ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.11.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 17.06.09
STATUS: CONSUL
TIMP CITIRE: 4 MIN

Emoții de toamnă

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Rescriu a patra oară acest articol. Parcă tot nu reușesc să redau cu adevărat emoțiile mele (dar și ale voastre) trăite în seara de 5 octombrie. Mi-am zis că, dacă las timpul să decanteze, voi reuși. Nu am reușit, dar deja a trecut o lună și eu v-am promis aici vezi impresii că vă voi povesti. Așa că, fie ce-o fi, îi voi da drumul așa cum va fi acum. Poate nu va fi cel mai bun articol al meu, dar parcă nici n-aș vrea să treacă un an de la această Seară Minunată. Cum v-am obișnuit, voi scrie doar ce-am simtit eu atunci. @k-lator a descris seara aceea perfect aici vezi impresii

Pentru mine, Întâlnirea de la Mediaș a fost plină de emoții încă de când am acceptat invitația inimosului @Marius 72.  

Nu eram refăcută total după operațiile din primăvară, nu știam dacă mă voi putea ridica din pat, să merg era un vis frumos!

Dar, recunosc, dorul de voi m-a mobilizat și m-a făcut să mă refac destul de repede. Nu 100%, ci doar 85%, dar mulțumitor pentru mine.

Se punea problema transportului meu, dar, ca de obicei, oamenii providențiali din viața mea, oamenii-îngeri, cum vă numesc eu, au făcut, din nou, imposibilul posibil! Am ajuns tot cu un AFAist, nou intrat in gașcă, @Mirceatimis.

Din motive obiective, vineri seara am ajuns târziu. Și chiar dacă nu v-am mai prins pe toți acolo, bucuria revederii cu voi a fost oricum, la cote maxime.

Sămbătă, 5 octombrie, orele 18

După plimbările de dimineață, ne-am reunit la pensiune pentru Seara Festivă. Vă priveam cu nesaț, vă simțeam emoțiile și bucuria, toți erați așa cum vă știam: buni, calzi, inimoși.

Seara avea un personaj principal, care urma să-și aniverseze ziua de naștere foarte curând.

Așa ca, fără știrea lui, ne-am unit forțele și mințile și...” l-am lucrat pe la spate” !

Da, urma ziua de naștere a lui... @Cornel.

Seara a început relaxant, cu muzică bună, cu o ciorbă-gulaș din carne de cerb, cu bufetul suedez frumos aranjat de gazde, cu dans, râsete, pupături, bancuri. Apoi a urmat momentul” fierbinte” : premierea sărbătoritului cu o cupă (că și cana este o cupă, nu?), o diplomă, tort și șampanie.  

Am vrut să simtă și el ce simțim noi de fiecare dată când ne cheamă” în fața clasei” și ne premiază.

Am văzut atunci emoția în stare pură! Toți am trăit intens acel moment, bucuria era a tuturor, aproape egal împărțită. Spun” aproape” , fiindcă, pentru sărbătorit a fost și emoție, și bucurie, dar și surpriză.

Ce a urmat apoi? Gașca veselă a continuat petrecerea la fel de frumos ca de fiecare dată. Muzica bună, asigurată de DJ, m-a făcut chiar și pe mine să încerc să dansez. Dn păcate nu prea mi-a ieșit, dar a contat prea puțin. Eram acolo, cu voi, bucuroasă de bucuria voastră, emoționată de emoțiile voastre, fericită că vă revăd. Voi dansa și eu în martie!

Vă priveam, vă ascultam, vă provocam să povestiți. Mi-era atât de dor de poveștile voastre și atât de drag să vă ascult încât îmi doream ca seara aia să fie infinită, să nu se mai termine niciodată.

Călin dansând cu ursul, adapând cu bere un trofeu de vânătoare, dansul cu paharele (nu este clipul meu video, nu pot să-l postez),” La mulți ani!” cântat pentru Cornel din inimi, nu din voci. Fiindca 6 din 24 de participanți erau timișoreni, le-am dedicat (aici, recunosc, a fost dedicația mea) Timișoara lui Phoenix.

Tortul cu frișcă și vișine a fost exact pe gustul meu, fără vanilia la care sunt alergică, palinca cu bulion a lui @gojavaler a fost” așa cum trebe” , dar mie nu mâncarea și băutura îmi trebuiau, ci voi, prietenii mei, oamenii mei îngeri, familia mea.

Voi mi-ați fost alături la bine și la greu, voi m-ați ajutat să merg mai departe, cu energiile voastre pozitive m-am hrănit și mă hrănesc! Și ați văzut ce mare m-am făcut! 

Mi-aș dori ca cei care ați participat să aduceți completări acestui articol mic și puțin față de ce a fost, de fapt și de drept, acolo!

A doua zi urma să plecam foarte devreme, așa că ne-am retras” în plină glorie” spre Serene  vezi impresii, apartamentul care ne-a găzduit.

Mai bine așa, altfel, duminică, la despărțire, iar aș fi plâns!

Web, să mai ascultăm odata Timișoara! Mulțumesc mult! 

https://www.youtube.com/watch?v=sEklu9bfM6Q&list=RDrVQe-9jMVlY&index=1


[fb]
---
Trimis de Zoazore in 03.11.24 17:38:55
Validat / Publicat: 03.11.24 18:14:33

VIZUALIZĂRI: 827 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Călin, Mircea, Cornel și eu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 43 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

nicole33
[03.11.24 18:41:55]
»

@Zoazore:

Bine că, în sfârşit, ai scris!

Felicitări pentru articol şi pentru "Întâlnire"!

Îmi pare bine că ai scris şi povestit cum au decurs "ostilităţile" acolo la Mediaş din punctul tău de vedere, dar totodată îmi pare rău că nu amfost (şi eu) acolo.

Am revăzut cu plăcere fotografiile postate la articol, chiar dacă am avut şansa să le văd aproape în timp real şi pe firul Întâlnirii Despre filme nu îndrăznesc să comentez ceva, de frica lui Cornel

"Emoţii de toamnă" zici tu, un review sensibil şi emoţionant zic eu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
FlaviuPHONE
[03.11.24 18:48:56]
»

Cât pe ce să nu te mai recunosc, Zoa! Mă bucur că ai avut zile faine. Multă sănătate și la cât mai multe întâlniri!

adrianaglogoPHONE
[03.11.24 19:08:32]
»

@Zoazore: Cred ca eu nu. mai apuc vreo întâlnire AFA!

De cea de la Medias nu am știut. Dacă știam, poate luam decizia de a veni și eu.

Soțul meu e bine acum, a răspuns extraordinar la schimbarea tratamentului.

Si poate-mi luam inima-n dinți să facem drumul până acolo...

Felicitări pt inițiativă si... vă invidiez!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[03.11.24 19:28:48]
»

@nicole33:

Îmi pare bine că ai scris şi povestit cum au decurs "ostilităţile" acolo la Mediaş din punctul tău de vedere, dar totodată îmi pare rău că nu amfost (şi eu) acolo.

Sincer, si mie imi pare rau ca nu ati fost! Si-mi pare rau ca nu au fost multi, dar vor mai fi ocazii si sper sa vad cat mai multi.

"Emoţii de toamnă" zici tu, un review sensibil şi emoţionant zic eu

Despre aceste intalniri voi scrie mereu doar ce simt eu.

Multumesc pentru vizita, aprecieri si ecou.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[03.11.24 19:30:59]
»

@Flaviu:

Cât pe ce să nu te mai recunosc, Zoa! Mă bucur că ai avut zile faine. Multă sănătate și la cât mai multe întâlniri!

Ma voi imbogati! Cica asa se zice. De ce sa nu ma recunosti? Fiindca m-am tuns? De rest, sunt aceeasi Zbanghie pe care ai cunoscut-o!

Multumesc pentru vizita, aprecieri si ecou.

ZoazoreAUTOR REVIEW
[03.11.24 19:34:44]
»

@adrianaglogo:

Cred ca eu nu. mai apuc vreo întâlnire AFA!

Nu spune asta! Va fi cea din martie la care cu siguranta veti participa. Eu abia astept sa va revad!

Soțul meu e bine acum, a răspuns extraordinar la schimbarea tratamentului.

Asta este o veste superba! Sanatate multa va doresc!

Multumesc pentru vizita, aprecieri si ecou.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
adrianaglogoPHONE
[03.11.24 19:41:27]
»

@Zoazore: Nu am curaj să fac planuri pe termen lung. Vara asta am plecat pe ici, pe colo, cu decizii luate ad-hoc, în funcție de tratament, investigații...

Dar sper și eu că voi ajunge la o întâlnire AFA!

ZoazoreAUTOR REVIEW
[03.11.24 19:48:32]
»

@adrianaglogo:

Nu am curaj să fac planuri pe termen lung. Vara asta am plecat pe ici, pe colo, cu decizii luate ad-hoc, în funcție de tratament, investigații... Dar sper și eu că voi ajunge la o întâlnire AFA!

Sigur va fi bine si veti ajunge si voi! Ai sa vezi ca veti ajunge si va fi frumos! Crede asta!

AZE
[03.11.24 23:14:45]
»

Am aflat de întâlnire după ce am citit acest articol cu mare interes :

vezi impresii

Sincer mă bucur pentru voi care ați participat și pentru Cornel pentru aniversarea zilei de naștere (La mulți ani Cornel) și că a primit acea bine-meritată diplomă muuult mai valoroasă decât acelea pe care le primim noi la premieri. Câtă muncă se află în spate doar el știe, noi numai bănuim

Cât despre mine, atât de hăbăuc am fost încât am scăpat acea întâlnire de și fiind atât de aproape de loc participam. Dar nu-i problemă ne vedem la următoarele.

Mulțumim zână zbânghie pentru relatări

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[04.11.24 08:59:04]
»

@AZE:

Sincer mă bucur pentru voi care ați participat și pentru Cornel pentru aniversarea zilei de naștere (La mulți ani Cornel) și că a primit acea bine-meritată diplomă muuult mai valoroasă decât acelea pe care le primim noi la premieri. Câtă muncă se află în spate doar el știe, noi numai bănuim

Emotia, surpriza si bucuria de pe chipul lui spun mult! Intr-adevar, acea diploma este de nepretuit.

Textul de pe diploma:

Award 2024

DIPLOMA EVER acordată lui Cornel, Tata lu' AFA pentru răbdarea de a citi mii de articole, de a valida mii de poze și video și în general, pentru că ne suportă.

Textul de pe cana:

Pentru TATA lu' AFA, cu drag de la toti 'copiii' AFA. Medias 4-6 Octombrie 2024.

Sigur ne vom vedea in martie!

Multumesc pentru vizita, aprecieri si ecou.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
doinafil
[04.11.24 11:40:00]
»

Mi-a plăcut totul, și scrierea, și descrierea evenimentului!

Mă bucur pentru voi toți cei care v-ați întâlnit la Mediaș și mă bucur pentru lacrimile sincere ale mămăiței lui Cornel! Cum să nu fie fericită când vede cât de iubit este fecioru-i de „copiii” lui, că doar el este „Tata lu' AFA” , cum bine inspirați ați fost cu această formulare!

La mulți ani, Cornel! și din partea noastră, @msnd & @doinafil! Să fii sănătos, ca să poți să duci trenul AFA-ist cât mai departe! Să ai bucurii și împliniri pe toate planurile! ...

iar tie, Zozo, îți aduc mulțumiri că ne-ai povestit de acolo!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[04.11.24 11:54:48]
»

@doinafil:

iar tie, Zozo, îți aduc mulțumiri că ne-ai povestit de acolo!

Imi pare rau ca a durat atat sa povestesc. Si acum am senzatia ca nu am reusit sa redau exact atmosfera de acolo, dar voi stiti cum este o Intalnire AFA, deci va puteti imagina, vazand si videoul, cam ce intensitate au avut emotiile noastre, ale tuturor.

Mă bucur pentru voi toți cei care v-ați întâlnit la Mediaș și mă bucur pentru lacrimile sincere ale mămăiței lui Cornel! Cum să nu fie fericită când vede cât de iubit este fecioru-i de „copiii” lui, că doar el este „Tata lu' AFA” , cum bine inspirați ați fost cu această formulare!

Mamica lui Cornel este o DOAMNA si o mama iubitoare. Si dumneaei, ca si Ana, au fost emotionate. Uite cum am reusit noi, o manuta de oameni, sa-l facem pe Cornel sa planga.

Multumesc pentru vizita, aprecieri si ecou.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Yolanda
[05.11.24 09:55:21]
»

@Zoazore: un astfel de articol trebuie scris dintr-o rasuflare, nu trebuie sa-ti faci griji ca nu e sofisticat si scris la marea arta.

Ai surprins esenta si asta conteaza.

Frumoasa surpriza pentru Cornel.

La multi ani fericiti alaturi si de familia AFA, Cornel!

Ma bucur pentru tine Zozo ca te misti gratios fara cârja.

Sa ne vedem cu bine în martie 2025.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
ZoazoreAUTOR REVIEW
[05.11.24 10:12:04]
»

@Yolanda:

Ai surprins esenta si asta conteaza.

Tocmai asta este marea mea temere, ca nu am surprins exact acea emotie, acea bucurie, acea efervescenta specifica noua, celor AFA.

Tu stii ca eu nu scriu articole 'sofisticate'. Vreau sa scriu aricole care sa ajunga la sufletele voastre.

Ma bucur pentru tine Zozo ca te misti gratios fara cârja.

Am promis ca in martie voi dansa. Si tu stii ca eu ma tin de cuvant!

Sa ne vedem cu bine în martie 2025.Sa ne vedem cu bine în martie 2025.

Abia astept sa ne revedem!

Multumesc pentru vizita, aprecieri si ecou.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
dorgo
[06.11.24 10:51:28]
»

Iti multumim Cornel pentru milioanele de informatii turistice ce ne-au insotit intotdeauna in excursiile noastre minunate, pentru noi, AFA a ramas si va ramane mereu cea mai de pret, a turismului facultate. Iti doresc si eu, alaturi de toti "fanii" saitului, "La multi ani cu sanatate!!! "

artemisa24
[08.11.24 20:50:14]
»

wow... eu as fi venit cu mare drag si dor de voi toti dar NU am stiut!!!

sau poate a fost anuntata aici si nu am citit eu?

data viitoare... ?

ZoazoreAUTOR REVIEW
[08.11.24 21:33:28]
»

@artemisa24:

Data viitoare!

Asta a fost organizata ad-hoc, pentru drumetii pe munte. Doar eu nu am mers pe munte!

Dar va veni cea din martie si ne vom revedea!

Multumesc penrtu ecou, vizita si apreciere!

artemisa24
[08.11.24 21:56:16]
»

"dar va veni cea din martie si ne vom revedea"... cu siguranta

dar sa fie si intr-o locatie pe care noi toti o meritam...

ZoazoreAUTOR REVIEW
[08.11.24 21:59:40]
»

@artemisa24:

Mie nu locatia mi se pare importanta, ci mai degraba faptul ca ne intalnim, ca ne vedem si revedem, ca putem povesti, socializa...

Ai vazut la Pitesti: si pe banca in parc daca stateam, bucuria ar fi fost la fel de mare.

Asta conteaza, din punctul meu de vedere!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, artemisa24, AZE, doinafil, dorgo, Flaviu, Yolanda, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂMini-întâlniri zonale/ocazionale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.63753294944763 sec
    ecranul dvs: 1 x 1