Castelul Edinburgh

TIPĂREȘTE

Lasam in urma Cairnryan si urmam soseaua serpuita cocotata pe stancile tarmului zdrentuit de valurile Atlanticului. Ne indreptam spre Edinburgh, o mai veche tinta a noastra. Beneficiind de un weekend prelungit, ne-am hotarat in pripa, doar cu doua zile in urma, am cautat repede cazare (repede cauti, repede gasesti… nu de fiecare data ce-ti doresti. Asta insa e alta poveste) am rezervat bilete pentru ferryboat si am asteptat cu sufletul la gura ziua de sambata.

Drumul de coasta este chiar asa... ”pe coasta”, o limba de asfalt de vreo 34 de km care te tine cu sufletul la gura pana la intrarea in Ayr, cotind apoi spre interiorul insulei pe A77 si apoi M77 spre Glasgow. Avand vreo 3 ore de mers pana la Edinburgh si sperand sa mai prindem ceva lumina dupa ce ne cazam, nu am dat mare importanta locurilor ce puteau fi vizitate pe traseu. Astfel am ratat Castelul Culzean, o constructie maiestuoasa de pe la 1777, cocotat pe o stanca pe malul oceanului, stanca in care apele au sapat adevarate pesteri care scot sunete misterioase in bataia valurilor. Am inteles ca aceste pesteri pot fi vizitate doar de pe apa si doar vara. Merita incercat.

Am trecut destul de repede prin Glasgow si aici trebuie sa fac o precizare: scotienii nu stau prea bine la capitolul infrastructura si ma refer la calitate nu la cantitate. Soselele sunt destul de slabut intretinute, doar autostrazile fiind la un nivel calitativ chiar foarte bun (dupa aspect cred ca au fost construite relative recent). La cativa km de Glasgow se pot vizita ruinele zidului roman ce reprezenta granita de nord a Imperiului, zid construit de Antoninus in jurul anilor 140. Nici aici nu am ajuns, afland prea tarziu de existenta lui.

Ajunsi in Edinburgh ne-am cazat destul de repede si la ora 20:30 eram deja pe strazi. Am nimerit chiar in zilele de inceput a festivalului “Fringe”, un fel de festival al festivalurilor, cu sute si sute de reprezentatii de tot soiul, expozitii, pictori stradali, statui vii, artisti de toate felurile, reprezentatii musicale, teatru stradal, muzica, mancare si bautura la tot pasul, un amestec de circ, comedie, cascadorii si aiureli (ei au folosit termenul “silliness” insa eu ma abtin).

Ne-am petrecut orele serii plimbandu-ne pe strazile ce duceau spre Universitate, strazi ticsite de lume de toate natiile si culorile. Nu am vazut mare lucru, intunericul punand stapanire destul de repede asa ca ne-am multumit cu o bere scotiana savurata la o terasa plina de lume, muzica si culoare, terasa din care puteai intra sa urmaresti diverse spactacole in locatiile din plin acoperite cu bannere si afise.

Eram cazati la un hotel de unde puteam vedea chiar in fata noastra “Arthur seat”, unul din cele trei culmi vulcanice care strajuiesc Edinburgh-ul (celelelalte doua fiind Calton Hill si Castle Rock). Legendele spun ca aici ar putea fi localizat Camelot-ul. Lipsa timpului ne-a impiedicat sa facem o plimbare pana sus de unde orasul se vede ca-n palma.

Am luat-o la picior pe la ora 9 convinsi fiind ca avem o zi lunga inainte. Am refacut partial traseul de seara si am ajuns pe Victoria street, cu casele ei colorate intr-un izbitor constrast cu griul caracteristic britanic. Cafenele si magazine de unde poti cumpara ceva de mancare, articole de imbracaminte traditionale, artizanat, o strada cu… ”doua etaje”, unde acoperisurile sunt transformate in cafenele, multe croitorii. La captul strazii am intrat in Grass market, o piata in care gasesti artizani, tarabe cu diverse obiecte de vanzare (majoritatea vintage), dulciuri, gogosi traditionale umplute cu mixuri de carne din care nu lipseste bineinteles carnea de oaie, anticariat stradal si Batman in persoana. Mergand orbeste am ajuns la un moment dat la o straduta care facea la dreapta si ducea la niste scari… le-am urcat nestiind ca la capatul lor era intrarea in Castelul Edinburgh, de fapt la intrarea in esplanade castelului, capatul vestic al Royal Mile (capatul estic se gaseste in fata Palatului Hollyrood).

Am evitat sa intram in magazinul aflat chiar la intrare (si bine am facut) si am purces catre castel. IMPRESIONANT. Asta este cuvantul. De la intrare si pana la iesire… impresionant.

Taxa de intrare – 18.50 de lire primul adult, 17.50 al doilea plus 5 lire daca vrei si un ghid foarte bine documentat de 80 de pagini, full color, total 41 lire. Am crezut initial ca va fi ceva gen castelul din Praga unde trebuia sa platesti separat pentru fiecare obiectv. Ei bine, nu. Taxa iti da dreptul sa intri in toate cotloanele castelului si va sigur ca sunt destule. Noi am petrecut cam 3 ore si ceva si nu am vazut chiar tot. Iti trebui rabdare si conditie fizica. Oricum, daca ai timp destul la dispozitie te poti odihni in nenumaratele locuri din pietele interioare sau chiar in interiorul obiectivelor, admirand interioarele.

Intrarea in castel este dominata in stanga si dreapta portii de doua statui impresionante ale Regelui Robert de Bruce si Sir William Wallace, figure emblematice ale istoriei Scotiei. Ne continuam apoi drumul catre castel pe sub The Portcullis Gate, poarta cu grilaj aflata sub Turnul Argyle.

De-a lungul timpului castelul a fost stapanit cand de englezi cand de scotieni, fiind de multe ori avariat grav, reconstruit in diferite perioade, un ochi versat putand observa amestecul de stiluri arhitecturale. Cea mai veche cladire este insa capela St. Margaret care se spune ca ar fi fost construita pe la 1130 de catre regale David I ca si capela privata, dedicata mai tarziu mamei sale Queen Margaret (mai tarziu St. Margaret). Imediat in dreapta nu poti sa nu remarci The Argyle battery, cele sase tunuri fabricate in perioada razboaielor napoleniene, care aparau partea de nord a castelului. Undeva in spate se afla si “Tunul de la ora unu”, un tun care in fiecare zi la ora 13:00, executa o salva. Traditia dateaza din 1861 cand a fost instituita aceasta regula, vapoarele trebuind sa-si regleze ceasurile de navigatie dupa acesta. Din pacate noi am fost duminica… si duminica este singura zi din saptamana, in afara de ziua Craciunului si Good Friday cand tunul nu trage. Asa ca… next time.

Ne-am continuat periplul ajungand la cladirea unde este adapostit Scotish national War Museum (construit in 1750). In trecut cladirea adapostea depozite si mai tarziu spitalul militar. Denumirea spune totul. O intreaga istorie a razboaielor si bataliilor duse de armata scotiana de-a lungul timpului pe toate continentele unde imperiul britanic avea colonii sau interese. Am vazut aici o colectie impresionanta de obiecte militare, imbracamintea traditionala scotiana puratat pe timpul bataliilor, obiecte personale apartinand comandantilor sau soldatilor, scrisori, arme si multe marturii ale razboaielor purate de armatele scotiene, legende si povestiri care mai de care mai interesante, una dintre ele fiind aceea a transformarii Highlanders-ilor, considerati rebeli candva, in soldatii ideali ai armatei imperiale. Daca sunteti insetati sau doriti o gustare rapida, la iesirea din muzeu se gaseste o mica cafenea unde va puteti trage sufletul savurand o cafea sau un ceai. Iesind din cafenea gasim pe partea dreapta casa Guvernatorului “The Governor’s House”, o constructie in stil Georgian din 1742. Azi este resedinta Guvernatorului, Ofiterul Comandant al armatei din Scotia. (nu se viziteaza)

Ne continuam drumul ajungand la The New Barracks, considerata una din cele mai urate constructii din incinta castelului. Adapostind peste 600 de soldati - un batalion de infanterie- a fost construita in perioada napoleniana, cam pe la 1796 lucrarile durand trei ani. Acum se poate vizita doar o aripa unde este gazduit Regimental Museum of the Royal Scots Dragoon Guards (muzeul cavaleriei) parte din The Regimental Museums care mai contine si Museum of the Royal Scots si the Royal Regiment of Scotland. Acesta din urma este cel mai vechi regiment de infanterie din armata britanica, luand fiinta in 1633. Vedem aici uniforme, medalii si alte obiecte apartinand regimentului care a luptat pentru prima data la Tanger in 1680 si a castigat apoi inca 146 de batalii.

Chiar in spatele Capelei St. Margaret se gaseste Mons Meg, cel mai mare tun de asalt care a tras vreodata in Insulele britanice. Cadou primit in 1457 de catre James al II-lea din partea ducelui de Burgundia, Mons Meg cantareste 6 tone si are o teava de 4 m lungime cu un diametru al tevii de 510 mm. Ghiuleua cantarea in jur de 170 de kg si putea fi trimisa la peste 3 km.

Incet, incet ajungem in Crown Square, o mica piata inconjurata de Palatul Regal, Sala mare, Cladirea Queen Anne si Scottish National War Memorial. Ar fi foarte multe de povestit, multa istorie si nu vreau sa va plictisesc. Doar sa va spun ca in The Royal Palace am putut admira coroana si bijuteriile coroanei regale (singura incapere unde nu am putut face poze), camera tronului, camera unde a nascut Mary of Scots pe viitorul rege James al VI-lea; Scottish National War Memorial… un monument inchinat tuturor soldatilor si ofiterilor cazuti pe campurile de lupta, din nou impresionant.

Great Hall… a fost construita in 1512 pentru James al IV-lea mort un an mai tarziu. Cea mai interesanta parte a acestei cladiri o constituie acoperisul si tavanul. Aici aveau loc banchete si petreceri fastioase. Acum sala gazduieste o mare colectie de arme si armuri. S-ar putea povesti multe dar nu vreau sa transform aceasta postare intr-o lectie de istorie. Am mai vizitat inchisoarea militara si inchisoarea de razboi.

De jur imprejur poti admira de la inaltimea meterezelor, panorama Edinburgh-ului. Am parasit castelul cu privirile celor doi in ceafa, apasati de o senzatie de “we must come back”…

Cred ca ati bservat in poze esplanada unde au loc in luna august celebrele specatcole ale celebrei “royal scots dragoon guards tattoo”… a fost imposibil sa gasim bilete chiar daca nu erau chiar ieftine.

Ne indreptam spre iesire avand in fata … Royal Mile.

...va rog sa ma scuzati pentru calitatea pozelor sau a textului...sunt prea multe de povestit si de aratat si nu as vrea sa devin plictisitor.

---

VIZUALIZĂRI: 2296 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI