Errare humanum est...

TIPĂREȘTE

Pentru inceput, cateva date tehnice;

Hotelul este situat pe plaja din Yasmine Hammamet, la doar cativa km de centrul istoric al Hammametului si la 1h distanta de aeroportul Monastir. Clubul este un resort cu gradini intinse pe 5ha.

Facilitati hotel:

Hotelul are un restaurant principal si 3 restaurante a-la-carte, bar principal, bar la piscina, bar la plaja, cafenea maura. Piscina exterioara, piscina interioara, piscina pentru copii. Umbrele si sezlong-uri, prosoape la piscina gratuit. Centru SPA cu: hammam, sauna, masaj, tratamente de infrumusetare. Discoteca, internet wireless in lobby si in salile de conferinta. Animatie, sporturi laplaja si la piscina.

Hotelul dispune de 301 camere toate dotate cu baie proprie, aer conditionat, telefon, TV, mini - bar, seif, uscator de par si balcon.

Toate camerele au fost recent renovate.

Si-acum, "povestea unei nopti de iarna".

Cand apartii, teoretic macar, unei comunitati, se cade sa te conformezi cutumelor si regulilor ei. Asa am considerat si noi ca trebuie sa procedam cand comunitatea (restransa) de romani traitori pe teritoriul Tunisului a luat hotararea sa petrecem impreuna ultima noapte a anului 2008, intr-un hotel de lux din Hammamet (nume derivat progresiv de la hammam = baie turceasca). Si, cel putin in ceea ce ma priveste, atunci cand altcineva ia decizii care ma includ si pe mine, am serioase rezerve (ca sa nu spun temeri) ca lucrurile se vor (si) termina conform asteptarilor mele. O sa spuneti, probabil, ca si provoc, in felul acesta, desfasurarea evenimentelor si nu sunteti departe de adevar, dar fapt e ca, in cazul de fata, ceea ce trebuia sa fie o "holly nyght" s-a dovedit a fi doar o noapte "disconfortanta" si asta ca sa ma exprim eufemistic.

Cum a decurs totul? Personalul de la ambasada, in virtutea unei traditii indelung exersate, beneficiaza de anumite facilitati de care se bucura, prin ricoseu si "muritori [nu chiar] de rand", ca noi. Or, din moment ce acceptam 'beneficiile", e musai sa suportam si micile (?!) inconveniente care decurg din acceptarea acestei stari de fapt.

Rezervarile o data facute (prin intermediul ambasadei), noi, impreuna cu niste prieteni (din categoria "muritorilor") am ajuns la hotel la ora la care, de regula, incep cazarile. Primire obisnuita intr-un hotel de aceasta categorie, baccsisul de rigoare "baiatului" cu bagajele si masa de pranz, cu preparate locale si internationale. Clientii hotelului erau preponderent nemti, pensionari cei mai multi, dar si rusi, italieni, austrieci, trecuti si ei, binisor, de prima si chiar si de-a doua tinerete.

La masa, de indata ce ne-am asezat s-a si prezentat un chelner pentru a lua comanda de bauturi. (Ergo, bautura se da cu masura, e bine de retinut!) Acesta ne-a intrebat in ce limba dorim sa ne vorbeasca. E o performanta pentru un angajat al restaurantului sa poata comunica, chiar si numai la nivel bazic, in mai multe limbi de circulatie internationala. Am inregistrat acest lucru si l-am apreciat, preferand sa vorbim in a doua lor limba oficiala, adica franceza. Mancarea a fost cu servire libera si aveai de unde alege, era diversificata si abundenta.

In holul hotelului a fost o vanzoleala continua, remarcasem acest lucru de la venirea noastra, turistii straini, cu halatele pe ei, unii, veneau de la piscina, , iar altii, rosii precum racii, se intorceau de la plaja 'echipati' sumar. Colac peste pupaza, angajatii hotelului faceau pregatiri pentru Revelion. Amenajau holul, instalau bradul, statiile de amplificare, etc., lifturile urcau si coborau in continuu. Niste baieti si fete de culoare faceau repetitie pentru ce avea sa urmeze, banuiam, in noaptea de Revelion, tot acolo, intr-un colt al holului care scapase teafar din du-te-vino-ul acela perpetuu, asa incat, agasati de-a dreptul de tot talmes-balmesul acela am pornit sa exploram imprejurimile hotelului. Inainte de asta, insa, am iesit pe terasa si am savurat un jus natural de portocale si ne-am lasat alintati de razele neasteptat de fierbinti ale soarelui mediteranean de sfarsit de decembrie.

Am pornit-o apoi spre piscina, spre aqua park si am traversat niste alei de vis, gradina hotelului este imensa si intretinuta fara cusur, din loc in loc sunt foisoare in care, vara, te poti adaposti si racori cu sucuri naturale, necontrafacute.

Dupa ce am ''scanat" gradina ne-am indreptat, cum altfel, spre plaja privata a hotelului, fiind singurii lor clienti care faceam acest lucru. Probabil ca suntem atipici, originali, autentici. Surprinzator pentru noi a fost ca terasa de pe malul marii era deschisa, ei luasera in calcul si posibilitatea ca niste turisti sa vrea sa vada marea in toata grandoarea ei gri, erau valuri maricele si adia un vanticel destul de rece, astfel ca un (the a la menthe) ceai de menta fierbinte a fost mai mult decat binevenit pentru mine, ceilalti preferand o banala bere blonda.

De retinut, ceaiul de menta tunisian este unul dintre brandurile cu care se mandresc ei si este foarte gustos, duuuulceee si foarte concentrat, iar daca-i adaugati si "pignions" (samburi asemanatori continutului semintelor de floarea soarelui) veti avea o bautura delicioasa pe care veti dori sa v(i)-o preparati si acasa, cand va veti intoarce, conditia fiind sa va cumparati si ingredientele din Tunisia. (Pana cand si) menta lor e altfel, mai aromata, mai placut mirositoare si (chiar) n-am niciun motiv sa-i fac reclama (si-aceea gratuita!).

Am incercat apoi, dupa-amiaza, sa ne si odihnim macar putin, intrucat urma, speram noi, o noapte alba pe care ne-o imaginam "magica", unica, imperiala, daca era sa ne luam (chiar si numai) dupa numele hotelului. Hotelul nu este bine antifonat, in camera se-auzeau tot timpul zgomote venite dinspre holul hotelului, asa incat ne-am 'pavoazat" pentru noaptea cea mare si ne-am pus pe asteptat. Nu pe Godot al lui Sartre, care, daca ar fi existat, ar fi venit cu siguranta mai repede, nu, ci pe ceilalti romani care nu ajunsesera inca la hotel, desi se facuse 7 seara, fiind, chipurile retinuti la serviciu de "chestiuni arzatoare la ordinea zilei ". Proasta inspiratie am avut sa facem lucrul acesta, am sperat (si asa ni s-ar fi parut normal) ca mesele vor fi fiind rezervate, ca va fi existand o organizare "sans faille " dar, cand am coborat (si noi) intr-un sfarsit, mesele erau ocupate pana la refuz. Ne-am inghesuit intr-un colt de restaurant, foarte aproape de bucatarie (de fapt chiar langa, ce aproape! ), bucatarii aproape se loveau de noi in trecere spre bucatarie cu vesela stransa de la ceilalti meseni. Am procedat exact ca personajele din nuvela lui Rebreanu, intitulata, sugestiv, "Pros[h]tii", care au venit cu doua ore mai devreme in gara ca sa nu piarda trenul, (pe care l-au pierdut, evident! ) in timp ce noi sosiseram printre primii in hotel pentru Revelion si-aveam sa fim ultimii la masa. Daca e adevarat preceptul biblic, conform caruia "cei din urma vor fi cei dintai " [la inviere], de ce nu s-ar fi dovedit valabil si reversul? [cei dintai (sositi) vor fi cei din urma, la masa ].

Frustrare e cuvantul care defineste, cred, cel mai bine starea de sprit pe care-am avut-o in momentul cand ne-am dat seama ca seara se anunta ratata si asta (nu) din vina noastra. Am "ingurgitat" la repezeala ceva, platourile cu mancare se golisera, mai erau doar "usoare urme", in schimb la capitolul "dulciuri ", parca nu se atinsese nimeni de ele. Torturi, torturi, torturi (puneti accentul cum doriti! ).

Cei care se asejasera la timp la masa avusesera timp berechet sa savureze mancarea si sa asculte muzica interpretata live de o formatie si un solist cu o voce atat de calda incat la auzul ei vibrai, aveai senzatia de "chair de poule" si nu-ti mai trebuia nici mancare, nici nimic altceva.

Bineinteles ca ''norocosii au ocupat si locurile la spectacolul care a urmat in holul hotelului, noi n-am vazut realmente nimic, bine macar ca ne ne facuseram o idee in timpul zilei, cand faceau repetitie...

In aceste conditii cred ca este de prisos sa va mai spun ca nu puteam sa intram in starea de spirit necesara carnavalului, pungile cu cele trebuincioase au ramas nedesfacute si noi am fost simpli spectatori la bucuria altora.

Momentul cel mai frumos al noptii a fost pregatirea cupelor de sampanie, asezate piramidal, asa cum numai in filme vazuse[ra]m pana atunci. Am reusit (macar! ) sa fotografiez aranjamentul, dupa care s-a descarcat si bateria aparatului foto, ca de, o nenorocire nu vine niciodata singura...

Imediat dupa desfacerea sticlelor de sampanie, cu paharul in mana, toata lumea fost invitata afara, unde fusesera pregatite focuri de artificii. A inceput, din nefericire, sa ploua torential si initiativa lor, laudabila altminteri, a fost sortita esecului.

Cam asta a fost... Restul este rutina...

Nu m-as intoarce la acest hotel pentru ca nu pot sa fac abstractie de memoria afectiva, or, cand mi-amintesc ce Revelion am petrecut aici, inlatur automat dorinta de a reveni, desi hotelul este o. k. Dac-ar fi, insa, sa-l compar cu Riu, aflat la aceeasi categorie de 5 stele, ar castiga detasat Riu, la toate capitolele.

Pentru a incheia intr-o nota mai optimista, am invatat o lectie: ca nu suntem (inter) dependenti si ca trebuie sa actionam pe cont propriu, daca vrem sa fim (si noi, nu doar altii) fericiti. Stiti, au ei, arabii acestia, o zicala, care suna asa: " Ai voie sa faci in viata oricate greseli vrei, dar sa nu repeti niciodata aceeasi greseala ". Eu mi-am insusit bine acest precept si anul urmator am avut un revelion de vis, la Riu, chiar daca "formatia" cu care-am petrecut a fost, in linii mari, aceeasi. Sa luati aminte, asadar!

Si acum notele:

Nota:

Personal: 95

Servicii: 95

Curatenie: 95

Confort: 70

Pret: 200 Euro familie

Imprejurimi: imediata apropiere 100, dar o data iesiti din perimetrul hotelului e o saracie lucie, mai bine nu-ncercati experienta!

---

VIZUALIZĂRI: 3478 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI