dimensiunile orașului, nu văd altă zonă în care să fi preferat să se situeze hotelul (nici măcar Istiklal – Taksim). Avînd în vedere distanțele și faptul că transportul public nu e chiar așa comod, în ciuda eforturilor vizibile ale autorităților, un hotel mai departe de centru ar însemna mult prea mult timp pierdut pe drumuri. Dar, odată restrînsă opțiunea la perimetrul Sultanahmet – Bazar – Galata, hotelul suferă prin amplasarea la nivelul mării. Ar fi fost mai bine să fie mai aproape de Sf. Sofia.

Evident că sînt și multe obiective care sînt departe de hotel, cum ar fi patriarhia și alte vestigii bizantine din zona zidurilor, sau Taksim, Galata, partea asiatică etc. Cine cunoaște deja orașul și nu îl mai interesează obiectivele „de bază”, din Sultanahmet, poate prefera alte cartiere, dar pentru noi, la prima vizită, situarea la 10 minute de mers pe jos de „kilometrul zero” a fost „aproape perfectă”. De-ar fi fost orașul mai nivelat...

Camerele sînt foarte confortabile. Sînt 3 categorii de camere, clasificate după suprafață, vedere și dotări. Noi am ales o cameră mare, cu vedere la mare și cu baie turcească. Camerele din celelate categorii probabil suferă la capitolul priveliște, dar cred că patul, așternuturile și curățenia sînt aceleași. Salteaua și alternuturile sînt comode, ai noptiere, veioze, măsuță de scris, fotolii la fereastră, prize suficiente, halat de baie, papuci, în baie, cum am spus, un mini-hamam personal, cu bănci de marmură, vas de apă, „canciocul” de rigoare (vasul rotund pentru turnat apă pe corp), săpun tradițional și cîrpe tradiționale de hamam. Toaleta are și funcție de bideu.

Serviciile sînt bune, e greu de dat o notă mai mică decît 10, pentru că cele cîteva cerințe, cum ar fi să ne cheme un taxi sau să aibă grijă de bagaje, au fost îndeplinite cum se cuvine, camera era curată, nu ne-a agresat nimeni prin hotel, deci totul a fost în regulă, demn de 100%. Noi anunțaserăm că ne aniversăm căsătoria, așa că ne-au decorat ușa de la cameră și patul cu inimioare și alte „gablonțuri” similare și ne-au oferit un platou cu fructe și o sticlă de vin roșu din partea hotelului. Există și room-service, dar nu am apelat la el.

Restaurantul hotelului este la ultimul etaj, o practică des întîlnită în Istanbul, din, bănuiesc, două motive: priveliște și separarea clientelei de „iureșul” străzii (în felul acesta se obține o atmosferă mai liniștită). Restaurantul are mese în interior și exterior, se numește Tabbah și servește preparate turcești prezentate modern. Din comoditate am mîncat de mai multe ori aici, am stat și seara tîrziu la ultimul pahar, atmosfera e tihnită chiar dacă sînt mai multe mese ocupate, servirea e bună, berea e Efes, au cafea turcească, așa că recomand localul chiar și celor care nu sînt cazați în hotel, dacă îi apucă foamea sau setea prin preajmă. Veți avea parte de mîncare gustoasă, priveliște minunată și liniște.

Micul dejun este la înălțimea așteptărilor, ba chiar dincolo de ele (dude confiate nu mai mîncasem, pentru mine dudele sînt gustare de ieșit în parc și cățărat în pomi, nu credeam că cineva pierde vremea să le culeagă în mod organizat, deși cred că o dulceață de dude ar fi foarte bună). Au tot ce trebuie la capitolul bufet rece, mezeluri, legume, fructe, iaurturi, cereale, dulciuri turcești (mult zahăr), măsline, bufet cald, plus, la cerere, omletă preparată pe loc și, contra cost, sucuri proaspăt stoarse, vreo 5 varietăți (portocale, rodii și nu mai știu ce). Din păcate, cînd am avut poftă, nu aveau rodii, așa că le scad 5% pentru asta.

La capitolul relaxare punctez maxim, cartierul este liniștit, patul comod, hotelul primitor, ai toate premisele să îți liniștești nervii.

În concluzie, recomand acest hotel, mai ales pentru ineditul băilor cu hamam și cu rezervele față de amplasare arătate mai sus. Eu, personal, cred că la o viitoare vizită voi încerca un hotel mai la altitudine, de pildă chiar „fratele” lui Ottoman Park – Ottoman Imperial, care e situat chiar lîngă zidurile Sf. Sofia și beneficiază și de un excelent restaurant cu specific otoman – Matbah, unde vă recomand să luați cina într-o seară

---

VIZUALIZĂRI: 3074 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI