Doar câteva ore prin pitorescul Arbanassi

TIPĂREȘTE

Încă de la început vă spun că nu voi face, nicidecum, o paralelă între satul Bojentsi din zona Gabrovo şi Arbanassi, bijuteria aflată la 3-4 km de Veliko Târnovo, pentru că eu cred că ele trebuie apreciate separat în funcţie de caracteristicile şi specificul fiecăruia.

Prin urmare, voi încerca să descriu cât pot eu de scurt satul considerat un fel de satelit natural al vechii capitale bulgare, pe care-l iubeşti înainte de a-i călca străzile, odată ce-l vezi în diferite ipostaze în fotografii sau „zugrăvit” în cuvinte frumoase în diverse publicaţii. Am spus că destul de scurt pentru că aşijderea a fost şi timpul petrecut de grupul de prieteni din care făceam şi eu parte în Arbanassi. Se întâmpla în ziua în care, mai întâi, am vizitat cetatea Tsarevets, deşi a fost, din punct de vedere meteo, cea mai friguroasă zi, cu un vânt tăios şi rece iar soare foarte zgârcit în străluciri, cu toate astea ne-am urcat în maşini şi hai la drum!

Arbanassi, aşezat pe un platou înalt, dincolo de dealurile Trapezitsa şi Tsarevets la nord-est, reprezintă o comoară imensă a geniului bulgar în domeniul arhitecturii, construcţiilor şi culturii Renaşterii Naţionale situându-se pe o mică fâşie de pământ, ridicat ca o scenă deasupra oraşului Veliko Târnovo către care, priveliştea este uimitoare.

Povestea sa „coboară” în vremuri vechi de-o seamă cu cel de-al doilea Ţarat Bulgar deoarece unii istorici afirmă că numele Arbanassi provine de la cuvântul albanez Arbërës sau Arbanas (adică agricultor) dat persoanelor venite de prin părţile Macedoniei sau Albaniei, care se presupune că s-au aşezat pe aceste meleaguri după ce ţarul Ivan Asan II a cucerit “ţara albanezilor”. Aceasta se întâmpla după victoria importantă împotriva bizantinilor obţinută lângă Klokotnitsa în 1230. Se presupune că boierii (aristocraţii) bulgari şi ţăranii aserviţi acestora s-au mutat, după acest eveniment, înspre vest, mai aproape de capitală.

Oficial, se pare, însă, că Arbanassi există de vreo cinci sute de ani, fiind darul, alături de încă trei sate, sultanului Soliman Magnificul făcut ginerelui său Rustem Paşa, care era de sorginte slavă. Primele atestări documentare despre sat se găsesc în decretul regal dat de sultanul Soliman în 1538. Principalele activităţi practicate de locuitorii din Arbanassi în timpul dominaţiei otomane au fost creşterea animalelor şi comerţul cu vite. Unii locuitori se ocupau şi cu creşterea viermilor de mătase, scop în care existau plantaţii întregi de duzi. Între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Arbanassi a devenit un important centru comercial când a atins perioada maximă de înflorire devenind un centru activ al comercianţilor şi breslelor de meşteşugari. Negustorii din Arbanassi şi-au făcut un bun renume în tot Imperiul Otoman. Casele comercianţilor înstăriţi din această perioadă aduceau cu adevărate cetăţi de dimensiuni mai mici. Ele erau ridicate în spatele unor porţi uriaşe dincolo de care nu pătrundeau ochii curioşilor, fără balcoane sau terase, cu gratii la ferestre şi intrări solide, blindate. Combinaţia perfectă de lemn şi piatră, acoperişurile grele din olane erau trăsăturile generale de construcţie ale minifortăreţelor din Arbanassi. La fel, caracterisitic acestor case era faptul că la baza edificării lor a stat raţiunea ca locuitorii lor să poată rămâne înăuntrul lor pe perioade lungi de timp pe perioadele unor eventuale asedii, fără a fi nevoiţi să iasă afară în curte, decât, pesemne, să se aprovizioneze cu apă. Interioarele erau prevăzute cu uşi, ferestre, dulapuri, din lemn masiv, rezultate de la meşteşugul prelucrării lemnului, decorate şi cu elemente de ipsos care demonstrează abilităţile artistice dezvoltate ale constructorilor. Cele aproximativ o mie de case ale satului de atunci ca şi cele cinci biserici construite în anii de avânt economic ne dau idee de dimensiunea localităţii din acele vremuri.

Stilul arhitectonic clasic consacrat se doreşte a fi păstrat cu sfinţenie şi astăzi tocmai pentru a menţine vie imaginea satului de piatră de acum câteva sute de ani. De aceea, regulile urbanisitce din zilele nostre sunt foarte stricte în ceea ce priveşte ridicarea construcţiilor noi, ca şi în restaurarea celor ce au câteva secole.

În secolul al XVIII-lea, Arbanassi s-a bucurat şi de donaţii venite din partea domnitorilor fanarioţi ai Ţării Româneşti, el devenind şi locul în care s-au stabilit vremelnic şi câţiva nobili munteni împreună cu familiile lor, în ţară aceştia fiind declaraţi indezirabili şi goniţi. De aceea, chiar şi astăzi casele în care aceştia au locuit poartă numele foştilor proprietari: Brâncoveanu, Cantacuzino, Filipescu.

Un secol mai târziu satul a fost jefuit şi incendiat de aşa-zişii kardjali (mercenari angajaţi de către Imperiul Otoman care, de obicei, operau în bande). Locuitorii din Arbanassi, după ce au trecut printr-o epidemie de holeră şi mai multe cutremure, au fost nevoiţi să caute un loc mai calm şi mai sigur de a trăi, astfel majoritatea comercianţilor emigrând în Valahia şi Rusia, alţii mutându-se în alte oraşe şi sate ale imperiului. Timp de mai multe zeci de ani, gloria satului Arbanassi, cunoscut ca unul prosper şi înstărit, a pălit. După 1810, Arbanassi a fost repopulat treptat cu colonişti sosiţi din Grecia devenind un refugiu pentru grecii persecutaţi, dar nu şi-a pierdut niciodată spiritul naţional bulgar. Atunci a fost înfiinţată şi prima şcoală grecească de pe teritoriul bulgar. Descendenţii locuitorilor acestui sat erau adepţi înfocaţi ai cauzei Renaşterii Naţionale Bulgare, susţinători şi participanţi în luptele de eliberare naţională purtate împotriva ocupaţiei otomane. Arbanassi, satul unde casele sunt construite din piatră şi sunt împrejmuite de ziduri înalte tot din piatră a fost declarat în baza decretului regal din 1921 staţiune turistică iar din anul 2000 a primit statutul de aşezământ istoric de importanţă naţională, fiind inclus şi pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Satul are în prezent circa 150 case, cinci biserici şi două mănăstiri, fiecare cu povestea sa.

Astăzi, zilele de faimă de care s-a bucurat Arbanassi în trecut sunt, încă, puse în evidenţă de multe case respectabile, cu istorie remarcabilă, lăcaşuri de cult, unele devenite muzee, de tradiţii şi obiceiuri neîntinate, asociate cu numele foştilor săi rezidenţi.

Scurta noastră plimbare a început cu o incursiune la Arbanassi Palace, fosta reşedinţă a preşedintelui comunist Todor Jivkov, spre care am văzut indicatoare pe care le-am urmat până la capăt după ce am depăşit Arbanassi Park Hotel. Clădirea opulentă la vremea respectivă, dotată, inclusiv, cu heliport, este astăzi un hotel de lux ce oferă pe lângă toată gama de servicii de gen, o minunată privelişte spre Veliko Târnovo, privelişte pe care am admirat-o şi noi îndelung. Pe perioada rece, hotelul era închis, lucru ce stătea scris pe uşa de la intrare, doar un câine uriaş, legat cu lanţul alunecând pe-o sârmă ne mai deranja din când în când cu lătratul său pe când ne mişcam să fotografiem în jur.

Şi fiindcă, de-acolo, de sus, vederea către Mănăstirea Sf. Nicolai Ciudotvoreţ (făcătorul de minuni) era splendidă, ne-am îndreptat către ea. Lăcaşul datează din secolul al XVIII-lea, a fost transformat în mănăstire de maici un veac mai târziu, apoi adăugându-i-se şi o fântână în 1929. Intrarea se face printr-o arcadă într-o curte generoasă mărginită de clădirile, probabil, în care locuiesc turiştii ce vor să se cazeze aici şi în care un foişor asigură vara răcoarea dorită, iar băncuţele locul de luat masa sub bolta de viţă de vie. Imediat turla ne apare în faţă, după care intrarea în mănăstire nu poate fi ratată.

De-acolo am plecat pe strada principală Sveti Nikola şi după ce am trecut de hotelul Sevastokrator am zărit mica bijuterie din Arbanassi: biserica Naşterea Domnului care cucereşte orice trecător mai ales după ce-i vede interesantul interior. Aspectul său exterior cu mulţi stâlpi de consolidare ce o susţin de jur-împrejur, cu lespezi mari de piatră aflate pe lângă ea care te duc cu gândul la nişte morminte trădează faptul că e vorba de un vechi lăcaş. De fapt, e cea mai veche biserică din Arbanassi, construită înainte de anul 1600, fără turlă, scundă, turcii nepermiţând construirea unor biserici înalte, mai degrabă, bunii creştini fiind nevoiţi să-şi ascundă altarele de închinare între pereţi aparent laici. Astăzi fiind muzeu, se poate vizita contra sumei de 6 leva/persoană. Am simţit că vrem să-i trecem pragul şi nu ne-a părut deloc rău, dimpotrivă, am fost încântaţi de picturile murale foarte frumoase, dar ciudate. În primul rând, nu se ştie cu exactitate cine a executat picturile din interior. Se speculează că autorii au fost nişte pictori greci foarte educaţi şi cam excentrici, i-a explicat doamna de la intrare în limba rusă uneia din grupul nostru, ucraineancă de origine. Atât de excentrici încât, pe pereţii sfântului lăcaş, au zugrăvit propria lor viziune despre viaţă care l-ar zdruncina serios pe orice preot ortodox. Un exemplu în acest sens ar fi prezenţa filosofilor greci, printre care, ochiul ager îi depistează pe Platon şi, culmea, pe Pitagora, care au avut multe merite, dar n-aveau cum să fie buni creştini. O alta înfăţişează “roata vieţii”, construită pe modelul solar al universului. Asta în secolul al XVII-lea, când arderea pe rug era o practică uzuală. Imaginea conţine chiar şi semnele zodiacului. Toate acestea pe lângă scene zugrăvite măiestrit din viaţa lui Iisus Hristos.

Ne-am desprins cu greu de biserică şi reveniţi pe uliţele satului dăm de-o prăvălie cu suveniruri care ne-a ajutat să ne lărgim colecţia de magneţi de frigider. Apoi luând-o pe altă uliţă frumos pietruită ajungem la Casa Bulgarka cu hotel şi mehana unde ne atrag privirile afişele de pe gard, unul scris şi într-o română cam stricată, dar comprehensibilă. Aşa am aflat că printre proprietarii săi a fost şi domnitorul Constantin Brâncoveanu. Are o curte foarte mare în care atenţia ne-a fost atrasă de un lup legat şi ţinut captiv într-un loc mocirlos şi infect, bietul animal neputându-şi întoarce capul se zbătea “cu totul” în cei doi metri pătraţi alocaţi drept spaţiu de viaţă.

Reveniţi pe străzile satului am dat de eleganta Casa Boliarska, ce oferă hotel şi mehana, dar şi o frumoasă grădină de vară ce avea mesele şi scaunele strânse, căci nu mai era sezon. Lângă această casă se află mănăstirea Sf. Dimitrie, la fel de joasă ca şi precedenta, dar ceva mai nouă: sfârşitul secolului al XVII-lea. N-am reuşit s-o vizităm, căci era închisă. Am dat roată pe lângă ea de câteva ori în speranţa că cineva ne va vedea şi va veni s-o deschidă, dar degeaba. Eram, cumva, în inima satului, în parcul din apropiere am întâlnit o construcţie ce aducea cu o scenă unde, probabil, se ţineau spectacole. Am dat şi peste case etajate părăsite, aflate de-acum în ruină ce odinioară fuseseră falnice edificii de gen.

Un pic mai încolo am ajuns la Complexul Arbanashki Han, fostă casa Hadjihristov (nume care se poate citi şi pe inscripţia de lemn de la poartă), un loc foarte iubit de mulţi dintre userii acestui sait. Construit iniţial în anul 1646 în stilul arhitectonic tradiţional bulgar, s-a bucurat peste veacuri de modernizări şi extinderi care nu i-au afectat în nici un fel imaginea, fiind o dovadă de bun gust şi rafinament în materie. De mai bine de 350 ani, istoria sa bogată, e plină de evenimente petrecute şi de personalităţi ce i-au trecut pragul.

Următoarea oprire am făcut-o la muzeul Casa Konstantsaliev care ni s-a ivit pe când ne-am apucat să facem cale-întoarsă întrucât frigul pusese stăpânire pe noi. În curte apare o fântână ce pare nefuncţională, iar intrarea în muzeu se face pe o laterală a casei. Un magazin de suveniruri aflat la parterul ei a contribuit din nou la colecţia noastră de magneţi. Casa Konstantsaliev, printre cele mai mari case din Arbanassi, este una dintre cele mai bogat decorate şi unul dintre cele mai remarcabile exemple ale arhitecturii tradiţionale bulgare. Datează din secolul al XVII-lea, a fost ulterior extinsă şi se află într-o stare de conservare destul de bună. Casa a fost, iniţial, proprietatea familiei locale Tafrili şi mai târziu a fost achiziţionată şi renovată de către un boier local pe nume Atanas Konstantsaliev, de unde şi numele clădirii. În 1913, a fost grav afectată de un cutremur. După aceea a fost reconstruită şi transformată în muzeu. În 1958 a găzduit o expozitie de artefacte din secolul al XIX-lea.

Şi fiindcă vântul tăios şi rece ne cam ajunsese la oase, iar foamea ne dădea târcoale de ore bune, ne-am oprit să mâncăm şi să ne încălzim un pic la mehana complexului Izvora II în apropierea căreia eram şi care ni s-a părut numai bună pentru un mic popas. Dar n-a fost o idee prea bună, căci masa n- fost decât o mare dezamăgire de care nu vreau să vorbesc. Cum seara stătea să se lase, ne-am urcat în maşini s-o tulim înapoi la Veliko Târnovo. În drum spre parcare am dat de complexul Rezidens în care se organizează petreceri la nivel înalt şi care are propria biserică pentru nunţi, botezuri, etc.

Cam aceasta a fost plimbarea noastră prin Arbanassi şi cam atât am reuşit noi să vedem în satul cu atâta renume. Desigur că am rămas cu regretul că n-am reuşit să vedem şi alte case, biserici, cealaltă mănăstire, cea a Adormirii Maicii Domnului şi mai ales, să vizităm vechea Mănăstire Sf. Petru şi Pavel (sau Petropavlovski sau Mănăstirea din Lyaskovets, fantastic vizibilă de la mănăstirea Preobrazhenski aflată pe dealul de vizazvi) spre care accesul ar fi mai greoi şi s-ar face dinspre sat. Însă acesta nu poate fi decât un bun imold de a repeta şi altădată experienţa numită Arbanassi!

Surse de informare

vgtour.ro/destinatii-turi ... garia/arbanassi

---

VIZUALIZĂRI: 5190 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI