ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.09.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Gura Humorului [SV]
ÎNSCRIS: 03.09.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2023
DURATA: 4 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Hotel Malita - Perla din Alpii Dolomiti

    TIPĂREȘTE

    ADRESĂ: Via Mesdi Arabba, 54,32020 Arabba BL, Italia, Tel. +39 0436 79103

    Următoarea cazare din circuitul nostru, am avut-o în stațiunea Arabba din Alpii Dolomiți, regiunea Bolzano din Italia.

    Aici am stat 4 nopți, 5 zile, timp în care am parcurs tot felul de trasee montane și am admirat cei mai frumoși și spectaculoși munți din Europa: Alpii Dolomiți!

    Dacă nu ați fost încă, vă recomand să o faceți, după care să mă contraziceți, dacă-i cazul!

    Hotelul Malița 3* se află în stațiunea Arabba, la 500 m de centru.

    În apropiere se află o biserică catolică, iar

    la 100 m se află o pizzerie și două supermarketuri.

    Despre cazare:

    Hotelul ca majoritatea celor din zona Bolzano are o arhitectură și designe interior specific caselor din Tirol, simtindu-se influența austriacă.

    Hotelul are o zonă de recepție primitoare, cu gust, un hol cu un lift pentru etajele superioare, un restaurant cu terasa exterioară, un bar și o parcare gratuită.

    Toate camerele au vedere spre grupul de munți Del Sela și Marmolada, iar o parte spre râul Cordevole.

    Hotelul are camere standard, 18-22 mp, cu sau fără balcon, camere confort 25-27 mp, toate cu balcon cu vedere spre Munții Marmolada, camere superior 22 mp, unele cu balcon, acestea fiind cele mai noi și mai moderne dintre camere, și camere family 32 mp.

    Noi am primit de la recepție o cameră confort, cu un pat mare dublu și încă unul single.

    Mi-a plăcut de la intrare că aveam un hol, cu dulap pentru haine, în față era baia, iar în dreapta se intra în camera de dormit propriu-zisă, unde se mai aflau un fotoliu, o masă gen birou cu un spațiu gol dedesubt (acolo ar fi trebuit să fie frigiderul), un TV suspendat de perete cu un ecran foarte mare cu programe prin satelit.

    Paturile au fost ok, cu saltea clasica cu arcuri, puțin tare, dar se putea dormi.

    Mi-a plăcut că atât lenjeria de pat cât și prosoapele din baie, erau foarte curate și de calitate.

    În baie era duș cu perete de sticlă, destul de mic ca spațiu.

    Din păcate nu am nimerit o cameră superior, cu duș și mobilier modern, dar m-am bucurat că restul băii era spațios și bine amenajat, cu trei feluri de prosoape de dimensiuni diferite și suport de prosoape în locuri diferite.

    Apa de la chiuvetă era captată la un izvor, bună de băut.

    Când umpleam paharul, pereții de sticlă se abureau, atât era de rece...

    Baia avea un geam, care se deschidea spre balcon.

    Dar cireașa de pe tort a fost balconul mare, cu două scaune și o măsuță și cu un super peisaj spre crestele stâncoase ale munților!

    Am petrecut clipe minunate pe balcon, admirând peisajul la un pahar de vorbă!

    Cam la 300 de m distanță se află o stație de telecabină care urca pe creste pana la Rifugio Padon 2407 m înălțime, sau Rifugio Luigi Gorza (sunt două linii).

    În zona stației este un drum forestier pe care ne-am plimbat intr-o seară înainte de cină, cu un peisaj minunat și un aer tare și curat, acolo am simțit foarte multă energie pozitivă!

    Ne-a plăcut că pe alee prin pădure erau tot felul de panouri indicatoare, cam la 30 m distanță între ele, care arătau o hartă cu locul în care te afli, și îți recomandau anumite exerciții fizice pe care să le faci.

    Hotelul Malita este o afacere de familie, în care își desfășoară activitatea de la mic la mare, tânăr sau senior... Astfel, prin rotație eram serviți la masă ori de seniori (Nicolas s-a remarcat cel mai mult prin atenție, umor și amabilitate), ori de adolescenți...

    Gastronomie:

    Noi am avut regim de demipensiune.

    Dimineața era program de la 07-09.30, iar seara de la 19.00-21.00.

    Dimineața masa se servea în sistem bufet, iar seara startarul era bufet (salate de crudități, salată verde, rucola, varză, morcov ras, sfeclă, porumb, fasole fiartă, roșii, brocoli mov fiert, năut fiert, crabi pane, ardei copți, salată beof, andive pane, cartofi pane, spanac, scoici, ciuperci sote, ceapă, pasta de brânză...), iar restul cinei era pe bază de menu, o supă sau un antreu (rizoto cu ciuperci, biluțe de brânză cu roșii și ulei de măsline, paste cu ton, somon sau caracatiță, penne arrabbiata cu sos de tomate și piperoni, lasagnia, iar la felul principal (friptură de calamari cu sos tartar, șnițel cu cartofi, friptură de vitel cu cipsuri de cartofi, pui cu legume, gril de porc cu sos de muștar etc.), și desert (ștrudel cu sos de vanilie, cremă de zahăr ars, înghețată, salată de fructe etc.)

    Meniul se alegea dimineața la micul dejun și fiecare bifa ce dorește să mănânce la cină.

    Mâncarea a fost gustoasă, diversificată, peste așteptări!

    Am mai fost în Italia, partea de sud și îmi formasem o impresie neplăcută despre demipensiune, așa că aici am rămas plăcut impresionați și am fost foarte mulțumiți de ce am mâncat!

    Băutura, indiferent că e alcool sau non-alcoolic este extra, chiar și apa.

    Dar noi ne umpleam sticlele cu apă din cameră care era potabilă și am preferat să ne cumpărăm bere din stațiune sau de pe traseu, unde prețurile erau mai convenabile.

    La masă vinul și berea ni s-au părut scumpe.

    Din grupul nostru (aveam o masă lungă pentru 16 persoane și una rotundă de 8 persoane), au fost care au achitat pe un pahar de vin 5 euro sau le-a făcut plăcere să servească și whisky, dar nu știu cât a costat.

    La micul dejun, pe lângă legume erau că ouă fierte, omletă, mai multe feluri de brânză maturată, salam, șuncă, pastramă, bacon, iaurt, cereale, gem și dulceață de mai multe feluri, fructe, chek, ceai, cafea, sucuri naturale.

    Despre servicii:

    Serviciile au fost excelente, personalul foarte amabil și prietenos.

    Wi-Fi gratuit disponibil în întregul hotelul.

    Mi-a plăcut foarte mult sejurul nostru la acest hotel, pe care îl recomand cu căldură și la care aș reveni cu drag!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de elenaadina in 07.09.23 07:19:09
    Validat / Publicat: 07.09.23 08:54:54
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA

    VIZUALIZĂRI: 567 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P04 Hotel Malita Arabba vazut de la distanta
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40900 PMA (din 31 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest review

    9 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [07.09.23 08:53:54]
    »

    Mutat în rubrica "Malita Hotel, ARABBA" (nou-creată pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    webmasterPHONE
    [07.09.23 09:05:13]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    aurel34
    [07.09.23 09:06:18]
    »

    Ca de obicei, articolul tau e plin de informaţii foarte utile. Te rog sa postezi, când ai timp, şi sugestii de excursii făcute de tine în zonă. Mă interesează foarte mult să-ţi calc pe urme.

    Mulţumesc anticipat şi vacanţe frumoase să ai în continuare

    elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
    [07.09.23 09:06:50]
    »

    @webmasterX: Da, e OK.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
    [07.09.23 09:16:06]
    »

    @aurel34:

    Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!

    Într-adevăr am făcut excursii și drumeții și am văzut peisaje uimitoare, cei mai frumoși munți pe care i-am văzut vreodată, cei mai spectaculoși!

    Chiar au fost locuri unde m-am simțit ca pe altă planetă!

    Voi posta în viitor articole despre cele mai frumoase locuri vizitate și bineînțeles că voi publica și poze!

    Informațiile vor veni pe rând!

    Oricum, noi am prins o vreme excelentă cu cer senin aproape tot timpul și temperaturi de 24,25 de grade la peste 3000 m înălțime!

    Ca și perioadă de vizitare recomand luna iunie!

    Apropo, din octombrie sunt chartere din Suceava pe Sharm el Sheikh câte două pe săptămână până în aprilie 2024.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    aurel34
    [07.09.23 09:58:18]
    »

    @elenaadina: abia aştept relatările despre excursiile prin munţi. Sincer, încerc de acum să evit marea în perioada de vară.

    2. Ştiam de zborurile de pe Suceava, sunt şi de sărbători. M-am uitat să plec de acolo deoarece Iaşul este deja full, nu mai sunt locuri. O alternativă, mai ieftină dar poate un pic riscantă, este zborul din Chişinău. Au decolări în aproape fiecare zi iar preţurile sunt mai convenabile ca în România.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    pitiPHONE
    [07.09.23 10:01:22]
    »

    @aurel 34

    Scrie-mi în privat. Pot să dau detalii de trasee usoare, mai grele, via ferrata din Munții Dolomiti. Merg cam în tot al doilea an.

    pitiPHONE
    [07.09.23 10:12:55]
    »

    Arabba este un punct de plecare excelent pentru excursii în acești munți deosebiți și spectaculoși.

    2 sunt problemele cu care trebuie să se lupte un potențial vizitator.

    1. Prețurile la cazare și eventual dacă se dorește a celor la telecabină. Dacă la cazare nu prea ai variante ieftine dacă vrei să fi aproape telecabinele le poți "sări", dezavantajul este că pierzi destul de mult timp luând traseul la pas. Ce am făcut noi? Ne-am cazat la o distanță ceva mai departe de epicentru, prețurile la 60 - 70 km mai încolo fiind binișor mai mici. Chiar și plătind mai mult pe carburant la mașină (asta dacă se merge cu autoturismul din dotare) se iese mult mai bine decât plătind prețurile mari din zonă.

    2. Aglomerația din lunile iulie și august care e sufocantă peste tot: stațiuni, trasee, cabane, drumuri, via ferrata, telecabine. Nenorocirea e că lunile iunie și septembrie nu sunt o soluție întotdeauna viabilă. Vremea poate fi extrem de neprietenoasă în aceste luni. Bun, pot fi și excepții. Totul ține și de noroc ca să zic așa. Poți prinde vreme excelentă și în aceste două luni.

    elenaadinaPHONEAUTOR REVIEW
    [07.09.23 14:19:29]
    »

    @piti:

    Da, cazarea la o distanţă de 60,70 km este cu siguranță mai ieftină, dezavantajul pe care l-am constatat personal, este că unele drumuri, din cauza serpentinelor, se fac pierzând mult timp...

    O urcare cu telecabina pe un segment (până în vârf uneori erau și trei segmente) ne-a costat circa 23 de euro de persoană, ni s-a părut scump, dar având în vedere vârsta și condiția noastră fizică, telecabina sau telescaunul era singura alternativă viabilă. ????

    Cu privire la vreme, totul depinde de noroc, plouă în fiecare lună și iunie și iulie și august și septembrie. (în septembrie chiar ninge uneori...).

    Se spune că cele mai mari temperaturi sunt în august, dar noi am prins în jur de 30 de grade la sol și 25 pe munte.

    Chiar nu am avut haine potrivite, vremea s-a schimbat în bine după ce am ajuns noi în stațiune.

    Iar ulterior, prin iulie sau august au fost furtuni în Dolomiți, cu grindină cât mingea de tenis.

    Deci nu e nimic sigur, fiecare cu norocul său.

    Am văzut stațiuni foarte frumoase, în care mi-aș dori să ajung în viitor cu mașina personală.

    Drumul până în Bolzano nu e dificil.

    Vacanțe frumoase îți doresc și mulțumesc pentru vizită! ????

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    aurel34, elenaadina, piti

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067524909973145 sec
    ecranul dvs: 1 x 1