De-ale gurii (și nu numai): gulașul e unguresc sau ceh?

TIPĂREȘTE

Hotel Kotyza

Horni Namesti 5

39601 Humpolec

www.hotelkotyza. cz

Dacă alegeți prima variantă de răspuns, șșșștt, să nu vă audă cehii!! Așa știam și eu, că gulașul este mâncarea tradițională ungurească pregătită cu carne, ceapă, piper și boia, și că are variante și pe la vecinii slovaci, cehi, croați, sârbi, români, ba chiar și austrieci și italienii din nord... Ei bine, nu! Cehii susțin clar și tare că la origini este mâncarea lor. Dar hai să vedem cum am ajuns acolo.

Venim de la Luhačovice, din estul Cehiei, și acesta este ultimul hotel unde vom înopta, în ultimul loc unde avem treabă înainte de a zbura din nou spre Madrid. Îmi tot făaceam eu planuri, poate-poate reușesc să văd și eu un pic Praga, că era a nu știu câta oară când treceam pe lângă oraș sau doar călcam în aeroport. Ba cu un an jumate înainte am mai și lăsat să expire două vaucere de zbor și hotel, în fine...

Așadar, ultima oprire: Humpolec, Hotel Kotyza. Patru stele, care ar trebui cam renovate/spălate un pic la față. Dacă te uiți pe site, pozele sunt frumoase și hotelul chiar arată de patru stele. Realitatea este că e cam învechit.

Ajungem după un drum de vreo trei ore, o ședință de câteva ore bune și un prânz cu posibilii parteneri... Cu o nevoie imperioasă de a da cămeșa jos de pe mine și a face un duș. La recepție totul bine și frumos, ni se dau cheile (două camere single la etajul cucurigu, adică al doilea și ultimul), o luăm frumușel pe scări pentru că nu există lift (nu-i bai, că tot mă câcâi eu să urc scările acolo unde îmi ies în cale; nu-mi iese mereu, dar măcar încerc...) și ne dăm întâlnire mai târziu, că avem cină cu cehii. Acolo, la ultimul etaj, au vidriera pe tavan, și e un caaald, că abia aștept să intru în cameră.

Asta și fac și mă izbește o căldură și aici... Camera dă în spatele hotelului și soarele bate cu putere în geam. Nu sunt jaluzele, iar cortinele nu foarte groase nu ajută mai deloc. Mă uit de aparatul de aer condiționat. Lipsește cu desăvârșire. Marele minus acesta este de fapt. Probabil iarna sau în alt anotimp decât vara, nu se simte. Însă eu am făcut un duș, m-am gătit ca de cină și în trei minute eram transpirată fleașcă. Așa că am hotărât să mă schimb iar și să ies la plimbare, afară era cu mult mai bine. Și aveam timp până la cină. Camera e micuță tare, nu că aș avea nevoie de mai mult, dar abia ai loc să te învârți. Măcar am unde să las micuțul geamantan (s-a crucit colegul de ce geamantan mic am avut la mine... mai-mai să nu facturez, ca niciodată), adică pe un suport special. Atârn o cămașă pe umeraș, deschid geamul în speranța că se va face un pic de curent, nimic. Îmi vine ideea să las ușa deschisă la baie, cu becul aprins, că măcar iese ceva ventilație...

Camera se compune, așadar, dintr-un pat minuscul (nu, nu am căzut din el cum mi s-a întâmplat acum câțiva ani la Hotel Caro, în București), un dulap cu două-trei umerașe, o masă cu un televizor și cam atât. Nu încape mai mult. Între speteaza patului și perete era un loc de un deget-două. Credeți-mă că nu sunt deloc cârcotașă, și de fapt nici nu știu cum naiba m-am uitat acolo, dar erau vreo două ambalaje de bomboane aruncate... Pentru că, da, pe noptiera de lângă pat, am găsit o bombonică la sosire.

Baia este ok, cu cabină de duș curată, cu ceva consumabile, dar mai ales cu un ventilator care m-a mai salvat cât de cât.

Nu am ce să povestesc mai mult. Lipsa aerului condiționat m-a omorât, dar cehii tocmai ne povestiseră la prânz că aia era căldura cea mai mare pe care o au vara, și nu ține decât câteva zile... Deci cu siguranță nu veți suferi dacă nu veți prinde zilele respective.

Despre restaurant. Aici, ca de obicei (și iar nu știu de ce;)), am mai multe de povestit. O cină și un mic dejun delicioase mă fac să-i măresc nota, cam mică până acum. Mărirea e considerabilă. Micul dejun a fost excelent. Bogat, cu de toate, până și la capitolul fructe (de obicei ceva mai sărac în Europa Centrală), atât de important pentru mine. Deci îi dau un zece fără să preget. Iar cina... ei, aici e aici. Cina a fost excelentă. Nu am îndrăznit eu să fac poze la tot, pentru că deja colegul se cam uită urât la mine cu atâtea poze, și sunt situații în care nici nu e cazul;).

După plimbarea de una singură prin centrul micului orășel Humpolec (sper să nu mă certe webmasterul că voi adăuga câteva poze aici, review separat chiar nu are rost să încerc), ne-am întâlnit la ora șapte în recepție cu gazdele noastre. Colegul deja zicea că el o să mănânce de două ori, că ce cină e aia la ora șapte, bla bla. Normal, ei sunt învățați să mănânce la zece-unșpe noaptea vara... După ce se gândesc cehii un pic și ne întreabă cam ce am vrea să mâncăm (mare noroc am aici: colegul nu prea înțelege, deci eu tai, eu spânzur, și hotărăsc mai mereu că vrem mâncare tradițională, he, he), hotărăsc să rămânem să mâncăm aici. Și suntem poftiți pe terasa nu foarte mare, cu câteva mese de lemn, cam de șase persoane fiecare, și băncuțe în loc de scaune. Excelent. Gazdele au o scurtă conversație cu barmanul, probabil pe tema bucatelor tradiționale cehe, eu spunându-le că mi-ar plăcea să încerc ce mănâncă ei în loc de pâine, și că restul la latitudinea lor. Colegului îi transmit că gazdele vor să ne ofere ceva de la mama lor. Ce părere aveți, sunt răutăcioasă? Neaah. A mâncat colegul de s-a spart, pentru că salata de la prânz, pe care el o credea felul întâi și care de fapt fusese fel unic, i se digerase mult...

Ne-au adus, deci, niște aperitive, pe care le-am hălpăit imediat, împingându-le pe gât cu pâinică cu unt. Și uite așa mi-am satisfăcut eu nelămurirea în legătura cu mâncatul sau nu al pâinii normale în Cehia. Da, domne, se mănâncă, nu-și fac mereu găluștele alea de pâine fiartă pe care e cam musai să le întingi în vreun sos ceva, că altfel nu prea văd cum alunecă... Despre aperitive, să nu-mi cereți nume și nici descrieri minuțioase. Nu-mi mai aduc aminte decât de un fel de piftie, un mezel gelatinos, care-mi aducea a Românica, de niște brânză, ceva murături și de niște chiftele de cartofi și făină.

Ceea ce este interesant că au început să care băuturică pe masă. La un moment dat aveam patru pahare în față, și niciunul terminat. Am și probă: veți vedea poza cu pricina, pentru că situația chiar mă amuza. Nici nu terminau bine de adus paharul cu bere (eu nefiind amatoare, dar fiindcă eram în Cehia, am zis hai s-o fac și pe-asta), că și aduceau un vin, și-apoi altul, și-apoi unul de desert... În fine, aș fi putut să mă ridic de pe scaun veselă, că doar mă aflam sub geamul camerei (vorba vine). Dar a doua zi voiam să mă plimb și eu un pic prin Praga. Așa că m-am mulțumit să încerc din toate puterile să termin gulashul ceh care ne fusese ales drept mâncare tradițională. De fapt, s-a întâmplat cam așa. Cehul: Ați mâncat vreodată gulaș? Eu: Daaa, în Ungaria, e tradițional unguresc. Cehul s-a întunecat imediat la față, dar s-a luminat repede, luminându-mă și pe mine: Nuuu, în niciun caz! Este o mâncare tradițională cehă. Nu era cazul să continuăm dizertația pe această temă, i-am mulțumit pentru informație și i-am spus că abia aștept să încerc gulașul ceh, și că n-am nicio îndoială că e cu mult mai bun decât cel unguresc, pentru că rețeta furată de la cehi de către vecinii de la sud a ajuns cu siguranță mai schimbată. Etc., etc., etc. Cehul mi-a zis că bine, că semnează contractul de colaborare;).

Acum... dăm Cezarului ce-i al Cezarului: gulașul a fost delicios, dar porția extrem de mare. Oricât am întins eu găluștile alea de pâine fiartă în sos... nu am reușit să termin. Dacă mi-au plăcut găluștile? Nu pot să zic că m-am omorât, deși le-am cerut și a doua zi în aeroport, cu o rață pe varză excelentă! Sper că ați mâncat înainte de a citi.

Vedeți cum am mereu mai multe de povestit când e vorba de un restaurant? Îmi poate spune cineva de ce?

Ca să mă apropii de încheiere: cehii ne tot insistaseră că ne fac ei rezervarea la hotel. Le-am mulțumit, dar ne-am ocupat noi. Așa încât atunci când au aflat unde vom sta, ne-au spus că data viitoare se vor ocupa ei, că vom sta la hotelul la restaurantul câruia am mâncat de prânz, pentru că e cu mai bun. Nici Kotyza nu a fost rău. Este centric poziționat (deși nu cred să constituie o problemă, pentru că orășelul este mic) și bunicel. Bucătăria este excelentă (și, deși nu știu să vă zic prețuri, cu siguranță este pentru toate buzunarele, pentru că a venit la un moment dat pe terasă un grup mare de pelerine, cu rucsaci în spate, și multă veselie și tinerețe în bagaj) și compensează oarecum micile lipsuri ale camerei.

Recomand pentru tranzit. Oricum, nu cred că Humpolec poate fi o zonă propriu zisă de vacanță, și nici un cartier general.

---

VIZUALIZĂRI: 2135 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI