Hai în vechiul Nessebar, la „Royal Palace” hotel!

TIPĂREȘTE

Recunosc sportiv: nu auzisem de Nessebar până la începutul anului acesta, când Mihai m-a întrebat dacă vreau să mergem într-o mică vacanță acolo. Auzisem de stațiunile litoralului bulgăresc Albena, de Nisipurile de aur, de Sunny Beach, dar de Nessebar, nu! „ -Cred că o să-ți placă, este o mică peninsulă din Marea Neagră, aproape de litoral și legată de acesta printr-o fâșie îngustă de pământ! ”

Am rezervat bilete on-line pe la începutul lunii martie, de la o agenție locală, pentru cazare în orașul vechi Nessebar, și de la o altă agenție biletele de transport cu autocarul.

Și iată-ne la drum spre litoralul bulgăresc, la sfârșitul lunii august, mai precis pe 25, după ce ne-am îmbarcat în autocarul care ne aștepta în Piața Constituției. Acesta a avut condiții bune de mers pe distanță lungă, cu aer condiționat și cu scaune comode, dotat cu televizor, pe ecranul căruia se vedea traseul pe unde acesta mergea. Mai târziu am putut vedea un film românesc și, apoi, am ascultat muzică. Pentru că am făcut rezervarea din timp, am avut parte de locuri foarte bune, cu vizibilitate atât în față, cât și în lateral.

Pe parcursul drumului s-au făcut trei opriri până la destinație, una până în vama Giurgiu și alte două pe teritoriul Bulgariei. Plecarea s-a făcut la ora 7,00 și, după ora 14,30 am ajuns la autogara din Sunny Beach. Ar fi trebuit să ajungem ceva mai devreme dar s-a întâmplat ca pe traseu să vedem un autobuz distrus de flăcări.

Orașul Nessebar de pe litoralul bulgăresc se află în capătul de sud al stațiunii „Sunny Beach”. De aici am fost preluați de un microbuz care ne-a dus până în micuța peninsulă, unde se află orașul vechi, la stația de autobuze a acestuia (dacă aveți autoturismul propriu, cu atât mai bine, nu veți mai aștepta microbuzul, și locuri de parcare sunt suficiente în orașul vechi). Am luat-o, apoi, „per pedes”, cam 400 de metri până la locul unde făcusem rezervarea, și anume la hotelul

Royal Palace. Clădirea acestuia mi-a plăcut încă de afară, prin arhitectura ei care te făcea să crezi că ascunde un interior cald, primitor, și confortabil. Nu ne-a dezamăgit și ne-am bucurat, încă de la intrare, de mobilierul elegant al micului spațiu de primire: o canapea confortabilă cu o măsuță joasă, un colț „viu” cu un acvariu-vitrină, în care înotau, leneși, câțiva pești exotici și pupitrul recepției, din spatele căruia ne-a zâmbit amabil o domnișoară. Aceasta vorbea binișor limba engleză și ne-a spus între ce ore se poate servi masa, pentru că noi am optat pentru cazare și mic dejun, hotelul neasigurând nici prânzul, nici cina. Am luat cheia și am urcat, pe scări, până la nivelul 2, deoarece nu există lift, lucru care nu ne-a deranjat prea tare, chiar dacă nu mai suntem de multișor tineri. Pe traseul scărilor, al culoarelor, în sala de mese de la parter –spre care am tras cu ochiul - am observat pe ziduri câteva elemente decorative, și anume basoreliefuri și cărămizi, montate sub forma unor arcuri, care imitau forma vechilor ziduri ale monumentelor istorice din peninsulă.

Pe coridorul îmbrăcat cu un covor roșu mirosea foarte frumos, la fel ca de fiecare dată când plecam sau ne întorceam în hotel. Camera ne-a făcut iar o surpriză plăcută, prin mărimea, mobilierul și curățenia ei. Mobilierul era elegant, executat din lemn masiv, și părea că ornamentele sculptate sunt tot din lemn, însă nu mi-am dat seama, până la plecare, dacă acestea din urmă erau, într-adevăr, din lemn sau, doar, îl imitau. Chiar dacă camera era la mansardă, lumina naturală era suficientă și intra prin două ferestre montate în acoperiș. Aerul condiționat a funcționat foarte bine și l-am folosit mai ales în timpul după amiezelor, când se simțea mai mult nevoia funcționării lui. Dulapul pentru haine avea suficiente umerașe și am găsit, în interior, un seif pentru valori – de care n-am avut nevoie – și o pilotă de bună calitate, subțire, de vară. Televizorul de tip LED, era de mărime medie, funcționa bine și am început imediat să caut programele din România, pe care speram să văd primele două zile de concurs ale festivalului „Cerbul de Aur”. Din păcate n-am avut această șansă! Nici canalul ProTv, nici măcar TVR internațional nu „se prinde” pe această mică bucată de pământ.

Camera nu avea o cană-fierbător –lucru pe care mi l-aș fi dorit -, am găsit, pe o măsuță mică, amplasată sub fereastra din tavan, numai două pahare învelite în plastic. Tot aici era un dosar cu informații utile, în care am găsit și „parola” de acces la internet. Acesta a funcționat destul de bine, iar pentru încărcarea telefoanelor, a tabletelor sau a acumulatorilor de la aparatele foto, am văzut că erau două prize, suficiente pentru noi.

Baia era mare, elegantă, cu obiecte sanitare bine întreținute și funcționale. Cada avea o „perdea” din geam transparent, cu 2 canaturi glisante care nu lăsau nici un strop de apă să ude podeaua băii. Singurele lucruri pe care le-am observat - și care erau în defavoarea mea - au fost că:

1- atât lavoarul cât și vasul de W. C. erau montate prea sus. Chiar și cada mi s-a părut că era mai înaltă (pentru mine, cel puțin!)

2- prosoapele, chiar dacă erau de bună calitate, erau curate, dar nu foarte albe, cum mi-ar fi plăcut să fie și că, atârnau pe suporturi montate, de asemenea, prea sus pentru mine.

Un lucru bun, însă, a fost că atât prosoapele, cât și lenjeria de pe pat, au fost schimbate la două zile, pe durata a șase nopți de ședere. Curățenia în camere se făcea zilnic, iar pe coridoare se simțea un miros plăcut, lăsat de produsele de întreținere de bună calitate.

Camera nu a avut balcon, fiind situată la mansardă, lucru care nu ne-a supărat, noi nefiind fumători, însă am văzut că hotelul are și camere cu balcoane, pentru fumători, la nivelul unu și doi, deasupra terasei, care se află în stânga intrării în hotel.

Despre „restaurantul” care se află la parterul hotelului pot să spun că, din punctul de vedere al amenajării interioare ne-a plăcut și el, la fel de mult ca restul clădirii. Este impropriu numit așa, pentru că nu are o bucătărie clasică, cu plite sau grătare pentru prepararea mâncărurilor specifice unui restaurant. Are, alăturat sălii de mese, doar un spațiu micuț unde se poate pregăti, pe un aragaz, omletă, unde se pot încălzi niște crenvurști sau se pot „trage” la tigaie, niște cârnați. Toate acestea se aduc, apoi, în sala de mese și puse în compartimentele unei marmite din inox, pentru a le menține calde. Tot în acest spațiu se aduce vesela, după debarasare, pentru a fi spălată. Aceste servicii erau făcute de un singur om, de băiatul care servea la bar.

Meniul a fost „clasic”, dacă pot să spun așa despre mâncare, și îndestulător pentru noi: mezeluri – vreo trei feluri – brânză, roșii, castraveți, brânză topită feliată, omletă - sau ouă fierte -, crenvurști sau cârnați trași la tigaie, vreo trei tipuri de cereale, iaurt, unt, miere, ruladă dulce sau cozonac. Era și un prăjitor de pâine, foarte solicitat. Cafeaua, laptele sau ceaiul se puteau lua de la barul puțin mai retras, undeva în spatele sălii. Apa pentru ceai se lua de la o „fântână” cu apă caldă, sau rece, cum se pot vedea și în birouri, farmacii, sau în locuri publice, închise. Cu regret spun că nu mi-a plăcut deloc cafeaua, care era înainte pregătită și pusă în vase speciale, pentru a fi menținută caldă! L-am rugat pe cel care o prepara să-mi facă, contra cost, bineînțeles, la un espressor, o altă cafea, una mică, dar nici acesta nu mi-a fost de ajutor. Eu sunt o mare iubitoare de cafea, dar nu de una oarecare, ci de foarte bună calitate. L-am întrebat pe domnul de la bar ce cafea folosește și mi-a arătat două tipuri pe care le avea, în ambalaje diferite. Unul dintre ele era mult folosit în Italia, un altul „no name”. Scriu asta pentru iubitorii de cafea care vor ajunge, poate, acolo, să-și aducă de-acasă cafeaua preferată! Ca să-mi ostoiesc dorul de cafeaua mea bună, de-acasă, am cumpărat pliculețe de ness pe care le făceam cu apa caldă de la „fântâna” sălii de mese.

Personalul care s-a succedat la pupitrul recepției a fost amabil și ne-a ajutat cu informațiile de care am avut nevoie, mai ales cele legate de locurile mai importante care pot și trebuie să fie vizitate, și de locurile unde se poate mânca de prânz, cele unde se gătește mai bine.

Cam asta am putut să vă povestesc despre „Royal Hotel” din micuța peninsulă a vechiului orășel Nessebar, mai mult și mai bine decât ce-am scris eu aici, vor „vorbi” pozele atașate.

De ce spun „micuță”?! Păi nu are decât vreo 850 m în lungime și cam 350 m în lățime, iar fâșia de pământ ce o leagă de țărmul Mării Negre nu este mai lungă de 350 m și mai lată de 35 m.

Recomand fără rezervă acest mic și cochet hotel celor care NU sunt foarte pretențioși, celor obișnuiți doar cu cazări de 4* sau 5*. Pentru cele 3* cu care a fost clasificat, își merită cu prisosință locul, iar banii încasați de la turiști sunt pe măsura serviciilor oferite.

---

VIZUALIZĂRI: 1194 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI