Castelo de Sao Jorge. Simbolul care apără Lisabona de secole

TIPĂREȘTE

     Castelul Sao Jorge (Sfântul Gheorghe) este o cetate în stil maur care ocupă o poziție de comandă cu vedere asupra orașului Lisabona și a fluviului Tejo. Cetatea puternic fortificată, care, în configurația actuală, datează din timpuri medievale, este situată în vârful celui mai înalt deal din centrul istoric al orașului.          Castelul este unul din principalele situri istorice și turistice din Lisabona. Este vizibil din aproape fiecare punct al orașului și servește ca o platformă excelentă de vizionare. Crenelurile castelului oferă o vedere excelentă asupra naturii pitorești a Lisabonei, a acoperișurilor de țiglă ale caselor din jur și a întinderii azurii a apelor fluviului Tejo la vărsarea în Atlantic.    

       Castelul Sao Jorge reprezintă un Monument Național pentru portughezi, simbol al Lisabonei și unul dintre cele mai importante repere ale orașului. Astăzi, este deschis tuturor călătorilor. Toți vizitatorii pot urca pe puntea sa de observație, se poate plimba de-a lungul zidurilor castelului, se poate relaxa în grădina pitorească sau poate vizita una dintre expozițiile multimedia care sunt afișate zilnic în cetate și vorbește despre istoria orașului (pentru asta se percepe o taxă în plus).  

     Locație: Rue de Santa Cruz do Castelo, Alfama, Lisabona.    

    WEB – htpp://castelodesaojorge. pt    

    Cum se ajunge: Autobuz 738 (de la Praca Figueroa până la stația Castello); Tramvai 12 E (de la Praca Luis Camoes la stația Praca de Sao Tome).

    Program vizitare: noiembrie – februarie (09:09 – 18:00); martie – octombrie (09:00 – 21:00) .    

    Preț bilet de intrare: 10 euro.

    Istoria Castelului.

    Castelul Sao Jorge (Sfântul Gheroghe) reprezintă unul dintre cele mai vechi edificii din Lisabona și, în virtutea trecutului său istoric, una dintre cele mai valoroase atracții turistice din capitala Portugaliei.     Castelul se află în Districtul Alfama, în vârful celui mai înalt deal din Lisabona, ceea ce înseamnă că oferă cele mai bune priveliști panoramice ale orașului. În genere este considerat ca făcând parte din patrimoniul lăsat de pe vremea dominației maure, deși situl fusese anterior ocupat de structuri de fortificație ridicate și consolidate de către romani și, ulterior, vizigoți.    

      Castelul a fost sediul regalității maure până în anul 1147 când a fost cucerit de către Alfonso Henriques, primul rege al Portugaliei, (1140 - 1185), în contextul mai amplu al Cruciadelor Creștine. Regele s-a bucurat atunci de ajutorul  luptătorilor europeni din nord, în special al englezilor, motiv pentru care castelul a fost numit după sfântul patron al Angliei (relațiile diplomatice de durată dintre Portugalia și Anglia și-au atins climaxul prin Pactul Anglo-Portughez din 1371). După ce a fost luat de la mauri, castelul a devenit reședința regilor portughezi (Alcacova în portugheză), o funcție pe care a păstrat-o până la construirea Palatului Ribeira (și care a devenit noua reședință regală) la ordinul regelui Manuel I (1495 - 1521), în cursul veacului al XVI-lea. Una dintre camerele sale era folosită în mod constant pentru a-l găzdui pe Vasco da Gama în timpul șederilor acestuia în Lisabona, după ce exploratorul se întorcea din călătoriile sale pe mare.     Cutremurul devastator din 1755 a afectat castelul în mod considerabil. Ceea ce a rămas din această structură istorică se rezumă la zidurile principale ale fortificației, câteva camere reconstruite, și la 11 turnuri, dintre care cel mai vizitat este Turnul lui Ulise (fost sediu al Arhivei Torre de Tombo, și care acum adăpostește Camara Escura, un periscop ce dă vizitatorilor prilejul de a se bucura de o priveliște panoramică la 360 de grade a orașului).

    Scop și structură.

    Scopul castelului era acela de a rezista asediilor îndelungate și, prin urmare, au avut loc o serie de soluții constructive care urmăreau să crească dificultatea de acces, de întrare și de distrugere. Aspectul său impunător a fost conceput pentru a descuraja posibilii inamici care l-au văzut în depărtare. Amplasarea sa a fost aleasă pentru a profita de topografia terenului și de zonele abrupte. Înălțimea și grosimea zidului și a turnurilor, intrările întărite și apărate de terasamente, intrările în colț, au fost, printre altele, soluții găsite pentru a favoriza apărarea acestuia și a îngreuna ocuparea unui castel de către asediatori. În acest fel, castelul, la fel ca atâtea altele, se află în zona cea mai greu accesibilă din vârful dealului, profitând de scarpatele naturale ale terenului dinspre nord și vest. Reconstruit și reabilitat succesiv de-a lungul secolelor, a păstrat planul cvadrangular și cele două piețe separate prin ziduri. Păstrează încă 11 turnuri, dintre care se remarcă Turnul Homenage, Turnul Ulise,  Turnul Palatului, Turnul Cisternei, Turnul San Lorenzo. În cea de-a doua piață sunt și vestigii de clădiri vechi și o cisternă. Turnurile, atașate în mod normal de zid, sunt unul dintre elementele cele mai proeminente ale castelului. Ele ating în general o înălțime mai mare decât pereții și sunt amplasate în puncte strategice. În mod analog cu zidurile, turnurile au fost construite pentru a rezista și au fost amplasate în funcție de dispunerea zidurilor, care, la rândul lor, depindea de caracteristicile terenului. Unele în colțuri, altele centrate pe zid, cu intervale între ele care permiteau apărarea bucății de zid care le despărțea, precum și sprijinul defensiv între turnurile adiacente. Crenelurile i-au protejat pe apărători atunci când trăgeau asupra țintei.

    Cum am ajuns la castel.

    Îndată încheiată vizita la Carmo Convent (vezi impresii), am coborât cu Elevatorul Santa Justa (Carmo Lift) până pe Rue Aurea după care am continuat la pas către intersecția cu Rue Conceicao. De aici m-am urcat în legendarul Tramvai 28 E (galben) pentru a debarca la capăt de linie: Praca Martim Moniz.     Praca Martin Moniz era foarte aglomerată din cauză că reprezintă un nod important de comunicație către alte zone de interes public ale capitalei portugheze. După vreo 20 de minute a tras în stație Tramvaiul 12 E (roșu). Nu oprește în același loc cu confratele, Tramvai 28 E. Cu acest tramvai roșu am mers până la Praca Sao Tome din Alfama. Din micuța piață continui să urc dealul pe Rue dos Ceg – Largo do Contador Mar – Rua do Chao de Ferreira – Rue de Santa Cruz do Castello până la Castello de Sao Jorge.

    Vizita la Castel.

    Intrarea principală în cetate se face printr-o poartă dechisă în secolul al XIX-lea. Această poartă permite accesul în Piața Principală (Praca d” Armas) , care este decorată cu tunuri vechi și o statuie de bronz a regelui Alfonso Henriques, cel care a cucerit castelul de la mauri. Statuia reprezintă o copie a originalului din secolul al XIX-lea, a sculptorului Antonio Soares dos Reis, care se află lângă Castelul Guimaraes, în nordul Portugaliei. Piața asigură acces spre Bastionul de apărare construit în perioada Unirii Iberice (1580 – 1640), astăzi punct de Belvedere cu vederi panoramice la Lisabona și fluviul Tejo, și către Grădina Speciilor Native proiectată de arhitecții Francisco Ribeiro Telles și Pulido Garcia în 1959. Grădina este paradisul familiilor de păuni care se plimbă nestingheriți printre turiști. Grădina Speciilor Native înconjoară vechiul Palat Regal Alcacova, reședința regală din Lisabona între secolele al XIII-lea și al XVI-lea. Pe urmă, a fost transformată în cazarmă și închisoare până la distrugerea parțială la cutrenurul din 1755. Actuala clădire constituie memoria vechiului Palat. În apropierea clădirii se află statuia regelui Manuei I (1495 – 1521), care a desfășurat o campanie de  reconstrucție în Palatul Alcacova din Castello Sao Jorge. În timpul domniei sale a fost descoperită ruta maritimă spre India (1498). Sculptura, din calcar, datată din 1933, a fost realizată de Maximiano Alves.     

    Ieșind din Grădinile Speciilor Native avem acces la Centrul Muzeal unde este necesar un tur ghidat. Nu este trecut pe agenda de vizită.  Merg înainte către Restaurantul„Casa do Leao”, o zonă patrulată de păuni dornici să fie alintați de turiști. Unul cu penaj viu colorat nu s-a lăsat până nu i-am oferit puțin din înghețata cumpărată de la cafeneaua de lângă restaurant (o să-l vedeți în videoclip). Sper că nu a răcit în gât!      Aproape de restaurant zăresc o Fântână lângă pasarela care leagă Complexul Muzeal și cafeneaua de metereze. O Statuetă feminină nud, fără nume, întregește peisajul (operă a sculptorului Antonio Duarte din 1949). Lângă restaurant există o deschidere care aduce vizitatorii în cealaltă parte a castelului. Așa ajungem la Poarta de Nord (Castelejo) care asigură intrarea/ieșirea în/din incinta fortificată formată din mai multe ziduri, o potecă/alee de patrulare, două terenuri de paradă, un șanț și o „barbacana” . Include elemente de construcție anterioare și anume din Castelul Maur din secolul al X-lea. În față avem trei turnuri care fac parte din sistemul defensiv al castelului. Turnul Ulise, deasupra ușii principale, conectat la zid printr-un pod. Are instalat un periscop (sistem optic, cu o oglindă, două lentile și un ecran) instalat în 1998, care permite să observăm, în timp real, orașul Lisabona la 360 de grade. E de preferabil tur ghidat pentru acces la acest turn. Se crede că a funcționat, împreună cu alte structuri adiacente, ca paznic al Trezoreriei Domnești și, din 1378, ca Arhivă Regală, unde erau consemnate documentele administrației regale. Turnul Palatului (Torre do Paco) situat în colțul de sud-vest al castelului, lângă fostul Palat Regal Alcacova, are plan dreptunghiular și măsoară aproximativ 7,6 metri pe 10 metri. A fost distrus la cutremurul din 1755, la puțin peste 3 metri deasupra zidurilor, și reconstruit într-o etapă ulterioară. Era legat la Palatul Regal și urma să facă parte dintr-o zonă de locuințe situată în unele turnuri și dependențe ale castelului. În reprezentările din secolele XVI – XVII apare cu un acoperiș în patru versanți și în vârf cu steagul regal. Astăzi pe acoperișul său flutură în vânt drapelele Lisabonei și a Republicii Portugheze. Cobor scările de acces între metereze și incinta cetății și străbat aleea de patrulare către Praca Nova în partea de est. Remarc prezența unui șanț de apărare și a unui „barbacan” în zidul de apărare. Un fost pod mobil neutilizabil în prezent. Șanțul de apărare, „barbacanul” sunt soluții constructive a căror misiune a fost de a întări apărările pasive ale cetății, adică de a îngreuna accesul în interuiorul acestuia. Șanțul creează un obstacol în calea apropierii dispozitivelor de pereți, întărit, în plus, de înclinarea peretelui exterior al „barbacanei”. Poziția înainte a „barbacanului” în raport cu zidurile și turnurile permite existența unei zone de trecere protejată. Scopul sistemului „cot” al ușii „barbacanei” este de a complica înaintarea invadatorului de-a lungul căii de luptă, de a-l încolți într-un coridor îngust și șerpuit, sub focul încrucișat al soldaților care s-ar afla în turnuri și creneluri, întârziind astfel intrarea lor în interiorul cetații.    

    Partea de est a castelului, Praca Nova, cuprinde o grădină de pini și un teren de paradă. Din piață se face accesul către Centrul Arheologic care cuprinde structuri arheologice din epoca fierului, perioada islamică, evul mediu și epoca modernă. Proiectul, realizat de arhitectul Joao Carrilho de Graca, a câștigat„Piranesi Prix de Rome” în 2020. Și aici se impune tur ghidat pentru vizită.

     Castelul Sao Jorge (Sfântul Gheorghe) este un obiectiv turistic valoros, un loc plin de istorie și o atracție ce nu trebuie omisă de către vizitatorii Lisabonei. Recomand să vizitați acest obiectiv, unul dintre cele mai vechi edificii din Lisabona și, în virtutea trecutului său istoric, una dintre cele mai valoroase atracții turistice din capitala Portugaliei.

     Vacanțe plăcute în acest sezon!

---

VIZUALIZĂRI: 336 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI