Libia colonelului

TIPĂREȘTE

TRIPOLI - Libia

Despre Libia nu s-au auzit lucruri tocmai bune, dar sunt de principiu ca orice loc merita vizitat mai mult sau mai putin timp. Croaziera ofera cate o zi in unele locuri unde in mod normal nu ti-ar da prin cap sa iti petreci concediul. Tripoli, Libia este unul din aceste locuri si ma bucura nespus ca am ajuns sa il vad.

Coborand de pe vas observam ca afisele cu Ghadafi troneaza peste tot. Poze de cand era mai tanar probabil sunt expuse in locuri strategice. Ghidul este de-al locului si se bucura cand ii spunem ca suntem romani. Se pare ca bunele relatii pe care le-a avut Ceausescu cu libienii mai dainuie si azi in memoria unor localnici. Ne povesteste despre casa lui care a fost construita de romani. „Buni constructori, dar seara le placea sa traga la masea, ascunsi in casa”.

Avem doua variante de excursii Leptis Magna, undeva pe tarmul Mediteranei, la doua ore de mers cu autocarul si tur de oras. Alegem varianta a doua, nu prea inspirati.

Numele orasului dupa cum se si vede sau se si aude vine de la Tri-polis, adica trei orase. Romanii au infiintat Oea, Sabratha si Leptis Magna, iar zona a fost denumita Tripolis. Pana la urma Oea, fosta asezare pe vatra actualului oras, a ramas cu numele de Tripoli. Leptis Magna a ramas pana astazi cel mai bine conservat oras antic din lume si totodata cel mai mare, lucru datorat faptului ca in urma invaziei musulmanilor s-au predat fara lupta. Tripoli a fost distrus in totalitate si reconstruit de musulmani. De aici au plecat sa cucereasca tot nordul Africii si sudul Spaniei.

Orasul dupa cum se vede si de pe chei are doua parti: una veche-dezastru total si una noua. Din pacate noi o vizitam pe cea veche.

Un „arc de triumf” roman este tot ce s-a pastrat din anticul Tripoli. Stradutele din centrul vechi sunt atat de inguste incat pe unele nu incape nici o masina. Si la o adica ce masina sa incapa, ca aici nici o masina nu merge. In mici piatete prafuite si neasfaltate stau parcate masini din epoci apuse. Cine e nostalgic dupa sfarsitul anilor 70, inceputul anilor 80 in materie de modele de masini europene, poate sa faca o vizita in oras. Gaurite, ruginite, roti dezumflate, peste tot parca este un cimitir de masini.

Strazile orasului vechi nu prea sunt pavate, calcam direct pe pamant amestecat cu nisip. Fatadele cladirilor sunt la pamant, scrijelite, cu tencuiala cazuta, mizerabile. Pe unele strazi existau niste acoperisuri puse intre doua cladiri pentru a tine umbra.

In sfarsit intalnim un obiectiv, Muzeul National. Libia a fost locuita din cele mai vechi timpuri. Mai inspre mijlocul Libiei, in plin desert au fost descoperite picturi rupestre infatisand animale ce traiesc in jungla, demult disparute din aceste locuri. Semn ca desertul nu inaintase pe vremea aceea asa de mult. Un lucru interesant la Muzel National, o harta mare a Libiei formata din leduri.

De cate ori ni se explica originea unor descoperiri se aprindea si un beculet pentru a localiza geografic asezarea.

Iesim din muzeu si iarasi la plimbare prin praf J. Incepem sa prindem si asfaltul sub picioare, desi suntem tot in centrul vechi, dar ne apropiem de o moschee importanta. Una dintre cele mai vechi din Libia, renovata foarte frumos. Mozaicuri minutios lucrate pe peretii plini de ceramica si un covor imens lucrat manual la fata locului iti schimba un pic perspectiva. Deci, se poate. Libia este bogata in petrol, nu inteleg de ce trebuie sa nu investeasca nici un ban in renovarea centrului istoric. Sau de ce nu il darama efectiv daca tot nu intereseaza pe nimeni? Ghidul ne explica ca foarte multi bani au fost cheltuiti pe conducta imensa de cateva mii de km ce aduce apa potabila din desert pentru aprovizionarea oraselor de coasta, inclusiv Tripoli. Orasul are 1, 5 milioane de locuitori si resursele de apa locale sunt insuficiente.

In fine, ghidul ne arata pasii care trebuie facut inainte de a te ruga in moschee, ritualul spalarii corpului cu apa in cateva locuri, apoi efectiv rugaciunea. Cu totii suntem descaltati, dar nici urma de negreala pe sosetele albe, semn ca este curatenie desavarsita, doar e moschee.

Ne prafuim la loc si mergem catre ultimul obiectiv din program. O casa veche si totusi reconditionata, tip palat, care a apartinut unor capetenii locale de la inceputul secolului trecut. Casa este foarte mare, are curte interioara, izvor de apa si bazin. Pe margini coloane si bolte frumos pictate. Are un etaj si nenumarate camere si balcon interior comun pe tot perimetrul curtii. Acum functioneaza ca mini muzeu, iar la parter sunt magazine cu carti de istorie a Libiei si articole de artizanat.

Mai avem o ora la dispozitie si urmeaza sa o petrecem intr-o piata mai mare plina de vanzatori ambulanti de suveniruri. Pe drum intalnim baia comunala, ghidul ne invita sa o vizitam, dar nimeni nu prea are curaj, mai ales ca este ocupata dupa vocile care se aud. Bagam doar un cap cat sa nu fim trasi inauntru pentru a cauta sapunul pe josJ.

Piata e destul de mare, dar pastreaza nota de praf. Suvenirurile extraordinar de ieftine, ba mai te si tocmesti cu ei. Dupa ce ne urcam in autocar, mergem cativa km de-a lungul coastei pentru a vedea zona noua a orasului. Poduri suspendate, bulevarde largi, parculete si cladiri inalte, blocuri de birouri, totul nou, parca esti in alt oras. Nu inteleg de ce a trebuit sa ne tavaleasca prin praf toata ziua, cand macar o ora puteam sa vizitam si partea noua.

Cu o mai buna si mai completa organizare turul iesea excelent. In sensul ca este ora 1 PM si deja mergem pe vas, care pleaca abia la 5. Mai aveam timp sa vizitam si ruinele de la Sabratha, la o ora de mers cu autocarul. Dar e ok pana la urma, am vazut partea veche din Tripoli, am ce povesti.

---

VIZUALIZĂRI: 7627 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI