Padova

TIPĂREȘTE

A doua zi a anului 2018 am hotarit sa o dedicam Padovei. Dupa frumoasa Venetie (vezi impresii) eram constienti ca ochii nu vor mai avea parte de un rasfat egalabil, dar am decis sa pastram ideea initiala de a vizita 3 orase in 3 zile.

De la hotelul nostru din San Trovaso (la 4 minute cu trenul de Treviso) aveam doua variante de a ajunge la Padova. Fie cu schimbare la Mestre, fie cu schimbare in Treviso. Ca si timp, dar si ca pret, variantele sunt asemanatoare. Avand in vedere ca eram deja familiarizati cu gara Treviso Centrale, am ales aceasta varianta. Pentru un bilet dus am dat 6.45euro, iar ca timp ne-a luat aproximativ o ora.

De subliniat faptul ca eram deja la al 4-lea drum cu trenul si nu ni se verificare niciodata biletul.

La ora 9 am fost in Padova, iar cel mai apropiat obiectiv era si cel mai celebru (dupa spusele ghidurilor turistice): Capela Scrovegni . Asa ca ne-am indreptat tinta pe bulevardul obisnuit spre Giardini della' Arena al carui parc gazduieste si celebra capela. Dupa o plimbare invioratoare prin micutul parc, timp in care cautam si intrarea la capela, am fost nevoiti sa iesim si sa inconjuram parcul, intrarea fiind evident dintr-o strada, prin Muzeul Eremitani, si nu dintr-un parc cum am crezut initial. Acest muzeu este de fapt un complex muzeal, oferind bilete si informatii despre mai multe muzee grupate sau in imediata apropiere. Este vorba despre Muzeul de Arheologie, Muzeul de Arta Medievala Moderna cu Palatul Zuckermann si colectia celebrului Nicholas Bottacin si desigur Capela Scrovegni.

Am aflat cu uimire ca accesul se putea face doar cu programare, care era recomandat sa fie facuta cu cel putin 1 zi inainte. Am avut noroc si am aflat ca pt ora 14:00 ar mai fi disponibile exact 2 locuri, asa ca am achizitionat 2 tichete a cate 13euro, cu acces la muzeele mentionate mai sus, dar am plecat intentionand sa revenim in zona pe la 13:45.

Am iesit din cladirea muzeului si imediat langa este Chiesa degli Eremitani. O biserica din secolul al XIII-lea, care pastreaza doar cateva fragmente de fresca din opera lui Mantegna, restul fiind distruse in timpul bombardamentelor din al doliea razboi mondial (in imediata vecinatate au fost sediile nazistilor si gara in sine) Mare noroc ca biserica lui Scrovegni a scapat, insa oricum acest bombardament al aliatilor este considerat una din cele mai mari pierderi culturale ale Italiei. BIserica in sine nu pare foarte primitoare, dand senzatia de rece, desi acoperisul este frumos, din lemn. Aici mai sunt ingropati niste lorzi ai Padovei.

Parasind biserica am revenit in bulevard si ne-am continuat drumul spre zona centrala.

Am uitat sa mentionez ca, pana a ajunge in zona Muzeului Civic Eremitani, am zarit pe partea dreapta, o cladire veche, frumoasa, proprietate a vechii Universitati din Padova, care gazduieste in prezent Muzeul de Geologie si Memoria e Luce, un memorial dedicat victimelor atacului de la World Trade Center, unde o grinda metalica din cladirea prabusita este frumos incadrata intr-o constructie moderna, zvelta si luminata. (le-am vazut doar de la distanta)

Bulevardul anost, cu un usor aer fascist, s-a transformat dintr-o data intr-un bulevard deschis, cu cladiri vechi si noi deopotriva, in care spiritul celei mai vechi asezari din nordul Italiei, incepea sa-si faca simtita prezenta.

Dupa o scurta plimbare printr-o galerie comerciala (Rinascente), ne-am trezit in fata celebrei cafenele Pedrocchi. De ce celebra va intrebati? Pentru ca prin secolul XVIII cafeaua a inceput sa ia amploare ca si bautura in Europa. Astfel, in 1772 Francesco Pedrocchi s-a gandit sa-si deschida un fel de butic (cum sunt acum in toate intersectiile de la noi) cu cafea, profitand bineinteles ca in zona era universitatea, primaria si piata. Pe la 1821 Antonio Pedrocchi a dus mai departe afacerea tatalui sau, ba mai mult a hotarat sa o extinda, facand acolo o fabricuta pentru prelucrarea boabelor de cafea si a ghetii. Uite asa, pe la 1836 era considerate “cea mai frumoasa cafenea din Europa”. Mai este celebra si pt ca aici au savurat cafeaua de-a lungul timpului diverse personalitati, printre care Stendhal sau Lord Byron. Si ca arhitectura cladirea este interesanta, fiind de forma triunghiulara si impartita in 3 sectoare (dupa culoarea tapiterii folosite) Green Room, White Room si Red Room. Pe un panou informativ de la intrare se mai facea o referire la faptul ca culorile imparteau si clasele sociale. Astfel studentii erau acceptati doar intr-o sala, pe cand artistii in alta sala. Dupa gustul nostru si in ton cu ce idee avem noi despre o cafenea in zilele noastre, nu ne-a facut sa ne dorim sa bem o cafea acolo, dar a meritat o scurta vizita.

Imediat in apropiere este Universitatea din Padova Face parte din grupul de elita al celor mai vechi universitati din lume si dateaza official din anii 1222, desi se presupune ca ar fi mai veche. Am vizitat doar curtea interioara cu frumoasele arcade, cu prezentarea de steme vechi ale universitatii, cu un perete exterior facut din bucati de scaune si banci foarte vechi si colorate (un perete cu adevarat de efect)

De asemenea am admirat si Intrarea eroilor, numita asa fiindca a dat Italiei studenti curajosi care au luptat in razboaiele de independenta intre anii 1848 si 1945. Statuia de marmura, (opera a lui Arturo Martini 1946) este dedicata chiar partizanului Masaccio care a fost decorat cu medalia de aur pt contributia sa in miscarea de Rezistenta. Sculptura il evidentiaza pe Palinurus, carmaciul lui Aeneas din Troia, care a avut un destin asemanator, murind la intoarcerea triumfatoare acasa. Scarile de la intrare duc spre camera rectorului si prezinta picturi spectaculoase din 1941, ilustrand nasterea umanitatii si a culturii umane.

Iesind prin poarta astistica a universitatii dam nas in nas cu Primaria din Padova si cu Palatul Moroni. Am fi vrut sa aruncam un ochi in curtea interioara sau poate sa intram si in cladire, dar prezenta amenintatoare a carabinerului de la poarta ne-a facut sa ne razgandim, asa ca am trecut pe langa cladire si am ajuns in Piazza delle Erbe. Piata, in termeni romanesti, chiar functiona, iar tarabele pline cu legume, radacinoase si fructe parfumau placut zona. Aici am zarit si celebra Cicoare de Treviso, pe care din pacate nu am avut ocazia sa o gust, nestiind la vremea respectiva ca e chiar o raritate locala.

In laterala pietei este Palazzo della Ragione . Palatul a fost terminat in 1219 si este considerat ca avand cel mai intins acoperis fara stalpi de sustinere din intreaga Europa. Ar fi fost frumos de vizitat si am fi facut acest lucru, daca din mica ghereta de la urcarea scarilor, unde nu aveam sa stim ca e locul de vanzare a biletor, nu ar fi strigat dupa noi o cucoana ca trebuie sa platim tichete. Ne-a deranjat prin modul cum ni s-a adresat si am hotarat sa coboram si sa nu ne mai continuam vizita. Poate ar fi trebuit sa ne calcam pe orgoliu si sa ne bucuram de frumoasa constructie avadn in vedere ca la interior sunt si frumoase fresce cu semnele zodiacale sau o copie a sculpturii lui Donatello, un imens cal din lemn.

Practic Pallazo della Ragione desparte doua piete in doua: Piazza della Frutta si Piazza delle Erbe. La parterul palatului este un fel de mica piata cu buticuri, care face legatura practice intre cele 2 piete. Aici am gustat niste aperitive delicioase: gorgonzola picante, cu branza de capra si dulceata de cicoare, respectiv prosciutto cu niste ciuperci, toate taiate in fata ta din calupuri mari jambon si roti immense de branza. Ne-am continuat plimbarea pe frumoasele stradute, doar in zona, nedepartandu-ne prea mult.

Si pentru ca ni se facuse foame si trebuia sa tinem cont ca pranzul este destul de strict, in sensul ca restaurantele nu sunt gata mai devreme de ora 12:00, am poposit la Ham Holy Burger. O franciza de care nu auzisem pana atunci, dar care ne-a impresionat peste masura. De la comanda prin intermediul tabletei puse la dispozitie (de care mai auzisem), mancarea foarte buna, cei mai buni cartofi si niste sosuri delicioase, pana la coada care se facuse cu lume care astepta sa prinda loc la masa.

Cu stomacul pus la punct ne-am indreptat spre inceputul traseului, unde facusem rezervarea pentru capela Scrovegni. Am avut grija sa nu intarziem, mai ales ca ni s-a atras atentia in mod deosebit. Si bine am facut. A fost un cuplu care a intarziat si nu i s-a mai permis sa intre. Treaba e foarte riguroasa pt ca, spre deosebire de noi, italienii isi ingrijesc si pastreaza operele de arta. Accesul se face printr-o incapere adiacenta, moderna, construita tocmai pentru a asigura microclimatul.

Usa se deschide o singura data in 15 minute, moment in care intra un grup programat si paraseste capela celalalt grup. 15 minute este considerat timpul minim necesar pt asigurarea microclimatului si astfel, dupa ce esti tinut 15 minute in anticamera si ti se prezinta un filmulet cu istoria familiei Scrovegni, a capelei si a picturii (un mod bun de ati capta atentia si de a ramane cu ceva informatii, pt ca altceva nu ai ce face in acele 15 minute) poti intra in capela pe intrarea secundara si sa vezi marea opera a lui Giotto.

Dar... surpriza de proportii. Mult laudata scena a judecatii imi este atat de familiara. Nici nu ma mai intreb unde am vazut-o. Stiu instantaneu: Manastirea Voronet. Imi curg repede in minte amintirile si descrierile auzite despre pictura noastra “interpretare unica a apocalipsei”, “imagine nemaintalnita in spatiul rasaritean”. Toate aceste cuvinte cad acum ca niste piese de domino.

Evident, fresca lui Giotto este mult mai veche (aproximativ 200 de ani). Evident cele 5 registre dispuse orizontal seamana izbitor. Evident ne-am inspirat de la ei. As putea spune ca prezenta Sfantului Nifon (patriarh al Constantinopolului) si al Sfantului Grigorie cel Mare (episcopul Romei) pe contrafortii manastirii Voronet nu este intamplatoare. Ca sa nu mai spunem ca regiunea Veneto si Constantinopolul erau numai bune de comert. Asadar, gandurile si piesele mele de domino s-au restructurat, au facut alt joc si au dat alta imagine istoriei. Pana la urmatorul eveniment.

Lasand la o parte micile teorii, vreau sa remarc inca o data grija purtata de italieni si pretul destul de piperat (13euro/pers) pt vizitarea acestor fresce. Ceilalti vizitatori din grup erau de-a dreptul fascinati, nestiind bineinteles, ca intr-o tara indepartata, pe un perete vestic, expus este o opera la fel de frumoasa pt care platesti 1 euro ca sa o vezi. Am avut timp in cele 15 minute, sa ma uit si la celelalte picturi, prezentate foarte coerent cu scene din viata lui Iisus Hristos. M-am simtim foarte familiar ca mod de interpretare si uneori chiar am avut senzatia ca sunt intr-o biserica de la noi. Am parasit capela si am urmat apoi singuri alte zone ale complexului muzeal, zone carora nu le-am dat prea mare importanta pt ca erau cu cate obiecte din descoperiri arheologice. De precizat, ca in exterior sunt si niste ziduri care amintesc de vechile arene romana, pe locul carora s-a construit actuala capela.

Ne-am indreptat apoi spre cealalta zona de interes a Padovei: Basilica din Sant Antonio si Prato della Valle. Am lasat in urma Palazzo Zabarella, o cladire frumoasa, tip turn medieval, lipita de alte cladiri de langa stradutele inguste si care gazduieste exponente de arta populara locala. Sigur mai sunt si alte moduri de ajunge la celebra biserica, dar noi am marsaluit pe o strada ingusta, circulata si usor comerciala si ne-am trezit, fara vreun anunt in prealabil in Piazza del Santo iar privirile au acaparat frumoasa biserica. Am zabovit putin si am hotarat sa bem un capucino ieftin la Caffe Sant Antonio si sa admiram basilica din exterior.

Stradutele au devenit bulevarde si ne-au condus catre Prato della Valle. Nu stiu cum, dar e considerata cea mai mare piata din Italia si una din cele mai mari din Europa, avand peste 90.000 mp. Are o forma eliptica si este inconjurata de un canal. Vazuta de sus, cele 2 alei largi descriu pe zona verde o cruce. Pe inelul interior si exterior al canalului strajuiesc statui construite de diversi artisti intre anii 1775 si 1883. Nu stiu cum arata prin anii 90’ cand se spunea ca a fost lasata de izbeliste, dar azi, dupa interventii ale comunitatilor locale, zona arata fantastic. Batrani, doamne, domni, adolescenti indragostiti, toti isi gaseau loc in frumoasa piata. Scena de la festivitatea de revelion era inca nedesfacuta.

Soarele viclean de iarna incepea sa apuna pe cerul senin si ne-a luminat si o manastire: Santa Giustina. Am vazut-o doar de la distanta pt ca am vrut sa intram pe lumina si la Sfantul Anton asa ca ne-am intors catre basilica. Nu am mai avut timp de ragaz si am luat-o prin laterala bisericii. Am vazut intai frumoasele gradini interioare. Am vazut o magnolie care desi nu era inflorita iti fura ochii. Si tot acolo o sculptura expresiva a contemporanului Lorenzo Quinn (fiul lui Anthony Quinn) in care pruncul Iisus este daruit lumii, iar legatura dintre este facuta de sfantul Anton (?). Am ajuns intr-un final si in biserica. Clar nu alesesem traseul turistic si ordinea fireasca de vizitare, dar nici nu mi s-a parut ca inotam impotriva curentului. Inauntru sunt foarte multe capele mai mici.

Cum am intrat noi cumva din partea dreapta, pe la mijlocul bisericii asa, am vazut Cappella del Sacramento (aka. Cappella Gattamelata, unde este inmormantat celebrul condotier Erasmo din Narni) si apoi altarul mare a lui Donatello, unde era o coada mare si nu am stat. Ne-am intors prin partea stanga a bisericii, am vazut si alte capele si in sfarsit mormantul Sfantului Anton de Padova. Si aici era coada cu cei care se inchinau la moastele lui. Pe mijlocul celor 2 culoare cu bolti si arce se afla parca o alta biserica, cu altar propriu si unde de altfel se desfasura in acel moment slujba de seara. Recunosc ca am avut parte de un tur haotic, nu am reusit sa sedimentez mai nimic din cele vazute si citite pe acolo.

Conchid prin a spune ca intr-adevar Basilica este un important centru de pelerinaj pt ca spre deosebire de alte locuri, aici pe langa turisti chiar era multa lume care se ruga si inchina. Este imensa ca si dimensiuni si are multe stiluri. Te ratacesti la propriu prin ea si nu intelegi nimic daca nu acorzi timp fiecarui coltisor. Pe langa biserica in sine, in zona sunt muzee (muzeul Antoniano, muzeul Civico Santo) cladiri, capele, oratoriul San Giorgio etc.

La iesire soarele se ascunsese, iar noi am privit inca o data spre sculptura lui Donatello de langa Biserica Sfantul Anton de Padova si am plecat triumfatori asemenea lui Gattamelata. Am mers din zona spre zona centrala, am trecut prin Piazza dei Signori si pe langa Torre dell’ Orologio si am revizitat zona universitatii si al palatului Ragione pt a trai si farmecul luminitelor de sarbatoare.

Si pentru ca mai aveam o ora pana la plecarea trenului, in drum spre gara ne-am oprit si la Palazzo Zuckermann si Museo Bottacin aflat in aceeasi cladire la etajul2, pentru care achitasem biletul comun cand am vizitat Capela Scrovigni. Muzeul prezinta lucrari de arta (sculpturi, ceramica, sticla, argintarie, mobila) si l-am parcurs in graba insa nu am remarcat exponate deosebite. Este un muzeu relativ nou, iar exponatele au fost ascunse mult timp de privirile oamenilor.

Pe de alta parte, Nicola Bottacin a fost un bogat negustor, mare colectionar, care si-a donat in 1865 toata colectia de monede, dar si obiectele de arta cu care isi decorase palatul de-a lungul vietii, orasului Padova. Astfel, muzeul numismatic care ii poarta numele, este considerat unul din cele mai mari din lume. Totusi, putine piese sunt expuse publicului, restul ramanand deschise doar pt specialisti. In colectia lui Bottacin am vazut cateva sculpturi si picturi frumoase (Fortunato Bello, Nicolo Kunelakis)

Parasind muzeele, am ajuns in cateva minute la gara, unde trenul deja ne astepta pe peron. Am schimbat din nou la Treviso, pentru destinatia noastra San Trovaso. O noua calatorie cu trenul, linistita curata, fara evenimente neplacute.

Am cinat la Osteria Ombre Rosse. Un restaurant de familie, in care se mananca bine, dar usor cam scump pentru cantitatea adusa. De asemenea cam putine feluri de mancare. S-a simtit insa atmosfera locala, semineul deschis, aranjamentul rustic, vinul bun au creat o atmosfera placuta. Compensand cu o mancare foarte delicioasa (desi putina pt pretul platit) ma face sa recomand totusi acest restaurant.

Cam asta a fost scurta noastra calatorie prin regiunea Veneto. Am lasat in urma multe lucruri nepatrunse si m-as intoarce cu drag, daca nu ar fi insa si alte destinatii care sa ne astepte.

---

VIZUALIZĂRI: 5239 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI