Blagoevgrad, pași prin Varoșa

TIPĂREȘTE

Blagoevgrad, ultimul loc unde am poposit în plimbările din vara aceasta, a fost ales de nevoie pentru că nu găseam ceva mai bun prin zonă dar a sfârșit prin a ne surprinde plăcut. Câteva ore, prea puține, prin centrul orașului și zona veche aveau să ne schimbe părerea despre reședința regiunii Blagoevgrad, o zonă măricică din sud-estul Bulgariei care cuprinde printre altele și comunele Sandanski, Bansko, Melnik, Kulata dar și satul Babei Vanga prin care ne tot ocoleau în anii trecuți când mergeam spre greci. Deși de ceva ani ne-am propus să ne abatem și pe la casa Vangăi poate aflăm ceva de bine despre politica autohtonă, am găsit mereu câte ceva mai interesant, anul acesta la fel.

Despre cum am intrat în Blagoevgrad v-am povestit în articolul trecut legat de cazare. Prima impresie a fost a unui orășel mic, de provincie, destul de pustiu duminica trecută, cu multe magazine și restaurante închise, nu părăsite ci doar închise pentru o zi de sărbătoare când clienții nu dau buzna așa cum se întâmplă în cursul săptămânii.

Întorși flămânzi din vizita la Rila, am căutat în disperare un loc unde să luăm un prânz decent, eventual la răcoare, afară fiind temperaturi de peste 35 grade. Așa am ajuns să trecem unul din podurile peste Bistritsa - sunt mai multe, noi am numărat trei foarte apropiate - și am ajuns în zona pietonală, o stradă largă cu pomi bătrâni ce-și împreunau coroanele și între care era un număr impresionant de umbreluțe albe, roșii și verzi. Din păcate aproape toate terasele de pe această stradă erau închise, așa că până la urmă am mâncat la un restaurant modern, Raffy Bar & Gelato aflat la parterul unei frumoase case din timpul Renașterii, de pe str. Dimitr Talev, am stat la răcoare și am fost în final mulțumiți de gustoasele pizze, soțul de rachia bulgărească parfumată și vinul bun dar și de servire. Rezolvată problema mesei am plecat la pas să descoperim câteva locuri trecute ca interesante pe pagina de la booking.com, principalul fiind cartierul istoric Varoșa. De la restaurant am luat-o în stânga spre podul cu emblema orașului Blagoevgrad, calul, am traversat bulevardul de la capătul podului și ne-am oprit puțin la Monumentul Voluntarilor din Piața Mite Markov.

Am mers câțiva pași de-a lungul apei Bistritsei și destul de aproape am văzut casele vechi ale cartierului așa că am luat-o în dreapta și prima clădire pe care ne-a căzut privirea a fost chiar biserica superbă. Era o nuntă, slujba tocmai se termina, așa că, după ce mirii au ieșit din biserică, ne-am strecurat și noi și sincer, ne-a impresionat.

Biserica Sveta Bogorodisa / Sfânta Fecioară este aparte, mie mi-a părut mai veselă și mai apropiată de pământeni, mai umană. Am dat ocol pridvorului lăsând nuntașii să-și vadă de ale lor. Un pridvor cu tavan de lemn pictat cu flori, soare și lună dar și cu sfinții între care Chiril și Metodiu ocupă un loc important căci s-au bucurat de mult respect din partea bulgarilor. În stânga intrării este mormântul mitropolitului Boris, interesant loc și modernistă lucrarea în marmură neagră care nu prea se potrivește bisericii. Apoi când lumea s-a retras în curte, am intrat în biserica mică și ne-am minunat de căldura pe care o degaja, parcă știai locul de când lumea. Un iconostas vechi frumos lucrat, câteva icoane și cărți luminau cupolele și coloanele înnegrite de fum, atât de negre încât inițial am crezut că de la un incendiu, de fapt de la lumânări. Întreb dacă putem face câteva poze și răspunsul aprobator a venit rapid, împreună cu scuza că lumina nu ne ajută și nu au cum să o facă mai puternică. Ieșim iar la soare, curtea se mai golise așa că dăm ocol bisericii. Fața seamănă puțin cu mânăstirea Rila, același stil, de fapt este modelul tipic al bisericilor din zonă ce au fost ridicate în perioada Renașterii Bulgare. Și această biserică a fost ridicată între 1840 și 1844 pe locul unei vechi bisericuțe de lemn unde se spune că stătea un pusnic. Lucrarea a fost făcută cu aprobarea scrisă a sultanului. Se zice că pentru ridicarea ei toată populația micului cartier de ortodocși a muncit, chiar femeile cărau pietrele pentru ziduri. Ridicată și pictată de meșterii școlii din Bansko, specialiștii spun că la ea au lucrat pictorii din perioada de apus a Renașterii. Picturile din interiorul și exteriorul bisericii redau scene din Biblie dar și “roata vieții” cu cele 4 anotimpuri, sunt pictați muzicanți locali cu mandoline, costume populare și obiceiuri din zonă. Din păcate degradarea face ca multe picturi să fie șterse aproape deși biserica este declarată monument național. În curtea bisericii a funcționat încă de la început o școală pentru copiii bulgari. În curte este și mormântul comandantului militar care a scos orașul, pentru puțin timp, din mâinile otomanilor în 1876 și care a murit chiar aici, maiorul rus Ivan Pavlovici Orlinsky. Tot aici este un mic mormânt-osuar, Delchev, realizat în 1980, pe care sunt redate scene din lupta lor de eliberare. Turnul clopotniță așa cum este azi a fost ridicat în 1965.

Ieșim din curtea bisericii, ne răcorim la fântâna din fața porții și pornim pe pantele pietruite spre casele vechi renovate, din care două sunt proprietate privată, locuințe, restul sunt încă ale statului. Trecem pe lângă o grădiniță ce păstrează stilul vechi doar locul de joacă este modern, apoi pe lângă o filială a bibliotecii locale într-o clădire cam dărăpănată, cu etajul distrus și cu un pomișor crescut în balcon de parcă ar fi Piața Romană din București acum 1 an. Pe ultimul rând de case, cu vedere spre oraș și spatele una cu muntele se află Administrația Parcului Național Rila, cel mai mare parc național al Bulgariei. Trecem prin terasa hotelului Kristo, un loc foarte frumos - hotelul nu are parcare și e în pantă strada- și ajungem la o altă casă veche, filiala Muzeului Studiilor Macedonene cu sediul central la Sofia. Urmează casa unui matematician, deși poarta deschisă casa părea cam părăsită, apoi ajungem iar în poarta bisericii și în bulevardul de unde încercăm să fotografiem statuile de pe partea opusă. Nu înainte de a părăsi colțișorul istoric mai aruncăm o privire spre casa George Izmirliev Makedoncheto, revoluționar de seamă în 1876, azi muzeu, cu toate exponatele autentice, refăcută în 1976, la 100 de ani de la moartea sa. Din păcate nici aceasta nu se poate vizita decât în grup mai mare și cu programare. Am sperat degeaba să o vedem, mașina care i-a blocat poarta aducea clienți la o mehana.

În drum spre hotelul nostru - cam 400 m de la Varoșa - ne-am oprit să vedem tunurile vechi, aflate lângă ultima casă istorică.

“Monumentul voluntarilor din Macedonia- Adrianopol”, un monument interesant care este dedicat luptei voluntarilor afiliați armatei bulgare în războiul împotriva otomanilor este ]n drumul nostru. Această “armată” a fost constituită imediat după declararea mobilizării generale din 1912 și se adresa tuturor imigranților ce nu aveau obligații militare, chemați la luptă pe baza așa zisei “frății caritabile”. Se spune că în câteva ore s-au adunat deja 5000 de voluntari din toate categoriile sociale, apoi au venit și din afara țării voluntari - printre care mulți români și chiar un englez. Cel mai tânăr voluntar acceptat a avut 15 ani, Minko sau Milko Minkov, figura lui este sculptată pe monumentul plasat aici în 1976. Un fapt istoric interesant despre care am citit abia după ce am văzut monumentul și vreau să spun că merită să aflați toată povestea acestei grupări paramilitare dar organizată și instruită ca o armată legală, despre actele de vitejie și dăruire ale celor ce au făcut parte din rândurile ei, indiferent cărei nații i-au aparținut.

Varoșa din Blagoevgrad (cei ce iubesc Bulgaria și o vizitează știu că aproape toate orașele vechi au câte un cartier Varoșa și care, într-una din multele interpretări înseamnă “oraș vechi”) este cartierul micuț în care inițial locuiau mulți turci, apoi treptat a devenit locul creștinilor bulgari, cam 150 - 200 familii în sec. XIX. Inițial casele au fost micuțe, în sec. XVII au avut doar un etaj și sunt construite după arhitectura otomană ce a influențat mult zona balcanică ocupată. Zona aceasta a fost lăsată în paragină până în anii 1980 când s-a hotărât refacerea ei spre a deveni zonă turistică cu ateliere meșteșugărești și mici magazine tradiționale.

Blagoevgrad este o localitate cu ceva istorie de peste 3000 de ani în spate. Fostă așezare tracă, Skaptopara, este ocupată de romanii atrași de relieful propice așezărilor militare dar și de izvoarele termale din zonă (se zice că astăzi 40 % din totalul izvoarelor termale bulgărești sunt în această regiune), apoi vin slavii și mai târziu vin turcii care dezvoltă zona și localitatea ce se va numi, printre altele, Banya (baia), apoi Cuma, deja cu statut de oraș în 1500. Creștinii rămân izolați oarecum în micul lor cartier dar în sec XX orașul este redat Bulgariei și după schimbul forțat de populații aici se mută mulți dintre bulgarii alungați din Grecia și Turcia. Din Cuma numele se schimbă în Blagoevgrad în 1950, după Dimitar Blagoev, fondatorul Partidului Social Democrat iar din 1994 devine capitala regiunii Blagoevgrad. Dintre vechile ocupații, cea legată de cultivarea tutunului încă se practică, am văzut la câteva case mărginașe șirurile de frunze de tutun puse la uscat, asemeni satelor din Teleormanul de altă dată.

În oraș sunt câteva parcuri frumoase, unul foarte mare unde n-am urcat - sunt ceva trepte - este o grădină zoologică și un aquaparc (despre acesta chiar nu pot spune dacă merită sau nu reclama).

Stema orașului pe care o veți vedea peste tot prin oraș, chiar de pe E79, este un cal. A fost aleasă pentru a se pierde din memorie istoria turcă a orașului și are la bază legenda care povestește că atunci când aici erau doar sate mici, unui bulgar i s-a îmbolnăvit calul, era aproape să moară dar având în apropiere un izvor, stăpânul care-l iubea nespus, l-a spălat și adăpat cu acea apă pentru a-i alina ultimele clipe de viață. Se pare că apa era vindecătoare, calul s-a făcut bine și a slujit mulți ani bulgarului. Acesta a dus vestea mai departe și încet aici s-a încropit mica stațiune a celor ce veneau la băi.

Timpul nostru a fost limitat pentru vizitarea acestui orășel, mai ales după ce am pierdut ceva timp la Mânăstirea Rila pe care am făcut greșeala să o programăm pentru vizitare duminica!

Astăzi Blagoevgrad este un destul de mare centru universitar, a fost cel mai mare o vreme, are două universități, Universitatea Americană din Bulgaria și cea locală, Neofit Rilsky. Numărul studenților reprezintă un sfert din populația locală și lor li se datorează bogata viață de noapte din cluburi, în lunile de activitate universitară.

Orașul dispune de multe spații de cazare, fiind un oraș de tranzit spre Grecia și chiar este un loc pe care-l pot recomanda pentru 1 - 2 nopți. Este lângă E79 și foarte aproape de viitoarea porțiune A3. Porțiunea de aici până dincolo de Cheile Kresna este în lucru dar duminică după amiază se muncea intens, deci sperăm să fie gata pentru vara lui 2018.

Este oarecum aproape de punctul de trecere spre Makedonia/ FYROM, la aprox. 45 km (48 până în vama macedoneană), sunt aprox. 100 km până la Sofia și 83 km până la Kulata. Sunt 38 - 41 km până la mânăstirea Rila sau 55 km dacă vă abateți din drum să vedeți și piramidele de la Stob. Pe E79, sensul spre Sofia este o benzinărie OMV de la care am alimentat.

Dacă vreți un popas de o noapte sau doar de 1-2 ore pentru o masă sau cafea, intrați în oraș spre zona istorică Varoșa, aveți de la sensul giratoriu cam 5.5 km, trecând pe lângă Metro și eventual Billa sau Lidl. Fără vizitarea muzeelor, timpul vă ajunge să vedeți biserica și micul cartier istoric și să beți o cafea la terasa hotelului Kristo de unde puteți admira orașul, eventual strada pietonală din apropiere.

Webmaster, te rog atașează youtube

Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 4438 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI