ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2020
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Insula Sfânta Anastasia - cel mai romantic loc din Golful Burgas

TIPĂREȘTE URM de aici

În vezi impresii spuneam că unul din obiectivele turistice pe care țineam neapărat să-l văd din Burgas era Insula Anastasia. Se vizitează cu un vaporaș, nava „Anastasia", ce face trei curse zilnic cu plecări la ora 10, la 13:30 și la 17, costă 12 leva de persoană, pentru pensionari doar 9 leva.

Pe site-ul anastasia-island.com se găsesc informații despre insulă și cum se pot face rezervări: cu o zi înainte între orele 9 și 17 la un număr de telefon sau prin email, reservations@gotoburgas.com, cum am făcut și eu pentru miercuri 7 octombrie ora 10, dar nu am primit confirmarea necesară.

Așadar, dimineața în jurul orei 8:30 plecam din Sozopol spre Burgas, circa 35 kilometri, iar pe la ora 9 lăsam mașina în Parcarea Magazia 1 din Portul Burgas mergând la Magazia 1, de curând renovată, cu terase, restaurant, magazine, multe închise în acea perioadă, și cu un Centru de Informare Turistică, Ship - Attraction „Anastasia" unde ni s-a spus că plimbarea de la ora 10 este anulată, erau prea puțini amatori, că se face o singură cursă pe zi, sigur cea de la ora 13:30. Atunci am înțeles de ce nu mi s-a confirmat rezervarea. Fiind extrasezon vaporașul merge o singură dată pe zi pentru a prelua sau duce eventual turiști ce se cazează acolo sau pentru a face diverse comisioane.

Având 4 ore la dispoziție, am schimbat programul zilei și am plecat pentru o scurtă vizită prin Burgas….

Am revenit în parcare la ora 13, am mers la Oficiul de bilete, am cumpărat bilete, am mai așteptat puțin, a sosit și vaporașul, ne-a îmbarcat și a plecat la timp cu maxim 30 turiști, mai mult gol decât plin.

Am stat pe punte pentru a vedea și asculta marea, era o zi superbă de octombrie, pentru a vedea și poza cât mai multe și mai mult. Am pozat clădirile din zona portului, unele reabilitate, altele nou construite. Prima este clădirea Das Marina Burgas Hotel, apoi Magazia 1 urmate de trei clădiri moderne, Congres Center, Burgas Passager Terminal și Marine Station Burgas și ultima, iconicul Far, vechi de peste 100 de ani.

Vaporașul a mers bine, ne apropiam de micuța insulă ce se mărea văzând cu ochii, arăta minunat, o stâncă ce înfrunta marea, iar construcțiile îi măreau farmecul. După vreo 40 de minute vaporașul ancora într-un golfuleț, pe insulă.

Insula Sf. Anastasia

Sf. Anastasia, singura insulă locuită de pe coasta bulgară a Mării Negre, singura insulă bulgară ce adăpostește o mănăstire, are o suprafață de un hectar și înălțimea maximă de 12 metri deasupra nivelului mării, este situată la 6 kilometri de Portul Burgas. Locuită încă din secolul 4 d. Hr., astăzi Insula este un obiectiv turistic de o frumusețe naturală deosebită, plină cu situri arheologice și istorice.

De pe vaporaș am coborât la un mic debarcader, în apropierea unei hărți a insulei, eu o aveam printată din țară, și am început urcușul spre Clădirea Mare a Mănăstirii unde sunt amenajate un muzeu, o pensiune și un magazin de suveniruri. Trecând de poartă am ajuns în interiorul vechii curți mănăstirești și am mers la Muzeul aflat la etaj, în dreapta, în fostele chilii. Am plătit 3 leva de persoană, bilet de pensionari... nu erau prea mulți doritori, am vrut să-l văd în tihnă...

Am văzut Sala Plus Ultra, în latină „De acum înainte” , dedicată cuceritorilor spanioli, apoi Sala Sf. Anastasia Farmacolitria, Făcătoarea de Leacuri în latină, care prezintă viața și martirizarea sfintei, unde sunt expuse și copiile a 12 icoane cu sfânta, în mai multe stiluri de pictură, expuse în diferite locuri din țară sau din lume, în Sankt Petersburg, Biserica Sf. Bogorodista din Burgas…. A urmat Închisoarea, ce prezintă o camera a deținuților. Amintesc aici că începând cu anul 1923 insula a fost închisoare pentru deținuți politici, comuniști, iar din 1945 pentru deținuți politici trimiși de comuniști. Am văzut și Sala Comorii, comoară pentru care Mănăstirea a fost de mai multe ori atacată și, mai mult sau mai puțin, distrusă de pirații căutători de comori, mulțime de reali spanioli, ducați venețieni și monede turcești, folosite cu ani în urmă în regiune.

Am coborât la parter, la micul Magazin de unde am cumpărat un magnet și revenind în curtea interioară a Mănăstirii am mers la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” cu o singură turlă, ridicată din piatră prin secolul 15, mică dar solidă, rezistând în bătaia vânturilor și a tunurilor atâtea sute de ani. Am intrat în biserică, m-am oprit în fața altarului, la iconostasul frumos lucrat, împodobit cu bogate motive vegetale, foarte bine păstrat. Am aflat că pereții erau odinioară bogat împodobiți cu fresce, se mai păstreză prea puține, și că Icoana Sf. Anastasia pe care o văzusem în Biserica Fecioara Maria din Burgas a vegheat și supraviețuit cu această biserică.

Am mers apoi la micul Amfiteatru, cu o mică scenă, parcă, aștepta niște pitici, dar scaunele și băncile erau puse pentru noi, și lângă el la Sala Multifuncțională, cu geamuri mari, spațioasă și luminoasă unde au loc diverse întâlniri de afaceri, educative sau culturale. Aici era și o mare carte pentru cei ce vor să-și scrie impresiile despre insulă.

Am continuat plimbarea pe la Restaurantul „Acum 100 de ani", numele spune multe, clădire veche, renovată de curând, bucătărie și atmosferă autentice, specifice, dar nu spune nimic despre dotările actuale, aer condiționat, toalete moderne.

Am ajuns la Farul și el de „acum 100 de ani” , poarta era deschisă așa că am intrat în curtea lui pentru a-l poza mai de aproape și pentru a vedea și poza mai bine stâncile iconice, Ciuperca din stânga, Corabia și Dragonul din partea dreaptă. Pe poartă era un afiș cu Intrarea interzisă, nu l-am pozat dar l-am ignorant profitând de poarta deschisă. După ce am plecat de acolo cineva a închis poarta!?!? , eu aplicând „teoria ușii, cum o găsești așa o lași".

Am revenit în curtea cea mică pentru a merge în partea de nord a insulei, la Poarta Soarelui altă stâncă iconică, ne-am mai plimbat și am coborât niște scări din partea sudică pentru a merge la Terasa Lekarna, o „Farmacie” naturistă ce oferă ierburi locale, un ceai aromat, o cafea sau alte băuturi răcoritoare, prăjituri, gemuri sau alte specialități și frumoase priveliști spre mare, spre Burgas, spre portul de care vorbeam mai sus.

Am privit marea, am stat puțin pe o bancă, aș fi stat mult mai mult dar aproape trecuseră cele două ore de staționare pe insulă așa că ne-am întors la vaporașul care a plecat la timp și în jurul orei 16:30 debarcam în Burgas.

Mi-a plăcut plimbarea, mi-a plăcut insula, mergeți acolo și nu veți regreta!!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Cadru natural deosebit, o insuliță în imensitatea mării, de neratat, este altceva...


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Plimbare relaxantă pe mare cu vaporașul...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 13.11.20 21:14:08
Validat / Publicat: 14.11.20 05:50:14
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA

VIZUALIZĂRI: 3594 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Burgas, Insula Sf. Anastasia, Farul o veghează de peste 100 de ani, Ciuperca nu se știe de când
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 60400 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster
[14.11.20 08:28:50]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

crismisPHONE
[14.11.20 09:28:17]
»

Ce frumos!! N-am ajuns încă acolo, dar o vom face cândva. Mi-a făcut plăcere însă să revăd imagini cu Magazia 1; la restaurantul atașat, de lângă debarcader, am mâncat foarte bine vara trecută, când am revenit din Turcia.  

maryka
[14.11.20 09:39:46]
»

Foarte frumoasă mica insuliță, ca și plimbarea cu vaporașul pe mare! Cu siguranță m-aș fi dus și eu! Îmi place nespus marea și atunci profit cât pot, mai ales când e vorba să descopăr locuri noi, singuratice, exact cum este acesta, răzbind în timp și anotimpuri, de secole.

Felicitări, tare frumos!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[14.11.20 14:17:59]
»

@webmaster:  Mulțumesc frumos!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[14.11.20 14:25:12]
»

@crismis:  Știu că ai fost acolo, ți-am recitit articolul, de fapt am citit pe AFA ce m-a interesat retroactiv până prin anul 2015... și cum capitolul mâncătorii era important nu puteam să trec peste el... vezi impresii...

​ Am fi mâncat și noi acolo dar mai aveam câte ceva de făcut în acea zi, cazare, continuare plimbare prin Burgas și apoi masa de seară...

Cu mare drag,  !  ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[14.11.20 14:31:50]
»

@maryka:  Mă bucur dacă ți-a plăcut articolul, această minionă insulă a fost prima pe lista obiectivelor de văzut în Burgas la pachet cu plimbarea pe mare care și mie îmi place foarte mult...

Știu că iubești mare și mergi în atâtea locuri frumoase pentru a o vedea!

Cu mare drag, ​ ​!

ANILUPHONE
[14.11.20 16:14:26]
»

Sincer, habar n-aveam de insulița asta... !!!

Foarte interesant și captivant!

Practic te plimbi cu vaporașul până acolo și vreo două ore ai ce face și ce vedea.

În toamna asta văd că mulți ai abordat țărmul bulgăresc... așa o plimbare în extrasezon... iar eu recunosc am citit și apreciat cu mare plăcere și totodată am descoperit și locuri noi, așa cum a fost și această insulă.

Felicitări pentru plimbare și articol!

Toate cele bune! ​​​​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[14.11.20 22:38:56]
»

@ANILU:  Mulțumesc frumos pentru ecou și mă bucur dacă ți-a plăcut!

A fost prima mea ieșire în Bulgaria, sper să mai ajung acolo dar în zona mediană a ei​, acum nu se mai poate vizita decât cu carantină 2 săptămâni la întoarcere în țară...

Cu mare drag,  ! ​

tata123 🔱
[15.11.20 20:41:03]
»

@mprofeanu:  Un obiectiv inedit, romantic în vremurile noastre, înfricoșător în alte timpuri. Bulgarii au profitat de acest punct geografic și au pus în valoare poveștile din jurul lui. În 2013 cu fonduri europene au fost realizate lucrări de restaurare și refacere a clădirilor de pe insulă, au fost înființate muzeul, pensiunea, restaurantul, Lekarna (Casa vindecărilor). De asemenea, s-au conservat fragmentele de frescă din biserică vechi de secole și a fost reparată o fântână. Din primăvara anului 2014 insula a fost deschisă publicului.

Complexul mănăstiresc de pe insula ​„Sf. Anastasia” a fost inclus în 1973 pe lista monumentelor culturale de importanță națională din Bulgaria.

Mulțumim pentru prezentare și fotografii, am trecut obiectivul pe lista lucrurilor „de văzut” din țara vecină. ​

mprofeanuAUTOR REVIEW
[16.11.20 19:16:55]
»

@tata123:  Mulțumesc frumos pentru ecou! Mă bucur dacă articolul meu ți-a plăcut și te îndeamnă să ajungi acolo...  

mishu
[22.11.20 21:42:50]
»

@mprofeanu:  Minunat! Un loc special, felicitari, votat cu mare drag.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[23.11.20 13:31:55]
»

@mishu:  Mulțumesc frumos! Cu mare drag,  !

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, crismis, maryka, mishu, mprofeanu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi pe insula Anastasia:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052798986434937 sec
    ecranul dvs: 1 x 1