Cinci zile la Dublin. O excursie atipică

TIPĂREȘTE

Începutul

În 2016 am câştigat două premii săptămânale în urma reviewurilor postate şi recompensate de Cornel având ca bază voturile voastre pentru care vă mulţumesc. Pentru cel din mai 2016 (săptămâna 20) am solicitat un bilet Blue Air iar cel câştigat în octombrie 2016 din motive obiective nu l-am mai putut onora.

Revenind la biletul Blue Air, se apropia sfârşitul anului (data limită când mai puteam alege o destinaţie concretă) şi noi nu ne hotărâsem. Cum nu fusesem niciodată în Irlanda, am reţinut în noiembrie 2016 un bilet pentru Dublin cu plecare pe 13 iulie 2017 şi întoarcere pe 18 iulie. Imediat a cumpărat şi soţul un bilet şi în câteva zile alesesem, fără cine ştie ce documentare, şi hotelul.

Aceste acţiuni fiind îndeplinite am intrat pe silenzio stampa, de citit câte ceva urmând să fac în ultima săptămână dinaintea excursiei. Nu am o memorie bună şi nu reţin ce citesc înainte. Trebuie să bat cu pasul, să văd cu ochii mei, să fac poze, să citesc ulterior şi abia după ce scriu un review pot spune că am făcut excursia. Cei mai mulţi useri ştiu lecţia dinainte dar fiecare se adaptează propriilor condiţii.

Idele lui Marte

Anul 2017 începuse bine, cu un revelion recomandat de Radu Safta la Sălişte. Urma întâlnirea anuală AFA din 18-20 martie pe care abia o aşteptam. Ne planificasem să mergem cu maşina noastră prin Transilvania şi la întoarcere să oprim la sora mea (90 ani) din Bacău. Cu câteva zile înainte de întâlnirea de la Slănic, soţul a început să spună că nu mai vede bine. Am bănuit că trebuie schimbaţi ochelarii. La control a ieşit degenerescenţă maculară umedă, o boală care s-a dezvoltat în câteva luni şi care din păcate este ireversibilă. A pierdut vederea centrală la scris, citit, calculator, rămânând bună cea de la distanţă. Pentru un om obişnuit toată viaţa să citească în timpul liber, nu e uşor. Bineînţeles că a renunţat definitiv la condusul maşinii. Graţie amabilităţii lui Dan şi Ema care ne-au luat în maşina lor, am ajuns la Slănic. Cum un necaz nu vine niciodată singur i s-a depistat un nodul, consecinţă a unei boli pe care a ţinut-o în frâu 10 ani. A fost operat şi a stat 24 de zile în spital.

Consecinţe

- premiul AFA pentru WE la o pensiune, pierdut.

- aconto pe care-l dădusem noi pentru o excursie cu seniorii în Sardinia- Corsica în luna mai, recuperat 50% adică 300 eu pe baza condiţiei storno din contract

- cazarea la hotelul din Dublin nu numai că a fost reţinută de hotel pe card dar au retras toţi cei 600 eu încă din noiembrie 2016. Am luat legătura cu hotelul, am spus că pot trimite tradus şi legalizat biletul de ieşire din spital, că măcar să-mi returneze ceva din bani că mai erau 3 luni până la plecare. Au rămas implacabili, condiţia de pierdere a banilor în caz că nu onorăm sejurul fiind trecută în contract. Comisionul storno nu se aplică decât dacă aş fi luat excursia printr-o agenţie de voiaj, ori noi doream să mergem individual aşa că am făcut rezervarea la hotel.

Marea provocare.

După ce am fost la câţiva doctori (second opinion) care ne-au spus că excursia în sine n-ar reprezenta un risc major, am lăsat timpul să treacă, hotărârea definitivă fiind luată de noi cu câteva zile înaintea plecării.

Bagajul

Din cauza operaţiei pe abdomen (o cicatrice de 18 cm), soţul nu are voie să care şi să ridice greutăţi mari. Eu deasemeni nu pot căra. Am renunţat la trolerele cu roţi pentru cala avionului pentru că ele înşile au o greutate mărişoară la care se adaugă efortul de ridicare de pe bandă, urcat în autobus, etc. Am luat două genţi de voiaj de pânză cu greutate de 400 gr, fiecare cu dimensiuni 20x40x55 în care să intre şi poşeta sau borseta de dus ca bagaj de mână în avion. Am cântărit la sânge tot ce am luat, pijama (mai grosuţă pentru că noaptea citisem că temperature scădea la 10-12 grade), papuci, două tricouri, o jachetă de lână, medicamente, umbrelă şi pentru mine o pereche de pantofi de schimb (600 gr). Cu genţi cu tot am ajuns la aproape 4 kg. În condiţii normale, în alte excursii căram două trolere a 10-12 kg fiecare, lucruri pe care le duceam de aici- dincolo degeaba

Documentarea.

În multele excursii pe care le-am făcut până acum soţul era cu orientarea şi limbile străine, eu cu spiritul de observaţie şi pozele. La fiecare obiectiv important cumpăram câte un album ieftin şi acasă confruntam cu ce am pozat. De data asta, dacă voiam să ne bucurăm de excursie şi să vedem tot ce oferă oraşul, trebuia documentare serioasă. Am accesat net, am găsit un ghid Gallimard, hartă şi în câteva seri i-am citit soţului pentru a ne familiarize cu ce avem de făcut şi văzut. Pot spune că la plecare ştiam oraşul.

Hotelul

Am avut o mare surpriză. La necazurile pe care le avem, Dumnezeu a făcut cuib la barza chioară. Hotelul Charles Stewart pe care l-am ales exclusiv după preţ şi părerile turiştilor (nota 8.5) şi în prezentarea căruia se spunea vag că e la 1o minute distanţă de celebra zonă Temple Bar, într-adevăr a fost cum nu se poate mai central, la câteva minute de cea mai importantă şi populară stradă din Dublin, O´Connel şi în imediata apropiere a unor edificii importante. (Rotunda Hospital, Garden of Remembrance, teatrul Gate, muzeul Writers). A avut câteva puncte slabe despre care am să vă povestesc dar amplasametul şi personalul, dintre care cinci romance, ne-a făcut să nu cerem proprietarului să ne mute în alt hotel care-i aparţinea.

Transportul

Transportul este asigurat de autobuze (Dublin Bus), tramvaie (Luas), trenuri rapide (Dart). Am cumpărat un card Leap Visitor care ne dădea acces la orice mijloc de transport în comun timp de 3 zile în oraş sau pe coastă, inclusiv de la şi la aeroport şi care a costat 19.5 eu. Am preferat acest card pentru că plata la şofer presupunea să ai suma exactă cu mărunţiş. Noi am utilizat numai autobuze şi tramvaie. Circulaţia în Dublin ne-a pus cele mai multe probleme Cu ˝look right˝şi ˝look left˝ ne-am acomodat destul de repede dar traversarea pe roşu la semafoare a pietonilor ne-a descumpănit. Stopul roşu era foarte lung, treceau maşinile din apropierea lui, apoi pietonii mai repede sau încet şi în urmă al doilea şir de maşini scăpate de la stopul precedent. O altă problemă a fost că în dreptul staţiilor nu era afişat traseul şi chiar dacă autobuzul oprea aproape de un obiectiv, denumirea staţiei era alta. În fine, mai dând cu bobii, mai întrebând şoferii care totdeauna erau amabili, ne-am descurcat. Staţiile diverselor autobuze erau înşirate una după alta la distanţă de câţiva metri. În Parnell Square unde am fost cazaţi, în patrulaterul format de clădiri erau 15 staţii, fiecare deservind câteva linii de autobuze. Mi-am printat de acasă schema şi amplasarea lor şi mi-a fost de folos.

Unde am mâncat.

În cele cinci zile am mâncat în fiecare zi în alt restaurant sau pub, de regulă amplasate în apropierea obiectivelor pe care le-am vizitat. Le recomand si merită un review separat. De regulă pentru două persoane câte o porţie enormă de fish and chips la unul iar la celălalt salată Cezar sau chiar miel cu legume şi sos irlandez şi câte un pahar de 250 ml bere Guiness ne costa în jur de 30 eu. Centru sau periferie, preţurile erau apropiate. Pentru seara cu 10-12 eu luam să mâncăm în casă iaurt, caserolă cu salată cu pui sau peşte, baghetă, brânză de vaci, cornet de îngheţată.

Cumpărături

Nu am cumpărat decât doi magneţi din cauză că ne-am impus să nu cărăm mai mult decât la sosire. Preţurile pe str.comercială Talbot pe lângă( ţeapa) Spire de pe o Ćonnell street erau mai ridicate decât în alte oraşe europene şi marfa era fără gust

Programul zilnic

Prima zi datorită decalajului de 2 ore a fusului orar am ajuns în Dublin foarte devreme la nouă dimineaţa. Deşi treji de la ora 4, am putut prospecta împrejurimile hotelului şi am ajuns la podul peste râul Liffey care împarte oraşul în două. Am cumpărat un Dublin Pass pentru trei zile (83 eu). Acesta asigura o zi cu hop on- hop off (urcări şi coborâri fără număr, fără număr) şi intrare gratuită şi peste rând la 25 obiective în Dublin şi împrejurimi. N-am reuşit să vedem decât vreo 15. Deşi programul nostru era cam de la 8.30 la 17-17.30 non-stop, nu am părăsit oraşul iar în acesta am mers numai cu autobuzul şi tramvaiul. Nu mă certaţi prea tare. Eu am 83 de ani, soţul e după o operaţie grea, atât am putut, atât am făcut.Oraşul fiind micuţ, am convingerea că userii mai tineri pot face tot Dublinul cu piciorul în trei zile şi mai au timp să viziteze catedrale şi muzee şi să intre într-un pub.

Ce am vizitat

Programul îl aveam făcut de acasă dar l-am dat puţin peste cap la faţa locului În prima zi în care am sosit am vizitat Garden of Remembrance, Rotonda- prima maternitate, acum teatru, Writers Museum, clădirea poştei, am văzut Spire,coloana de 120 m simbolizând eliberarea Irlandei de sub englezi, impunătoarea clădire Custom House şi mai departe cele şase statui The Famine, dedicate supravieţuitoilor foametei din 1850 şi corabia Jeanie Johnston cu care irlandezii au emigrat în America. A doua zi, pornind din Parnell Square unde locuiam am luat hop on-hop off şi am vizitat cele mai depărtate obiective Phoenix Park cu celebra zoo, Old James Distillery care funcţionează din 1790 şi Saint Michanś Church în criptele căreia au fost găsite patru corpuri mumificate. A treia zi am dedicat-o centrului istoric al oraşului. Distanţele fiind relativ mici, între clădiri nu am mai luat autobuzul. Am început cu catedrala catolică Saint Patrick construită în 1191, Chris Chrch Cathedral construită în 1172 de cavalerul Strongbow. Aceasta e legată printr-un pod acoperit de Dublinia unde astăzi funcţionează muzeul vikingilor( cam kitch după părerea mea). Am terminat ziua vizitând Dublin Castle construit în sec. XIII şi care a fost sediul administraţiei britanice şapte secole. A patra zi am vizitat Trinity College fondat de regina Elisabeta I. Aici se află o bibliotecă cu 3 mil volume şi în Long Room în care sunt adăpostite 200000 volume este expusă The book of Kells, manuscris unicat bătut în pietre preţioase şi scris în anii 800. Am continuat cu vizitarea muzeului National Gallery care conţine tablouri ale pictorilor irlandezi şi din Europa. Unul din cele mai dotate muzee arheologice din lume este National Museum of Arhaeology and History în care am văzut artefacte din neolitic dar şi un teazaur celtic care conţinea coliere de aur de peste un kilogram. A cincea zi am vizitat Guiness Storehouse unde, la et. 7, am fost trataţi cu un pahar mare de bere neagră. Am continuat coborând pe strada Dame cu o vizită succintă în cartierul Temple Bar. Ziua nu are niciun farmec, e un fel de centrul istoric de la noi cu puburi întunecoase şi dărăpănate. Am intrat în unul totuşi şi am gustat atmosfera irlandeză. Deja cunoscând oraşul am vizitat câteva biserici, muzeul Wax (într-adevăr vax faţă de alte muzee ale figurilor de ceară), statuia colorată a lui Oscar Wilde la intrarea în parcul Merrion Square, am mai parcurs cu piciorul strada O´Ćonnell şi ne-am retras seara în hotel.

Despre dublinezi şi români

Atât cât i-am cunoscut dublinezii sunt oameni veseli, deschişi, mari băutori de whiskey şi bere. Există un naţionalism profund, mulţi dintre ei refuzând să vorbească în limba engleză. Marile bulevarde sunt pline de statuile revoluţionarilor care le-au adus independenţa după Paştele sângeros din 2016.

Se apreciază că în Irlanda trăiesc 60000 români, majoritatea în Dublin şi din aceştia 70% s-au născut în România. Românii ocupă primul loc al celor stabiliţi în Irlanda după 2011 şi limba română este a treia limbă străină vorbită în Irlanda după poloneză şi franceză. Am întâlnit români încă din aeroport la sosire, la hotel patru cameriste şi recepţionera, în gara Heuston o româncă ţinea un butic, la Dublinia la casa de bilete era tot o româncă iar într-un pub am întâlnit un chelner roman. Toţi au fost foarte amabili şi îndatoritori cu noi, în dorul bunicilor de acasă şi a ţării în care s-au născut. Toţi s-ar întoarce acasă dacă ar găsi condiţii măcar pe jumătate faţă de cele pe care le oferă Irlanda. Din păcate copiii lor sunt déjà irlandezi.

---

VIZUALIZĂRI: 5072 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI