ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.07.2014
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: Brașov
    ÎNSCRIS: 22.07.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    JUL-2014
    DURATA: 3 nopți
    prieteni
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit
    CAZARE [camere etc]:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit
    CADRUL NATURAL:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    80.00%
    Mai degrabă mulțumit

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    82.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Un hotel curat, decent, în Cartierul Muzeelor

    Ilustrație video-muzicală
    Bicycle Race


    TIPĂREȘTE

    Hotelul Omega este situat într-o zonă foarte liniştită, la 5 minute de mers pe jos de muzeul Van Gogh. De la aeroport se ajunge relativ uşor, asta după ce reuşeşti să te strecori prin hăţişul de culoare şi benzi rulante. Nu am avut bagaj de cală, ceea ce a mai simplificat întrucâtva lucrurile dar tot am pierdut ceva timp până am găsit trenul care face legătura cu gara centrală. Biletul a costat 5 euro o călătorie şi l-am cumpărat de la casa de bilete. Există şi aparate dar, cum nu eram sigură cum funcţionează, am preferat varianta clasică. Biletul de tren trebuie validat atât la intrarea pe peron cât şi la ieşire. Până la gară am făcut 15 minute, fără nicio oprire. Pe cât de liniştit este oraşul, pe atât de agitată este gara. Şi aici am pierdut ceva timp până am aflat că biletele de tramvai se cumpără direct din mijlocul de transport. Există o casă de bilete în faţa gării dar de aici se pot cumpăra doar abonamente sau cartele. O călătorie simplă, valabilă o oră, costă 2,80 euro. Pentru a ajunge la hotel se ia tramvaiul 2 până la staţia Jacob Obrecht de unde se mai merge pe jos doar 5 minute.Hotelul este totuşi destul de departe de gară pentru a merge cu un bagaj, cu tramvaiul am făcut un sfert de oră.

    La hotel am ajuns în jurul prânzului dar, cum check-in-ul se făcea doar la 14:00, am făcut în acest timp o scurtă plimbare în împrejurimi. Aşa am descoperit în piaţeta din apropiere un târg de produse locale care are loc doar o dată pe lună. Nouă ne-a prins numai bine pentru că am putut gusta câteva produse tradiţionale foarte bune. Preluarea camerei s-a făcut cu o jumătate de oră întârziere, am aflat apoi că sâmbăta este, de obicei, foarte aglomerată. La recepţie am prezentat doar voucherul de cazare, fără alte formalităţi. Am mai achitat în plus doar taxa hotelieră de aproximativ 9 euro pe 3 nopţi de cazare, de care fusesem înştiinţată încă din ţară de către agenţia de la care luasem sejurul. Pachetul a costat aproximativ 310 euro pe persoană şi a inclus cazarea cu mic dejun, avionul şi asigurarea medicală de bază.

    Camera pe care am primit-o era destul de mică dar foarte curată. Deşi optasem pentru o cameră dublă standard, am avut şi un pat suplimentar de o persoană. Aşternuturile erau de un alb imaculat, patul foarte comod. Dotarea camerei era cea obişnuită: televizor, telefon, mini-bar, un şifonier cu seif în holul de la intrare. Am avut inclus şi aerul condiţionat dar nu l-am folosit, temperatura în cameră a fost numai bună.

    Baia, la fel de mică dar şi aceasta strălucea de curăţenie. Am avut prosoape de toate dimensiunile, consumabile lichide. Apa caldă şi scurgerea au funcţionat impecabil şi, lucru destul de rar, cabina de duş se închidea etanş. Uscătorul de păr nu l-am observat, probabil că exista şi el pe undeva pentru că era trecut pe pliant.

    Sper să nu mă înşel dar, din câte am observat, s-a intrat în cameră pentru curăţenie doar după 2 zile când s-au schimbat şi prosoapele.

    Camera noastră avea vedere spre curtea interioară, frumos amenajată cu flori, unde se putea lua şi micul dejun. Am mai auzit din când în când clopotul de la biserica din apropiere, de care se plângeau alţi turişti dar pe mine nu m-a deranjat. Mult mai supărător a fost zgomotul produs sâmbătă noaptea de un grup de turişti care au părăsit hotelul strigând şi trântind uşile... Cred totuşi că şi pereţii camerelor sunt destul de subţiri, într-o dimineaţă m-a trezit un tânăr care vorbea atât de tare încât aveam impresia că a intrat la noi în cameră.

    Partea cea mai bună a fost faptul că internetul era gratuit şi funcţiona bine.

    Micul dejun a fost inclus în preţul camerei şi a fost mulţumitor. Nu am avut preparate calde şi era cam la fel în fiecare zi dar totuşi suficient de variat: cereale, lapte, cafea, ceai, suc la dozator, croissante, wafe, mere, portocale, dulceaţă, nutella, ouă fierte, două tipuri de mezeluri, caşcaval, nişte cârnăciori care arătau ca micii noştri dar de care nu am văzut să se fi atins cineva.

    Personalul a fost destul de amabil, în special băieţii care şi-au şi cerut scuze pentru zgomotul de sâmbătă noaptea. Gratuit am primit şi hărţi cu oraşul, diverse pliante. Probabil hotelul dispune de mai multe facilităţi dar noi plecam dimineaţa şi ne mai întorceam doar seara. Amterdam este un oraş foarte frumos, curat, pentru a vă da doar un exemplu, într-o seară am văzut câteva fetiţe jucându-se singure pe o stradă, desculţe...

    În imediata apropiere a hotelului se găseşte Vondel Park, cel mai mare parc din Amsterdam, unde este o adevărată plăcere să te plimbi. Am văzut aici oameni de toate vârstele practicând diverse activităţi sportive dar şi întinşi pur şi simplu pe iarbă, bucurându-se de soarele care este destul de zgârcit în Olanda. Tot în zonă se găseşte şi Rijkmuseum, Muzeul Naţional de Artă şi celebra sală de spectacole Concertgebouw. Trei zile s-au dovedit insuficiente pentru a savura din plin farmecul acestui oraş dar, despre ceea ce am reuşit să văd, voi scrie separat: vezi impresii.

    Rog ataşarea următoarei melodii, în ton cu spiritul oraşului: http://www.trilulilu.ro/muzica-rock/bicycle-race-1? ref=cauta

    ## end review sc

    [fb]
    ---
    Trimis de krondia* in 17.07.14 23:16:02
    Validat / Publicat: 18.07.14 01:35:28
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2718 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krondia*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Hotelul Omega, Amsterdam - Cartierul Muzeelor
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [18.07.14 01:36:44]
    »

    Bună recomandarea & review-ul.

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    webmasterX
    [18.07.14 01:44:25]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

    krondia*AUTOR REVIEW
    [18.07.14 11:42:43]
    »

    Webmaster, da, este corectă localizarea.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.031944036483765 sec
    ecranul dvs: 1 x 1