Hotelul Kristall***, Kleinarl - Austria la ea acasa!

TIPĂREȘTE

2010 a fost pentru noi un an mai obositor decat altii. Desi am avut o saptamana de vacanta in Grecia in luna iunie, nu ne-a fost suficient ca sa ne remontam. Pentru mine, excursia a fost o surpriza totala. Sotul meu si-a dorit un loc in care sa ne relaxam ‘departe de lumea dezlantuita’ si a facut rezervarea (la sfarsitul lui august) fara stirea mea. Asadar, am aflat cu doar cateva zile inainte ca plecam in Austria, la Kleinarl, pensiunea Kristall.

Bineinteles ca m-am bucurat, ca de orice surpriza placuta. Dar Kleinarl…nu-mi spunea mare lucru. Un sat nu foarte departe de Salzburg, unde lumea merge la ski iarna. Vara, ciclism montan si drumetii. Retras, ascuns in inima muntilor si cam atat.

Am inceput sa caut informatii. Kleinarl se intinde pe o vale si, partial, pe versantul masivului cu acelasi nume, cu o altitudine cuprinsa intre 1.014 si 2.654 m, in regiunea Pongau. Este la 70 km spre sud de Salzburg.

Am plecat cu masina dimineata, in jur de 4.30. Drumul pana la Nadlac ne-a luat 8 ore. Formalitatile vamale au mers rapid.

Eu aveam in mana o foaie cu vreo 4 posibile trasee. Nu stiu de ce tocmai eu, care ma ratacesc si la mine-n sufragerie, am fost cea care sa aleaga pe unde s-o luam. Dar am zis ca suntem in concediu, nu ne grabeste nimeni si, atata vreme cat ajungem la destinatie, oricum e bine. Cand sa ne-ndreptam spre Balaton, via Dunafoldvar, m-am trezit ca vreau s-o luam spre Budapesta. Ne-am oprit peste noapte la Venusz Panzio 1, la autostrada. Nu mai aveau camere duble si am luat una de 3 persoane (40 euro). Nu m-a impresionat in mod deosebit, am apreciat insa curatenia. Si, de fapt, intr-o pensiune la autostrada te intereseaza cat de bun e patul si daca baia e-n regula, ca doar nu te duci sa-ti faci vacanta acolo! Am coborat sa mancam. Lume multa, am asteptat un pic – nu erau decat 2 ospatari. Preturi rezonabile, portii la fel. Cred ca multe erau semipreparate, ‘aruncate’ la microunde.

A doua zi ne-am baut cafeaua – fara de care nici autostrada nu eram in stare s-o vedem – si ne-am continuat drumul, lejer, spre nord. Asa lejer, ca am ajuns in Visegrad. Dunarea curge, sinuos, intre dealuri impadurite. Pe malul stang se vad casele din oraselul Nagymoros. Din Visegrad, un timp soseaua merge in paralel cu Dunarea. Pare ca soseaua si fluviul se joaca; ba se apropie, ba se departeaza. Am trecut apoi prin cateva sate, care nu difera mult, ca aspect, de satele noastre. Ne-am oprit in Esztergom, unde am vizitat Basilica Sf. Stefan – cea mai mare din Ungaria (acest edificiu merita un review separat). Flux de turisti ca la Domul Sf. Stefan din Viena. De sus, de pe colina, privelistea este spectaculoasa. Daca am fi avut timp, am fi traversat podul Maria Valeria, sa vizitam Sturovo. Aici, Dunarea este granita naturala cu Slovacia. Am iesit din Ungaria pe la Sopron. Am luat-o spre Viena (oras pe care il cunosteam), unde n-am stat mult, ne-am plimbat pret de vreo ora in centru. Apoi ne-am indreptat spre Salzburg. (Nu va recomand sa alimentati la statiile de pe autostrada, benzina e considerabil mai scumpa decat in orase – 1.35 euro/l). Am mers intins pe autostrada. Check-in-ul fusese la 2 p. m. , cand noi respiram aerul de Viena.

Am intrat in Salzburg pe la 8 p. m. , prin nord si am oprit de 2 ori sa intrebam de drumul spre Kleinarl. Austriecii sunt foarte amabili, zambesc si vor sa te-ajute, dar habar n-au de engleza (cel putin cei pe care i-am intrebat noi). Dar in germana explica frumos si te descurci. Am avut noroc intr-o benzinarie, cu un sofer de camion. Nu ca stia engleza, dar a urcat in cabina, a tastat Kleinarl pe GPS, a coborat si ne-a zis sa cautam, pe autostrada spre Munchen, iesirea spre Villach (a fost chiar prima). La Flachau, in sfarsit, am vazut pe indicator Kleinarl (distanta 16 km).

Se-nnoptase bine si, colac peste pupaza, a-nceput sa ploua torential. Eu ne si vedeam dormind in masina (perspectiva care nu ma-ncanta deloc) ! Am trecut prin Wagrain – un orasel de vis, parca intraseram intr-o poveste! Case cochete, balcoane pline de flori, vitrine atragatoare si lumini ca la Craciun!

Dupa inca 7 km, am intrat in Kleinarl si am ajuns la pensiune la 10.30 p. m. Usa incuiata, dar era lume in sala de mese. A iesit fiica proprietarilor – dupa cum am aflat a doua zi -, ne-a primit frumos si ne-a condus in camera.

Dimineata, dupa un mic dejun copios (bufet suedez), am cercetat pensiunea. O cladire cu 12 camere, dispuse pe trei nivele, extrem de ingrijita, de o curatenie impecabila, inundata de flori. Interiorul degaja simplitate si bun-gust. Pe doua laturi, la parter, o terasa larga, iar zona verde din jur este inconjurata de arbusti ornamentali, aliniati si tunsi la centimetru. Totul este pus la punct, se vede grija pentru detaliu. La austrieci nu exista ‘las’ca merge si asa’. Fiecare lucru este bine gandit. In plus, gazdele sunt atente, politicoase si amabile si te trateaza ca si cand ai fi oaspetele lor cel mai important.

In holul de la intrare este receptia. Dincolo de estetica, utilitatea: materiale informative la dispozitia turistilor: harti, pliante cu Kleinarl si localitatile din jur, posibilitati de agrement, obiective turistice si, ceea ce mi-a placut in mod deosebit, un calendar al evenimentelor din regiune: tot felul de festivaluri locale, targuri, concerte de fanfara, dansuri populare, expozitii, o parada a masinilor de epoca etc. , prezentate detaliat, pe zile si ore, astfel incat sa alegi ce te atrage si sa-ti petreci timpul in mod placut, cunoscand si specificul zonei.

Sala de mese este la parter. Termenul ‘sala de mese’ suna impropriu, pentru ca te simti ca intr-un living. Tavanul este placat cu lemn, cu grinzile la vedere, peretii sunt albi, ferestrele mari, cu pervaz lat. Spatiul este generos si intim, in acelasi timp. Perdele de creton, fete de masa imaculate (cu aspect de lucru de mana), lampi cu abajur deasupra meselor, banchete comode, obiecte de decor, vase cu orhidee la fiecare geam. Ca nota distinctiva, cum intri, in stanga, un cuptor de paine, acum cu rol decorativ. Culori calde si atmosfera prietenoasa. Doua usi frantuzesti dau spre terasa. Se poate lua masa si afara. O panorama a muntilor si a vailor, aceleasi case, vaci pasnice la pascut.

Toti turistii de la Kristall aveau regim de demipensiune. Micul dejun bogat, variat si proaspat: lapte dulce, iaurt, smantana, cereale, cascaval, branza topita, sunca si salam (de cateva feluri), unt cubulete (foarte gustos), gem, cafea, ceai, suc, prajituri. Oua contra cost. Cina a constat in trei feluri de mancare, meniu fix: supa, friptura / peste / pane-uri cu garnitura de orez / cartofi / varza sau paste, si desert: prajituri / inghetata / pudding. De trei ori intr-o saptamana, salate la discretie. Mancarea buna, dar, neavand bucatar, se merge pe semipreparate (care la supermarket costa mai-nimic si se pregatesc in 10 minute). La cina, esti intrebat ce vrei sa bei. Bautura se plateste la preturi de restaurant: un pahar de vin costa 3 euro (mie mi s-a parut cam mult).

Pensiunea este o afacere de familie. Tu cobori la micul dejun, proprietarul isi suna sotia, anuntand ca e libera camera si, pana te-ntorci, ordine si curatenie luna, ca la check-in.

Pensiunea este pe o strada usor in panta (prima dupa biserica). De la ultimul etaj, unde-am stat noi, aveam o priveliste de vis: sirul de munti, pajistile alpine (cu aspect de gazon englezesc), palcurile de brazi si de foioase, cateva case cocotate te-miri-unde, iar jos, o parte din casele din Kleinarl, simple, frumoase, pline de flori. In dreapta, paralel cu drumul, un parau de munte. Din camera, se auzea susurul apei, linistitor.

Kleinarl inseamna natura in stare pura: aer tare de munte, paraie cu pastravi, un lac cu rate salbatice si lebede – Jagersee, poieni, padure, stanci. Casele sunt, in general, distantate si au arhitectura simpla, specific montana: linii clare, acoperisuri in doua ape, pereti albi, mansarde si balcoane de lemn. Gardurile, acolo unde exista, sunt scunde. Am vazut multe proprietati delimitate de gard - viu.

Nu exista decat doua magazine (unul de produse cosmetice si un supermarket), un oficiu postal, o farmacie si un cabinet medical. Pe strada nu vezi multa lume. Dar localnicii cu care te intalnesti te privesc prietenos, iti zambesc si ‘Grussgott’ este salutul pe care ti-l adreseaza fiecare, fara exceptie. Fetele oamenilor sunt destinse, n-am vazut pe nimeni suparat sau ingandurat, parca n-ar avea nicio grija. Nici n-am auzit voci ridicate sau interpelari. Se pare ca in Kleinarl termenul ‘stres’ nu se cunoaste inca.

Am vorbit despre calatorie, pensiune si, putin, despre Kleinarl. Las restul pentru alta data. Daca doriti sa aflati si altceva, nu ezitati sa ma intrebati, va raspund cu multa placere, in masura in care timpul imi permite.

Va doresc tuturor o vara frumoasa si concediu placut!

---

VIZUALIZĂRI: 2273 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI