Oceanario de Lisboa

TIPĂREȘTE

"Nu ne putem permite să rămânem blocaţi în trecut. "/ Oceano Azul

Într-una din puţinele zile petrecute la Lisabona, am ajuns în Parque das Naçoes. Printre altele aveam dorinţa de a vedea un acvariu interesant prin concepţia sa mai mult decât pentru locuitorii săi. Aşa am ajuns la Oceanario do Lisboa, se spune că cel mai mare acvariu de interior din Europa care prezintă viaţa animalelor şi plantelor marine din toate cele patru oceane dar şi habitatul zonelor temperate, reci şi tropicale.

Am mers cu metroul până la staţia Oriente apoi am traversat prin mall Vasco da Gama şi la ieşire, pe lângă statuia de metal Homem Sol am luat-o la dreapta spre clădirea de neconfundat ce adăposteşte Oceanario. Clădirea are forma unei nave, lucrată în metal, sticlă şi beton şi este într-o lagună artificială a râului Tejo.

La casa de bilete o portugheză drăguţă tare ne întreabă de unde suntem, neuitând să specifice că este pentru statistică nu cu alte scopuri, apoi ne oferă biletele, pliantele şi câteva indicaţii. Biletul de persoană pentru ambele expoziţii, permanentă și temporară a fost 18 € din care s-a scăzut 15 %, reducerea pentru posesorii de LisboaCard.

Am intrat pe ușa din stânga și am așteptat puțin, la rugămintea supraveghetoarei, să treacă un grup de 30-40 viitori cercetători, prichindeii în șorțulețe însoțiți de educatoare și care desigur erau tare nerăbdători să ajungă în lumea basmelor.

Au fost dirijați spre expoziția permanentă, cea care li se potrivea cel mai bine iar noi am pornit spre expoziția temporară, tocmai pentru a lăsa glasurile cristaline să se depărteze, cumva să ajungă chiar în partea de expoziţie dedicată lor şi amenajată astfel încât să priceapă rolul apei şi buna gestionare a ei, fie că este potabilă, menajeră sau de ploaie.

Expoziţia permanentă, un mare acvariu aparent, de fapt patru habitate ce însumează 5 milioane de litri de apă, frumos şi ştiinţific organizate pentru a reda biotopurile terestre şi marine din toate mediile oceanelor şi zonelor temperate, tropicale şi reci.

Bazinul central, cel mai mare având o adâncime de 7m, numit de altfel Oceanul Global, este populat cu vieţuitoare care trăiesc în adâncuri şi împreună cu bazinele mai mici, despărţite cu policarbonat special perfect transparent pentru crearea ideii de continuitate, adăpostesc azi peste 450 specii şi aproximativ 17000 de creaturi -îmi cer scuze că nu pot da cifra exactă, naşterile mini-piticilor nu erau actualizate pe panou????.

La nivelul următor se pot admira vieţuitoarele ce preferă o apă mai caldă, la suprafaţă.

Am intrat în zona pinguinilor, simpatici şi tare iubiţi de copiii care nu se mai dădeau plecaţi de acolo. De la pinguinii Puffin care ajung până la coastele Portugaliei, la pinguinii de piatră sau la cei numiţi Magellan, au fost care mai de care mai fiţoşi cu vizitatorii, oricât ne-am strădui să le intrăm în graţii, să le aflăm arborele genealogic afişat pe perete, să-i strigăm cu drag sau, unii dintre turişti, să le ofere mâncare, fapt total interzis.

Ne-am despărţit cu greu de ei şi de copiii la fel de frumoşi de pe margine şi am intrat în zona vidrelor, alte dive care se spălau fără jenă în faţa vizitatorilor, de fapt ele îşi împrăştie permanent un fel de grăsimea pe blană pentru a rezista frigului. Sunt cele mai tinere mamifere marine, au totuşi o vârstă a speciei cu “doar” câteva zerouri şi sunt animale care-şi folosesc din plin inteligenţa utilizând de exemplu pietre pentru a desface cochilii. A fost un alt popas interesant care dă de gândit.

Am urmat apoi traseul bine stabilit şi am căutat şi noi cele mai bune locuri unde să admirăm nevertebratele - anemone de multe culori şi forme, crabii cei cu multe picioare asemeni vehiculelor selenare, coralii superbi, aricii şi multele stele de mare mai suple sau mai butucănoase, viermii ce ieşeau din nisip, puricii de mare şi câte altele.

Despre peşti ce să spun, ne-am privit în ochi cu câteva mâţe de mai multe culori şi forme, un rechin leopard s-a uitat urât la noi dar ne-a trecut spaima când prin faţa noastră au defilat peşti neon, multicolori, cu forme haioase, mici şi mari. Desigur că nu ne-am cunoscut cu toţi locuitorii din acvarii, unii dormeau sau doar se făceau, sătui de atâţia care le bat în geam sau le pun lumini în ochi. Dar şi aşa au fost mulţi că nici nu le poţi ţine minte numele.

Expoziţia temporară “Florestas submersas” - Pădurile Scufundate, este interesantă, este un model rar întâlnit, portughezii au avut acum câţiva ani fericita inspiraţie de a-i propune unui fotograf profesionist şi pasionat al vieţii acvatice de apă dulce să deschidă și la Lisabona o expoziţie altfel. Takashi Amano, japonezul fotograf și pasionat de pădurile tropicale ale Americii de Sud, Borneo, Africa și Japonia în special, a dezvoltat tehnici deosebite de aranjare a decorurilor de piatră, plante și lemn într-un acvariu și a creat marile bazine în care a redat secvențe din pădurile tropicale parțial inundate cu apă dulce.

Tehnicile sale de aquascaper au fost inspirate de tradițiile japoneze și de fina sa observare a mediului. A fost un inovator în acvaristică și a luptat pentru natura curată, a scris și fotografiat marii plămâni ai planetei. Pădurile tropicale se spune că ocupă doar 6% din suprafața Terei dar adăpostesc peste jumătate din speciile de viețuitoare de aici. Ele sunt o excelentă sursă de regenerare a aerului și purificare a apelor subterane dar, deși reprezintă o ultimă speranță de salvare a planetei, ele sunt zilnic invadate și defrișate.

Sensei Amano deschidea expoziția în primăvara lui 2015 la Lisabona și câteva luni mai târziu se stingea din viață la 61 de ani, în țara sa. Vizitarea sălii Amano în susurull apei ce curge în apropiere şi pe muzica lui Rodrigo Leao creată special pentru această expoziţie, este şi un moment de analiză a istoriei lumii şi a Portugaliei căci sunt pe pământul lor: “Portughezii, marii exploratori, au adus noutăţi în Japonia şi au ajutat la ridicarea culturii noastre dar noi n-am reuşit niciodată să le dăruim ceva, aşa că acum vreau să umplu golul cu această realizare. ”/ Takashi Amano, la deschiderea expoziţiei.

Acum peste 10 ani Lisabona, doar o parte a ei, a trecut prin transformări mari. Se ţinea aici Expo98, tema era “Oceanele, o moştenire pentru viitor”. S-a hotărât construirea acestui acvariu uriaş care să rămână ca un memento al pericolului în care se află planeta dacă nu avem grijă de ea, prin poluare şi consum nejustificat şi în acelaşi timp să aducă adevărul ştiinţei în special în lumea şcolarilor.

A fost ales ca proiectant arhitectul american Peter Chermazeff, cu o vastă experienţă în construcţia multor acvarii din lume, inovator în tehnica aceasta, pe undeva un adevărat artist care a creat mereu, în orice lucrare, un “teatru subacvatic” cum spunea The New York Times.

Despre acest acvariu, date tehnice ale clădirii şi poziţiei lui pe malul râului Tejo găsiţi uşor destule informaţii pe net, le-am citit şi recitit, nu are rost să fac un rezumat. Construcţia şi punerea în funcţiune a necesitat un buget de 70 milioane dolari americani, a rămas în administrarea firmei lui Chermazeff câţiva ani după deschidere, până când portughezii şi-au putut asuma preluarea, de fapt o metodă de lucru specifică firmei familiei Chermazeff.

Preţul plătit de noi a fost acceptabil, mai ales că am salvat câţiva bănuţi având LisboaCard. Aparent este mare, chiar am auzit comentarii neplăcute acolo. Dar gândiţi că acest stabiliment ca să-i spun aşa, este o clădire extrem de complexă, pe şase nivele din care numai două asigură spaţiul expoziţional public, restul de patru sunt ocupate de sistemele de întreţinere a mediului din acvarii, instalaţii sofisticate de curățarea apei cu ozon, câte altele, care, la rândul lor sunt întreţinute de ingineri şi tehnicieni.

Pe lângă aceştia, este o echipă de biologi cu multiple specializări, plus medici şi îngrijitori care se ocupă de tot ce este viu sau material anorganic în acele acvarii. Personalul tehnic şi de specialitate nu depăşeşte 30 persoane. Au şi un spital cu laborator propriu, săli de izolare şi tratament. Peste toate este hrana vieţuitoarelor din aceste acvarii, multe animale de pradă, aşa cum spunea Chermayeff, “trebuie să-i ţinem pe rechini şi pe prădătorii mari foarte bine hrăniţi, altfel ar fi un adevărat dezastru.”

Plus că administraţia Oceanario este în permanentă căutare şi aducere de animăluţe, fapt ce costă uneori enorm. Citeam un interviu în care se povestea aducerea a câtorva rechini - ei au acum 20 de indivizi - şi ce a presupus asta, având în vedere dimensiunile lor, hrănirea şi mai ales necesitatea de a avea apă oxigenată în branhii aproape permanent. Sau pinguinii aduși din Chile așa cum erau ei la locul de trai, clocindu-și ouăle, puii au scos capul în lume pe drumul spre Lisabona!

Acvariul din Lisabona pot spune că nu m-a impresionat atât cât m-aş fi aşteptat, soţul meu a filmat cu un an înainte de vizita mea deci ştiam ce este acolo altfel decât de pe net. Probabil n-am luat în serios atenţionarea specialiştilor că un acvariu, oricât de ştiinţific este realizat, nu poate reda natura la adevărata ei valoare. Sau poate unde citisem că a fost destul de criticat că a reunit, aparent, specii ce nu pot convieţui împreună, folosind tocmai acele geamuri despărţitoare.

Dar cum este viaţa adevărată în adâncuri nu ştiu aşa că vizitarea Oceanarium a fost o idee bună totuşi. Este o lucrare interesantă, bine organizată, un loc de unde am ieşit bine dispusă şi deloc obosită deşi am stat ceva timp în semiîntuneric şi în picioare. Probabil că “biophilia” mi-a fost recunoscută de cine ştie ce entitate - căutaţi acest termen şi aflaţi dacă intraţi în tiparele lui. “Este atracţia pe care o simţim cu toţii către alte creaturi şi către viaţa în sine... lumea acvariului depăşeşte toate limitele, vârstele, ocupaţiile. ” spunea Chermazeff.

Se spune şi practica mi-a dovedit, că unele impresii despre locurile vizitate trebuie să le scrii repede altfel uiţi amănunte şi-şi pierd importanţa. În acest caz însă am avut destul timp să-mi amintesc vizita mea acolo, să leg imagini de informaţii citite pe panourile lor informative dar şi de cele de pe net şi să recunosc că aşa este, oricât ne-ar place trecutul, nu putem rămâne ancoraţi în el.

Acum pot spune că o vizită acolo este benefică atât copiilor, pentru ei este chiar spectaculoasă, dar mai ales părinţilor şi bunicilor. De ce? Răspunsul este la voi, din păcate nu şi punerea în practică.

Revenind la informaţii pentru vizitatori, preţul este mereu actualizat pe pagina oficială a Oceanarium Lisboa, la fel programul vizitelor şi activităţile pentru copii, de care se ocupă Fundaţia Oceano Azul.

Legat de acest ultim punct, au un program foarte bun pentru şcolarii sau piticii portughezi, uneori şi pentru alţi copii vorbitori de engleză. Sunteţi rugaţi să vă daţi telefoanele pe silenţios, să nu fotografiaţi cu blitz, alte câteva reguli care nu prea sunt respectate.

Chiar în timpul vizitei noastre se curăţau bazinele, scafandrul care făcea această muncă era cu spatele la vizitatori dar a realizat imediat că cineva a folosit blitz- ul iar reacţia lui a fost elegantă dar fermă. De-a lungul traseului expoziției permanente sunt câteva locuri cu băncuțe pentru odihnă, ecrane interactive, expuneri diferite iar la final este și o sală de cinema unde rulează în permanență filme despre Oceanario și viețuitoarele sale. Sala este atât de bine organizată încât printre rânduri se poate intra cu cărucioarele cu copii. Oceanario poate fi vizitat de persoanele cu probleme locomotorii, aflate în cărucioare.

Dacă vă atrage locația de care v-am povestit, mergeţi să-i salutaţi pe Odiak şi Kasi, cei mai tineri chiriaşi salvaţi din apele Alaskăi care s-au lăsat greu fotografiaţi că erau ocupaţi cu cosmetica blăniţei... Morish şi familia lui de pinguini sigur vor fi plini de fiţe aşa cum au fost la vizita mea și vă vor umple sufletul cu sentimente frumoase!

Vă rog atașați youtube.com/watch?v=Ov_61aZoEGA Takashi Amano aquariums, Lisbon. Mulţumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 4221 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI