Mai aproape de Divinitate

TIPĂREȘTE

Asa cum am descris pe larg la rubrica hotelului White Fir Valley intr-una din zile, impreuna cu inca 27 de colegi, am "purces", cu autocarul, spre aceasta destinatie. Vladimir, pe care vi l-am prezentat deja, ne-a fost ghid si insotitor.

Este relativ usor de ajuns la aceasta manastire, sunt indicatoare destule, iar calitatea asfaltului este buna.

Cand am plecat, vremea era frumoasa, cerul senin, dar pe masura ce ne apropiam de masivul muntos Rila, norii au inceput sa acopere culmile. Vladimir ne-a povestit ca aici se afla cel mai inalt varf muntos din Bulgaria (2925 m), care are un versant inaccesibil pentru alpinisti. Acest varf poarta numele "Musala", provine din limba turca si inseamna ceva de genul "atat de inalt, incat esti mai aproape de Allah". Rila, in limba bulgara, inseamna "plin de apa", se pare ca aici exista 300 de lacuri glaciare si numeroase izvoare, cascade si cursuri mici de apa. N-am inteles din explicatiile lui Vladimir daca tot de aici isi trage numele si Sf. Ivan Rilski, cel care a fondat manastirea Rila si patronul spiritual al credinciosilor din Bulgaria, sau locurile au fost numite dupa numele sfantului.

Pe masura ca inaintam, drumul se ingusteaza la figurat, pentru ca ai impresia ca esti "inghesuit" de peretii stancosi. Facem un scurt popas in dreptul unui mic restaurant, unde Vladimir si unul dintre colegi merg sa comande mancarea, urmand sa mancam dupa excursia la manastire. Am fost anuntati ca vom manca pastrav la gratar. Hm, nu prea ma dau in vant dupa peste, dar alternativa ar fi fost carnea de pui, despre care sa zicem ca destul mananc acasa, ce-ar fi sa incerc si altceva?

Plecam mai departe. Ajungem in final pe platoul din fata manastirii. Ne intampina un zid inalt, cu o intrare boltita, impodobita cu desene frumos colorate. Vladimir ne roaga sa ramanem grupati, vom fi condusi si insotiti de o doamna. Ne-a atras atentia ca nu este permisa filmarea sau fotografierea in interiorul manastirii si a muzeului.

De unde pana atunci glumeam si radeam, am devenit dintr-odata tacuti, locul iti impune respect si buna-cuviinta. Am fotografiat curtea interioara si exteriorul manastirii. Curtea interioara este extraordinar de frumoasa, are 3 etaje, cu arcade si stalpi pictati simplu in alb si negru, nu sunt expert in arhitectura, insa cred ca stilul are influenta otomana, ceva asemanator am vazut in fotografiile unor moschei celebre. De cum pasesti in curtea interioara ai senzatia ca esti la adapost si in siguranta, parca esti luat in brate de zidurile inalte si solide. Doi-trei brazi inalti, ce depasesc inaltimea zidurilor, isi clatina incet ramurile, atat de verzi in contrast cu albul zidurilor.

Intram in muzeu. Prima impresie - caldura si liniste. Aveam sa constatam cu uimire ca, in comparatie cu aspectul antic al cladirilor, muzeul este ultra-modern construit si amenajat, cu climatizare, pardoseala de marmura, vitrine cu microclimat, instalatie de monitorizare video si de detectare a incendiilor.

Muzeul este structurat pe doua nivele, parter si subsol. Coboram la subsol, trecand pe langa o frumoasa sculptura in lemn, foarte atent si migalos lucrata, sub forma unei cruci, bogat impodobita.

Muzeul are atat exponate originale, cat si fotocopii ale unor documente sau obiecte care fie s-au deteriorat in timp, fie sunt atat de fragile incat nu pot fi expuse.

Nu va plictisesc cu detalii privind istoricul asezarii, cine este ctitorul manastirii (Ivan Rilski), veti primi explicatii la fata locului. Printre exponate veti gasi un acoperamant donat pe la 1500 de catre domnitorul Ioan-Bogdan din Moldova (spre rusinea mea habar nu am cine a fost acesta, pentru ca nu mi-a placut deloc istoria, in copilarie). M-au impresionat extraordinar de mult podoabele si vesmintele bisericesti, donate de alte manastiri din Rusia, care iti fura ochii cu bogatia firului de aur folosit in borderie, multitudinea de pietre pretioase si perle de cultura cusute manual pe materiale nobile (catifea, matase). Nu ne venea sa credem ca toate acele minunatii au fost cusute si brodate manual, milimetru cu milimetru, probabil ca o astfel de lucrare dura cateva luni bune, daca nu mai mult. Am vazut carti vechi, atat bisericesti cat si laice, primul glob pamantesc facut in Bulgaria (probabil ca era confectionat din piele, a fost desenat/pictat manual, are dimensiunea unei mingi de fotbal). Am admirat in continuare alte vesminte si obiecte folosite de preoti in cadrul slujbelor si a ritualului de sfintire a apei, aveau chiar si o "trusa mobila" in termeni moderni, pe care o puteau lua in lungile calatorii, continea obiectele necesare pentru sfintirea apei. Ne-au fascinat obiectele lucrate in lemn si sidef, in special o cruce unde sunt sculptate sute de figuri si scene, fetele personajelor nu sunt mai mari decat un bob de orez.

Apoi ne-am regrupat, am facut cateva fotografii frescelor care impodobesc exteriorul manastirii. Bineinteles ca esti impresionat de imaginea iadului, a diavolilor si a modului in care sunt pedepsiti cei care incalca cele 10 porunci. Albastrul, folosit din plin in toate imaginile pictate, este fascinant, e chiar mai frumos decat cel de Voronet. Picturile sunt bine conservate sau restaurate, parca trecerea timpului nu si-a lasat amprenta asupra lor. Langa zidul manastirii este un mic monument dedicat lui Ivan Rilski, d-na care ne-a fost ghid ne-a spus ca orice bulgar trebuie sa faca o plecaciune adanca in fata acestuia.

Am intrat in biserica. Liniste deplina, semiintuneric, miros de tamaie si surprinzator de cald, in comparatie cu bisericile noastre, unde iti ingheata uneori si sufletul, din cauza frigului.

Interiorul bisericii este decorat cu sfinti si imagini din viata Mantuitorului (nu sunt deloc o persoana religioasa, am scris asa din respect, nu din credinta). Cupola este foarte inalta. Catapeteasma (cred ca asa se numeste) este uriasa, inalta de vreo 4 metri, cu picturi uluitoare, pacat ca o parte dintre ele nu se mai vad din cauza stratului gros de funingine si patina vremii. O parte dintre colegii mei au cumparat lumanari si le-au aprins pentru "vii si morti", s-au inchinat la icoane. Pentru mama si soacra mea am cumparat apa sfintita, o sticla de 0,5 l costa 1 leva, iar doamna care ne-a fost ghid ne-a spus si cum se foloseste: dimineata, pe stomacul gol, iei o inghititura, insa nu din sticla (pentru ca este pacat), ci din pahar sau cana. Tot ea ne-a spus pe un ton aspru si dojenitor ca nu e voie sa tinem mainile in buzunare cand suntem in biserica, pentru ca e pacat sau necuviincios.

Am iesit din manastire si ne-am indreptat catre cele doua tarabute cu suveniruri. Desi inghetase apa in sticle (la propriu), cele doua vanzatoare erau la datorie, bine incotosmanate. Una dintre ele stie si un pic de romana. Fiecare dintre noi a cumparat unul sau mai multe suveniruri, pentru cei de acasa (cruciulite, iconite, bratari, candela, etc.). Preturile sunt foarte convenabile.

Apoi, putin inghetati si oarecum infometati dupa aerul curat si vizita la cele sfinte, ne-am grabit sa ajungem la popasul turistic unde comandasem mancarea.

Un restaurant mic, modest, foarte curat, cel mai probabil o mica afacere de familie. Ne-am asezat la mese, inauntru era cald, aveau si un mic semineu unde era aprins si trosnea un foc de lemne.

Fetele de masa - stil rustic, ca stergarele noastre nationale (cu rosu si negru).

Am fost serviti rapid cu o salata de rosii, castraveti si branza rasa pe deasupra. Painea era minunata, cu gustul painii de odinioara, facuta de bunica.

Acum urmeaza partea haioasa. D-na care servea la mese ne-a adus rapid cate un paharel mic umplut cu un lichid aramiu. Aveam sa constatam ca era de fapt un fel de tuica fiarta, sau mai degraba un rachiu de fructe, oricum era tare (dpdv al gradelor alcoolice) si usor dulceag. Majoritatea l-au dat rapid pe gat si au mai cerut o portie, bag seama ca le-a placut sau simteau nevoia unui stimulent: -))).

Apoi a sosit pastravul, pregatit la gratar. Pe farfurii mari, langa peste, era o portie de orez, una de cartofi natur si inca una de salata de varza. A fost delicios, totul! Cartofii aveau acel gust pe care mi-l amintesc din copilarie, cand inca nu aparusera cartofii de import. M-am necajit un pic cu oasele de peste, ca nu suport nici cel mai mic os, cred ca am fost ultima care a terminat de mancat.

Apoi, d-na care ne servea ne-a mai adus un rand de paharele, umplute cu un deget de lichid trandafiriu - aveam sa aflam ca era lichior de trandafiri, foarte dulce si parfumat. A disparut si acesta rapid din toate paharele: -))).

Dupa ce ne-am potolit foamea si setea, ne-am uitat mai cu atentie in jur. Simplu, modest, dar curat. Chiar si la toaleta era totul in regula dpdv al curateniei, dar frigul te grabea un pic: -))).

Chiar in holul restaurantului se gaseau de vanzare suveniruri: faimoasele sapunuri si cosmetice pe baza de trandafiri, carti postale, ghiduri de calatorie, si surpriza - un bogat sortiment de vinuri si alte tarii, printre care si minunatul lichior de trandafir. La acestea adaugam borcanele cu dulceata de trandafiri, nuci verzi, miere cu alune, miere cu nuci si alte minunatii. Toata lumea s-a grabit sa-si faca provizii din licorile si dulceturile respective.

Pe drumul de intoarcere am avut norocul sa prindem cer senin, iar masivul muntos Rila putea fi admirat in mareata lui splendoare, dominand peisajul cu culmile sale inzapezite.

Am oprit timp de o ora in Blagoevgrad, unde am mai cumparat mici suveniruri, dulciuri si alte maruntisuri. Era prea frig deja pentru a hoinari prin centrul orasului, asa ca ne-am grabit sa ne intoarcem in autocar si sa plecam spre hotel.

Pretul excursiei a fost de 14 eur/persoana, dintre care 9 eur intrarea la manastire+muzeu, si 5 eur masa.

Nu promit nimic in legatura cu fotografiile, am cateva dar nu le-am descarcat, poate imi fac timp zilele urmatoare.

---

VIZUALIZĂRI: 3142 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI