ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.04.2014
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Radauti
ÎNSCRIS: 24.01.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
FEB-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

Bergama - cu masina

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

In ultima zi, a mini-excursiei din Turcia, dupa o noapte excelenta la hotelul Anemon Cigli din Izmir (vezi impresii), dis de dimineata am pornit inspre Bergama. Am urmarit indicatoarele spre Canakkale, iar dupa ceva km, a inceput sa apara scrisa si Bergama.

Drumul e bun si se circula foarte usor. Pentru Bergama, se va face undeva la dreapta. Au fost niste sate, undeva pe la mijlocul traseului, unde am gasit niste benzinarii cu motorina foarte ieftina la vreo 4.15 TL. Am uitat cum se chemau, dar oricum nu erau de firma.

Despre Bergama si Pergamon s-a scris foarte frumos si detaliat - de vazut celelalte articole din aceasta rubrica, ale lui @iulianic, @florinbad si @adryana. As mai mentiona drept lectura obligatorie si impresiile de la Muzeul Pergamon din Berlin, pozele de acolo de asemenea sunt foarte interesante. Foarte bun e articolul doamnei @marianaolaru - Muzeul Pergamon - intalnire de gradul I cu istoria.

Multumim AFA ca face posibila aceasta reintregire virtuala a unui oras antic, care astazi e spulberat prin muzee. :)

Am sa incerc sa fiu foarte scurt si cred ca acest review va fi de folos in special celor care merg cu masina proprie. Ma voi axa mai mult pe ce am vazut, unde am avut nelamuriri si ce cred eu ca e mai important. Nu are rost sa repet informatiile excelente deja date in celelalte reviewuri.

Ordinea in care am facut eu obiectivele:

Dupa ce am intrat in oras, am mers pe strada principala urmarind indicatoarele spre Akropolis. La un moment dat, aratau Akropolis atat drept inainte cat si la dreapta. Varianta la dreapta, era pentru autobuze (pe centura cum ar veni), ca sa nu le bage prin centru.

Oraselul e mititel si nu prea ai unde te rataci.

Dealul pe care se afla orasul vechi (cetatea Pergamon) e vizibil de peste tot si e usor de mers inspre el. Fiind dimineata era inconjurat de un nor de ceata si ne-am gandit sa-i mai lasam putin timp sa-si revina. De pe drumul principal, am vazut indicatoare spre “Asklepion”, undeva la stanga.

Indicatoarele sunt cam ruginite, dar sunt plasate unde trebuie si se ajunge usor la:

Situl Arheologic Asklepion Bergama

Pagina Oficiala: muze.gov.tr/asklepion-en

Un tur virtual aici

Costuri: 15 TL

Deschis in fiecare zi, vara (Apr-Oct) – 8:30-19:00; iarna (Noi-Mar) 8:00-17:30.

La costul biletului mai trebuie sa adaugati si costul parcarii. M-au disperat cu parcarile pe la mai toate siturile arheologice – se pare ca e un mod ingenios de a rotunji (daca nu dubla) suma intrarii.

Cand am fost eu, se lucra la parcare – o pavau – si mai mult ca sigur ca va fi cu plata. Tot pe langa parcare, erau mai multe tarabe, care probabil ca intra-n priza-n sezon.

Desi situl e undeva la o margine de sat, pe un delut, au grija ca sa nu te lase sa parchezi in alta parte decat parcarea cu plata. Eventual s-ar putea lasa masina undeva mai jos, in sat si venit pe jos – dar ar fi putin de urcat. Chiar langa Asklepion, sunt doua baze militare.

Deoarece nu eram in sezon eu am parcat undeva pe marginea drumului, dar pe vara ma astept sa fie mult mai vigurosi – deci sa aveti in calcul si costul parcarii.

Prima impresie – si lucrul care iti ramane imediat in memorie dupa ce intri – este culoarea pietrelor. Daca la Hierapolis, unde piatra folosita e travertina, culoarea dominanta este galbenul; la Efes, avem marmura la greu – culoarea dominanta albul; la Pergamon e verdele la putere. Un fel de verde spre maro, spre rosiatic – mai multe nuante. Un gen de piatra pe care nu l-am vazut pana acum.

Asklepios/Asclepius (en.wikipedia.org/wiki/Asclepius) este zeul medicinii in mitologia greaca, fiul lui Apolo, si tatal a 6 fete din care cea mai renumita e Hygieia (cuvantul “igiena” de aici isi are geneza). Simbolul lui, e un sarpe pe bat (nu va ganditi la vata pe bat). Nah... toiag.

Nu stiu care e denumirea corecta in limba romana a acestui centru medical/religios – am vazut ca este numit Asklepion, Asclepeion, Asclepieion etc. ti se asclepioneaza limba, pana reusesti sa gasesti denumirea corecta. :) Am sa-i zic Asklepion ca e mai scurt.

Ideea care era? Un centru in care bolnavii, veneau, faceau bai, li se punea diagnostice, se relaxau, aveau un mini-teatru etc. Din cate imi dau seama se ocupau mai mult cu bolile spiritului decat cu cele ale trupului.

Pacientii foarte bolnavi si femeile gravide nu erau acceptate. La intrarea in complex se zice ca era un semn care spunea ca Mortii ii este interzis accesul. Pacientii mai cu probleme, erau trimisi la Hierapolis si de aceea putem admira astazi frumoasa necropola de acolo. :)

Existau mai multe Asklepioane prin Grecia/Imperiul Roman, cel mai faimos fiind la Epidaur. Recomand spre citire articolul lui @florindbad, despre Asklepionul din Epidaur – “Epidaur si Asclepios – un medic nonconformist”.

La un alt Asklepion, cel din Insula Kos, a ajuns faimos si Hipocrate, parintele medicinei. La Asklepionul din Pergamon, il avem pe Galen, un medic la fel de faimos – multe dintre cartile lui au supravietuit pana astazi, iar metodele lui au fost folosite mai multe secole. Galen s-a nascut in Pergam, dar a calatorit si in Alexandria, Roma. Cand s-a intors in Pergam, a fost medicul sef care avea grija de gladiatori. Daca inainte sa vina el avusesera loc vreo 60 de decese, in timpul cat a fost el la conducere, doar 6 gladiatori au murit.

Sa revenim la situl arheologic. Nu s-a pastrat mare lucru din el – si ca suprafata e destul de mic.

Cum intri, mergi pe langa o alee, numita Via Tecta. Pe trotuarele acoperite isi aveau sediul diferiti comercianti, specializati in special pe chestii medicale. Aceasta strada, se spune ca ajungea pana pe Acropola.

De pe acest drum, se ajungea la intrarea in complex. Aici in dreapta era o cladire folosita drept librarie si resedinta a imparatilor cand veneau la bai – aici s-a gasit o statuie a lui Adrian (acum in Muzeul din oras). In stanga, era un Templu al lui Asklepio – care era similar cu Pantheonul din Roma. Doar fundatia s-a mai pastrat.

De aici se coboara in curtea complexului, unde pe centru erau niste fantani sacre. Undeva in dreapta se vede si mini-teatrul – care avea o capacitate de 3500 de spectatori – mie mi s-a parut mai mic. Teatrul a fost renovat destul de brutal – si arata aproape nou. De remarcat, picioarele de leu (la fel ca la Teatrul din Efes) de la intrarea pe care fiecare rand. Pe pagina primariei Bergama, sunt niste poze mai vechi cu Ataturk in acest teatru si alta poza cu niste preoti greci. Interesante de vazut.

De langa fantanile sacre (se spune ca apa de aici e usor radioactiva), este un tunel lung de vreo 70 de m, inspre Templul lui Telesphorus.

Foarte interesanta rezonanta din acest tunel (care s-a pastrat destul de bine). Apa de la izvoarele sacre curgea pe aici si creeaza un efect destul de ciudat. E usor de ne imaginat ceremonialurile de pe aici. Rezonanta tunelului, sigur ajuta. Mergand prin acest tunel, se ajungea la templul respectiv, o cladire circulara, din care primul nivel s-a pastrat destul de bine, unde pacientii erau “incubati” in niste locuri speciale. Erau pusi la nani si se spune ca zeul ii vizita in somn. Preotii/medici aveau de interpretat aceste vise mai apoi.

Deci pe scurt, bai, masaj, relaxare, probabil si ceva halucinogene si etno-botanice, nani la incubator, un fel “Interpretations of Dreams” de Freud... si ieseai ca nou. :)

D. p. d. v. turistic – pretul intrarii (15 Tl) mi se pare scump, pentru ce s-a mai pastrat. Pretul corect ar fi fost mai degraba un 5 TL. Povestile sunt mai interesante... decat ce gasiti la fata locului. Rezonanta din tunelul spre incubator mi-a placut cel mai mult, dar in rest, nu cred ca-si merita banii.

In vreo jumatate de ora (maxim) vedeti tot ce e de vazut pe aici. Schitele de pe tablitele informative, sunt mai interesante. :)

De la Asklepion, am continuat inspre Acropole. Ceata nu se ridicase complet – dar am reusit sa fac cateva poze. Impresionant oras.

Pana sa ajungem la Acropole, am trecut si pe langa:

Basilica Rosie (Kızıl Avlu)

E in centrul orasului vechi si treceti pe langa ea. Nu o puteti rata. Initial aici a fost un templu al lui Serapis, dar mai apoi in timpul bizantinilor s-a construit o biserica din caramida rosie. As spune ca intra in aceeasi categorie cu Sf. Sofia si Biserica Sf. Ioan din Efes (din care nu s-a mai pastrat mare lucru). Si ceea ce vedem aici e o ruina, dar ne putem da seama de nivelul la care jucau baietii astia.

Basilica era in renovari si nu am putut vizita interiorul – e mult zis interiorul, deoarece zidurile nu mai au de mult acoperis. Erau mai multe schele pe langa zidurile imense din caramida rosie. Langa zidurile bisericii, sunt doua cladiri cirulare cu cate un oculus in varf. Una dintre aceste cladiri rotunde, a fost transformata in moschee. Nu e cea de langa drum, ci cea din cealalta parte. Ar veni cea din stanga, cum privisti intrarea in biserica. Am inteles mai tarziu, ca are intrare separata. Acum, ma gandesc ca ar fi fost bine sa o vizitez. Deci – sfatul meu – incercati sa vedeti moscheea din una din cladirile circulare. Intrarea ar trebui sa fie gratis, ca in toate moscheile.

Pe sub biserica sunt doua tunele prin care trece apa unui rau. Tot pe acest rau, se gasesc trei poduri foarte vechi. Unul otoman si doua romane. Ar fi interesant de cautat. Eu nu le-am vazut.

De langa aceasta Biserica, incepe si zona vechiului Bergama, cu multe case vechi, grecesti, turcesti etc. Nu am avut timp sa vizitez si aceasta zona, dar cred ca ar fi meritat. Din cate imi dau seama, orasul era unul mixt – grecesc/turcesc. De exemplu, Şirince, era doar grecesc.

In timpul Imperiului Otoman, grecii cu turcii au trait fara probleme impreuna. Succesul marilor imperii chiar in asta consta – acceptarea mai multor, rase, etnii, limbi etc. in cadrul aceluiasi stat. Problemele au aparut mult mai recent. Nu mai are rost sa intru in detalii.

Dupa cateva poze aici, am continuat inspre Acropola.

Problema parcarii la Acropola.

Mi-am pierdut mult timp incercand sa inteleg, cum sta treaba cu parcarea aici; daca se poate ajunge cu masina pana sus, cum e cu telefericul etc.

Urmarind indicatoarele spre acropola, se ajunge intr-o parcare mica, in fata cladirii telefericului. Din pozele adrianei, am vazut ca parcarea aceasta e cu plata. Nu era nimeni pe acolo, dar telefericul mergea.

Acuma cum dam de drumul (scurtatura) despre care vorbea @florinbad si oare cat de rau e drumul? El spunea ca e cu piatra cubica, dar eu imi imaginam ceva neasfaltat si a naibii de prost. Pana sa ajungem la teleferic, am vazut o gramada de taxiuri care o tuleau la deal, pe un drum la stanga... si m-am gandit ca alea sigur merg pe scurtatura, pana sus la oras.

Deci daca ati ajuns in parcarea din fata telefericului, trebuie sa va intoarceti inapoi vreo 20 de m, la prima intersectie (un fel de furculita la vreo 30 de grade). E un fel de insulita mica (sens giratoriu – cu copaci) si drumul urca printre case.

Pe drumul asta incape doar o singura masina, inclinatia e cam mare si are o singura curba mai nasoala. Sunt oglinzi in curba respectiva... sa vedeti daca vine ceva din deal. Toata smecheria asta dureaza cativa zeci de metri, 2 minute, dupa care dati in drumul vechi. E larg si se urca lejer pana sus. Au loc masinile din ambele sensuri.

Problema e ca sus, nu prea este loc de parcare si ma gandesc ca au avut probleme in trecut cu autocarele care urcau pana acolo. Autocarele nu se pot baga pe “scurtatura” aia, de nici o culoare. Deci scopul principal a fost sa omoare autocarele. Masinile mici (si taxiurile) merg fara probleme.

Totusi in parcarea din fata telefericului, nu prea am vazut loc pentru autocare. Cred ca au alta parcare mai mare pe undeva... iar taxiurile fac bani frumosi, luand clientii de acolo si arucandu-i sus pe deal.

S-ar putea ca atunci cand e aglomerat, sa nu lase nici alte masini mici sa urce. Ideea e sa-i bage la telegondola pe care a construit-o primaria. Problema (sau bucuria) e ca nu prea aplica ei legea locala.

Si calatoria cu telefericul nu e deloc de aruncat. Cred ca e foarte interesanta si merita banul. Am vazut filmuletul postat de @adryana. Din teleferic se observa si barajul. Eu de sus, nu l-am mai vazut (probabil trebuia sa merg intr-un alt colt al cetatii).

Sa revenim.

Situl Arheologic Acropolis Bergama

Pagina oficiala: muze.gov.tr/acropolis

Un tur virtual aici

Deschis in fiecare zi: Apr-Oct 8.00-19.00; Noi-Mar – 8.00-17.00

Costuri 20TL

Ne-am bagat pe scurtatura, ne-am uitat in oglinzile plasate strategic, sa nu vina alte masini din fata si ne-am tinut dupa taxiuri pana sus. Sus e un fel de mini-parcare. Nu ne-a cerut nimeni bani de parcare. E locul unde ajung si taxiurile.

Cand ajunsesem noi era plin de taxiuri. Cred ca faceau ture de la niste autocare parcate pe undeva. La plecare la fel – asteptau un grup sa-i duca la autocare.

Se vede lucru, ca nu prea au pe unde intoarce autocarele pe aici si nici parca prea multi. Daca veniti mai de dimineata s-ar putea sa nu fie probleme – si eu zic sa incercati sa urcati cu masina pana sus. Nu e greu.

Pe de alta parte, daca as fi avut mai mult timp la dispozitie, m-ar fi tentat sa urc cu telefericul si sa cobor pe jos. In caz ca va ganditi sa faceti acest lucru, cumparati bilet doar dus. Orasul vechi s-ar imparti in doua parti mai mari – partea superioara unde e Templul lui Traian, Teatrul si celelalte ruine, si orasul de jos, unde sunt ramasitele unor gimnaziuri, temple, vile... ziduri etc. Majoritatea turistilor viziteaza doar partea de sus.

Nu-mi dau seama cat de obositor ar fi de coborat pe jos si daca merita dar cred ca se poate face. Uite ce zic astia de la wikitravel:

“The best way to see the Acropolis is to only take the cable car up (they will try to sell you a return ticket, insist on one-way) and then walk down the ancient road down via the Gymnasium. Ask someone how to get down the hill via the Gymnasium and they should indicate the way. There are some great sites that you will miss if you take the cable car down, and it's a very easy walk for anyone in good health. You will come upon a building to the right of the path with fantastically well-preserved mosaics and other artifacts, as well as a few other sites and the Gymnasium itself. When you come to the very bottom of the hill you will find a space in the fence where you can exit the area. ”

Sa reluam vizita. Voi vorbi doar despre ce am vazut eu. In mare parte orasul e in ruine. Atractiile principale sunt Templul lui Traian (din care au ridicat cateva coloane) si a lui Substructure; apoi Teatrul. Interesante sunt si zidurile de aparare iar panorama este superba. Din restul cladirilor nu s-a pastrat mare lucru.

Dupa ce ati trecut de bilete, aveti optiunea de a merge pe un drum la stanga inspre Templul lui Zeus, orasul de jos si restul. Se poate observa locul unde era Templul lui Zeus. Nu a ramas mare lucru din el. Acum acolo e un pin mare, niste trepte... iar locul e inconjurat de niste garduri joase. Daca vedeti pinul, stiti unde a fost Templul lui Zeus. Pentru a vedea originalul, trebuie mers la Berlin.

Undeva langa Templul lui Zeus, vor urma Agora de Sus – unde se gaseste si mormantul lui Carl Humann, germanul care a facut excavatii si a trimis colete la Berlin. Mai departe, dupa ceva de coborat, sunt case, Templul lui Demeter, Gimnaziumul (pe trei nivele), Vila lui Attalos, alte ziduri si Agora de jos. Nu am fost pe acolo. Am fotografiat cate ceva din masina, la intoarcere, dar nu sunt sigur ce. :) Drumul pentru masini are vreo 5 km, deoarece inconjoara dealul, dar pe jos, distanta ar trebui sa fie mult mai mica. Cel putin vreo 2 km, ma gandesc insa ca sunt.

Am urcat inspre Templul lui Traian si am trecut pe langa locul unde candva era Templul Zeitei Atena (similar, probabil, cu varianta lui din Acropola din Atena). Langa Templul lui Atena, era si Biblioteca din Pergam – faimoasa desigur pentru folosirea pergamentului. De aici este un culoar cu nistre trepte pe care se coboara la Teatru. In partea de jos a teatrului, pe dreapta, era Templul lui Dionis.

Urcand mai departe se ajunge la ce a mai ramas din Templul lui Traian, care era construit din marmura. Cateva coloane au fost ridicate si ofera o imagine frumoasa. Exista si o statuie (fara cap si fara picioare) de a lui Traian aici. Se pare ca are mare succes la turistii care au capuri de imprumutat. :)

Sub Templul lui Traian, nu ratati structura de sustinere a terasei pe care a fost ridicata cladirea. Cred ca aceasta este cea mai bine pastrata zona si cea mai fotogenica. In varful dealului, se gasesc ruinele palatele imparatilor greci. Nu s-a pastrat mare lucru din ele. Tot prin acea zona, este si locul unde venea apa prin tevi, de la izvoare de pe un deal aflat la nu stiu cati km departare. Aici a fost prima data cand a fost incercat asa ceva si era o minune – cum urca apa la deal.

Peste tot sunt panouri informative si e destul de usor de facut situl.

Nu eram sigur cum se ajunge, la orasul de jos si prin care parte. Dar daca mergeti pe la Templul lui Zeus, cred ca veti gasi cararea. Asta in caz, ca va ganditi sa coborati dealul pe jos. Deci e bine de facut varful, si la intoarcere de mers la Templul lui Zeus (sau mai bine zis ce a mai ramas din el).

In mare parte sunt alei de lemn si e destul de usor de circulat. Din varf este o panorama superba spre barajul de acumulare si mai este o alee care merge in afara zidurilor de aparare. Din nou – foarte fain pentru poze.

Ca tot veni vorba despre baraj, merita mentionat si orasul Allianoi (en.wikipedia.org/wiki/Allianoi), care a fost inundat de ape cand barajul Yortanlı a fost construit. Mai multe lucruri gasite acolo, se gasesc la Muzeul din Bergama. Au fost ceva scandaluri cand se construia barajul.

Dupa ce am terminat cu Acropola, ne-am intors in oras si am mers si la

Muzeul Arheologic din Bergama.

Costuri - 5 Tl

Deschis 8.00:12.00 si 13.00-17.00

Acesta e un muzeu mic, cu lucrurile care le-au mai ramas turcilor, dupa ce nemtii au terminat de excavat, impachetat si expediat. :) Desi e foarte mic, este foarte interesant si cred ca-si merita cei 5 Tl. Din lucrurile care mi-au ramas in memorie mentionez un mozaic foarte frumos cu un cap de meduza.

De asemenea niste bratari de aur in forma de serpi. Erau si mai mult cercei si cateva ustensile medicale.

Au mai multe statui, cateva pietre de mormant, fel de fel de ceramica etc. In curtea muzeului, care a fost construit pe un vechi cimitir, sunt si mai multe morminte otomane – vechi.

Inauntru este si o macheta cu Templul lui Zeus si poze cu mai multe frize, care astazi se afla in muzeul din Berlin.

Muzeul are si o aripa cu chestii etnografice – ceva similar cu Muzeul din Izmir; dar eu nu am reusit sa dau peste ea. De fapt nici nu o cautasem, mai apoi am aflat.

Recomand o vizita la acest mic muzeu – ajuta la formarea imaginii asupra orasului vechi si a Askelpionului.

Ne grabeam la Lupta de Camile (vezi impresii) si nu am stat prea mult pe aici. Am sa mai vorbesc la poze.

Orasul Bergama mai are si alte lucruri interesante. Cred ca bazarul si vechile case, merita vizitate. Pe drumul principal – am vazut si un hamam – inca functional, construit in 1513 – Haci Hekim Hamamı.

Bergama mai este renumita si pentru covoarele tesute aici. De asemenea intr-un fılmulet am vazut fel de fel de desene pe pergament in magazinul unui artist local.

Rog atasarea acestui videoclip: http://www.youtube.com/watch?v=qBPyCW22tDs E in greceste, dar are subtitrarea in mai multe limbi. E gandit in special pentru turistii greci, dar e facut si cu ajutorul primariei din Bergama si-mi place lumina in care prezinta orasul - lucru mai ales de admirat, deoarece vine din partea grecilor. Are cate putin din toate.

Dupa ce am vazut si camilele, ne-am intors la Izmir si ne-am luat zborul. :)

Cu asta am terminat si mini-expeditia in Turcia.

Vorba tantei Esca, vacante excelente, va doresc! :)


[fb]
---
Trimis de TraianS in 15.04.14 09:47:57
Validat / Publicat: 15.04.14 15:19:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 3928 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TraianS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Obiectivele importante din Bergama. Harta de la google, mazgalelile imi apartin.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

le_maitre
[15.04.14 23:14:36]
»

@Traian: Pentru mine cele scrise mai sus, citite cu mare atenție, îs Mini-Ghid. Altă considerație personală: cred că într-o zi crystal clear, fără potențiale cețuri, ruinele și peisajul în ansamblu ar căpăta culoarea pe care mi-o imaginam atunci când mă gândeam la Pergam... Parol!

Optimus Maximus Traianus!

adryana
[16.04.14 00:17:20]
»

foarte frumoasa descrierea ta, te-am citit cu drag si totodata amintirile placute (inclusiv urcarea cu telegondola) m-au rascolit. Iti multumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, le_maitre
Alte impresii din această RUBRICĂO zi la Pergam [Bergama]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051292181015015 sec
    ecranul dvs: 1 x 1