GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
A trecut ceva vreme de când nu mi-am mai adus contribuția cu un review la acest site și am rămas în urmă cu împărtășitul impresiilor din calatoriile mele, iar mie unul imi vine destul de greu să mă motivez să scriu după ce a trecut deja un timp de la data călătoriilor. Prefer review-uri ”la cald”. În plus, e a două oară când scriu review-ul despre Marburg. Primul s-a dus ”într-o lume mai bună” odată cu decesul hard-disk-ului. De jelit n-am jelit eu prea mult după el, dar după poze ce-am mai ”bocit”! Noroc cu Marck Zuckerberg de am reușit să mai salvez câteva. Hai că în Marburg mai ajung eu și fac altele, dar timpul înapoi nu pot să-l mai dau ca să revăd Dacia noastră la Salonul Auto de la Frankfurt. :)
De ajuns cu regretele și să trecem la lucruri mai serioase. Am vizitat Marburgul la o saptămână sau două (iaca de asta e bine să scrii ”la cald”- memoria nu-ți mai joacă feste) după escapada de la Limburg (vezi impresii), adică prin martie sau aprilie anul trecut. Așadar, @alexa91 (dacă mai ești pe aici), am ajuns și eu în acest oraș, cum am promis, într-un anotimp mai propice plimbărilor.
După ce am auzit atâtea laude la adresa Marburgului, orașul mi-a lăsat o impresie plăcută. Este într-adevăr unul dintre cele mai frumoase orașe pe care landul Hessen îl pune la dispoziția turiștilor, iar dacă ajungi prin Frankfurt ar fi păcat să nu dai o fugă și pe aici, căci e doar la o oră distanță.
Primul lucru care îți sare în ochi pe drumul de la gară spre centrul vechi este Elisabethkirche (Biserica Sf. Elisabeta), considerată cea mai veche biserică în stil gotic din Germania. Se aseamănă cu Domul din Köln, dar bineînțeles are proporții mai mici. Biserica a fost construită pe mormântul Elisabetei de Ungaria, care la 4 ani a fost expediată in Germania să se logodească cu fiul ducelui de Turingia. La 16 ani se căsătorea cu acesta, la 20 era deja văduvă și la 24 ani trecea în lumea cealaltă. La câțiva ani după moartea sa, Papa o trecea în calendar (ajutase săracii). Cred că într-o zi o să ne rugăm și noi la ”Sf. Gigi Becali”. :) Mă întreb dacă mai sunt zile libere în calendar. Cred că în curând o să se bată sfinții între ei pentru o zi în calendar sau se introduce sistemul rotației. În fine, iar am deviat așa că închid paranteza. Biserica e frumoasă, dar la câte am văzut de când sunt în Germania, am devenit cred imun și nu mai sunt așa de ușor de impresionat. Cert e că am văzut doar exteriorul pentru că interiorul nu era accesibil turiștilor din cauza slujbei. Oricum e unul din locurile ”must see” din Marburg.
Mi-a plăcut mult faptul că Marburg este împărțit în Orașul de Sus și Orașul de Jos, trecerea de la unul la altul fiind făcută cu două lifturi. Bineînțeles că există și scări pentru cei cu o condiție fizică bună. Eu le-am folosit doar la coborâre pentru că urcușul este destul de abrupt, deci în consecință și efortul mai mare. Cred că o vizită în Marburg ar fi potrivită acum după sărbătorile de iarnă (s-ar mai da jos din sarmale și friptura de porc :)). Urcatul cu liftul este mai interesant deoarece Orașul de Jos este partea nouă a Marburgului, cu o arhitectură mai modernă, iar în momentul în care se deschid ușile liftului, pur și simplu treci într-o altă lume, intri într-un orășel medieval cu străduțe înguste și clădiri vechi de sute de ani. Am luat la pas cred că fiecare străduță din centrul vechi.
Atracția principală a centrului vechi este Primăria (Rathaus) și piața din fața acesteia, unde se găsesc multe restaurante și taverne, unde mâncarea este foarte bună și la prețuri rezonabile. La momentul vizitei mele cred că se sărbătorea ceva, pentru că în piața respectivă erau diferite reprezentații artistice. A fost foarte frumos pentru că în timpul prânzului am putut să mă bucur de muzică live.
Hoinărind pe străduțele medievale am ajuns și la Marburg-Philipps-Universität, cea mai veche universitate protestantă, care transforma deja Marburgul încă din 1527 întru-un centru universitar, unde, printre alții, au studiat și frații Grimm.
Însă cireașa de pe tort este castelul, care tronează deasupra orașului vechi. La porțile castelului era un pantof uriaș, pantoful Cenușaresei. De altfel multe din basmele fraților Grimm sunt inspirate din această regiune. În interiorul castelului se află un muzeu, care prezintă diferite informații din istoria orașului. În castel era și o hartă mare a lumii, pe care turiștii puteau lipi o bulină pe locul din care proveneau. Pe România erau cred că în jur de 5 buline. După ce am ieșit din castel am mai stat cîteva minute pe zidurile sale și am admirat orașul de sus. În unele porțiuni zidul avea pe partea exterioară un fel de balconașe/terase, la cam 1 metru mai jos față de nivelul superior al zidului. Când m-am aplecat peste zid am fost surprins să descopăr 2 studente care se refugiaseră pe una din ”terase”. :) Sincer mie mi-ar fi fost frică să cobor acolo. În timp ce coboram de la castel, am trecut pe lângă o biserică de unde se auzeau cântece, așa că am intrat și am asistat la repetițiile unui cor. A fost prima dată când am făcut asta, dar mi-a plăcut foarte mult cum cântau cei din cor, încât abia după jumătate de oră mi-am adus aminte că mai trebuie să ajung și acasă.
În concluzie, nu am decât cuvinte de laudă la adresa acestui oraș, iar de fiecare dată când cineva mă întreabă ce ar mai putea vizita în jurul Frankfurtului, Marburgul e printre primele pe lista recomandărilor. Eu unul cu siguranță am să mai revin, căci Marburgul nu trebuie să lipsească din albumul meu foto.
Trimis de ciprian.dima in 06.01.15 19:58:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ciprian.dima); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ma bucur ca ati revenit cu un articol foarte frumos.
"La momentul vizitei mele cred că se sărbătorea ceva, pentru că în piaţa respectivă erau diferite reprezentaţii artistice. "ati scris dvs.
S-a intamplat sa fiu si eu in zona landului Hessen intr-o primavara si sa particip la acest targ, se tine de la sfarsitul lunii martie pana in aprilie, cel mai mare targ de Paste si inceput de primavara. din zona Rhine/Main. Festivalul se numeste daca imi amintesc bine "Spring Dippeness" numele ii vine de la contopirea "dippe" si" Maamess", care inseamna festivalul de gresie, ceramica.
Se pare ca isi are originile prin sec. XIV cand se organiza cel mai mare targ de primavara unde olarii veneau spre a vinde vasele de ceramica pe care le produceau. Cand am participat eu imi amintesc ca am vazut foarte multi producatori cu specialitati alimentare si in special renumitul vin de mere produs in zona.
Va astept in continuare cu alte articole despre locurile frumoase de pe malurile Rhinului.
@amero - Este posibil. Eram prea preocupat sa explorez orasul si nu am insistat asupra motivelor de sarbatoare.
N-ai mai scris demult, dar acum ai revenit cu un review foarte bun. Felicitări!
Bine ați revenit pe site cu acest frumos review! Pozele sunt deosebit de frumoase. Felicitări!
”Biserica Sf. Elisabeta, considerată cea mai veche biserică în stil gotic din Germania.
... și cea mai veche biserică gotică din Basel, cu multe asemănări arhitecturale cu cea din Marburg, se numește tot Sf. Elisabeta.
Cred ca un rewiev atat de interesant merita din plin un superbonus. Felicitari!
@traian. leuca - Multumesc. Mi-am propus sa ajung si pe acolo. Cu siguranta nu o sa o ratez.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2012 Prin zăpadă, la plimbare! Câteva ore, la pas, prin Marburg. — scris în 07.03.13 de alexa91 din BUCURESTI - RECOMANDĂ