GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cea mai faimoasa catedrala din Bristol, construita pe ramasitele unui templu sau biserici romane, este una dintre cele mai importante atractii turistice din Bristol. Datorita marimii sale si apropierii de Dumnezeu pe care o simteam in ea, am vizitat-o cu regularitate in timpul sederii mele in Bristol. Catedrala e o adevarata institutie, o multime de oameni lucreaza sau colaboreaza cu ea, are o fundatie proprie care se ocupa cu strangerea de fonduri si actiuni de caritate.
Totul se afla sub un acoperis imens, naosul si navele laterale au inaltimi egale, ceea ce arata ca structura a fost proiectata ca un intreg si nu a fost completata ulterior. Spatiul, cu toate ca e enorm, e luminat natural prin ferestrele gigantice de pe peretii laterali dar si cei frontali.
Catedrala, construita cum am spus pe un vechi site roman, dateaza probabil din sec 12, cand s-a ridicat aici o manastire, apoi biserica, fiind sanctificata ca si catedrala abia in sec 16, sub denumirea de Biserica Catedrala a Sfintei si Nedespartitei Treimi (in engleza Cathedral Church of the Holy and Undivided Trinity).
Uriasa constructie are peste 91 metri lungime, din care doar naosul are 38 metri, ridicandu-se la peste 15 metri inaltime, la fel cu navele laterale si corul, creand impresia unei sali imense.
Principalele parti ale catedralei, dar nu singurele, deoarece ea contine mult mai multe parti, sunt urmatoarele:
Naosul
Naosul, inceput in sec 12 dar neterminat atunci, a fost finisat in sec 19, pe linia vechilor fundatii din sec 16. Datorita faptului ca se afla la aceeasi inaltime cu corul, acoperisul naosului dicteaza stilul catedralei, cunoscut ca si “biserica hala” datorita inaltimii constante semanand cu o sala mare sprijinita pe piloni. Catedrala este unica in Anglia in aceasta privinta si e una din cele mai frumoase din lume.
Altarul
Este impresionant, construit din marmura alba, decorat cu multe statui de sfinti, incorporate in design si ornat cu o dantelarie magnifica. Pe fiecare laterala sunt locuri pentru preotii care oficiaza slujbele in zilele de duminica. Tot aici se oficiaza si Sfanta Comuniune, pe fundalul muzicii corului. A fost restaurat, odata cu terminarea naosului. , la sfarsitul sec 19.
Corul
Impreuna cu naosul, corul face parte din mijocul catedralei, datorita si importantei sale. Slujbele sunt insotite de muzica si, datorita lungimii slujbei, cantaretii corului aveau nevoie de locuri unde sa se aseze. Astfel a fost proiectata structura corului, cu banci din lemn situate pe o parte si alta a peretilor. O parte din lemnarie dateaza din sec 16, o alta din sec 19. Bancile din lemn sunt tapitate cu catifea rosie iar iluminatul este asigurat de multe lampi mici albe.
Capela Batranei Doamne
Una dintre capelele utilizate in mod regulat pentru rugaciune si alte slujbe religioase.
Se numeste asa deoarece a existat cu 50 ani inainte ca o alta capela sa fie construita in partea de est a corului in 1298. In partea dreapta se afla o placa care il comemoreaza pe fondatorul Abatiei care a existat aici anterior catedralei, Robert Fitzhardinge, fost guvernator al Bristolului.
Capela Doamnei de Est (The Eastern Lady Chapel)
Folosita pentru slujbe religioase, concerte mai mici si alte evenimente de dimensiuni reduse. Una din cele mai frumoase capele, superb decorata si impodobita.
Inceputa in 1298, terminata in sec 14, capela face parte din designul corului. Colorata superb, cu multe culori vii, rosu, albastru, auriu si argintiu, se presupune ca intreaga abatie era decorata la fel. Pe pereti se afla emblemele contilor de Berkeley si ale armatei Angliei. Covoarele de pe jos imita tonurile existente pe pereti. A fost restaurata in 1935, pastrand la ferestre o mare parte din sticla existenta aici din sec 14. In cateva nise aflate in interiorul capelei sunt inmormantati cativa prelati importanti pentru istoria catedralei, cum ar fi episcopul Paul Bush, primul episcop al Bristolului.
Capela Berkeley
Nu atat de frumoasa si impresionanta ca si Capela Doamnei de Est, capela a fost la inceput construita pentru rugaciunea destinata familiei Berkeley. La intrarea in capela este o sacristie (o incapere intr-o biserica catolica in care se pastreaza obiectele de cult si vestmintele preotesti). In Evul Mediu aici se pastrau deci obiectele de cult necesare slujbei, existand aici chiar si un cuptor in care se cocea painea folosita la comuniune.
Candelabrul de aici a fost donat catedralei dupa ce biserica Temple, unde a fost asezat la inceput a fost distrusa de foc. Este un exemplar foarte reusit si pretios deoarece mai exista doar alte 14 bucati din aceeasi perioada si cu acelasi design.
Capela Newton
Aici se pot aprinde lumanari si se spune ca aceasta capela aduce un sentiment de liniste, pace si impacare. In mijlocul incaperii se afla o masuta pe care este asezata o carte, mai bine zis un catastif, in care vizitatorii scriu impresii despre catedrala sau dorintele si suferintele pe care le au. E fascinant sa vezi randuri scrise de multi localnici, turisti sau vizitatori din toata lumea si sa te gandesti ca atatea dorinte si rugaciuni au fost asternute pe hartie aici. Mi s-a spus ca se pastreaza in arhiva bibliotecii si catastifele vechi. Tind sa cred ca e adevarat ce se spune, deoarece dorintele pe care le-am notat aici s-au indeplinit ulterior.
Dupa cum ii spune si numele, capela contine mormintele a 3 membri ai familiei Newton, din 1444,1557 si 1661.
Scarile “de noapte”
Se numesc astfel deoarece erau folosite de calugari pentru a cobora la slujbele care aveau loc din 3 in 3 ore, zi si noapte. In zilele noastre au loc doar 3 slujbe pe zi. Calugarii dormeau in capelele aflate deasupra, pe partea stanga, loc folosit acum de scoala catedralei.
The Chapter House
O alta incapere minunata si considerata de importanta nationala datorita vechimii sale este Chapter House. Sala a fost construita in stil normand, in 1150, si un perete (cel estic) a fost reconstruit dupa rascoalele din 1831. In afara acestui perete totul este original, din sec 12. De-a lungul peretilor se afla bancutele pe care se asezau calugarii, in numar de 40.
In catedrala au loc 3 slujbe pe zi in timpul saptaminii, dimineata la 8.30, la amiaza la 12.30 si seara la 5.15. Duminica sunt 4 slujbe, la 7.40,8, 10 si3,30. Capelele laterale sunt de asemenea disponibile pentru rugaciune individuala sau confesiune. Catedrala se deschide cu jumatate de ora inaintea primei slujbe si se inchide dupa cea de seara.
Numeroase concerte si alte evenimente au loc in catedrala, pe tot parcursul anului. Multe dintre ele sunt gratuite, sunt insa si unele cu taxa. Multe organizatii mazicale si grupuri folosesc catedrala ca locatie pentru concertele si spectacolele lor. Pe afisierul catedralei vei gasi lista si programul anual de evenimente publicat de catre catedrala. Muzica este o parte integrala a catedralei, la slujba de seara de la ora 5.15 (sambetele si duminicile la 3.30).
Catedralele sunt cunoscute pentru acustica excelenta si cea din Bristol nu face exceptie, aici avand loc numeroase concerte, pe langa cele de orga. Am asistat la cateva slujbe si alte evenimente muzicale si pot sa spun ca e de-a dreptul senzational. Acustica e grozava si corul (fondat din 1140) canta minunat. Multe dintre traditiile si cantecele corului s-au modificat insa ideea a ramas si admiratia pentru cor si coristi de asemenea. Corul e format din 28 coristi, 14 fete si 14 baieti, formati de scoala de cor a catedralei, si sprijiniti material de fundatia corala a catedralei. Este o mare mandrie sa fii membru al corului, se da si o proba de admitere. Corul sustine slujba de seara precum si alte slujbe si canta si la alte evenimente mergand in turmeu in toata lumea. Din ce am auzit eu, nu ma pricep foarte tare dar mi se pare ca intr-adevar merita ascultat.
Orga
Orga din prezent dateaza din 1685 si a fost modernizata in 1907. Este una dintre cele mai frumoase din lume, complet restaurata in 1989. In fiecare marti, la ora 1.15 dupa amiaza au loc recitaluri de muzica de orga in catedrala, acompaniate cateodata de pianul Yamaha si alti instrtumentisti. Am aflat ca multi instrumentisti vin sa sustina recitaluri aici, chiar si din alte locuri, fara a fi insa platiti. Li se asigura o masa la pranz si se deconteaza cheltuielile de deplasare.
La intrarea catedralei este si un magazin de suveniruri, deschis de luni pana sambata de la 10 dimineata la 4 dupa amiaza, de unde poti cumpara ghiduri ale catedralei, CD-uri cu muzica clasica, carti religioase, bijuterii, poze, vederi si alte obiecte cu specific religios. Se gasesc chiar si bijuterii si obiecte din sticla de Bath, produse de patiserie, prosoape, cani, ursuleti din plus, magneti, si o gramada de obiecte de papetarie, toate facute in China, desigur, cu poza catedralei-creioane, pixuri, radiere, semne de carte si carnetele.
Cafeneaua catedralei, deschisa de luni pana sambata de la 10 dimineata la 3 dupa amiaza iti ofera gustari si bauturi racoritoare dar si prajituri facute in casa, ceaiuri si cafele. Langa ea este si gradina unde poti de asemenea sa te asezi cu ce ai cumparat de aici.
Multe din informatiile descrise aici le-am aflat in timpul turului gratuit organizat in fiecare zi de sambata, dimineata, la ora 11.30, si, stand in Bristol timp de o luna, am avut prilejul sa asist la 2 astfel de tururi, precum si la numeroase slujbe si concerte. Trebuie sa recunosc ca a fost locul meu preferat din oras, atat pentru rugaciune si sentimentul de liniste pe care il gaseam aici cat si pentru frumusetea arhitecturii si vechimea cladirii. Cred ca pot spune ca e cea mai frumoasa catedrala pe care a vizitat-o vreodata, la care m-as intoarce oricand cu mare drag.
Informatii obtinute din:
Ghid al catedralei cumparat de la magazinul de suveniruri
site-uri de pe internet:
hotels-uk-accommodation.co.uk - bristol - cathedral
wikipedia.org/wiki/Bristol_Cathedral
Trimis de luciaoradea in 06.07.11 11:54:45
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (luciaoradea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
conform regulamentului, au fost retrase punctele aferente pozelor "imprumutate" de pe alte site-uri.
@webmaster77
Stiu, tocmai de aceea am mentionat ca sunt de pe internet. Le-am folosit insa pentru ilustrarea review-ului, eu neavand decat 2 poze din exterior. Catedrala e superba si am vrut sa vada toata lumea acest lucru.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentu aceasta destinatie
In scurta mea vizita pe pamant englezesc, inplicit in Londra nu am reusit sa vad nici o biserica/catedrala cu toate ca am trecut pe linga una ff impunatoare.
Astfel de destinatii sunt in fruntea listei de prioritati pt o urmatoare vizita si asta datorita rw-ului tau care e mai nult decat un "ghid", e o poveste trecuta prin ochii si sufletul tau si asta da multa valoare.
Multumesc pt randurile minunate si informatiile clare si bine puse in pagina.
Multumesc @roth, ma bucur ca ti-a placut povestea mea.
Daca iti plac bisericile sau catedralele (cum imi plac si mie) sper sa apreciezi si alte review-uri pe care le voi scrie despre astfel de locasuri de cult.
@calatorul50: știți vorba englezului "never say never ". Nu se știe niciodată unde ne duce ziua de mâine
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2017 'Călătorie în timp' cu nava muzeu SS Great Britain — scris în 27.07.18 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Podul Suspendat Clifton - artă şi splendoare — scris în 14.01.18 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Cam obositor, însă foarte frumos — scris în 18.11.17 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2014 St Nicholas Market - piata cu traditie din inima Bristolului — scris în 11.02.15 de Cucu Bau din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Bristol Farmers Market – un mic giuvaier culinar in inima orasului Bristol — scris în 09.02.15 de Cucu Bau din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Bristol Balloon Fiesta - cand visele devin realitate — scris în 12.02.15 de Cucu Bau din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Nov.2009 Blaise Castle – unul din locurile preferate ale lui Jane Austen — scris în 10.03.15 de Cucu Bau din TARGOVISTE - RECOMANDĂ