Parcul Natural Rusenski Lom - un canion la o oră şi ceva de Bucureşti!

TIPĂREȘTE

Am dorit de ceva vreme să apuc să merg şi eu aici, sămânţa fiind sădită de nişte pliante scrise într-o română puţin cam şchioapă de către vecinii din Ruse (Centrul de informare turistică), pe care le-am adunat la una dintre ediţiile mai vechi ale Târgului de Turism (cred că prin 2010, sau chiar mai devreme).

Aceste fiţuici prezentau (mult prea pe scurt, din păcate) câteva obiective ce merită vizitate în Ruse şi în regiunile apropiate - mânăstirile rupestre din Ivanovo şi Basarbovo, peştera Orlova Ciuca, cetatea medievală Cerven, parcul natural naţional Rusenski Lom, cetatea romană Sexaginta Prista...

Cel mai slab prezentat - modul de acces! Voi încerca în cele ce urmează să aduc oarece detalii asupra acestuia, dar şi despre ce-i de vizitat prin zonă.

Mă rog, acum după ce ne-am întors, am constatat că pentru pasionaţii de turism, drumeţii şi natură sălbatică, această zonă aflată la mai puţin de 100 km de prăfuita noastră capitală e o adevărată mană cerească.

Recomand plecarea la drum de vineri seara, cu corturi (sau înnoptare la ceva pensiuni din zonă) dar mai ales cu biciclete, pentru plimbări de-a lungul apei (pe unde se poate). Mersul pe jos iar e o metodă de vizitare a locurilor.

La Ruse cred că ştie aproape tot românul să ajungă, problema de aici începe. Pentru Basarbovo (Басарбово) se poate merge fie ieşind din drumul spre Razgrad (Şumen, Varna), fie din cel spre Plevna (Sofia). Pe această variantă (cea mai simplă), după ce se trece de o benzinărie Shell, pe un pasaj suspendat se desparte o bretea spre stânga, mergând spre Basarbovo. Din drumul spre Razgrad, se face la dreapta chiar la ieşirea din Ruse (unde se termină drumul cu separare de sensuri şi continua cu şoseaua cu 2 benzi, fiecare pe sensul ei), spre Basarbovo (imediat după intersecţie e şi un mare magazin cu mobilă pt. copii - au reclame şi în română!). Se intră în localitatea Basarbovo şi la un moment dat, la baza unei pante uşoare drumul se bifurcă: o stradă la stânga iar înainte se merge mai departe spre Ivanovo, Cerven etc. drumul trecând peste un pod cu prioritate pentru cei ce vin dinspre Ruse. Ei, aici, pentru mânăstire trebuie virat la stânga. Sunt şi ceva semne, dar nu e presemnalizare, iar semnele existente au mare nevoie de a fi 'renovate', fiind aproape ilizibile. Şi prost amplasate, pe deasupra!

Mă rog... se ajunge după vreo alte câteva sute de metri la mânăstire. De subliniat că este unica mânăstire rupestră din Bulgaria care încă mai este în funcţiune (celelalte fiind părăsite, din fericire vizitabile). Că este ctitorie a soţiei ţarului Ivan Alexandru (Teodora), fiică a lui Basarab I întemeietorul, că a fost sălaş sfântului Dimitrie cel nou, ale cărui moaşte au fost aduse la Bucureşti prin sec. XVIII pe vremea unui război cu turcii (unde au şi rămas, de altfel, devenind sfântul protector al Bucureştiului), nu cred că mai trebuie să spun. Dar nici alte lucruri noi nu am a vă spune, pe lângă pozele ce le voi anexa ulterior la articol. Nu am plătit nicio taxă de vizitare (nu era menţionată pe nicăieri), locul fiind însă populat cu călugări, este la intrare o inscripţie (doar în bulgară!) prin care vizitatorii sunt rugaţi să aibă o ţinută cuviincioasă dacă intră în incinta mânăstirii.

Am urcat cele câteva trepte şi am admirat frumuseţea şi simplitatea micii biserici din piatră (am pus şi ceva mărunţi în cutia milei). Am fost martor şi la venirea unui grup pentru o ceremonie (botez, dacă bine am înţeles), dar nu am rămas să asist la sfintele taine, locul fiind mult prea strâmt...

De aici, am mers încă puţin în susul apei, de-a lungul râului Rusenski Lom (Русенски Лом), cu ape line şi întunecate, dar care în milenii au săpat adevărate canioane în pereţii de calcar printre care şi-a croit drum, în calea lui spre vărsarea în Dunăre (este ultimul mare afluent al acesteia, de pe malul drept). Am trecut pe lângă două mari guri de peşteri (în care se poate intra şi cu maşina, dacă n-ar fi închise şi ferecate cu porţi mari de fier), ajungând până pe malul unui iaz numai bun pentru pescuit (zona e marcată ca zonă de pescuit sportiv). Mai departe, n-am îndrăznit să merg, deşi am văzut că mai circulau ceva maşini; drumul însă este îngust (abia trece o maşină) şi am întors.

Aspectul natural al văilor le-a făcut de-a lungul vremii adevărate sălaşuri pentru cetăţi şi lăcaşuri de cult greu de atacat de către mulţii cotropitori ce au trecut peste aceste locuri.

Am continuat şi noi drumul, revenind pe urmele noastre până la drumul principal (501) urmându-l până la Ivanovo (Иваново). Aici, o intersecţie spre stânga (semnalizată şi asta foarte prost) ne coboară spre bisericile rupestre din acest loc. (dar, aşa cum spuneam, există astfel de locuri de refugiu şi cult cam în fiecare localitate din aceste municipalităţi).

Am ajuns chiar din urmă o trupă de ciclo-turişti din Germania, veniţi în grup organizat (inclusiv un microbuz de suport, cu remorcă). Dar i-am lăsat pe ei să ajungă înaintea noastră, eu oprind la o parcare, unde erau şi ceva panouri de informare turistică şi o clădire (părăsită), ca să văd ce e pe-acolo. De fapt, de aici se desprinde un drumeag de ţară, pe care se poate ajunge la câteva biserici rupestre (printre care şi biserica Sf. arhanghel Mihail), la care însă nu ne-am dus, drumul fiind nemarcat şi cu un aspect oarecum "dubios", mai ales că noi am ajuns acolo după o ploaie torenţială.

Aşadar am continuat şi în scurt timp am ajuns la parcarea de la baza mânăstirii "Sfânta Născătoare de Dumnezeu" (Света Богородица). Urcând scara, am fost întâmpinaţi de către un "ghiduş" (la propriu şi la figurat) bulgar, care ne-a informat că tariful pentru adulţi e de 4 leva, iar pentru copii, elevi, studenţi şi pensionar e de 1 leva. Da' pentru că "oameni suntem cu toţii" îmi zise el pe bulgăreşte, vă consider pe toţi 'studenţi' aşa că pentru câte o leva de pălărie ne-a condus (fără bilet de intrare) în interior şi ne-a explicat în engleză (tocmai urcase încă o familie de români care nu înţelegeau din păcate limba bulgară) câte ceva despre istoria şi despre pictura murală a bisericii. Frescele sunt foarte bine păstrate, având în vedere vârsta venerabilă, dar şi condiţiile în care au reuşit să reziste... Din păcate, până să apuce ghiduşul nostru să termine ca lumea povestea, am fost efectiv "invadaţi" de cicliştii teutoni. N-am mai reuşit nici poze să fac aşa cum aş fi vrut...

Din faţa acestei peşteri se poate merge pe o cărare spre un loc de belvedere - e practic un pinten, lăsat în urmă de Rusenski Lom pe măsură ce apele sale mâloase au săpat calcarul moale ce le era matcă. De aici se deschide o amplă perspectivă asupra versantului de pe malul drept al râului, cel unde se află restul mânăstirilor rupestre anterior amintite, din Ivanovo. Ar fi fost şi mai frumos dacă era soare, mai ales spre apus, dar... mna! n-a fost să fie. Data viitoare, sper.

Cu ochii plini de măreţia naturii, cu inima încărcată de spiritualitatea locului şi cu sufletul liniştit, am coborât de acolo, nu fără a remarca prin crengile câtorva arbori firele de mărţişor pe care, conform tradiţiei de la ei, băieţii şi fetele care le primesc le leagă astfel pentru a le dori rod bogat şi viaţă lungă...

Ajuns jos, în parcare, am pornit spre ultima destinaţie din această zi - cetatea medievală Cerven.

Revenim deci la drumul principal şi o luăm la stânga, spre Dve Moghili (Две Могили), Cherven (Червен) fiind la câţiva km pe acest drum.

Se trece pe lângă o răspântie spre stânga (spre Koşov / Кошов) şi după încă puţin e altă intersecţie, unde o luăm la stânga pentru Cerven şi Tabacika (Табачка), drumul spre Cerven desprinzându-se mai apoi tot spre stânga de cel spre a doua localitate. Se merge tot înainte, ici-colo mai e câte o urmă de săgeată indicatoare şi se ajunge la o altă parcare unde lăsăm iar bidiviul şi ne pregătim să urcăm cele 232 de trepte până la cetatea medievală. Nu mai înainte de a achita de data asta suma oficială de 4 leva de persoană.

Deşi pare lung, urcuşul nu e greu, te opreşti vrând-nevrând măcar să faci poze la toate pietrele, dacă nu şi pentru a bea o gură de apă şi a-ţi mai trage sufletul.

Strategică poziţie şi-au găsit oamenii ăştia pentru cetatea lor! Chiar m-am mirat că a reuşit să fie cucerită de turci (1388). De fapt, aşezări omeneşti au fost pe aceste locuri încă de pe vremea tracilor, dar abia pe vremea celui de-al doilea ţarat bulgar, pe timpul Asenov-ilor, a atins apogeul, aici fiind şi sediul bisericii episcopale, dar şi al "împăraţilor roşii" (червено) care au dat şi numele binecunoscut al cetăţii.

Din loc în loc sunt panouri explicative bilingve (bulgară / engleză) ce lămuresc privitorul atât asupra destinaţiei din vremurile bune ale clădirilor ale căror ruine le admirăm. În ciuda lipsei coşurilor de gunoi, locul este foarte curat, n-am văzut nici măcar un celofan de bomboană pe-acolo. Am găsit în schimb o monedă de 2 stotinci din 1974. :))

Aici din păcate nu mai e niciun ghid care să spună poveşti... Dar frumuseţea locurilor, susurul lui Rusenski Lom din vale, luciul alb-roşiatic al pereţilor ce ascund alte peşteri şi poate chiar vreo mânăstire neştiută încă este aproape asurzitoare...

Un mare palat feudal, ziduri fortificate care ajung până la 3 m grosime, două apeducte subterane bine conservate pentru alimentarea cu apă, 13 biserici, dintre care cea episcopală chiar foarte bine păstrată, clădiri administrative şi rezidenţiale, ateliere şi străzi au fost excavate până în prezent. O fortificaţie de 12 m înălţime, de trei etaje din secolul 14 a fost de asemenea complet conservată şi chiar a fost folosită ca model pentru reconstrucția unui turn (al lui Baldovin), în Ţareveţ, Veliko Târnovo, în 1930.

Dar cum timpul nu stă nicio clipă, a trebuit să oftăm, să trecem puntea prin care se iese din incinta citadelei spre ceea ce odată era 'oraşul exterior' şi să coborâm cărarea domoală spre valea râului.

Vom reveni însă, cu siguranţă! Peştera Orlova Ciuca aşteaptă să mă vadă (şi eu pe ea!), la fel cu alte comori aşezate de-o parte şi de alta a râului Rusenski Lom şi a afluenţilor săi, Cernîi Lom şi Beli Lom.

Ca fapt divers, pentru cei care au juniori ce nu-s pasionaţi de vizite, sunt câteva "jucării" in apropierea parcării, pe malul apei, chiar lângă terasa unde se poate bea un suc/bere/etc. sau gusta ceva, de genul 'adventure park' (tiroliană, traversări între copaci, tir cu arcul) la preţuri potrivite.

Pe curând, aşadar!

PS Pentru cei interesaţi, am dat întâmplător şi peste asta: Traseu velo-turistic.

---

VIZUALIZĂRI: 29416 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI