GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cum s-a ivit pe neaşteptate posibilitatea unei vacanţe de o săptămână la începutul lunii septembrie, mi-am zis că e numai bine să îmi satisfac o dorinţă mai veche, cea a unui tur pe Ring of Kerry, în Irlanda.
Şi nu oricum, ci cu bicicleta. Şi nu doar pe traseul devenit simbol turistic al Irlandei ci lărgind puţin „bucla” prin escaladarea unei trecători montane şi alipirea unui alt traseu local, Skelling Ring.
Astfel că cei 179 km socotiţi cu precizie matematică s-au transformat în 318 km, pe care i-am parcurs în 4 zile de pedalat, în unele mai puţin iar în altele mai mult, cei 102 km din ce-a de-a doua zi egalându-mi cea mai lungă distanţă parcursă vreodată.
Pregătirea şi încălzirea le făcusem cu două zile mai devreme pe traseul Basel – Mulhouse şi retur, cu un total de 95 km (incluzând şi peregrinările prin cele două oraşe şi unele sătuleţe aflate în drumul dintre acestea).
Revenind la cursa din insula verde, am urmat sfatul antemergătorilor mei şi am parcurs Ring of Kerry în sensul acelor de ceasornic pentru a evita fluxul rutier al microbuzelor şi autocarelor care, obligatoriu, îl străbat în sensul invers al minutarului şi secundarului.
A fost o recomandare foarte bună şi utilă, circulaţia fiind clar redusă pe direcţia noastră de deplasare.
Trebuie să evidenţiez şi calmul plus răbdarea şoferilor ce se pomeneau pe şosea cu noi în faţa autoturismelor, comportament menit a ne face cunoscut respectul acordat bicicliştilor. Ne-am simţit în siguranţă deplină pe drumul N71 – aşa cum este cunoscut Ring of Kerry în infrastructura irlandeză – şi de-a dreptul am zburdat pe EuroVelo 1 (Atlantic Coast Route), pista de biciclete-magistrală europeană ce străbate 6 ţări (Norvegia – Marea Britanie – Irlanda – Franţa – Spania – Portugalia) şi te duce pe malul Oceanului Atlantic prin locuri ce îţi taie răsuflarea şi ai tentaţia de a opri extrem de des pentru a nu rata niciun cadru natural.
Cu toate că ai deplina convingere că după următoarea curbă o să dai de altceva şi mai frumos… Şi nu vei fi dezamăgit.
Am mai fost de 2 ori în Irlanda şi observasem parte din trăsăturile ei care au exercitat permanent o atracţie ulterioară maximă. Însă doar acum pot spune că i-am descoperit acea unică aromă locală, împletită din tradiţie şi frumuseţe naturală, o ţară oarecum rurală cum o văd eu şi cum îmi place să o consider, dar cu o dezvoltare impetuoasă după ieşirea Marii Britanii din UE, motiv de migrare a extrem de multor companii din Regat spre insula vecină.
E extrem de atrăgător să constaţi că există continuitate de sute de ani în modul în care se prezintă satele şi micile oraşe, în felul delimitării proprietăţilor agricole (prin gard viu şi scunde garduri de piatră), în amenajarea şi gălăgia efervescentă a puburilor, în interacţiunea dintre localnici sau a acestora cu turiştii (mi s-au părut foarte sociabili şi deschişi, în permanenţă afişând o stare de voie bună molipsitoare).
Circuitul ciclist a reprezentat o splendidă oportunitate de a parcurge tărâmuri de poveste sau cu poveşti, de a trăi prin propria senzualitate cadre observate în fotografii sau filme (cu oi leneşe şi fără frică tolănite pe drumuri), de a fredona seara, în puburi, muzica tradiţională “dopat” cu berea sau cidrul turnat în halbe pline ochi sau de a te caza în case aflate în plin “pustiu verde” având gazde localnici vorbăreţi şi foarte mândri de originea lor.
Ţin neapărat să îmi fac cunoscută opinia potrivit căreia irlandezii au cele mai frumoase drumuri din Europa. Nu am scris bune ci frumoase, deşi nu ar fi cazul să vă gândiţi că asfaltul lor suferă din cauza gropilor sau crăpăturilor.
E o plăcere să conduci pe ele şi maşina, nu doar bicicleta, de vreme ce sunt mărginite de garduri vii, flori sau pajişti verzi ori de şiruri kilometrice de copaci tăiaţi perfect deasupra şi pe laturi încât ai impresia că înaintezi printr-un tunel verde. Iar cele 11 autostrăzi ce brăzdează ţara de la nord la sud, în sens invers acelor ceasornicului, cu plecare din Dublin, permit preluarea fluidă a traficului astfel încât drumurile naţionale sau cele locale să fie degrevate de convoaie lungi de autoturisme, transformând călătoria rutieră într-un exerciţiu de destindere şi bucurie.
Iar pentru un ciclist sumedenia de drumuri înguste şi asfaltate care taie toate coclaurile nu poate reprezenta decât savoarea supremă a unei ieşiri în natură. Dacă mai beneficiezi şi de condiţii meteo precum ale noastre – deşi început de septembrie, nu a plouat deloc timp de 4 zile!! , o raritate în Irlanda – musai să recunoşti că eşti un răsfăţat al soartei…
Eram hotărât să parcurg singur acest traseu numai că, odată ajuns la Dublin, la aeroport aveam să primesc o veste foarte îmbucurătoare: urma ca Cristi, prietenul meu care îmi asigura bicicleta şi accesoriile velo, să mă şi însoţească în cele 4 zile, atras de itinerariul propus şi de faptul că nu călcase prin acele locuri de 23 ani de când s-a stabilit pe acele meleaguri. Îmi venea să îi sar de gât în buza terminalului!!
Deja începea frumos. Şi la fel avea să se termine, cu o bere neagră Island' s Edge, rece, cremoasă şi ceva mai aromată decât Guiness, servită în Killarney în timp ce priveam meciul de rugby Irlanda – România de la Campionatul Mondial.
Acolo unde patronul pubului şi chelnerii (mai puţin unul) erau toţi îmbrăcaţi în tricoul verde al selecţionatei lor şi ne priveau compătimător din moment ce au aflat naţionalitatea noastră iar scorul o luase, razna de-a dreptul, în favoarea lor…
Ca logistică, am plecat la drum eu cu o cursieră iar Cristi cu o bicicletă trekking pe care le-am încărcat într-o maşină la Dublin şi le-am dus, odihnite, până la Killarney de unde şi-au recăpătat menirea.
Într-un tur circular, am străbătut Comitatul Kerry pe un traseu croit în funcţie şi de locaţiile de cazare disponibile. Pentru cei interesaţi, www.kerryway.com a reprezentat un bun material de documentare şi rezervare iar proprietarii pensiunilor au răspuns cu promptitudine întrebărilor şi solicitărilor mele.
Parcurgerea itinerariului necesită o condiţie fizică medie iar cu un antrenament bun urcările pantelor nu reprezintă neapărat o corvoadă. Ele sunt îndulcite de panoramele presărate de natură cu generozitate mai peste tot.
Credeam că terenul este mai plat, însă doar într-a treia şi a patra zi am zburdat, mai puţin cei 3 km de urcare de la Gap of Dunloe din ultima zi, însă când am ajuns aici eram foarte aproape de finalul cursei şi, în plus, peisajele au fost superbe!
Iar ultimul efort l-a reprezentat identificarea locului de parcare al autoturismului în Killarney, de vreme ce nu am notat nicăieri strada pe care îl lăsasem să se odihnească până ne întoarcem! Ne-a luat mai mult de o oră să îl găsim!! Parcă, dintr-o dată, toate străzile semănau între ele numai că niciuna nu era cea căutată…
O plăcută oboseală ne-a luat în primire odată aşezaţi în maşină, conştienţi că de acum forţa motrice necesară deplasării nu mai depindea de gambele noastre, ea fiind preluată de caii putere care se odihniseră 4 zile sub capotă.
Iar deplasarea spre casă am pigmentat-o cu amintiri rememorate din frumuseţea zilelor anterioare, parte dintre acestea urmând a vi le împărtăşi şi vouă nu peste mult timp.
Trimis de Marius 72 in 15.09.23 15:45:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în IRLANDA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 A doua zi prin Irlanda rurală - drumul între Cork și Ring of Kerry — scris în 03.11.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry (V) — scris în 26.10.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry (IV) — scris în 25.10.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry (III) — scris în 22.09.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry (II) — scris în 19.09.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Pe Ring of Kerry, în sud-vestul Irlandei — scris în 18.11.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Peninsula Dingle sau capătul occidental al Europei — scris în 09.09.16 de makuy* din BUCURESTI - RECOMANDĂ