Muzeul magiei - afară-i vopsit gardul...

TIPĂREȘTE

Ne plimbam prin cartierul Marais, cel care conservă cel mai bine Parisul vechi, aici găsindu-se cele mai somptuoase palate ca hotel Carnavalet despre am scris acum câţiva ani, hotel Soubise, hotel Sully, biserica iezuită Saint Paul din 1580, pieţe ca Vosges pomenită într-unul din reviewurile recente şi case vechi din anii 1450-1500. Ajunşi pe str. Saint Paul o stradă care este atestată din 1350, privirea ne-a fost atrasă de intrarea îngustă a unei case din sec. XVI deasupra căreia scria ˝Musee de la Magie˝.

În vitrină erau o serie de exponate incitante. Cum în excursia de anul acesta eram hotărâţi să vedem lucruri noi şi cum ştiam că francezii sunt mari amatori de trucuri şi magie ne-am gândit că ar putea fi interesant. Tariful de intrare ne-a duşuit: 9 eu pentru adulţi pentru vizita muzeului de magie şi 12eu. tarif combinat în care era inclus un spectacol şi Muzeul Automatelor. Copiii până în 12 ani plăteau cu 2-3 eu mai puţin. Programul muzeului este numai miercuri, sâmbătă şi duminică de la orele 14 la 19. Era miercuri, erau orele trei după-amiaza, nu-l văzusem, se arăta promiţător, ploua,am intrat. Nu făcea parte din itinerarul stabilit de acasă dar părea tentant. Pentru cei care se hotărăsc să vadă acest muzeu, adresa sa este rue Saint Paul nr. 11 şi accesul se face cu metro 1,7 sau autobuzele 67,69,86,87 până în buricul târgului adică staţia Saint Antoine sau Quai de Celestines.

Am coborât o scară îngustă şi am ajuns într-o cameră destul de micuţă luminată strident cu becuri roşii sau galbene care au alterat claritatea fotografiilor pe care le-am făcut. Pentru că plătisem biletul combinat am fost conduşi în sala de spectacol. Aceasta era de asemeni un spaţiu mic cu câteva rânduri de bănci în care copii de toate vârstele stăteau cu sufletul la gură. De după perdea a apărut un domn trecut de a doua tinereţe care a făcut o serie de scamatorii pe care le-a explicat în limbile franceză şi engleză. Nu era voie să faci poze cu aparat sau telefon şi un tânăr cerber angajat al muzeului urmărea fiecare mişcare. Am reuşit totuşi să fur o imagine cu scamatorul despre care am aflat că era directorul muzeului. La sfârşitul spectacolului directorul ne-a spus că organizează cursuri de magie, spectacole la domiciliul clienţilor, spectacole stradale şi dacă vizităm magazinul vom putea cumpăra cu câţiva euro suveniruri de neuitat. O paletă foarte diversificată de oferte în spiritul economiei de piaţă. Spectacolul a durat vreo 15-20 de minute şi apoi prin clair-obscur, ieşirea a fost prin Sărindar, cam pe întuneric dar fără pericol de a-ţi rupe vreun picior din cauză că publicul era o masă monolit.

Am intrat în muzeul propriu-zis. Mi-am dat seama imediat că ocupă câteva cămăruţe înghesuite aşa cum se prezintă, cu excepţia palatelor, toate apartamentele din vechiul Paris. Exponate vechi de două sute de ani, majoritatea din lemn sau ipsos strident colorat ocupau vitrinele şi mesele aşezate de-a lungul pereţilor. Chiar că a fost o magie ca în spaţiul mic rămas liber să poată intra zeci de adulţi şi copii care nu se mai dezlipeau dintr-un loc. M-am cam dezumflat când un al doilea cerber m-a atenţionat să nu fac poze. În momentul când soţul mi-a recomandat să pun aparatul în poşetă, îl văd pe cerber că vine zâmbind spre mine şi-mi spune ˝Săru´ mâna doamnă, dacă nici pe ai noştri nu-i lăsăm să pozeze, atunci pe cine?˝. Iată un caz clar de favorizare a infractorului. Mi-a spus că stă de câţiva ani în Paris, că şi-a chemat fraţii unul câte unul şi că vrea să-şi facă acasă, casă.

Ce am văzut? Macheta unei femei în levitaţie, o alta într-o ladă în care era tăiată cu cuţitul, cutiuţe cu dispozitive vechi, cărţi de joc, vampiri, sicrie, ferăstraie, mumiii, tablouri care ilustrau şedinţe de spiritism iar în muzeul Automatelor păpuşi, scene cu mişcare manevrate dintr-un buton, multe butoane fiind nefuncţionale din cauza copiilor care le încercau. Faţă de jucăriile cu mecanisme sofisticate pe care le cumpărăm nepoţilor aici era o întoarcere în timp de câteva sute de ani. Erau prezentaţi căluţi de lemn, soldăţei, hopa-Mitică aşa cum am văzut în copilărie în iarmaroacele de la ţară. Am rămas cu impresia că au fost adunate la grămadă vechituri din talcioc (marche aux puces) sau din podurile caselor. Am citit câteva cuvinte despre Eugene-Robert Houdin părintele iluzionismului (sec. XIX) care a pus bazele unui teatru de magie unde s-au prezentat Serile Fantastice, un spectacol complet care conţinea iluzionism, prestidigitaţie, şedinţă de spiritism, hipnoză colectivă, etc. Houdin a fost scriitor, ceasornicar, a inventat retinoscopul ocupându-se de oftalmologie, într-un cuvânt o personalitate complexă. Defavorabilă comparaţie pentru muzeul pe care l-am văzut. Dacă ar fi fost panouri în care s-ar fi explicitat că muzeul, prin piesele sale e un remember al secolelor trecute, dacă ar fi fost o minimă informare despre ce, cum şi când, dacă s-ar fi absorbit umezeala din acest beci astfel încât obiectele de lemn să nu aibă un vag miros de mucegai, poate ar fi fost instructiv şi pentru cei maturi. Ca răs-adulţi ce suntem- care suntem, nu pot spune că mi-a plăcut, considerându-l un kitsch din care proprietarul scoate bani frumoşi. Sunt sigură că mergând cu nepoţii aşi fi rămas cu altă impresie, citindu-le pe faţă mirarea şi bucuria pe care o trăiau.Vedeţi ce înseamnă anturajul? Dacă vi-l recomand? Numai cu copii mici până în 6-7 ani care se lasă fascinaţi de lumina roşu-galben, de culorile ţipătoare şi mecanismele pe care singuri le pot acţiona şi strica şi natural, în situaţia în care sunteţi dispuşi să plătiţi biletele destul de scumpe pentru ceea ce se oferă.

---

VIZUALIZĂRI: 3462 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI