Dublin Castle

TIPĂREȘTE

In una din zilele frumoase de Decembrie, am vizitat Castelul din Dublin. Se ajunge usor la el; din Dame St. care este una din strazile importante din centru. Castelul a fost construit pe cea mai inalta colina a orasului, pe langa el trecand raul Liffey si afluentul sau Poddle (acum subteran), care au format o granita naturala pe doua laturi ale castelului. Inainte ca pe acesta colina sa se construiasca o fortificatie, acolo era principala baza militara a vikingilor si principala zona comerciala cu sclavi, sare si argint, din Irlanda.

Intrarea nu este spectaculaosa; o poarta mare din fier, fara garda, fara nimic pompos care sa te duca cu gandul la un complex de mare importanta istorica si actuala. Poarta pe care am intrat se numeste Corke Hill Gate. Dupa ce am parcurs o aleea lata si lunga doar de vreo 30m. am ajuns intr-o curte mare interioara, dreptunghiulara - Upper Castel Yards - dejur imprejurul careia sunt mai multe cladiri cu cate doua etaje. Printre multe steaguri ce flutura in vant, cel irlandez poate fi recunoscut usor. Tricolorul irdandez este verde, alb si portocaliu. Verdele reprezinta traditia celtica, portocaliul ii reprezinta pe sustinatorii lui William de Orania – regele Angliei si albul din mijloc semnifica pacea dintre “Portocaliu” si “Verde”. Steagul acesta a fost arborat in revolta irlandezilor impotriva englezilor in 1916 si dupa recunoasterea republicii irlandeze – 1922, a devenit simbol national.

In Upper Castel Yards sunt; Bedford Hall, Conferrence Center si State Apartaments & Dubllinn Tearooms. Aceasta din urma este singura care poate fi vizitata, dar cand sunt vizite oficiale sau diverse evenimente internationale, interioarele sunt reamenajate si accesul vizitatorilor este o perioada interzis. In mod normal este deschis pentru public de luni pană sambata 10,00 – 16,45 si duminică 12,00 – 16,45. Eu am avut noroc sa gasesc deschis, pentru ca in urmatoarele sase luni, incepand cu 01.01.2013 va fi inchis.

De-a lungul timpului, plecand de la o fortificatie cu ziduri de aparare masive si turnuri in colturi si pana la ce se vede in zilele noastre, castelul a avut mai multe destinatii.

Dupa ca am intrat intr-un loby simplu, mobilat doar cu cate doua randuri de banci inguste capitonate cu plus rosu si cu un display maricel, am intrat in holul propriuzis unde am platit biletul de intrare (4,5 Euro) si am asteptat (din fericire doar cinci minute), pana a inceput turul cu un nou grup de vizitatori, insotiti fiind de o ghidusa. (un tur dureaza 50 de min. si se intra din ora in ora). Cu tupeul unui turist inrait, am apucat sa fac cateva fotografii inainte de a ni se interzice fotografierea.

La jumatatea scarii pe un perete este un tablou ce o infatiseaza pe Regina Charlote si pe cealalalt un tablou cu Regele George al III-lea. care a fost rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei din 1760 pana la moartea sa in 1820. Quin Charlotte (Shophie Charlotte de Mecklenburg-Strelitz) a fost sotia sa. Regele George al III-lea și Regina Charlotte au avut 15 copii (doi din ei au murit inainte de a ajunge la maturitate). Atat regele cat si regina au fost admiratori ai arte si au sustinut mari artisti ai vremii (Bach, Mozart, Hendel)

Am urcat scara monumentala care se ramifica in doua directii si am ajuns la primul etaj. Pe peretii de acolo mi-au placut cele doua mari tapiserii flamande. Acolo am facut primul popas si am ascultat istoria pe scurt a acestui castel.

Dupa invazia normanda din 1116, cand vikingii au fost alungati din Irlanda si iralndezii au fost cuceriti, Regele Ioan al Angliei a poruncit sa fie construita o fortificatie menita sa apere orasul si comorile regelui. Asa s-a ridicat in 1204 prima fortificatie, prevazuta cu ziduri inalte si groase si santuri de aparare. In 1230 constructia a fost extinsa; i s-au adaugat cele patru turnuri si laturile din jurul curtii centrale au ajuns pana la raul Poddle. In urmatoarele sute de ani, pana in sec. XVI, rand pe rand cladirile din lemn din incinta au fost inlocuite cu altele mai durabile si mai mari din piatra. In afara de un turn, nici o alta constructie din epoca medievala nu a supravietui pana astazi.

In timpul lungii dominatii engleze, din acest castel era condusa tara, de reprezentantii regilor Angliei; acestia au avut diverse nume, de la locotenent sau viceroy la regi. Castelul a trecut si printr-o perioada urata, cand aproape doua sute de ani a cazut in nepasare, murdar si degradat. Asta a fost cam in perioada sec. XIV -XVI. In mare parte castelul a fost reconstruit in sec. XVIII. In timpul Primului Razboi Mondial, castelul a fost transformat in spital militar.

Castelul din Dublin (Caislean Bhaile Atha Cliath – in limba irlandeza) a fost pe rand sediul regelui Irlandei, sediul reprezentantilor Regatului unit al Marii Briatanii si Irlandei, sediul garnizoanei militare din perioada luptei pentru independenta si sediul primului presedinte al Irlandei de dupa cucerirea independentei de sub dominatia britanica. In prezent Castelul este utilizat pentru gazduirea vizitelor oficiale de stat, banchete de stat si alte asemean evenimente. Tot in aceasta cladire o data la sapte ani, se desfasoara festivitatea de numire in functie a presedintelui ales.

Dupa aceasta prima prezentare, am inceput vizita.

Prima camera a fost cea a martirilor luptei de independenta - James Connolly Room. Este o camera mica, nemobilata, ce are pe pereti doar sapte tablouri cu portretele eroilor si o copie dupa Declaratia de Independenta. Aici am ascultat povestea lor. In 1916 in zile de Paste ale acelui an, a inceput revolta maselor care a marcat inceputul sfarsitului dominatiei britanice. Trei dintre cei sapte lidei ai revoltelor au fost torturati si condamnati la moarte in aceasta sala; Dick McKee, Peadar Clancy si Conor Clune. (faceau parte din Armata Republicana Irlandeza). Ca orice eroi, au sfarsit tragic dar jertfa lor s-a dovedit o binefacere pentru poporul irlandez. Patrick Henry Pearse, unul din cei sapte, a fost declarat "președinte al guvernului provizoriu al Rebublicii Irlana din cele zile " (ulterior functia i-a fost contestata).

Aceasta camera a fost prima din sirul de cinci dormitoare. Aceste dormitoare regale aveau initial intrarea doar din holul lung al castelului, dar de cand au fost amenajate si pentru vizitatori, accesul in ele se poate face si direct, din unul in altul. Sunt foarte sumar mobilate, cu cate o vitrina, cu cateva scaune si cate un tablou. Ultimul demnitar care a petrecut o noapte in aceste dormitoare a fost Margaret Theacher in 1980.

Am traversat apoi culoarul vechi, original, de acces la dormitoare si am ajuns in sala de bal a doamnelor. Aici am avut parte de o alta prezentare si de o poveste delicata despre cochetaria medievala, cand sa fii de sange nobil, insemna printre altele sa folosesti zilnic un machiaj extravagant, care prin pudra alba a fetei sa faca o mare deosebire intre oamenii de rand, ce isi petreceau timpul muncind in natura si erau arsi de Soare si nobili cu pielea alba. In afara ca la acea pudra alba erau folosite cateva ingrediente f. toxice, ea mai avea si marele dezavantaj ca se scurgea pe fata daca persona respectiva statea cateva minute in dreptul unui semineu. Atunci, in acea epoca si din acest motiv, au fost inventate paravanele rotitoare care protejau nobilii de dogoarea focului ce le distrugea machiajul. Salonul respectiv s-a vrut o copie (extrem de mica si de palida) a Salonului Oglinzilor de la Versaile. Doar cateva oglinzi inguste pe peretele cu fereste si alte doua oglinzi mari pe peretele opus dadeau un plus de lumina incaperii. Dar piesa de rezistenta a acestui salon este un tablou ce o infatiseaza pe Regina Victoria, singurul tablou pictat in perioada de tinerete a acesteia si care culmea... este in Irlanda nu in Anglia.

De acolo am trecut mai departe in salonul de receptie dedicat domnilor; acolo sunt tablourile marilor personalitati ale Irlandei din ultimile patru secole. Este un salon relativ ingust si lung (ca un hol ceva mai lat) si acolo se desfasurau banchetele oficiale. Si astazi in aceasta sala servesc masa participantii la intalniri oficiale si la conferinte (ce se organizeaza in sala alaturata - Saint Patrick Hall).

Un lucru sau un accesoriu de decoratiune interioara mi s-a parut interesant; pe peretele cu ferestrele, sunt cateva oglinzi rotunde, concave, realizate in unghiuri diferite, astfel incat de la locul central, care este si locul de onoare la masa, pot fi vazuti toti participantii la dineu fara a face aproape nici o miscare a capului si fara a se apleca prin fata celorlalti meseni (am testat si asa este).

Urmatoarea sala vizitata a fost Sala Tronului unde singura piesa de mobilier este tronul; reconditionat, acoperit cu plus rosu, ducand pe el povestea Regelui si a Reginei. Actualul decor dateaza din 1790 cu reconditionari si modificari facute in 1821. De remarcat este si candelabrul din alama care comemoreza Uniunea Marii Britanii si Irlandei prin imbinarea simbolica a florilor specifice celor doua tari.

Ultima si cea mai importanta sala a castelului este Saint Patrick Hall. Este cea mai mare si poate si cea mai importanta sala din Irlanda nu doar din castel. Pe jos sala este acoperita cu un covor gros belumarin; peretii sunt simpli decorati doar cu oglinzi si pe pereti, sus, in apropierea tavanului sunt suspendate stegurile-blazon ale celor mai vechi si importante familii irlandeze. Unele au prestanta, altele reprezinta activitatea mestesugareasca sau comerciala care a adus averea si a ridicat statutul familiei respective. Printre ele este si blazonul fam. Spencer, respectiv inaintasii Printesei Diana pe linie materna. Ca o paranteza; de la fratele ei Earl Charles Spencer se mai asteapta mostenitori, in prezent el avand trei fiice si un singur fiu.

Pe tavanul salii sunt trei fresce, trei tablouri ce reprezinta incoronarea Regelui George al III-lea, Saint Patrick introducand crestinismul in Irlanda si Regele Henric al II-lea.

Saint Patrick Hall este una din cele mai vechi sali ale actualului castel, din 1740 iar decoratiunile au fost facute cincizeci de ani mai tarziu. Aici au loc cele mai importante intalniri si dineuri oficiale (sala poate gazduii 250 de persoane), aici sunt primiti presedintii de stat cand vin in vizita in Irlanda si tot aici se tin sedintele importante.

Dupa acest tur am parasit impreuna cu ghida, cladirea si am trecut in curtea alaturata. De acolo se vede foarte bine singurul turn ramas in picioare si biserica regala. Turnul are ziduri groase de 4,5 m. si a fost folosit si ca inchisoare.

Mai stand la povesti si in acesta curte am aflat ca Bram Stoker (autorul lui Dracula), a lucrat acolo intre anii 1866- 1878.

Cladirea mare din acesta a doua curte este trezoreria – Treasury Buildings – in ea fuctionand si tipografia. In subsolul ei, in partea stanga, am vizitat catacombele castelului - mai exact ruinele unuia dintre turnuri - pentru a vedea o mica portiune din zidurile vechi de aparare ale castelului, din sec. XIII. Sunt ziduri foarte groase si unicitatea lor consta in liantul folosit; un amestec de paie, pamant, balega, par de cal si alte asemenea resturi de la animale. In acea perioada pe langa zidul fortificatiei trecea raul, in a carei apa erau aruncate trupurile celor decapitati (capul le era expus in piata cetatii pentru ingrozirea locuitorilor). Dupa marea epidemie de ciuma care a lovit Europa in sec. XIV, legatura cu raul a fost intrerupta, canalul a fost blocat, pentruca exista credinta ca " boala pe acolo intra in cetate ".

Ultima parte a turului a fost prin cateva sali mici in care este prezentata in fotografii istoria castelului, personalitalile care l-au vizitat, presedintii Irlandei si cateva obiecte medievale gasite cu ocazia sapaturilor arheologice in perimetrul castelului. Acolo este si o macheta a intregului complex de cladiri ce poarta numele de Dublin Castle. Iesirea am facut-o prin magazinul de suveniruri.

M-am intors apoi in cea de a doua curte pentru a vedea mai bine singurul turn medieval ramas in picioare – Record Tower - si dorind sa vizitez si Capela Regala, care din pacate era inchisa.

Nu pot sa inchei povesta acestui castel fara sa atrag atentia asupra statuii justitiei de pe poarta Corke Hill Gate pe care am intrat in castel. Se stie ca in mod curent aceasta zeita este legata la ochii pentru a imparti draptatea fara sa vada cui si ca balanta pe care o tine in mana are talerele la aceeasi inaltime. Cu mult curaj in Dublin Castle, zeita este altfel infatisata; nu are ochii legati, deci vede ce si cui sa dea... si balanta ei este inclinata. Irlandezii spun ca (inca de pe vremea stapanirii britanice) dreptatea este data celor puternici spre care sta simbolic cu fara si cu spatele catre popor; ca nu este oarba si cu atat mai putin dreapta. Nu stiu daca este doar un umor negru (ca cel englezesc), nu stiu daca fac haz de necaz, dar statuia asa este... si parca nu iese fum fara foc, nici in Irlanda.

---

VIZUALIZĂRI: 2197 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI