În căutarea luminițelor de Crăciun - 5 zile (și un pic) în „tocul cizmei” italiene

TIPĂREȘTE

Crăciunul e sărbătoare de familie și întotdeauna o petrecem în familie, acasă sau aiurea. De obicei aiurea. Nu ținem neapărat să mâncăm cozonac și sarmale, important e să fim cu toții, iar faptul că putem experimenta locuri noi (cu tot ceea ce derivă de aici) e un mare plus, pe care toată lumea îl apreciază.

Încotro să apuci în an (încă) pandemic 2021?! În România, orice am fi ales, ne așteptam să fie aglomerat, văzuserăm de curând (1 Decembrie) ce înseamnă zile libere pentru tot boboru’... Unde să te duci la spa să-ți tropăie copchiii-n cap?! Sau la târgul de Crăciun, să te calci pe picioare pentru o cană de vin fiert?! Și dintr-o dată, amintindu-mi de niște poze de pe fb – clink! , mi-a picat fisa: Italia, desigur. Însumează toate cerințele noastre: atmosferă, mâncare, natură, cultură, istorie.

Transport

Ca de obicei, lui Tati i-a revenit misiunea de a cumpăra bilete de avion. Ne-am decis asupra zonei Puglia, pe care puseserăm de mult ochii și care părea destul de accesibilă. După oarece socoteli, am achiziționat la compania magenta 4 bilete de avion dus-întors București – Bari împreună cu celebrul „Wizz Discount Club” (suntem optimiști, da, da! ????); și dacă-i bal, bal să fie – îmbarcare prioritară, locuri plus 1 bagaj de cală suplimentar. Ne-a costat un pic mai mult acum, dar sperăm să ne scoatem pârleala la următoarele rezervări. Perioada sejurului: 23 dec (plecare din Otopeni la 7:10) – 28 dec (plecare din Bari la 15). Precum se observă, un orar de zbor foarte bun, rezultând 5 zile și jumătate de vacanță.

Am horărât de la început că, fiind 4 adulți, ar fi destul de rentabil să închiriem o mașină pentru toată perioada. Ne-am uitat pe prețuri, nu era nevoie de rinichi vânduți sau alte alea. O să se mai adauge costul combustibilului, dar avantajul incontestabil este libertatea de mișcare. L-am tot bătut la cap pe Tati să rezerve ceva în avans, dar în final n-a făcut-o, argumentul principal fiind situația epidemiologică încă nesigură.

Din fericire, n-a fost nicio problemă să rezolvăm direct la fața locului, unde ne-am căpătat cu un Opel Corsa pentru care am plătit 304 euro/6 zile. Cerințele de rezervare în Italia le cunoșteam deja: napărat card de credit și primești mașina cu rezervorul plin și la fel trebuie s-o aduci înapoi. Compania de închirieri este italiană și se numește Loran, biroul îl găsiți în holul mare, un pic dreapta, iar parcarea afară (desigur), mult în stânga.

Costul combustibilului: benzină 1,749 euro/l; motorină 1,589 euro/l (cu mici diferențe de la o stație la alta). Noi aveam să cheltuim fix 50 de euro.

Șoselele sunt bune în sudul Italiei, dar nu perfecte ca în nord. Și parcă un pic mai aglomerate, dar asta poate să depindă și de sezon; totuși, era Crăciunul și pentru ei! Se respectă regulile de circulație, limita de viteză se mai depășește pe ici, pe colo. N-aveam să folosim deloc autostrada, evitând astfel niște costuri inutile, din moment ce se circulă excelent și pe drumurile naționale (strada statale), care în general sunt construite astfel încât să nu străbată prea multe localități.

Parcările. Am mai povestit, reiau pe scurt: marcate cu alb – gratuite any time; cu galben – nu te pui acolo în nicio situație! , sunt rezervate pentru mașinile autorităților sau pentru localnici; cu albastru – cu plată, te parchezi și pe urmă cauți parcometrul, iar bonul ce-l primești îl afișezi în parbriz. De obicei, întâlnești și un panou pe care-s scrise, pe lângă tarif, intervalele orare și zilele săptămânii scutite de plată. În general, nu se plătește în weekend și pe perioada sărbătorilor legale (ex. Crăciun ????), așa că, în afară de vreo 2-3 situații, noi am parcat gratis. În Bari, în centru, am plătit 1 euro/oră, în zona a 2-a 0,8 euro/oră, cel mai scump a fost în Alberobello, 2 euro/oră. Dar de obicei, repet, n-am plătit nimic.

