In grabă prin Aix en Provence

TIPĂREȘTE

Pentru cazare două nopţi în Aix en Provence alesesem aceaşi variantă – chambre d'hôtes – ca şi în Arles, dar de data asta am avut noroc: am nimerit un apartament într-o vilă stil mediteranean cu două apartamente complet separate, nou construită într-o zonă verde la marginea oraşului. Negociasem pentru 3 persoane – eu, Daniela şi Motz – mai ieftin decât la hotel, iar când a apărut Bogdan al 4-lea pentru o noapte, ni s-a părut corect să plătim mai mult, dar am fost refuzaţi cu delicateţe şi amabilitate. Amabilităţi din partea gazdelor am mai găsit şi-n platoul cu prăjituri de casă şi-n bufetul cu cafea, ceaiuri şi alte consumabile pentru micul dejun care nu intra în costurile negociate.

Ne-am simţit bine să ne bem cafeaua de dimineaţă, sau whisky-ul de seară adus de Bogdan, în curtea din spate, sub bolta viţei de vie cu struguri în pârg. Am fost mulţumiţi de condiţiile de cazare şi la plecare am luat câteva cartoline şi imprimate promoţionale ca să dăm să ştie şi alţii. Acum ar fi fost o bună ocazie, dar le-am pus atât de bine că nu le mai găsesc. Am găsit în schimb pliantele şi harta oraşului care m-au ajutat să reconstitui traseul nostru prin istoria şi cultura Aix en Provence, traseu care începe aşa:

Biserică romano-catolică dedicată Sfântului Mântuitor, în prezent arhiepiscopia oraşului, catedrala din Aix reuneşte un ansamblu de stiluri arhitectonice diferite - roman, gotic, neogotic - urmare a numeroaselor schimbări şi adăugiri aduse de-alungul vremurilor. După construcţia monahală destinată stafului preoţesc, a galeriilor de chilii cu bolţi şi coloane şi a turnului clopotniţă, cea mai recentă completare (sec. XVI) este portalul care închide naosul în stil gotic.

Inainte de plecare, nu apucasem să mă documentez despre Aix, astfel că neştiind ce-i de văzut în oraş în afara clădirilor vechi şi foarte vechi, unele chiar din sec. XVII, încă funcţionale, am apelat la pliantele şi informaţiile turistice furnizate cu generozitate de gazda noastră. Si am aflat că existau colecţii de costume, faianţe, ceramică, marionete, reconstituind atmosfera de dinaintea revoluţiei franceze la muzeul Vechiul Aix, muzee precum cel de tapiţerii şi cel de istorie naturală, donaţia Granet de tablouri şi obiecte de artă în muzeul cu acelaşi nume, muzeul Pavilion Vendôme şi... atelierul muzeu Paul Cézanne. Rezolvasem catedrala în ziua precedentă, înainte de cazare, aşa că ne-am focusat pe Cézanne.

Indrăgostit de peisajele din jurul oraşului, numai bune pentru pictura plein air (vezi Muntele Sainte Victoire - la tabloul din1885 mă refer, pentru că muntele în sine nu l-am vizitat, n-AmFostAcolo!), pictorul a cumpărat în 1901 pe dealul Lauves pe care noi tocmai urcam anevoie, în ciuda multelor pauze de admirat şi respirat, un teren unde şi-a construit casa-atelier precum şi o grădină în terase, mare şi superbă (apare într-unul din ultimile sale tablouri, dar e de nerecunoscut). Parterul, unde am plătit intrarea unei doamne blonde ce ne propunea cumpărarea unui set de mere din binecunoscuta natură moartă, era amenajat ca locuiţă, în timp ce atelierul pictorului ocupa întreg etajul. N-a beneficiat prea mult de atelier, sărmanul de el, a murit la vârsta de 65 de ani, la numai 5 ani după ce şi-a făcut casa. Mormântul său este în cimitirul Saint-Pierre.

Cu drum cu tot, vizita la Cézanne a durat ceva mai mult decât ne programasem şi la întoarcere abia de ne-a mai rămas timp să vedem biserica Sfântul Ioan de Malta; trebuia să fim ”acasă" înainte de a veni nepotul Bogdan din Geneva ca să-şi preia verighetele ce le comandase online, din motive de preţ, la un bijutier din Bucureşti.

Cea mai veche biserică gotică din regiunea Provence (sfârşitul sec. XIII), actualmente parohie încredinţată odinului Părinţilor Apostolici, biserica Sfântul Ioan de Malta ne-a intimidat prin austeritate, ne-a minunat cu lumina interioară şi culoarea pietrei de construcţie şi ne-a plăcut pentru statura şi fasonul său general, evidenţiat de turnul-clopotniţă înalt de peste 65m. M-am referit la lumină şi la culoarea pietrei, pentru că sensibilizaţi de vizita la atelierul maestrui, le-am descoperit cu ochii lui. Iar în drumul către casă, unde probabil ne aştepta deja nepotul, am regăsit pe clădiri, pe pomi, pe cer, paleta de culori a marelui pictor.

Nu-l mai văzusem pe Bogdan de mai bine de un an – ne-am privit tandru, ne-am pupat, el a scos whisky şi la o vorbă sub bolta viţei, l-am băut pe tot; era seara de bine ne-am revăzut, dar şi seara de adio Provence! Dimineaţă el a plecat spre Geneva, iar noi spre Nisa.

---

VIZUALIZĂRI: 6350 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI