ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.11.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Scurtă plimbare în Debrecen

Ilustrație video-muzicală
- Az A Szep

TIPĂREȘTE

Am plecat dis-de-dimineaţă de la hotelul Iris din Borş (click aici) şi ne-am îndreptat spre vama Borş, pe unde am trecut repede, fără probleme. Nu am luat e-vigneta, pentru că nu aveam de gând să mergem pe autostrăzi, cel puţin în prima parte a călătoriei noastre. Din vamă, am pornit pe E79 şi, după 65 km şi cam o oră de mers, am ajuns în Debrecen, prima ţintă a călătoriei noastre.

Cu o populaţie de ceva mai mult de 200.000 de locuitori, Debrecen (sau Debreţin, cum i se spune pe la noi) este al doilea oraş din Ungaria. Spre surprinderea mea, am constatat că în Debrecen sunt cinci parcări subterane, unde îţi poţi lăsa în siguranţă maşina contra unei sume convenabile. Spre comparaţie, în Bucureşti, la o populaţie de zece ori mai mare, abia dacă sunt vreo două...

Noi am ales o parcare centrală, unde ne-a dus GPS-ul, cea de la adresa Széchenyi utca 24, vizavi de Megyei Ítélőtábla, Curtea de Apel Judeţeană din Debrecen. Tariful era, dacă-mi aduc bine aminte, 180 forinţi pe oră, asta însemnând cam 2,75 lei pe oră.

Parcarea este chiar în centru, pentru că, pe acea stradă, la vreo 200 m, se ajunge într-o mare intersecţie, Révész tér, care poate fi considerată kilometrul zero al oraşului. Din această intersecţie, Széchenyi utca devine Kossuth utca, iar strada Petőfi, care vine din sud, se transformă în strada pietonală a oraşului, Piac utca.

Pentru început, am pornit într-o plimbare de-a lungul străzii Kossuth, la capătul căreia se vedea Biserica roşie. Între intersecţia cu strada Piac şi cea cu strada Burgundia, strada Kossuh, o arteră principală a Debrecen-ului, este mărginită de clădiri care se întrec în frumuseţe. Nu mai înalte de 4-5 niveluri, construite probabil prin secolul al XIX-lea, sunt frumos decorate, bine întreţinute şi fiecare are un stil propriu. Priviţi fotografiile şi-mi veţi da dreptate.

La vreo 200 de metri de intersecţia cu strada Burgundia, strada Kossuth se termină în Méliusz tér, o piaţetă unde se găseşte Verestemplom, Biserica Roşie, o frumoasă biserică reformată, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi construită în stil neogotic, din cărămidă, parţial netencuită, de unde i se trage şi numele. Din păcate, ea nu poate fi vizitată decât printr-o cerere prealabilă, iar în momentul când am ajuns noi, era închisă.

Ne întoarcem pe strada Kossuth, de data aceasta pe cealaltă parte şi, bineînţeles, ne oprim să admirăm la exterior Csokonai Színház, teatrul oraşului, construit în stil romantic, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O placă memorială pe clădire aminteşte aceste lucruri, precum şi numele arhitectului: Skalnitzky Antal.

Alături de clădirea teatrului, în dreapta cum priveşti spre acesta, este o altă clădire cu arhitectură deosebită, în care îşi au sediul mai multe instituţii administrative, printre care sigur şi ceva legat de poliţie, am citit pe una din plăci cuvântul Rendőrség.

Ajungem din nou în Révész tér şi pornim de data aceasta pe Piac utca, spre nord. Interesant este că, deşi această stradă este pietonală, tramvaiul circulă în continuare pe aici. Pe partea dreaptă se află clădirea Vechii Primării, dar şi alte clădiri cu arhitectură deosebită. La parterul Vechii Primării se găseşte şi biroul de informaţii turistice, primul loc unde, după părerea mea, trebuie să vină un turist ajuns la Debrecen. Biroul este foarte bine dotat, cu tot felul de materiale şi de unde se poate lua gratuit o hartă a oraşului, precum şi pliante cu informaţii turistice, multe dintre acestea chiar în limba română.

Informaţii turistice interesante se pot obţine şi pe site-ul click aici, (sau altul, identic, click aici), cu variantă şi în limba română.

Continuând pe aceeaşi parte a străzii, ajungem la o frumoasă fântână arteziană, de formă ovală, după care ne oprim la principalul obiectiv, emblema oraşului Debrecen: Debreceni Református Nagytemplom, Marea Biserică Reformată, cea mai mare biserică protestantă din Ungaria. Ce te surprinde prima dată la această biserică, este faptul că este mai mult lată, decât lungă. Nava centrală, orientată pe direcţia est-vest are dimensiunile 55×15 m, iar nava transversală, orientată pe direcţia nord-sud, 38×14 m. Altarul se află la capătul nordic al acesteia din urmă. Un alt lucru mai puţin obişnuit este plasarea orgii, în spatele altarului. Interiorul este simplu, practic fără decoraţiuni. Biserica are două turle simetrice, cu înălţimea de 64 m. În secolul al XVII, regentul Transilvaniei, Rákóczi I a făcut cadou bisericii un clopot de 5 tone, decorat cu pasaje din Sfânta Scriptură, care a fost montat în turla din colţul sud-estic. În 1802, în urma unui incendiu, clopotul Rákóczi a căzut şi s-a crăpat. După ce a fost refăcut, a fost montat în cealaltă turlă, unde se află şi acum. Începând din 1991 aceasta a fost deschisă vizitării publice.

Am intrat în biserică plătind o taxă de 350 de forinţi de persoană, ceea ce a inclus şi urcarea în turla din colţul sud-vestic. În biserică, fotografiatul este interzis, dar, recunosc, am făcut totuşi câteva fotografii.

Din turlă se deschide o frumoasă perspectivă panoramică peste oraş. Spre sud, vedem strada Piac, hotelul Aranybika şi, în prim plan, grupul statuar Kossuth, ridicat în amintirea adunării care a avut loc în biserică în 1849, adunare în faţa căreia Kossuth a citit Declaraţia de Independenţă.

Spre nord se văd Megyeháza, Casa Judeţului, o frumoasă clădire de la începutul seolului al XX-lea, Debreceni Református Kollégium, Centrul de Artă Modernă şi Contemporană MODEM, Muzeul Déri.

Coborâm din turlă, nu înainte de a privi cu atenţie clopotul Rákóczi şi ieşim din biserică, pentru a admira grupul statuar Kossuh. Pe caldarâmul din faţa statuii este realizat un frumos mozaic ce reproduce emblema oraşului Debrecen, iar un pic mai departe, cea mai mare fântână ceramică din Europa, cu un diametru de 20 m. Nu am găsit nicăieri vreun nume pentru această fântână şi nici nu cred că are unul.

Revenim agale spre Piaţa Révész, unde ne aşteaptă să o vizităm, Református Kistemplom, Mica Biserică Reformată. Veche de peste 400 de ani, biserica are un turn ca un bastion, motiv pentru care, iniţial nici nu am crezut că e vorba de o biserică.

Pentru că mai aveam timp, conform planificării, din Piaţa Révész "coborâm" spre sud, pe strada Petőfi şi facem la stânga, pe strada Szent Anna. Aici se găseşte Szent Anna Katolikus Székesegyház, Catedrala Catolică Sfânta Ana, o clădire din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. De o parte şi de alta a intrării se află câte o nişă, în care se găsesc statuia sfântului Ştefan (în stînga) şi cea a fiului său, sfântul Imre (în dreapta).

Aici, vizita noastră în Debrecen a luat sfârşit. Ne-am întors la parcarea subterană de pe strada Széchenyi şi am plecat mai departe, un pic obosiţi după cei câţiva km făcuţi prin oraş şi după urcarea în turnul de 64 m, dar fericiţi că am văzut un oraş frumos, pe care cetăţenii săi îl păstrează cu grijă pentru ca şi urmaşii lor să se bucure de el. Bucurie de care şi noi am avut parte.


[fb]
---
Trimis de Costi in 18.11.10 23:12:34
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5752 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P25 Református Kistemplom, Mica Biserică Reformată
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 7003 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

dananecula
[18.11.10 23:53:17]
»

Imi revine onoarea sa-ti ofer primul vot!

Felicitari pentru un asa review amplu si bogat in informatii utile!

Astept cu nerabdare si pozele sa ma conving cu-adevarat daca la o urmatoare calatorie spre Ungaria merita sa ne abatem din drum si pe la Debreten sa vizitam obiectivele recomandate.

webmaster7
[19.11.10 09:23:11]
»

Conform regulamentului, am retras PMA standard, lucru care a fost insa deja compensat de atingerea superbonusului.

Alina Morar
[19.11.10 09:44:39]
»

M-am plimbat si eu, o data, pe pietonala din Debrecen. Eram cazati, de Revelion, la Felix si o zi am dedicat-o Debrecen-ului. Chiar atunci, in 2007, am intrat in UE.

Dar, tin minte ca atat de frig a fost...

Imi place mult acest oras linistit.

mariana.olaru
[19.11.10 10:23:25]
»

Încă un review perfect, peste care nu pot trece fără a comenta. Și asta, pentru că după vizionarea fotografiilor am înțeles că aifostacolo pe de-a-ntregul: fizic, dar și spiritual. Căci fiecare pas este comentat în review și ilustrat de câte o fotografie... așa că incursiunea ta, a fost și a mea! Deci, finalul, care mi-a plăcut foarte mult, mi se potrivește acum și mie!

CostiAUTOR REVIEW
[20.11.10 09:37:51]
»

Rog un webmaster să ataşeze la review această frumoasă melodie maghiară:

http://www.trilulilu.ro/piuliu1/cb53f2105610b5

webmaster10
[20.11.10 09:50:20]
»

Atasata melodia, auditie placuta!

creivean
[20.11.10 17:02:53]
»

Costi, sunt pe urmele tale, cu o oarecare întârziere.

Dacă ai şti de câte ori AmFostAcolo şi eu, la Debrecen, ai zice că deja cunosc bine oraşul. După ce am citit excelentul tău review, mi-am dat seama că de fapt, nu-l cunosc aproape de loc. Dar, nu-i bai, mai merg eu, data viitoare chiar în 01.12 (un fel de Ziua Naţională a României în Ungaria)

dorgo
[05.12.10 21:19:15]
»

@ Costi... felicitari, un review complet... poate mai trebuie amintit doar ca exista si o Universitatea cu multi studenti straini la Debrecen si legatura de urgenta intre unitatile sanitare din oras, se face prin niste coridoare subterane, rapid si eficient, un fel de SMURD subteran...

Mihai18
[14.05.15 18:37:38]
»

@Costi - Multumesc domnule Costi. Asa inteleg sa incep acest scurt ecou.

Anul trecut, in luna iunie am fost la Debrecen. Firesc, am consultat si situl A F A si din tot ce am citit, reviewul dv. l-am gasit cel mai bun. Sincer, l-am citit cu creionul in mana si am vizitat orasul cu notitele in fata. Am setat GPS-ul pentru adresa parcarii subterane indicata de dv. si exact asa a fost, mai putin pretul/ora care nu mai era 180 HUf, ci 280 HUF, dar merita. Am parcurs tot traseul urmat anterior si de dv. si asa cum l-ati descris, cu o precizie matematica, tot asa l-am gasit.

Pentru mine ati fost un veritabil ghid turistic si inca o data, va multumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
CostiAUTOR REVIEW
[15.05.15 00:51:39]
»

@Mihai18 -

Mulțumesc și eu pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ați adresat și mă bucur că informațiile date de mine v-au fost de folos.

Vă urez multe călătorii frumoase, împreună cu cei dragi!

Mihai18
[15.05.15 22:44:35]
»

@Costi - Ma bucur cand "ecoul" meu este citit de peroana careia i se adreseaza. Apreciez proptitudinea dv. Sunteti de mare ajutor celor care pregatesc excursii. Sa ne traiti si sa mai calatoriti, ca sa aveti ce povesti si noua.

CostiAUTOR REVIEW
[15.05.15 22:49:51]
»

@Mihai18 -

Mulțumesc. Asemenea și dv.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, Costi, dananecula, dorgo, mariana.olaru, Mihai18
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Debrecen și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052377223968506 sec
    ecranul dvs: 1 x 1