Cazare

Ei, și dacă am hotărât că vom avea mașinuță, am prins a-mi freca mâinile cu bucurie! Înseamnă că pot rezerva unde vor mușchii mei, nu depindem de transportul în comun!... Depindem doar de ceea ce vrem și putem să facem/vedem în 5 zile și ceva! Am citit, am răs-citit, ceva mai știa și Tati, că mai fusese pe-acolo cândva pentru scurt timp și am decis: 5 zile sunt suficiente pentru întreg „tocul cizmei italiene” , măcar cât să ne facem o idee. Cu alte cuvinte, zonele numite Puglia (jumătatea nordică) și Salento (cea sudică). Rezultă ori 2 cazări, câte una în fiecare sub-zonă, ori una singură, dar mai în mijloc. După vreo 3-4 zile de baleiat booking-ul, îmi frecam din nou mânuțele, găsisem 2 duble cu mic dejun inclus la o vilă splendidă în Mesagne, la aproximativ 15 km de Brindisi. N-am rezervat totuși, ceva m-a oprit s-o fac (deși era cu anulare gratuită).

Ne-a dezumflat curând cumnatul care locuiește de ani buni în Italia: „Vedeți că ăștia nu prea țin deschise restaurantele de Sărbători! Aveți grijă să nu rămâneți nemâncați!” Frate, așa-i, nu-mi trecuse prin cap!... Ăștia nu-ți dau de mâncare între prânz și cină, d’apăi de Crăciun! Reconfigurare de situație: categoria „apartamente” sau „case de vacanță” aș zice că s-ar preta mult mai bine, să avem o bucătărioară, la o adică să putem încropi o salată sau încălzi ceva la microunde. Am mai avut o sclipire la un moment dat, am băgat la filtre „demipensiune” sau chiar „pensiune completă” , au rezultat puține variante, extrem de neconvenabile din diverse puncte de vedere.

Între timp, traseul mi se configurase oarecum în cap, așa că „mai m-am gândit” : nu, mai bine 2 cazări, una în Bari sau pe lângă și alta mai în sud; pe drumul dintre cele 2 ne-am fi oprit să mai vizităm câte ceva. Am luat-o de la capăt cu scotoceala și în final am ales un apartament în Polignano a Mare pentru primele 2 nopți (301 euro) și o vilă cu o grădină superbă, aproape de Lecce, pentru următoarele 3 nopți (360 euro). Abia aștept să vă povestesc! ????

Am mai avut nevoie de o noapte de cazare în Otopeni, întrucât vacanța noastră avea să înceapă la primele ore ale dimineții și de asemenea am găsit un loc minunat, pe care o să vi-l dezvălui la momentul potrivit, o vilă cu 2 dormitoare (380 lei). Ne-a plăcut așa de mult, că am rezervat-o și pentru noaptea de după întoarcere, deși inițial nu ne era prea clar încotro o s-o luăm, copiii voiau să se întoarcă la Cluj, noi parcă am mai fi rămas o zi la Therme, am fi trecut și pe la Mama, la Ploiești...

Mâncare

În mod normal, este capitolul care ne îngrijorează cel mai puțin când e vorba de vacanță. În situația dată, am avut ceva emoții, dar, precum se întâmplă întotdeauna, „face Dumnezeu cuib la barza chioară” . După ce am făcut rezervările la cazare, le-am întrebat pe WhatsApp pe cele 2 proprietare: ce credeți, o să găsim pe unde să mâncăm în perioada Crăciunului?! Spre surprinderea mea, am primit cam același răspuns: da, se poate, dar să ne anunțați pe unde și când, să vă ajutăm cu rezervările. Hmm... Treaba pare simplă, dar nu e, că noi ne foim de colo-colo și de unde să știu dinainte pe unde o să ne pălească foamea?! Că preferăm să mâncăm bine la prânz și seara mai puțin – un sendviș, o salată etc – acasă... Așa că am lăsat-o uitată și n-am mai deschis subiectul.

Treaba a stat cam așa: pe 23 (Bari) și 24 dec (Matera) am găsit restaurante deschise, fără probleme. Pe 25 erau toate închise, într-adevăr (de fapt nu închise de tot, o să vă explic), dar am găsit deschisă o pasticeria în Locorotondo, de unde am cumpărat tot felul de cârnați în foietaj, pateuri calde, fursecuri și biscuiței, toate făcute de ei, acolo! O minunăție! Adică mai multe minunății! Am luat și pâine de casă (pentru mai târziu) și câte o bere mică pentru ne-șoferi și le-am savurat pe o băncuță cu view, în parcul de alături! Să mai spună cineva că n-am avut masă de Crăciun!... Pe urmă, în zilele următoare, iar am găsit ușor cârciumi deschise.

Seara de Ajun ne-a prins în Alberobello. Până acasă, la Polignano, n-am fi avut decât mai puțin de un ceas, aveam în plan să confecționăm rapid o salată cu rucola, roșioare, friptură de vițel și parmezan. Eram însă atât de cuprinși de atmosferă, peste tot sclipeau lumințe colorate, oamenii forfoteau la plimbare, muzica veselă răzbătea de pretutindeni... Ce bine ar fi să ne așezăm acum la masă și să fim serviți ca prințișorii!... Am văzut vreo 2 mâncătorii deschise și am întrebat, dar la fiecare am primit același răspuns: doar cu programare prealabilă. Iaca deci programarea la care se referiseră gazdele noastre!

Mâncarea la restaurant în Italia este, pentru noi, o destinație de călătorie în sine!... Am mai zis-o, nu știu cum fac italienii ăștia de combină 3-4 ingrediente și iese mereu ceva de te lingi pe degete! V-am povestit recent câte ceva despre ce-am degustat prin nordul Italiei, o să vă povestesc și despre sud când i-o veni rândul. Oricum, nimeni nu s-a plâns, decât de faptul că uneori porția s-a terminat cam repede... Prețurile mi s-au părut un pic mai mici decât în nord. Cel mai ieftin am mâncat în Bari, 45 euro/4 persoane (câte un fel principal și apă, ce-i drept). În rest, am cheltuit în jur de 100 euro la fiecare masă, incluzând băuturi alcoolice și/sau desert/cafea.

... Altfel, conform obiceiului, micul dejun și cina oricum le luăm acasă, „din traistă” și la fel s-a-ntâmplat și în această vacanță. În prima zi, după ce ne-am săturat de plimbat prin Bari, înainte de a pleca spre cazarea din Polignano, am căutat un supermarket, de unde ne-am aprovizionat. Doar că de data asta n-am prea știut cât să dimensionăm cumpărăturile, dacă să luăm pentru 5 zile sau doar pentru 2-3... Am luat și noi cât ne-am priceput, unele chestii pentru 2-3 zile, altele pentru 20 ????, am mai completat în zilele următoare... Să zic că vreo 130 de euroi am spart în total. Prețurile din supermarket comparabile cu cele de la noi, unele mai mari, altele chiar mai mici. N-am ținut cont în amănunt. Varietatea mult mai mare.

Aspecte legislative în contextul pandemiei

„Am fugit de dracu’ și-am dat de tat’su!” ????... Cu vreo 2 luni înainte, poate mai mult, ne gândeam să mergem în Bulgaria de Crăciun, chiar rezervasem pe undeva. Tot urmăream condițiile de intrare în țara vecină, sperând să se renunțe la obligativitatea testării pcr, indiferent de câte doze de vaccin ți-ai făcut, dar ei nu și nu! Pe de altă parte, la mijlocul lui noiembrie, Italia ne primise fără niciun fel de test. Sătui de așteptare, la un moment dat am decis: pa, Bulgaria! , ciao, Italia! Doar că zeii se mai plictisesc și ei câteodată acolo, sus și se pun pe făcut cioace. Imediat după ce am luat noi biletele de avion, Bulgaria a renunțat la teste, iar Italia le-a introdus: pentru cei vaccinați cu schemă completă (printre care ne număram și noi 4), test pcr în cele 48 de ore sau test antigen în cele 24 de ore anterioare intrării în țară.

Am ales varianta a doua, desigur, fiind sensibil mai ieftină. Pentru mine și Tati a fost simplu, ne-am testat la un centru din Galați (70 lei) în ziua de dinaintea plecării, în jurul prânzului. Cu copiii a fost mai complicat, căci aveau să vină cu trenul de la Cluj, călătorie de peste 8 ore. Ar fi putut să se testeze în Cluj în dimineața plecării, dar erau cam la limită cu timpul. Până la urmă s-au testat chiar în Otopeni în seara în care au ajuns, la centrul din parcarea aeroportului (Complet Medical), cu programare prealabilă (99 lei). Se poate și fără programare, la fața locului, dar costă un pic mai mult (120 sau 130 lei, nu mai știu exact). Și mai e un centru de testare în incinta aeroportului care practică prețuri mai mari. În ambele situații, și nouă, și copiilor, rezultatele ne-au venit în câteva minute pe e-mail, în format bilingv, română/engleză.

La capitolul documente, pe lângă biletele de avion și certificatele de vaccinare, a trebuit să completăm formularul de localizare pentru fiecare pasager – pentru Italia la dus și pentru România la întors.

E obligatoriu de făcut check-in on line înainte de zbor (altfel se plătesc niște taxe), însă biletul efectiv îl primești abia la biroul de check-in, după ce îți sunt verificate toate documentele. Evident, masca de protecție trebuie purtată permanent în aeroporturi și în avion, mai puțin când mănânci/bei.

A propos de mască, n-am idee dacă în Italia era obligatorie purtarea ei pe stradă în perioada în care am fost noi; dintre localnici, unii purtau, unii nu. În interioare însă toți, iar lucrătorii din HoReCa fără nicio excepție și la modul corect. Green pass-urile ne-au fost solicitate și ele la intrarea în restaurante (mai puțin în Galipolli, unde am fost rugați în schimb ca unul din noi să-și scrie într-un tabel numele și numărul de telefon; asta poate pentru că eram singurii ospeți), la cele 2 cazări și în micile muzee pe care le-am vizitat. Se mai solicitau, din câte am remarcat, pe la târgurile de Crăciun.

Traseu final (pe scurt)

Ziua 1: Bari, centrul vechi (Basilica Cattedrale plus impresionantul sit arheologic din subsol, acesta din urmă se vizitează contra cost, 4 euro; Teatro Petruzzelli; faleza/lungomare; piața de pește; Teatro Margherita, Basilica San Nicola). S-a tot scris despre Bari, n-o să vă recit și eu aceeași poezie, vă mărturisesc doar că ne-a priit teribil lunecarea ca-n transă pe străduțele pavate cu dale mari, pe sub porticuri și arcuri vechi, inspirând parfumul mării împletindu-se cu cel al rufelor ce fluturau în soare, pe la balcoane...

Am intrat rapid în atmosferă, am gustat din bunătățile locale: dimineață, când am ajuns, un fel de focaccia mai dolofană mânjită cu sos de roșii condimentat și o prăjitură cu lămâie absolut demențială, iar prânzul mi-a prilejuit întâlnirea cu vedeta regiunii, orecchiette-le (niște paste de forma unor urechiușe). M-a fermecat Bari, cu forfota lui colorată și aromată! Aici am „vânat” primele decorațiuni de Crăciun (să nu uităm lait-motivul vacanței! ????).

Seara, după ce ne-am cazat, am luat la pas Polignano. Eu chiar de 2 ori, o dată cu copiii (șoferul ațipise), apoi și cu Tati, că nu se face să-l las să colinde singur... Și despre Polignano găsiți pe site (și nu numai) informații detaliate, eu o să v-arăt doar niște poze. Polignano noaptea, împodobit cu lumințe de Crăciun, nu cred c-ați mai văzut! ???? Am zis că l-om lua de la capăt și la lumina zilei, dar nu s-a mai nimerit.

Ziua 2: Altamura. Ne-a plăcut cum sună, dar n-a prea fost o idee bună să ne-abatem, ne-a cam întârziat. Era ziua de Ajun, un balamuc de nedescris pe străzi, greu am găsit unde să parcăm, un singur obiectiv aveam pe listă: să gustăm celebra pâine de Altamura. N-am avut parte, erau niște cozi înfiorătoare pe la pasticerii, așa că a trebuit să ne mulțumim cu splendida Cattedrale di Santa Maria Assunta (sec. 13).

Sassi di Matera (UNESCO). Cine n-a auzit de celebrul sit care în doar câteva zeci de ani a parcurs cu viteza luminii drumul de la „zona cea mai saracă, rușinea Italiei” la „capitală culturală europeană” ?! Casele rudimentare săpate în stâncă (o specialitate numită impropriu tuf, în realitate e un calcar moale, calcarenit), alte case ridicate deasupra, „podeaua uneia este acoperișul celeilalte” – o nebunie! Am mâncat de prânz într-un restaurant cavernos, am vizitat 2 foste locuințe (2-3 euro de fiecare) și un mic muzeu-magazin (gratuit) cu sassi miniaturale. Bisericile le-am găsit închise.

Orașul vechi e pus pe-un deal, dincolo de râu e alt deal unde se zăresc de la depărtare șiruri de grote rudimentare. N-am avut timp de ele, nici de tot orașul vechi n-am avut timp. Dar ne-am făcut o idee.

Apusul de soare nu era departe, dar nici Alberobello cu ale lui căsuțe țuguiate (UNESCO) și, deși inițial îl programasem pentru dimineața următoare, Tati a propus să-l abordăm în seara respectivă. De ce nu?! Și s-a dovedit o idee bună, am găsit căsuțele trulli gătite cu tot felul de briz-brizuri și lumini de Crăciun! A fost magic!... Din păcate, în afară de câteva magazinașe de suveniruri și vreo 2 baruri, în rest totul era închis. Mi-ar fi plăcut să vizitez un trullo, pentru asta m-aș întoarce cândva... (Trulli nu sunt doar în Alberobello, ci în toată regiunea, pe o rază de 20-30 km, să zicem. Evident, m-a bătut gândul ca una din cazările noastre să fie într-un vechi trullo; „să nu îndrăznești!” , m-a amenințat Tati. Și da, ca experiență ar fi fost ceva, dar la capitolul comoditate... probabil c-am fi dat fund în fund prinăuntru...) Ei, poze cu Alberobello noaptea, de Crăciun, ați văzut?! Poate că da, poate că nu... Lasă, vă pun eu oricum.

Ziua 3. Din acest punct voi povesti cândva mai în detaliu, sunt locuri mai puțin „povestite” , așa că acum doar le voi aminti, în trecere, și le voi condimenta la final cu câteva fotografii.

Monopoli. Deși inițial n-a fost pe listă (oare de ce?!), am zis să ne oprim totuși, e la doi pași de Polignano. Doamne, ce loc copleșitor! Biserici vechi (una ciudată rău!), bastioane și castele ridicându-se aproape din valuri, un port-bijuterie... Și printre cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun!

Locorotondo. Un vis în alb (de la calcarul clădirilor) și roșu, cu accente verzi și aurii (culorile Crăciunului). Cred că în orășelele astea vechi din Italia e concurs de Sărbători, cine-și împodobește mai frumos casa/balconul/treptele; altfel nu-mi explic. O să vedeți în poze.

Cisternino. Alt vis în alb, roșu, verde și auriu. Unul parcă mai autentic și mai tăcut (abia de am întâlnit 5 oameni în tot labirintul centrului vechi). Cisternino își spune „Orașul care se leagănă” – asta datorită zecilor de legăne răspândite prin orășel, pe fiecare e scrisă câte o zicere cu tâlc. Să zic că mi-a plăcut mult de tot?! Zic, dar e redundant. Și Cisternino, și Locorotondo au câte un părculeț suspendat deasupra văii, cu priveliști minunate la împrejurimi.

Ostuni, „orașul alb” (de la zidurile clădirilor). (De parcă ălelalte ar fi mai puțin albe...) Piețe impresionante, vechi palate și biserici, deja facem cunoștință cu decorațiuni baroce de care ne vom sătura a doua zi în Lecce! O cafea întârziată la o terasă încălzită și oboseala dispare ca prin farmec, ziua ar mai putea începe încă o dată! :)

Ziua 4. Lecce, „Florența sudului” , un adevărat muzeu în aer liber; după 3 ore de preumblare, eram deja tobă de frumusețe barocă, aproape că ne era greață, nu mai intra nimic în noi! Există un bilet combinat de 6 euro, cu care pot fi vizitate mai multe chestii, noi l-am cumpărat abia la spartul târgului, dar oricum nu țineam să vedem decât Basilica di Santa Croce. În fine, vom mai dezbate pe această temă.

Otranto. Am început cu masa de prânz (de bucurie că s-au deschis din nou cârciumile, ha-ha). Am urcat apoi în orașul vechi, unde ne aștepta una dintre cele mai surprinzătoare biserici pe care le-am văzut vreodată! Una cu podeaua tot un mozaic frumos, cu zeci de reprezentări zoomorfe. Ne-a luat câteva minute să ne amintim unde am mai întâlnit așa ceva; la Anacapri. Pe urmă ne-am plimbat printre vechile bastioane, pe urmă am admirat profilul alburiu al orașului de pe plaja nisipoasă. Tati m-a tot întrebat zilele alea care-i locul unde mi-a plăcut cel mai mult?! Otranto.

Ne-am continuat plimbarea pe coasta estică a „tocului” fiindcă într-un pliant de la cazare văzusem o poză cu un palat minunat în Santa Cesarea Terme. În plus, numele parcă-mi spunea ceva (aveam să descopăr însă în curând că-l confundasem cu Porto Cesareo, unde vom ajunge în ziua următoare ????). Am găsit ușor palatul, chiar e minunat, nu știu ce conține, nu părea deschis publicului. Pe lungomare se înșiră mai multe vile din aceeași poveste, mult mai modeste însă. Faleza e înaltă și prăpăstioasă, jos marea se zbătea furioasă, împroșcând cu stropi fini ce ajungeau până la noi. Peisajul dramatic mi-a amintit puțin de Grecia sau de Cipru. Ăsta-i locul care i-a căzut cu tronc fiicei mele! Și când te gândești că am ajuns la el aproape din greșeală...

Ziua 5. Planul era să mergem glonț până în extremitatea sudică (vreo 90 km), de unde să „urcăm” cât putem pe coasta de vest.

Santa Maria di Leuca. Un mic sat pescăresc, cel mai sudic punct, locul unde se întâlnesc Marea Ionică și Marea Adriatică. De sus, de pe platoul unde se află mânăstirea, priveliștile sunt de vis!

Conform planului, am urmat linia țărmului, destul de puțin „bătută” , n-am prea întâlnit alți nebuni să se aventureze pe-acolo. Ce-i drept, micile localități par mai mult sezoniere, totul părea părăsit. Mai bine pentru noi, că ne-am putut opri pe unde am vrut, pe lângă turnurile medievale mai mult sau mai puțin reabilitate, pe plaje pietroase sau nisipoase, prin parcuri naturale sau romantice portulețe. Am înaintat cu viteza melcului, ne-am trezit că dimineața a trecut și iar ni s-a făcut foame. Am văzut pe hartă Torre San Giovanni și-am gonit într-acolo; sezonier și el...

Am gonit și mai abitir: Gallipoli. Ne-am năpustit la prima mâncătorie ce ne-a ieșit în cale în orașul vechi, a fost cu noroc! Am luat apoi străduțele la pas, am ocolit mica peninsulă pe faleză, însoțiți de un soare roșu, ce se pregătea să apună cu fast.

Porto Cesareo. În sfârșit! Nu puteam să-l ratăm, mai ales că-l confundasem cu Santa Cesarea Terme! ???? (Tot un Cesar...). S-a înnoptat până am ajuns, dar n-a fost bai, tot ne-am făcut o idee despre acest loc frumos, care vara trebuie să fie o stațiune super-animată; poate chiar ne vom număra și noi printre vizitatorii ei estivali, cel puțin așa ne-am propus!

Ziua 6. Drumul spre aeroportul Bari și un scurt popas la Brindisi (doar o oră, n-a fost timp de mai mult!). O fluturare de mâini în direcția portului (dacă ne supărăm, ne îmbarcăm pentru... Kefalonia! ; dar nu ne supărăm...), alta în direcția giganticei coloane romane și ultima (pioasă) la altarul Catedralei... Brindisi înseamnă mult mai mult din punct de vedere turistic, de data asta l-am fușărit maxim, trebuie să ne revanșăm cândva!

---

VIZUALIZĂRI: 3030 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI