La pas prin satul Arbanassi

TIPĂREȘTE

Și-mi săltai eu într-o dimineață însorită body-ul din patul regesc cel avui dat spre folosință cât fusei cazat aici vezi impresii, nerăbdător de a lua la pas satul Arbanassi.

Și cum mă documentai oleacă despre dânsul, să-ncep mai întâi prin a vă bate la cap cu ceva istorie, zică-se pe scurt… (Hi, hi, hi…)

În regiunea Veliko Târnovo (teritoriu locuit cândva de traci), situat, urcat, cocoțat pe-un deal înalt, cu o vedere superbă asupra dealurilor Tzarevetz și Trapezitsa, se află, se găsește, există, adicătelea este înfipt acolo, satul Arbanassi. De aici de sus, orașul Veliko Târnovo, capitala medievală a Bulgariei, aflat într-o vale la 4km distanță, se arată în toată splendoarea lui.

Istoria satului Arbanassi, neelucidată încă cu exactitate, prezintă mai multe variante, multe din ipotezele legate de denumirea şi originea acestui sat fiind încă investigate.

Primele atestări despre sat se găsesc într-un decret dat de sultanul Suleiman Magnificul în anul 1538 prin care oferă satul drept cadou, ginerelui său vizirul Rustem Pasha, un descendent slav.

Dintr-un document în care este descris Vechiul Țarat al Asăneștilor, aflăm că acest sat ar fi fost întemeiat de albanezii și grecii emigrați în urma victoriei din martie 1230 de la Clocotnița (Klokotnița) a țarului Ivan Asan al II-lea împotriva despotului Epirului, Teodor I Anghelos Duca Comnenul.

Din alte documente reiese că în realitate, satul Arbanassi a făcut parte în secolul al XII-lea din Țaratul vlaho-bulgar (româno-bulgar) sau Al Doilea Imperiu Bulgar cum îi zic bulgarii.

Regiunea în care se află satul ar fi fost de fapt un stat multinațional apărut în 1185, odată cu revolta din Haemus și victoria vlahilor (proto-românilor) răsculați împotriva Imperiului Bizantin ce avea să dispară în anul 1258 prin înlocuirea dinastiilor vlahe cu suverani cumani și bulgari. Ați înteles??? (Nici eu și nici nu mă interesează!)

În secolele XVII-XVIII, satul Arbanassi devine un important centru comercial, majoritatea populației fiind implicată în activități de comerț cu Austro-Ungaria, Transilvania, Rusia și India. Întreprinzătorii din Arbanassi erau specializați în negoţul cu vite şi creşterea animalelor, fiind principalii furnizori de unt și seu pentru Țarigrad, actualul Istambul.

Tot atunci apare o altă clasă înstărită și anume cea a meseriaşilor. Breslele de arămari, aurari şi fierari au prosperat în Arbanassi la fel ca şi cea a crescătorilor de viermi de mătase. Deasemenea, se spune că majoritatea familiilor aveau podgorii pline cu struguri de culoarea chihlimbarului și că vinul pe care-l făceau era un adevărat elixir. (Na, că mi se făcu de-o pastramă de oaie udată cu o oală de must rece de zaibăr.)

Și uite-așa, locuitorii satului, deja avuți de-acu´, au reușit să-și ridice căsoaie mari cu etaj din piatră galbenă (comoara cea mai de preț a locului), înconjurate cu garduri înalte tot de piatră galbenă, cu uși și ferestre ferecate, fără balcoane, cu intrări boltite, pivnițe și ascunzători. Puteau astfel locui în ele multă vreme și a ieși cel mult până la hambar sau fântâna din curte, ori iarna când se plictiseau, să mute și ei troienele de zăpadă de ici-colo, ca să-și facă ceva pohtă de-o răchie fiartă cu piper.

În trecut, regiunea Veliko Târnovo era cunoscută ca „Muntele Atos al Bulgariei” datorită numărului mare de biserici şi mănăstiri de pe lângă vechea capitală a Bulgariei.

De aceea, cu cele cinci biserici (Biserica Naşterii Domnului, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfântul Atanasie, Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru) şi două mănăstiri („Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicolae”) ale sale, satul Arbanassi şi-a ocupat un loc bine meritat în centrul spiritual al ortodoxiei.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Arbanassiul începe să decadă. Este prădat, incendiat, făcut aprope una cu pământul de carjali (kurjali, bandiți turci). Apoi este devastat de cutremure, ciumă bubonică și holeră, lucru care-i face pe majoritatea comercianților și boierilor înstăriți să-și vândă casele pe prețuri de nimic și să plece în cele din urmă către Valahia, Moldova sau Rusia.

Începând cu anul 1810, satul Arbanassi începe să fie reconstruit încet de către bulgarii veniți din Elena și Tryavna, însă niciodată nu avea să mai ajungă la bogăția din perioada medievală.

Numele acestui sat (că uitai să vă zic și de el) se pare că vine de la cuvântul albanez “arbares” sau “arbanas”, care înseamnă agricultor, lucrător al pământului, țăran... ce să mai. Turcii le-au zis albanezilor ,,arnavud” care-i desemnau pe albanezi și pe cei veniți de prin părțile Macedoniei indiferent de naționalitate. Grecii le-au zis ,,arvaniți” iar românii noștri i-au identificat cu mercenarii ,,arnăuți”. Însă la urma urmei, toate aceste substantive fac referire clară la albanezi.

Aa... și încă ceva...

Cică începând cu anul 1921, Arbanassi ar fi fost declarat drept complex de vacanță printr-un decret regal, iar din anul 2000 locul este recunoscut drept monument istoric de importanță națională, fiind un întreg muzeu național și arhitectural în aer liber, format din 144 case vechi fortificate plus cele 5 biserici și 2 mânăstiri.

Aha, carevasăzică, la ei se poate! (Pot spune ceva de guvernul nostru? ... Las´că spui în gând...)

Tot în acest sat, în anul 1595, avea să se nască Vasile Lupu, fost domnitor al Moldovei în perioada 1634-1653.

Și în București, undeva în Ferentari, există o stradă ce poartă numele de Arbănași.

Deasemenea, în județul Buzău există un sat mic ce poartă același nume Arbănași (GPS N 45°23′56″ E 26°44′12″) ce aparține de comuna Beceni.

Gata!... Oricum v-am pus creierii pe moațe, nu ați înțeles nimic ca și subsemnatul, așa că mai bine o luăm la pas prin sătuc, că tot îi plăcut afară și deja mă-năbuș.

Păi, ies pe propriile-mi chișere (că zisei că străbatem satul la pas... al piticului, al furnicii, al Prislopului, al Tihuței... stați așa că astea-s din alt film...) prin parcarea Complexului Izvora drept în strada (ulitsa, cum îi zic bulgarii) Opalchenska. Aceasta este de fapt strada principală a satului Arbanassi, pe care îl taie, îl despică, îl crapă, îl spintecă... pe din două. În centru, această stradă se prelungește cu Ulitsa Kapitan Pavel Gramadov care părăsește satul și merge către E 772 (europeana aia care vine dinspre Veliko Târnovo și duce spre Omurtag, Târgovishte până-n E-ul 70.)

Mă uit în stânga și-n dreapta ca să nu mă strivească vreun otovehicol, oprindu-mă nehotărât în poartă, neștiind încotro s-o iau. Stânga sau dreapta, că-n față nu mergea, că era un gard de piatră de vreo 2,5m înălțime și la ora aia nu aveam eu chef de escaladat.

Îmi scot portmoneul sau portofelul cum i-o zice, căutând o monedă ca să... ați ghicit, s-o pierd și pe-aia ca pe cea de la Cascada Hotnitsa. Niet! Că mai aveam doar una de 50 de stotinki și-mi trebuia pen' cofee. (Mamăă, au ăștia pe stradă niște automate de-alea de cafea mortale... Toate îs cu cafea Lavazza, bună rău de tot... Apropos, unde-i cafeaua mea, că nu scriu aici pe uscat...).

Așe că renunț la fierătania de monedă ca să nu mă trăsnească de sus, și o scot pe... Ioana.

Păi nu vă spusei că-s dus rău cu capu' și eu îmi fac temele de-acasă?

Îi băgasem în diode, tranzistori, condensatori și ce-o mai avea printr-ânsa, tot ce-mi propusei să văz la Arbanassi. Stânga 2-3 obiective, dreapta... ceva mai multe.

Aha, deci o luăm la stânga dreptei sau la dreapta stângii? Ioana, mută rău de tot...

Hai spre stânga că ne-apucă apusu'...

Pe partea stângă a străzii, lipit de gardul de piatră al Complexului Izvora, un mic magazin de suveniruri, oale, crătiți și alte chestii artizanale (cam scumpuț...)

Cobor încet ulița și la vreo 10 de pași pe partea dreaptă, dau de Muzeul Casei Konstantsaliev. (intrarea 6 leva, pozatul free, program de vizitare 09:00-18:00).

Este o casă veche de boieri bulgari, impunătoare (am înțeles a fi cea mai mare din satul Arbanassi), datând din secolul XVII, construită de-alungul extinderii străzii, cu faţada din piatră cu două etaje, fără ferestre la parter, integrându-se perfect în zidul înalt ce-o străjuiește.

Iniţial casa a aparținut familiei Tafrili, iar mai târziu a fost cumpărată de un bogat comerciant, Atanas Konstantsaliev. (Nu vă zisei că-mi făcui lecțiile de-acasă? ...)

Intrarea în muzeul-casă se face prin partea vestică a clădirii, trecând de o ușă mare și grea din lemn, întărită cu sute de ținte mari din fier.

Urcăm în partea stângă 16 trepte de lemn ce duc la etaj și descoperim: una bucată cameră de iarnă, o cameră de vară, o cameră de oaspeți, camera lăuzei, cuptorul cu vatră, două toalete și vreo două spații de depozitare. Camerele au pardoseala fie din scândură, fie din piatră șlefuită cu modele florale sculptate, iar tavanele sunt susținute de bârne groase din lemn.

Nouă încăperi (câte numărai eu) sunt ,,împodobite ,,cu un amestec de culoare, lemn, piatră și metal, ceva impresionant și plăcut ochilor.

Divane uriașe, șifoniere sculptate din lemn masiv și înalte până-n tavan, covoare și cuverturi lucrate la război, diferite pânze și ștergare lucrate manual, haine lungi căptuşite cu blană şi decorate cu împletituri din mătase, rochii din mătase şi catifea, salbe de galbeni, diverse bijuterii de lux cu diamante, safire, smaralde, perle sau rubine, argintării, icoane pictate pe pânză sau lemn, vase din lut pictate, oale din aramă.

Într-un cuvânt, o expoziție impresionantă din care poți să-ți faci o imagine despre viața, datinile și obiceiurile arbanașilor secolului al XIX-lea, dar mai ales, poți vedea bogăția familiei de boieri ce a locuit aici, gustul acesteia pentru lucrurile frumoase și nobile.

După ce vizităm și facem poze cât cuprinde că-i voie, coborâm în curte, ocolim casa prin dreapta, facem o poză două unei fântâni vechi și nefuncțională ce sta tăcută sub umbra copacilor, pășim printr-un gang ce pătrunde în casă și ajungem într-o cameră mare pavată cu pietre ce fusese odată pivniță sau cameră de depozitare. Aici se află un bazar cu diverse lucruri de artizanat, icoane, oale, farfurii și căni de lut pictate, bluze lucrate manual, costume tradiționale, ștergare și alte țesături lucrate manual, blănuri, parfumuri, săpunuri, vinuri vechi, etc. (Mamă, ce oloi de pământ pentru sarmale luai de-acolo...).

Părăsim acest domeniu, urcăm înapoi ulița lăsând muzeul pe partea stângă, lăsăm și Complexul Izvora pe dreapta acolo unde-i pus, și facem stânga pe prima uliță de-i zice Georgi Kandilarov urmând indicatorul pe care scrie că în 30m ajungem la ,,Complex Arbanashki Han ,,.

Coborâm cu grijă pe ulița neasfaltată și plină de pietre, ca după 36 de pași de-ai mei, pe partea dreaptă să dăm de o poartă mare de lemn.

Intrând pe poartă, ni se înfățișează o curte spațioasă cu alei pietruite, plină de verdeață și pomi, cu diverse leagăne și tobogane pentru copchii.

Tot în imensa curte, dar ceva mai aproape de corpul casei, la umbra copacilor, se află grădina de vară, compusă din câteva mese cu bănci sau scaune, unde se poate servi prânzul sau cina.

Hotelul-Tavernă Arbanassi Han, mai este cunoscut ca și Casa Hadjihristov (nume care se poate citi și pe inscripția de lemn de la poartă) în care a locuit Ștefan Hristov Chamourov, fiul lui Hristo Chamourov, un mare patriot și bogat negustor al epocii Renașterii Naționale.

Construită în stilul arhitectonic specific caselor înstărite din Arbanassiul secolului XVII, această clădire de piatră, are o formă rectangulară, cu pereți drepți din piatră. Parterul adăpostește o tavernă ,,tapetată ,,cu arme vechi de vânătoare și câteva trofee vânătorești, în care tronează un șemineu construit din aceeași piatră ca și pereții casei, împodobit cu diverse ustensile vânătorești și oale de lut, dând un aer aparte de rustic-vânătoresc acestei încăperi.

La etajul casei, se află 4 camere și un apartament, care-și așteaptă oaspeții.

Se zice că în apartamentul casei ar fi fost cazat și Mihail Gorbaciov.

Într-o zi am vrut să servesc prânzul aici, dar prețurile mi s-au părut cam piperate, fapt pentru care am renunțat.

Urcăm ulița înapoi pe unde venirăm și ieșim în strada principală, o luăm în stânga spre centrul satului, ca la un moment dat să observăm un indicator ce ne îndreaptă spre stânga, către Biserica Sf. Dumitru, biserică ce se poate observa și din strada principală.

Pentru a ajunge la biserică, coborâm câteva trepte de piatră ce duc în grădina de vară a Casei Boliarska, un hotel-tavernă pe care-l recomand ca locație pentru o masă de prânz.

Traversăm grădina de vară, în continuarea căreia, înconjurată de câțiva copaci, se află Biserica Sfântul Dumitru.

Este o biserică mică din piatră, care în timpul Războiului pentru Eliberarea Bulgariei și până la cutremurul din anul 1913, a funcționat ca biserică parohială centrală a satului Arbanassi.

Biserica, cu paraclisul ,,Sf. Nestor”, a fost construită în secolul XVI, interioarele fiind ,,îmbrăcate ,,cu picturi murale (cea mai reprezentativă fiind ,,Arborele vieții al lui Iesei”) ce aveau să fie restaurate pentru prima dată în anul 1794.

Părăsim această locație, urcăm înapoi în strada principală și facem stânga, pentru ca în 20 de metri să ajungem în centrul satului Arbanassi unde, pe partea dreaptă, la intrarea într-un parc plin de brazi, se află o statuie reprezentându-l pe Ilarion Ivanov Dragostinov, figură importantă în organizarea și conducerea răscoalei anti-otomane din aprilie 1876.

Trecem prin fața statuii, facem dreapta pe Ulitsa Sveti Nicola și după vreo 20 de pași, în partea stângă se face un drum ce urcă spre Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cea mai mare biserică din Arbanassi.

Accesul în curtea bisericii se face intrând pe poarta unui gard de piatră ce delimitează acest domeniu.

Este o biserică din piatră construită în secolul XVII, dezvoltată pe orizontală, cu ferestre mici, boltite, ferecate cu zăbrele și având la intrare o ușă din lemn întărită cu ținte mari de metal. Biserica are o singură absidă, iar frescele impresionante din interior au fost pictate în anul 1761 de către Mikhail din Thessaloniki şi Georgi din Bucureşti.

Ca la toate bisericile din Arbanassi, orarul de vizitare este 09:00-18:00, prețul unui bilet fiind de 6 leva, iar pozatul și filmatul interzise cu desăvârșire.

Pe acest domeniu se poate intra și pe poarta dinspre sud (aceasta fiind se pare intrarea principală), mai precis, din Ulitsa Sofroniy Vrachanski nr. 7 care se intersectează cu Ulitsa Sveti Nicola.

Astfel, pentru a-mi continua periplul, părăsesc acestă locație nu pe unde am intrat, ci ieșind în strada Sofroniy Vrachanski, unde fac la dreapta, urmând apoi ca la prima intersecție s-o cotesc la stânga pe Ulitsa Sveti Nicola.

Cobor strada și la un moment dat, o panoramă superbă asupra orașului Veliko Târnovo îmi taie răsuflarea.

În partea stângă, trecând printr-o arcadă înaltă de piatră, se intră pe strada Kapitanska care duce la elegantul hotel de 5 stele ,,Arbanassi Palace”, fostă reședință a lui Todor Jivkov Hristov, fostul lider al Bulgariei.

Îmi continui însă drumul înainte către un alt obiectiv propus, Mănăstirea Sf. Nicolae Ciudotvoreț – Făcătorul de minuni, singurul așezământ religios din Arbanassi cu turn deasupra bisericii.

Pentru a ajunge la mănăstire, fie coborâm Ulitsa Sveti Nicola ce la un moment dat face mai întâi o curbă la stânga și apoi una la dreapta, fie (cel mai scurt și recomandat) din Ulitsa Sveti Nicola coborâm câteva trepte de piatră, prin curtea terasată a Complexului hotelier Sevastokrator. În curba pe care Ulitsa Sveti Nicola o face spre dreapta, la nr. 31 (GPS N 43.09604º - E 25.66365°) dăm de intrarea în acest așezământ. În partea stângă a intrării se află și o mică parcare de circa 5 otovehicole.

Pătrundem în curtea mănăstirii trecând prin poarta boltită a unei arcade de piatră. Pe partea dreaptă se află câteva încăperi, probabil unde stau măicuțele mânăstirii și un mic foișor de lemn adăpostit de viță-de-vie, unde te poți opri pentru un mic popas. Pe partea stângă, acoperită de iederă, o mică fântână de piatră construită în anul 1929.

Pășim mai departe printr-o intrare boltită din piatră având deasupra o inscripție din care, atât cât mă pricipii eu, aflai că biserica ar fi fost restaurată și transformată în mănăstire la anul 1833 de către călugărul Gherasim Zotika și o măicuță pe nume Teodora.

Pe partea stângă, urcând câteva trepte se ajunge la clopotnița mănăstirii. Mergând mai departe pe sub o boltă de viță-de-vie, zărim pe partea dreaptă o clădire lungă cu mai multe camere dotate cu aparate de aer condiționat, în care am văzut că erau cazați câțiva turiști. În fața clădirii, la umbra pomilor și înconjurate de tufe mari de leandri, se aflau câteva mese cu bănci unde se putea servi masa.

Vis-a-vis, pe partea stângă se află intrarea în biserică în care descoperim un naos cu boltă centrală, iar în partea dinspre nord capela Sf. Ilie.

Cu toate că în această biserică nu există picturi, icoanele foarte vechi, iconostasul sculptat în lemn precum și candelabrul din bronz ce datează din anul 1746, dau un aer aparte acestei mănăstiri.

Această mănăstire a avut aceeași soartă ca majoritatea clădirilor satului Arbanassi, fiind ruinată în urma raidurilor tâlharilor turci din 1798 și a cutremurului ce a urmat.

Scriu AFA și-n dreptul acestei locații din lista cu obiective, ies iar în soarele năucitor, urc înapoi scările complexului Sevastokrator cu limba scoasă aproape măturând praful treptelor și ajung în strada Sveti Nicola. O iau spre dreapta și apoi fac prima la stânga pe Ulitsa Otets Zotik. La intersecția cu străzile: Marko Marioti, Georgi Sava Rakovski, Ohrid și Rozhdestvo Hristovo, pe partea stângă, se află cea mai veche biserică din Arbanassi, Biserica Nașterii Domnului (Ulitsa Rozhdestvo Hristovo nr. 1, GPS N 43.09832º - E 25.66202º)

Pășesc în curtea bisericii și străbat aleea pietruită ce duce către intrarea în biserică.

În fața bisericii, câteva lespezi și cruci de piatră, semn că acolo s-ar afla niște morminte.

Nu mă întrebați ale cui e, că nu știu, și nici pe ele nu dezlușii ceva scrijelit.

În primul rând, această biserică mi s-a părut a semăna foarte mult cu Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Este construită din piatră, dezvoltată pe orizontală (aprox. 28m/10m), neavând turlă, cu 9 ferestre mici prevăzute cu obloane din lemn dispuse pe peretele lateral, tavanul boltit și acoperișul lucrat în două ape. Biserica, cu paraclisul Ioan Propovăduitorul (cum zise domnița, Botezătorul cum îl știu eu), a fost construită la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului XVII.

Accesul spre naos și altar, aflate paralel cu pereții dinspre nord și vest ai bisericii, se face prin niște uși din lemn de dimensiuni mici. Trecând apoi printr-o galerie, se ajunge în partea estică a bisericii unde se află micuța capelă, pictată în anul 1632 cu scene din viața Sfântului Ioan Botezătorul.

Picturile murale din naos datează din anul 1597 și împreună cu celelalte picturi ale sfântului lăcaș realizate între anii 1632-1649, ne prezintă scene din viața lui Iisus Hristos, acoperind de sus până jos pereții interiori și tavanul boltit al bisericii.

Pronaosul pictat în anul 1638, deține fresce atât pe pereți cât și pe arcele și bârnele care întăresc acoperișul. Aici în pronaos există o pictură foarte interesantă, Arborele lui Iesei. Și ceea ce este interesant în această pictură care înfățișează de fapt arborele genealogic al lui Iisus Hristos, este faptul că în ea apar Homer, Platon și Aristotel.

Iconostasul capelei bisericii, este una din cele mai vechi opere sculptate în lemn din Bulgaria, care privit de la distanță îți dă impresia că este făcut din aur filigranat.

Gata, că mă luă cu amețeală. Părăsesc domeniul pe unde venii, luând-o la stânga pe Ulitsa Georgi Sava Rakovski. În capătul străzii, facem la stânga pe Ulitsa Sveta Bogoroditsa ca după circa 130 de metri, chiar în față unde se termină strada, să ne întâmpine Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului (Sveta Bogoroditsa) – GPS N 43.09798º E 25.65983º.

Mănăstirea a fost construită în timpul celui de-al doilea țarat bulgar (Țaratul Vlaho-Bulgar) și chiar dacă a supraviețuit invaziei otomane, mai târziu a fost abandonată din cauza atacurilor neîncetate ale bandelor de tâlhari.

A fost restaurată între sec. XVII-XVIII, biserica în sine fiind construită în 1680 și transformată în mănăstire de maici. Celelalte clădiri ale mănăstirii au fost ridicate în 1716 de către călugărul Danail Troyan, ce avea să devină starețul acestui lăcaș.

În anul 1836 a fost renovată intrarea boltită prin care se pătrunde în curtea mănăstirii, deasupra ei fiind construită o clopotniță.

Stilul arhitectural al mănăstirii, seamănă izbitor cu cel al Mănăstirii Sf. Nicolae Ciudotvoreț.

Este o clădire joasă care privită din exterior nu te impresionează deloc.

Dezvoltată mai mult pe lățime, cuprinde un naos, un pronaos, iar pe latura de nord o capelă măricică (a Sfintei Treimi), restaurată în anul 1880.

Pereții laterali ai naosului au fost pictați în 1600, cei ai pronaosului în 1603 iar capela în anul 1704.

Mai târziu, în anul 1762 mănăstirea a fost din nou decorată cu picturi murale deosebite, care în ciuda efectului distructiv al timpului s-au păstrat foarte bine.

Iconostasul mănăstirii datează din anul 1867 și este împodobit cu icoane din secolele XVII-XVIII, cea mai valoroasă fiind ,,Sfânta Fecioară cu Trei Mâini ,,o icoană făcătoare de minuni având suprafața în relief și acoperită cu argint. Despre această icoană există o legendă care spune că atunci când mănăstirea a fost prădată, maicile au îngropat-o înainte să fugă. După mulţi ani, într-o bună zi, în timp ce-şi conducea turma de oi, un cioban a auzit pe cineva plângând în pământ. El i-a spus stăpânului său de incident. Atunci sătenii au venit şi au săpat până au scos icoana, despre care se credea că face minuni. O parte din acoperirea icoanei, şi anume cea de-a treia mână, a fost adăugată mai târziu, în urma unei donaţii din partea unui negustor local bogat, în semn de mulţumire și recunoștință pentru vindecarea copilului său foarte bolnav în urma atingerii acestei icoane.

Cu acest așezământ religios aveam să-mi termin periplul prin satul Arbanassi.

În alte zile am preferat doar să mă plimb pe ulițele strâmte și pavate cu piatră sau pietriș, încremenite parcă sub arșița verii. Încercam să absorb cât mai mult din acea atmosferă rurală, cu acele sobre case-cetăți din piatră, cu etaj și terase din lemn ,,îmbrățișate ,,de viță-de-vie sau iederă și protejate de garduri înalte de piatră, cu zeci de ghivece cu flori la ferestre și zeci de copaci înalți în curți. Iar de la marginile satului, peisajele care mi s-au înfățișat, pur și simplu le-am catalogat a fi incredibile. Și-n acea liniște binefăcătoare, respirând aerul fierbinter dar curat al satului, aveam impresia că mă aflu la țară, la bunici.

Și chiar dacă acest sat simplu pare încremenit între timpurile vechi și cele noi, totuși, având arterele principale asfaltate, un hotel de lux, moteluri, pensiuni, piscine, taverne, ce să mai…un loc dotat cu logistică modernă pentru a fi cât mai pe plac turiștilor care-l vizitează, eu l-aș cataloga ca fiind o stațiune a secolului XXI.

Cineva spunea demult: ,,Cine apucă să vadă aceste locuri nu se mai satură privind, iar cei ce nu l-au văzut niciodată nu au cum să înţeleagă. ”

Eu, obosindu-mi ochii privind la atâtea lucruri minunate, nu m-am putut abține și a trebuit poate (sau sigur), să vă plictisesc cu descrierea acestui uimitor sat, Arbanassi.

Și asta doar pentru că…Am Fost Acolo.

Fie-mi cu iertare! …

---

VIZUALIZĂRI: 19609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI