Mânăstirea Ostrog - un loc ce nu trebuie ratat

TIPĂREȘTE

Cu ceva timp în urmă am scris despre cele 9 zile petrecute pe tărmul Adriaticii într-un orășel superb: Petrovac. Deși suntem iremediabil îndrăgostiți de apa mării, ne-am înfruntat meteahna și am rupt câteva zile ca să vedem alte locuri minunate din Muntenegru. Revin destul de târziu (timpul, bată-l vina!) cu niște însemnări despre prima excursie din program: Mânăstirea Ostrog, punct de referință pentru ortodoxia balcanică. Dacă mergeți în Muntenegru, spun eu, este aproape obligatoriu să vedeți această bijuterie arhitectonică.

În primul rând, am fost încântați de drumul până la obiectiv, noi am urmat în parte pe cel național, în rest pe unul secundar, iar acest fapt a fost în folosul ochilor noștri.

Am plecat din Petrovac pe la 9,00, după ce ne-am urmat ritualul: mic-dejun, cafeaua, pachețelul că, cine știe, ce se poate întâmpla și ne prinde foamea, dar mai ales, apă.

Am pornit spre Virpazar pe drumul vechi, nu prin tunel, care urcă, urcă, iar sus priveliștea deschisă la picioarele noastre ne-a tăiat răsuflarea. Marea se întindea până departe, vizibilitatea era foarte bună, iar la poalele munților se înșiruiau ca mărgelele stațiunile: Buljarica, Lucice, Petrovac, Rezevici… O minunăție.

La câțiva km. de Virpazar am virat stânga peste o cale ferată și am intrat pe un drum secundar, bun ca asfalt, dar îngust, îngust că abia încăpea mașina. Ne întrebam ce se poate întâmpla dacă venea alta din sens opus, iar asta s-a petrecut și nu era un automobil mai cuminte ca dimensiuni, ci un microbuz. Greu, dând în spate, cu roata pe buza prăpastiei, am depășit momentul. Drumul e încântător, dar înfricoșător: de o parte perete de stâncă, de cealaltă, prăpastie amețitoare.

Am admirat meandrele râului care, în drumul lui, a construit superbe piramide întunecate. Ne-am oprit pentru a vedea podul istoric de la Rijeka Crnovica, dar era atât de cald (senzorul mașinii arăta 46 de grade) încât nu am văzut țipenie de om, doar o mașină a trecut cât am stat noi acolo. Am continuat printre stânci și prăpăstii pe același drum și am fi oprit la fiecare curbă să ne bucurăm ochii, dar timpul ne zorea.

Am reintrat în drumul național spre Danilovgrad, iar după câțiva km. este indicator dreapta spre Ostrog. Drumul se încadra în aceleași coordonate: bun, îngust ca și celălat, dar încântător. În stânga se ridica peretele de piatră, în dreapta valea amețitoare a râului Zeta.

Era o căldură insuportabilă, am ajuns până aproape de mănăstire, am parcat într-o zonă mai largă pe marginea drumului și ne-am oferit plăcerea de a urca ultima bucată pe sub umbra copacilor, pe trepte. Se poate lăsa mașina chiar lângă mănăstire. Ne-am răcorit cu apa de la fântână, iar apoi am pornit în cercetare.

Impresionează locul în care se află, trăinicia construcției și modul în care a fost valorificat fiecare colțișor. Nu voi include aici date istorice ale mânăstirii, le puteți găsi în multe locuri. Vizita la acest lăcaș ne-a prilejuit un moment de reîntânire cu noi înșine, un moment de liniște sufletească. Se pare că ne-am eliberat de toate grijile, recunosc eu care nu sunt o persoană habotnică. Și acum, când scriu, mă gândesc la acest loc minunat pe care nu trebuie să-l ocolească nimeni.

La întoarcere, nu am mai mers pe același drum, ci am virat stânga spre Podgorica, până în cel național, am poposit ceva vreme pe malul lacului Skadar.

A fost o zi, o excursie pe care ne-o vom reaminti totdeauna cu mare bucurie.

---

VIZUALIZĂRI: 5308 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI