GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Moscheea Albastra – s-a implinit un vis...
Aflandu-ne in fata Bisericii Sf. Sofia (Hagia Sofya), ne-a atras atentia o moschee imensa, aflata chiar in fata. (a se vedea rw meu click aici). Biserica Sf. Sofia am zarit-o treptat, trecand prin dreptul gardului de piatra care o inconjoara si pe langa cladirile anexe, dar moscheea din fata ofera o panorama de invidiat si poate fi admirata in ansamblu.
Este vorba de Moscheea Albastra, cunoscuta si sub numele de Moscheea Sultanahmet (sau Sultanahmet Camii in limba turca), dar atunci nu stiam ca ea este. Am vazut-o si pur si simplu ne-am dus spre ea, spunandu-ne ca e ceva important acolo! Vederea ei ne-a atras ca un magnet, atat de de impunatoare este! Este moscheea nationala a Turciei E mai mare decat Hagia Sophia, de fapt este cea mai mare moschee din Istanbul A fost construita pentru a pune in umbra Hagia Sofya. Cele doua sunt ca doua rivale, fiecare cu fatada spre cealalta, sunt “fata in fata”!
Am strabatut un parc in care sunt multe mese de beton cu tablie de lemn aranjate in linie, pe mai multe randuri, asa cum sunt bancile de scoala. Ajunsi in fata moscheii am privit cu uimire si emotie constructia grandioasa din piatra si marmura! Cand esti in fata ei te simti atat de mic! Pur si simplu simti ca acolo e ceva deosebit!
La intrare este o banda luminoasa pe care scrie ca ne aflam in fata Moscheii Sultanahmet si a fost construita intre anii 1609-1616. Intram pe poarta, deasupra careia atarna un lant gros care-l obliga pe Sultanul Ahmet ce intra calare in moschee, sa se aplece in semn de respect in fata divinitatii.
Moscheea care a fost subiect de discutie la vremea cand a fost construita si multi au fost impotriva ei, sta acum semeata, amintind de arhitecturia tipica otomana. A fost discutata atat din cauza fondurilor folosite, care au fost imense precum constructia, dar si din cauza provenientei acestor fonduri. De obicei, asemenea edificii se construiesc din prazile de razboi si in cinstea unei victorii importante, pe cand aceasta a fost ridicata doar pentru a rivaliza cu Hagia Sophia si din banii statului, fapt pentru care Sultanul Ahmed, cel care a ordonat construirea ei, a fost indelung criticat. A fost o problema de orgoliu!
Ne aflam in curtea exterioara a moscheii. Parca ne-am afla intr-un parc! E multa verdeata, spatiul verde fiind imprejmuit cu un gardulet de fier alb, protejand florile. E atat de multa lume! Turisti si localnici, se plimba pe alee, stau la discutii, e ca un furnicar. Tot aici putem vedea mormantul Sultanului Ahmet, cel care a ridicat moscheea.
Din curtea exterioara patrundem in cea interioara printr-o poarta inalta frumos decorata. Delimitarea dintre cele doua curti se face printr-un perete inalt de marmura, in jur de 15 m. Pe partea exterioara este atasat de perete si un fel de pridvor deschis cu acoperis si delimitat de multiple coloane care sustin arcade.
Pe partea interioara sunt numeroase coloane de granit care sustin arcade cu bolta, imprejmuind curtea interioara. Dimensiunile constructiei ne obliga sa ridicam privirea. Peste arcadele multiple se zaresc multe cupole, de mici dimensiuni, cred ca e o cupola la fiecare arcada. Minaretele se zaresc de asemenea, avand balcoane rotunde decorate cu granit albastru. Sunt sase minarete, se spune ca dintr-o greseala, voita sau nu a arhitectului. Circula o legenda conform careia sultanul i-a ordonat sa ridice minaretele din aur. Acest lucru nefiind posibil, arhitecul a profitat de asemanarea cuvintelor “aur” si “sase” in limba turca si a facut sase minarete. O alta varianta spune ca arhitectul a inteles gresit. Indiferent care a fost judecata lui, au rezultat sase minarete, patru dintre ele avand trei balcoane iar celelate numai doua balcoane. Seara aceste minarete sunt luminate, iar de la Almina Boutique Hotel (click aici), unde eram cazati, privelistea era superba.
In curtea interioara e atat de multa lume, de parca am fi pe bulevard! Suprafata acestei curti este cam cat suprafata corpului principal, apx. 500 metri patrati si e acoperita cu placi de marmura.
In mijlocul curtii admiram fantana pentru ablutiune, procedura de spalare a picioarelor la intrarea in biserica. Fantana e hexagonala, incadrata de 6 coloane de marmura care sustin arcade cu bolta. Sunt multi care stau la marginea fantanii, asteptand, discutand sau relaxandu-se. E aceeasi atmosfera in toata curtea, e greu de descris in cuvinte. Femeile musulmane acoperite de sus pana jos cu haine inchise la culoare si acoperite pe cap, barbatii plimbandu-se prin curte si turistii, amestecati printre ei, toti privind imensa constructie. Multi stau la umbra, pe scarile de sub arcade, altii se duc grabiti...
Corpul principal este imens, fatada inalta are multe coloane si arcade. Cu un diametru mai mare de 23 m, spre varf acesta se miscoreaza, aici fiind incaperi suprapuse cu suprafete mai mici, (in cascada), fiecare fiind acoperita cu o cupola sau o semicupola, punctul cel mai inalt fiind la 43 m fata de sol.
La intrare in moschee sunt caligrafii aurite ce reprezinta versete din Coran si predici ale profetului Mahomed.
Noi am ajuns la moschee tocmai in timpul cand musulmanii se pregateau de rugaciune, de aceea nu ne-au dat voie sa intram... Ne-am apropiat insa de intrare si am aruncat o privire inauntru, usa fiind deschisa. Am vrut sa fac si 2-3 poze, dar paznicul ne privea foarte atent si nu am indraznit. In moschee se intra descult, pantofii ramanand la intrare.
Interiorul e imens, am remarcat o multime de luminite care veneau de la candelabrele atarnate pana deasupra capului si de la multiplele fereste din corpurile cupolelor, dispuse circular, dupa forma cupolei. Putinii turisti care erau se pregateau de iesire.
Ne-am mai invartit putin prin curte remarcand aici si un muzeu de covoare, dar l-am gasit inchis, probabil tot din cauza faptului ca se pregateau de rugaciune.
In arhitectura moscheii am remarcat elemente comune si altor constructii vechi, cum ar fi, pe langa arcadele sustinute de coloane, caligrafiile aurite, picturile care stau la baza cupolelor, nisele sapate in peretii de marmura, care au niste motive in partea superioara, un fel de stalactite, chiar le-am admirat. Chiar si la mausoleu, in interior, mi-au atras atentia. In acest sens, trebuie sa adaug ca moscheea este lucrarea arhitectului Mehmet Aga, fost elev al marelui arhitect al Turciei - Sinan - care s-a ocupat de mausoleele sultanilor.
Mehmet Aga, inainte a proiecta moscheea, a vizitat monumentele otomane importante pentru a aduna ideile arhitecturale ale predecesorilor sai, in special pe cele ale lui Sinan, dand astfel moscheii caracterul reprezentativ pentru arhitectura otomane.
Cand am iesit din curtea moscheii muezzinul – cel care cheama la rugaciune – incepuse deja sa cante, megafoanele montate prin moschee erau puternice, nu ne mai auzeam, asa ca ne-am indepartat respectand intimitatea musulmanilor, care mergeau in valuri spre rugaciune.
In fata moscheii am ramas placut surprinsi intalnindu-ne cu persoane imbracate in vestminte otomane, unii stateau la poze, altii vindeau porumb fiert sau frigarui.
In concluzie, voi spune doar ca Moscheea Albastra fiind un simbol al Istanbulului, e pacat sa treceti pe langa ea si sa nu o vizitati.
Sultanul Ahmet si-a implinit un vis: acela de a construi o moschee mai mare decat Hagia Sofya...
Trimis de biancuta in 21.11.10 12:55:50
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (biancuta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.00479800 N, 28.97756700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mă grăbesc să-ţi acord un vot. Eu ,,am fost acolo'' in septembrie. Dacă te-ai fi grăbit şi tu, si ai fi scris după ce te-ai întors, deschideam şi eu ochii mai bine... sa observ lucruri pe care le aflu abia acum... de la tine. Am intrat şi înăuntru. Nu este interzis fotografiatul.
Multumesc, @popescu. borsa! Timpul nu e niciodata pierdut! La mausoleul sultanilor de la Sf. Sofia ai reusit sa ajungi? Acel rw cred ca era scris atunci!
Am retras PMA standard, in conformitate cu regulamentul, fiind depasita limita de 5 impresii/luna.
Insa, pierderea suferita, sunt sigur ca va fi compensata de voturile userilor.
Fain review, faine poze, o nouă lecţie de cultură, în acest review al tău. Felicitări @biancuta.
Iata un obiectiv turistic ce trebuie vizitat! Este impresionant prin marime, arhitectura si cultura necunoscuta noua!
frumos ca ti-ai implinit acest vis pe care si eu il am! incerc de cativa ani sa ajung la Istanbul dar parca de fiecare data intervine cate ceva si aman vizita! acum citind review-ul tau si admirand pozele parca imi doresc sa ajung si mai repede acolo! felicitari!
Tie ti s-a implinit acest vis, mie partial, insa, datorita impresiilor tale!
@web13, multumesc pentru melodia perfect aleasa!
Va multumesc tuturor pentru aprecieri!
@sandu. 53 si @magdalena, va doresc sa puteti ajunge aici, nu o sa va para rau! Si eu vreau sa revin, sper sa am ocazia sa o fac cat de curand!
Intr-adevar, o constructie grandioasa! Pacat ca nu ai reusit sa vizitezi si interiorul.
Pentru cine doreste un tur al acestei superbe creatii dat un: click aici
Partea superioara sau tavanul ori cum i se spune este incredibil de frumoasa!
intradevar, este unul dintre multele obiective care trebuie vazute in Istanbul.
Util rw pentru cine inca nu a fost acolo.
Superbe pozele, pacat ca nu ati putut intra inauntru. Felicitari biancuta!!!
Da, interesanta in primul rand pentru istoria zbuciumata aceasta moschee. Foarte frumos descris si cu mult suflet pentru un review atat de documentat.
Felicitari!
Imi doresc sa ajung si eu, vreodata, in Turcia, la Istanbul si peste tot. Poate si la aceasta moschee.
Va multumesc pentru aprecieri si pentru voturi. Istanbulul are foarte multe obiective care merita vizitate, la tot paul se intalneste cate ceva interesant. Atmosfera e deosebita, peste tot si mai ales in parcuri, e o atmosfera asemanatoare cu cea din curtea moscheii: oameni stand pe scari, altii direct pe iarba, altii in plimbare, aici "totul se misca"!
Iar pentru cei ce iubesc marea, Istanbului are o priveliste superba asupra Stramtorii Bosfor si asupra Marii Marmara, iar o plimbare pe drumul de coasta e o adevarata placere. Blocurile, moscheile, tot felul de cladiri mai inalte sau mai interesante pot fi admirate, dar privelistea orasului care "delimiteaza" stramtoarea te lasa fara cuvinte.
@ionescunic, link-urile pe care le-ai dat sunt foarte utile si interesante, iti multumesc! Am si descarcat cateva fisiere!
@Alina Morar, daca ajungi in Istanbul, in Piata Sultanahmet, cu siguranta vei vizita si aceasta moschee. E un obiectiv vizitat de toti cei ce ajung aici.
@biancuta - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)===
Mutat în rubrica "Moscheea Albastră (Sultanahmet ), ISTANBUL" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2017 Sultanahmet Camii — scris în 07.10.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2016 Moscheea Albastră, un loc unde l-am simțit pe Dumnezeu — scris în 11.09.16 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Moscheea Albastră - mândria otomanilor — scris în 10.03.16 de kelyboy din BACăU - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Moscheea Sultanahmet versus Agia Sofia — scris în 14.04.10 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