ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.11.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 3 MIN

16-11-17, Miniîntâlnire la Berăria H, O MARE BUCURIE

TIPĂREȘTE

N-am fost niciodată la Berăria H.

Anul trecut în februarie când Afaişti din Bucureşti s-au întâlnit acolo, m-am gândit că ce vom face la întoarcere la oră târzie în plină iarnă?

Anul ăsta timpul fiind încă acceptabil ne-am hotărât să mergem. Am mizat că la întoarcere vom găsi vreun taxi sau samaritean să ne ducă acasă.

Am intrat în berărie, o hală imensă cu zeci de mese în linie dreaptă şi am coborât o scară cu multe trepte. Era multă lume deşi în această seară nu era niciun concert. Ştiam că masa fusese reţinută pe numele lui Roth aşa că n-aveam decât să întrebăm. N-a fost nevoie pentru că fetele ne-au văzut. Şi noi pe ele.

În timpul pupăturilor m-a cuprins o mare bucurie că am reuşit să ne vedem, mai ales că la ultimele două întâlniri nu am participat. De unde vine această bucurie? Din anii de zile în care citindu-ne am ajuns să ne cunoaştem, să ne împrietenim, să ne împărtaşim din pasiunea pe care o avem pentru călătorii. Când cineva lipseşte mai mult timp de pe sait ne întrebăm de ce, dacă aflăm că e bolnav îndreptăm spre el toate energiile noastre pozitive. Am devenit o familie.

Să ştiţi că deşi nu am întârziat prea mult ajungând pe la şapte şi zece cu un taxi careîn aglomeraţia de seară a făcut o oră din Floreasca până la Berărie, masa era aproape completă. Nu am să-i enumăr pe toţi 26-28 de frică să nu omit pe cineva.

În sectorul nostru am stat vis-à-vis de Dragoş şi Iubi şi alături pentru un timp de Dan şi Ema, de Iulian şi Nina, apoi de fetiţa (adică domnişoara lui Adrian Bogdan Ea şi EL), Pepsi, Kristinna. Saleurile s-au mâncat cu toate. Le-am adus în două cutii pe care le-am recuperat c-oi mai face şi la altă întâlnire, că déjà m-am personalizat.

Am fotografiat foarte puţin pentru că mi-am dat seama ce profesionişti erau la masă. Cel puţin Ovidiu când a început să scoată din geantă aparatura foto, parcă era la concursul foto National Geographic sau la un film cu James Bond.

În capătul celălalt al mesei erau Mishu, Carmen pe care le-am rugat să le transmită mamelor lor toate urările mele de bine.

Ce s-a mâncat? Porţii enorme, preţuri pe măsură, fiecare a ales ce a dorit. Soţul a cerut o salată grecească. Era atât de mare încât se putea hrăni o familie. Mie mi-a adus trei cârnaţi româneşti cu care nu am mers la risc.

Serviciul a fost foarte bun în sensul că chelnerul a servit foarte prompt.

Pe la 9.30 am plecat. Samariteanul era în persoana lui Dragoş care s-a oferit să ne aducă acasă. Iubi se grăbea că avea acasă doi căţei care nu mai aveau răbdare.

De ce v-am scris? De ce m-am găbit să vă comunic nişte platitudini? Pentru că o bucurie mare se cere spusă.

Pentru noi miniîntâlnirea asta a fost o mare bucurie. Să ne ajute Dzeu să fim sănătoşi şi să ne mai vedem cu toţii de multe ori în viitor! _


[fb]
---
Trimis de Michi in 16.11.17 23:24:33
Validat / Publicat: 17.11.17 08:20:03

VIZUALIZĂRI: 834 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 În plin plan Adrian Bogdan, în rest ceilalţi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40 PMA (din 40 voturi)

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

mishu
[17.11.17 08:28:07]
»

@Michi: am prins cu mare bucurie primul vot si cu amintirea unor momente minunate petrecute împreuna. Voi scrie un ecou mai pe larg puțin mai târziu acum sunt in traficul infernal dat de vremea de afara. Pana atunci însă, calde îmbrățișări.

ANILU
[17.11.17 09:08:06]
»

@Michi: Mama Michi, tot respectul, mă plec în faţa dumneavoastră. Sunteţi de admirat.

Debordaţi de energie.

Bucuria se vedea pe faţa dvs. şi cred că nu realizaţi, dar ne transmiteti şi nouă bucurie.

Cred că scrierea articolului seara târziu, nu era trecut în carnetelul cu notiţele de dimineaţă!!!

Ne-a făcut plăcere revederea cu toţi prieteni AFA-işti (cred că pot să-i numesc prieteni) care au reuşit să ajungă la berărie.

Chiar dacă am avut o masă luuungă... am reuşit să schimbăm câteva vorbe cu toţi.

Felicitări!

Să fim sănătoşi şi să reuşim să ne revedem mai des.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
maria55 †
[17.11.17 09:22:12]
»

@Michi:emotionant! Atât!

Carmen Ion
[17.11.17 09:40:07]
»

@Michi: Iată încă o dovadă de energie debordantă: ai scris acest review la ceas târziu de seară. Și cu câtă bucurie ai scris! Mă plec în fața ta! Tot respectul!

Zoazore
[17.11.17 09:51:41]
»

@Michi:

De ce m-am găbit să vă comunic nişte platitudini? Pentru că o bucurie mare se cere spusă.

Cum ar putea cineva sa spuna mai bine asa ceva? Bucuria d-voastra razbate din fiecare litera a articolului. Cunoscandu-va, stiu ca v-ati distrat super!

Atata energie pozitiva si-atata bucurie degajati! De unde v-o luati?

mishu
[17.11.17 10:42:09]
»

@Michi: Si uite ca revin asa cum am spus. Cred ca pentru noi toti si prin aceste articole si poze pastram amintirile asa cum se cuvin. Bucuria pe care ne-o oferea fiecare nou venit se citea pe fetele tuturor, parca se lumina sala cand zambeam noi.

Au fost clipe magice si aveam senzatia ca au venit sarbatorile, exact asta se simtea in zona noastra. Veselie era si la alte mese dar a noastra avea ceva aparte.

Zambete pe fete si zile senine va doresc in continuare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
adrianbogdan
[17.11.17 12:11:47]
»

Mama Michi tot respectul, mereu prima in tot ce faceti, multumim pentru saleuri pentru ca in sfarsit am ajuns si io la ele dupa mai multi ani de chin vizual pe AFA.

webmasterX
[17.11.17 12:18:27]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «MiniÎntâlnire AFA - Berăria H, nov 2017» (nou-creată, între timp, pe sait)

Denisa13
[17.11.17 16:35:01]
»

Trebuie sa va spun ca aseara Ema m-a tinut la curent si mi-a trimis poze, asa ca am fost si eu cu gandul in beraria H si m-am bucurat pentru voi.

Intr-o poza mi-a atras atentia o caserola de plastic care nu se incadra in peisaj. M-am gandit " ce le-o fi dat in plasticul ala? " dar pana sa-mi termin gandul mi-a venit in minte raspunsul " saleuri de la Mama Michi". Randurile citite azi mi-au confirmat ca nu am gresit.

Felicitari pentru energia dumneavoastra. Sunteti un exemplu pentru noi. Abia astept sa va revad la intalnirea anuala AFA.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, ANILU, Carmen Ion, Denisa13, maria55, mishu, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂMiniÎntâlnire AFA - Berăria H, nov 2017:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047434091567993 sec
    ecranul dvs: 1 x 1