GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Miramar Deluxe, Obzor - nota 10 cu felicitări!
Am vrut sa fugim într-un weekend la vecinii bulgari, sa scăpăm de aglomerația din zona unde locuim (sudul litoralului românesc) și sa vedem cum este vara pe litoralul bulgăresc, pentru ca pana acum am fost doar în extrasezon (după Paște, de revelion, de Rusalii, etc)
Pentru ca evit sa am parte de experiențe neplăcute pe banii mei, am vrut sa merg la sigur, m-am bazat pe intuiție (și pe ce am citit printre rânduri pe AFA) și am ales Miramar Deluxe, Obzor. Este cea mai buna alegere pe care puteam s-o fac (fără doar și poate) !
N-am prins aglomerat în vama, am intrat în Bulgaria pe la Vama veche, drumul a fost relativ ok, am ajuns cu bine la bariera de la intrarea în resort, unde ne-a întâmpinat un portar, care ne-a dat voie sa intrăm cu mașina sa lăsăm bagajele, apoi ne-a îndrumat sa ducem mașina într-o parcare aflata în vecinătatea hotelului, care aparține resortului și de asemenea este păzită.
Recepția este comuna cu cea de la Miramar, de acolo ni s-au dat: camera, brățările, cardul de acces în camera și cardurile pentru prosoapele pentru piscina.
Ni s-a spus ca dacă vrem sa luam prânzul, putem s-o facem (era ora 13.30).
După ce am primit informațiile necesare, am fost preluați de un băiat care ne-a invitat într-o mașinuța asemănătoare celor de pe terenul de golf, cu care ne-a dus pana la clădirea care aparține de Miramar Deluxe, in care urma sa ne cazam.
A urcat cu noi pana la etajul 2, sa ne arate cum sa folosim cardul de acces în camera (știam, nu am solicitat acest lucru, probabil face parte din protocol). Când am ajuns, cardul era demagnetizat și nu era funcțional ????????. A luat unul de la una din menajerele care era pe hol, ne-a deschis ușa camerei, apoi el s-a întors în recepție sa rezolve problema cardului, pe care ni l-a adus înapoi în 5 min, de data aceasta funcțional. I-am mulțumit pentru amabilitate (10 leva) și în sfârșit am aprins lumina (aveam cu ce ????)
Camera!?
Dragoste la prima vedere! Dubla - sea view. 40 mp de bun gust, 40 mp de curățenie exemplara, baia mare, extrem de curata, foarte frumos aranjata (ți-era frica sa atingi ceva, sa nu murdărești ????), paturile mari, confortabile, am avut și o canapea extensibila care făcea cât un pat dublu, foarte comoda.
Din balcon se vedea o parte din parcul din spatele hotelului și in plan îndepărtat, marea. Seara se auzeau valurile care se loveau de țărm.
In camera exista minibar (apa plata, bere, vin, cappy, cola, sprite și un twix), aparat pentru cafea (capsule), seif gratuit, halate de baie, papuci, articole de igiena, un smart tv Samsung, diagonala 108 cm (nici un program în lb. Romana), uscător pentru rufe.
Am coborât "in recunoaștere ", in jurul orei 14. Se terminase prânzul la restaurantul din incinta clădirii noastre, am plecat spre plaja și ne-am oprit lângă piscina, la un restaurant, Beach club, unde în timpul zilei (intre 10 - 18) puteai sa mănânci burgeri, ceva salate, desert și de asemenea se serveau băuturi, cafea.
Seara, acest restaurant devenea restaurant grill, a la carte, unde puteai sa mănânci dacă aveai făcută dinainte o rezervare.
Citisem înainte sa plec, un comentariu lăsat de Nicole33, în care spunea ca este posibil ca oaspeții Miramar Deluxe sa beneficieze și de facilitățile oferite de Miramar, și vreau ca confirm acest lucru.
Am mâncat după amiaza, într-unul din restaurantele Miramar, situat lângă piscina.
Mâncarea la Miramar Deluxe este o experienta culinara care nu merita ratata, totul arata exact ca la o expoziție culinara ???? iar gustul nu se poate exprima în cuvinte (trebuie sa încercati).
De departe cea mai buna din tot ce-am experimentat în Bulgaria pana acum, meniu extrem de variat și fără nici o exagerare, totul arata exact ca în pozele de prezentare, de pe diversele site-uri pe care le-am văzut.
Absolut tot ce vrei și ce îți trece prin cap (sau nu) găsești la ei.
La capitolul mâncare nota este de departe 10+
Ca sa fiu ușor răutăcioasa (ca o paranteza), bucătarul de la Grifid Club Hotel Bolero, ar putea sa vina cu caietul și sa ia notițe, căci mai are mult de învățat pana ajunge la acest nivel (am făcut o foame de zile mari, de Rusalii la Bolero, căci efectiv nu aveai ce sa pui în farfurie, dar asta este o alta poveste, din care am învățat ceva...)
OK, am ajuns, am mâncat, acum sa mergem la piscina. Sa luam prosoape, zic! Ajungem la piscina, poolboy zice ca nu mai sunt prosoape, ca prosoapele se dau între 8-11 ????
Înapoi la recepție, noi vrem prosoape!! ???? Doamna de la recepție ne spune ca nu mai sunt, nu ne pot da de la recepție și ca putem sa luam mâine dimineață începând cu ora 8. Super! ????
Asa ca, ne-am dus la piscina și am rugat soarele sa ne fie prosop, căci nimic nu e perfect pe lumea asta și chiar și cei mai buni mai dau rateuri câteodată, se mai întâmplă și nu are sens sa facem o tragedie din chestia asta ????
Un lucru care mi-a plăcut este acela ca în incinta piscinelor sunt grupuri sanitare, cel puțin doua am văzut eu (unul lângă piscina Miramar deluxe și celalalt în vecinătatea terasei de la Miramar) și din loc în loc, lângă piscine, pe plaja, sunt dușuri pe care le poți folosi sa dai jos de pe tine, fie clorul din apa de la piscina, fie nisipul de la mare.
Curățenia este la ea acasă în tot resortul, pe unde te uiți, nu vezi nici o hârtie lăsată aiurea sau ambalaje de la băuturi, pahare de plastic sau altceva de genul.
La piscina de la Miramar Deluxe, este un bar unde se aude muzica în surdina in timpul zilei, bar care se deschide la ora 10:00 și care este deschis pana târziu în noapte, chiar dacă piscina este funcționala pana în jurul orelor 18-19.
După cina, te poți retrage la acest bar, unde poți savura un pahar de vin privind plaja /marea, volumul muzicii este un pic mai mare decât în timpul zilei, și se poate sta aici pe terasa, pana în jurul orei 23:00.
Tot complexul Miramar Deluxe este unul extrem de liniștit, dacă ești o persoana care cauta liniștea, aici este locul ideal.
Animație la piscina nu exista, poți sa dormi, sa citești sau efectiv sa stai la soare, sa te relaxezi.
Seara după masa, mergeam în incinta hotelui Miramar, unde este mai multa animație, lumea sta afara la măsuțe, în fata hotelului, pe șezlonguri chiar, în zona barului de la piscina, si asculta muzica live, cantata de o formație bulgărească.
Tot complexul (ambele locații, Miramar și Miramar deluxe) este kids friendly, am vazut locuri special amenajate și în interior și în exterior, cu tobogane, piscine și alte atracții pentru cei mici. Locurile de joaca erau pline chiar după orele 22:00.
Ar mai fi destule lucruri de povestit, numai de bine evident, pentru mine a fost o experienta mai mult decât perfecta, un week-end minunat, ceea ce va doresc și dumneavoastră! Va atasaz poze care au legătură cu ceea ce v-am scris mai sus!
Vacante reușite și numai bine!
Trimis de Florris in 11.08.19 15:07:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Florris); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.82859200 N, 27.87883200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelentă recomandarea
Mutat în rubrica "Miramar Deluxe Hotel, OBZOR" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Flr flr:
Felicitări pentru minivacanță și pentru articol!
”Pentru ca evit sa am parte de experiențe neplăcute pe banii mei, am vrut sa merg la sigur, m-am bazat pe intuiție (și pe ce am citit printre rânduri pe AFA) și am ales Miramar Deluxe, Obzor. Este cea mai buna alegere pe care puteam s-o fac (fără doar și poate) !
Ai făcut o alegere excelentă!
Aşteptam cu nerăbdare primele impresii de la acest hotel nou nouţ.
Mi-a atras atenţia şi mie încă din iarnă, dorind să-l rezerv pentru vacanţa de Paşti + 1 Mai, însă finalizarea şi deschiderea hotelului au fost decalate cu două luni, astfel că m-am mulţumit cu o revenire la Miramar Club, o mai veche cunoştinţă a mea, hotel care m-a întâmpinat în haine noi, dar cu aceleaşi servicii de calitate.
Miramar Deluxe rămâne în cărţi, dar pentru vacanţele de anul viitor.
”Ajungem la piscina, poolboy zice ca nu mai sunt prosoape, ca prosoapele se dau între 8-11
Neplăcută situaţia, dar nu strica să încerci şi la centrul spa, unde se găsesc de obicei şi prosoape de plajă. La Miramar Club piscina interioară şi spa-ul erau chiar în stânga şi în spatele recepţiei.
@nicole33:Mulțumesc mult, Nicole!
După ce vei merge la Miramar Deluxe o sa privești cu alți ochi Miramar ????
Si eu eram cu ochii pe Miramar, demult, însă era ceva distanta pana acolo și cum timpul liber este destul de puțin, am tot ales nisipurile de aur.
Citisem pe aici, recomandările/ părerile tale despre Miramar și Miramar Deluxe și am zis ca merita încercat. Face toți banii, crede-mă!
Totul nou, curat, camerele de vis, spațioase, aer condiționat digital, balcoane din sticla, mobilier modern peste tot, băile decorate cu bun gust (totul Grohe).
Restaurantele... curcubeu' pe cerul gurii ???? din păcate am avut prea puțin timp sa încercăm tot ce ni s-a pus la dispoziție.
E clar ca vorbim despre altceva, un alt nivel, începând cu băuturile care erau majoritatea ambalate, la sticle, n-am prea avut nimic la dozator, doar berea dar și aia era Beck' s, se vedea clar ca este altceva.
Aștept cu interes și nerăbdare sa vizitezi locația și sa citesc impresiile tale. Eu nu am asa calități de scriitor, am scris câteva păreri personale despre acest loc și din considerentul ca nu am găsit nimic scris despre Miramar Deluxe, fiind relativ nou dat în folosință, și ma gândeam ca ar fi util și altora care vor sa meargă acolo.
Este o locație care merita numai cuvinte de lauda, din toate punctele de vedere!
Așteptăm să vedem când va fi gata Reina del mar, care probabil va fi reina = regina resortului ????
Toate cele bune! ????
Curcubeu pe cerul gurii! Wow ce este acolo? Cat a fost pretul?
Hello ????
Era un citat dintr-o reclama (am uitat sa pun " " ) și făceam referire la preparatele pe care le-am găsit /gustat acolo, foarte multe de altfel, pe care nu le-am mai enumerat.
Prețul este trecut în căsuța, am plătit pentru 2 nopți, 3 adulți = 500 € in regim UAI
Am asteptat si eu nerabdator primele impresii de la Miramar Deluxe, am citit cu plăcere, nelamurirea mea este daca clientii hotelului Miramar Deluxe au bratari diferite la culoare fata de cei cazati in Miramar Clasic ca sa zic asa, sau diferențierea se face doar la camere nu si la serviciile oferite (masa, piscine etc.)?
Ms. anticipat pentru raspuns!
@Flr flr:
” Așteptăm să vedem când va fi gata Reina del mar, care probabil va fi reina = regina resortulu
Miramar deluxe si Reina del mar sunt două hoteluri diferite sau este acelasi hotel rebotezat înainte de deschiderea acestuia?
Am văzut poze pe internet si pare sa fie același hotel, doar ca la Reina apar in plus niște vilute.
Mulțumesc
@F2018:
Brățările de la Miramar Deluxe sunt gold (aurii), brățările de la Miramar sunt de culoare verde.
Miramar Deluxe este o clădire în sine, cu restaurant propriu, pool bar propriu, piscina exterioara proprie, mult mai mare decât oricare alta, din curtea vecina (Miramar).
Teoretic, eu știu ca ambele Miramar oferă servicii ultra all inclusive, desigur la nivelul fiecăruia.
Miramar Deluxe este deschis în iunie (cred), restaurantul este de asemenea nou, ca și concept /așezare este diferit fata de cel de la Miramar. Se vede clar diferența.
Știu ca cei din Miramar Deluxe au acces la toate restaurantele din resort, dar reciproca nu cred ca este valabila. Am văzut turiști cazați în Deluxe, dincolo, la Miramar, dar n-am văzut turiști cu brățări verzi în zona Deluxe.
Sper ca nu te-am amețit prea tare, și ca te-ai lămurit!?
@Arya:
Din câte știu, la finalizarea lucrărilor, fapt estimat sa se întâmple în 2020, din resortul HVD Clubhotel Miramar, Obzor, vor face parte vechiul Miramar, Miramar Deluxe și Reina del mar. Sunt trei locații distincte, diferite între ele. Pozele de pe net îți dau impresia ca fac parte din aceeași clădire, în realitate ele sunt construcții distincte, cu spațiu între ele, și chiar delimitate de niște gardulețe.
@Flr flr:
”la finalizarea lucrărilor, fapt estimat sa se întâmple în 2020, din resortul HVD Clubhotel Miramar, Obzor, vor face parte vechiul Miramar, Miramar Deluxe și Reina del mar. Sunt trei locații distincte, diferite între ele. Pozele de pe net îți dau impresia ca fac parte din aceeași clădire, în realitate ele sunt construcții distincte, cu spațiu între ele,
Sinceră să fiu, prin iarnă, şi eu am avut aceeaşi impresie, cum că Miramar Deluxe=Reina del Mar, dar asta până să ajung acolo de Paşti şi să arunc un ochi pe şantier de sus din corpul vechiului Miramar cel mai apropiat de noul resort.
Reina are avantajul de a fi mai aproape de mare/plajă.
Ambele resorturi noi mă tentează de nu se poate, mai ales după ce mi-ai confirmat bănuiala că nu doar cazarea este la superlativ, ci şi serviciile sunt la înălţime, de aşteptat cunoscând conceptul hotelurilor HVD.
Bine, mai puţin cazarea la vile, deoarece sunt prea aproape de râu şi nu mi-a plăcut cum sunt construite.
@nicole33:
Sincera sa fiu, m-am uitat de pe balcon la ele (vile), n-am trecut dincolo de gard, îmi părea ca le lipsește ceva, construcția e ușor atipica pentru ce este în jur. Îmi dau seama ca nu va fi o construcție înaltă (gen multe etaje), dar sunt convinsa ca va fi crème de la crème, si nici nu va fi accesibila oricui (cred ca prețul va fi high level), in orice caz, stiu ei ce fac și nu cred ca vor da rateu ????
Pana nu va fi gata, noi nu putem decât sa ne dam cu părerea...
Felicitări. Așteptăm impresii de la Miramar. Am fost de mulți ani la vechiul Miramar și tot am urmărit impresii. Știu sa se vândă. Au un management care va rezista în timp. Eu sunt fan Turcia dar cred ca Miramar rămâne cel mai bun lanț din Bulgaria. Bravo lor felicitări celor care aleg acest lanț. Faptul ca am 2 copii prețul pentru Miramar sare mult peste un hotel în Turcia. Dar cu siguranță o mini vacanta de 3 nopți voi puncta și eu în vara viitoare. Merita din plin aceste aprecieri ale tale. Un mare vot pentru tine.
@m liviu:
Mulțumesc!
Si eu sunt incantata de Turcia, de ospitalitatea lor și de tot ce oferă aceasta țară. Din păcate, nu-mi pot lua un concediu mai lung vara, iar puținul timp liber pe care îl am la dispoziție nu-mi permite sa plec pe distante lungi, deși mi-ar plăcea. Aleg Bulgaria pentru ca este mai aproape de mine, și ma pot deplasa rapid cu mașina.
Clar Turcia are multe de oferit, mai ales pentru familiile cu copilași, și va felicit ca alegeți sa va faceți vacantele acolo și nu mergeți în România. Deși locuiesc extrem de aproape de mare (max 5 min cu mașina), anul acesta nu am mers deloc la plaja. Parca acum, mai mult ca niciodată este extrem de aglomerat și foarte murdar și sincer nu înțeleg persoanele care dau o grămadă de bani, pentru un hotel de aici, preț nejustificat de mare pentru ceea ce se oferă în schimb, dar fiecare este liber sa aleagă ce își dorește.
Mulțumesc încă o data pentru vot /comentariu și va doresc sa aveți vacante minunate!
Multumesc pentru impresii, abia asteptam, weekendul viitor este randul meu la Miramar Deluxe, la Miramar Club tot mergem de vreo 10 ani si in sezon si in extrasezon, l-am ales pentru weekendul viitor gandindu-ma ca e mai linistit decat Miramar Club. Acum ca am citit impresiile tale e clar ca am facut alegerea perfecta.
@elee: Ma bucur pentru tine și pentru alegerea făcută! Abia aștept și părerea ta, vei fi surprinsa, vei vedea. Sunt multe alte chestii faine, pe care eu nu le-am amintit aici, din graba.
Un exemplu, jos în lobby Miramar deluxe este o cofetărie, unde poți savura cele mai bune prăjituri, înghețată și unde cafeaua este chiar cafea și nu ness (cum întâlnești aproape peste tot în Bulgaria).
Îti doresc vacanta plăcută și sa va bucurați din plin de acest loc minunat!
aoleu cofetarie, nu e bine, cofetarie la parter plus cantar in baie nu e bine, hehehehe.
Multumim
@elee:
Ascundeți cantarul în vacanță! ????
@Flr flr: As dori sa stiu incepand cu ce ora se poate intra in complex (Miramar Deluxe) si care sunt orele de check in/out.
@serban1772
In rezervare scria check-in de la 14:00, check-out pana la 12.
Noi am ajuns în jurul orei 13.20 și ne-au lăsat sa intrăm, nu înainte de a ne verifica rezervarea. Ne-au dat imediat camera. În ziua plecării, am predat camera în jurul orei 12, după care am ieșit din resort.
@elee: Ati fost impresionata de sejurul din weekend la Miramar Deluxe? O sa ne impartasiti impresiile dumneavoastra despre aceasta locatie noua?
@serban1772: da, mi-a placut, atat spun, miramar deluxe=reina del mar, probabil se va numi asa cand va fi gata, momentan e miramar corp d sau deluxe. vin si cu impresiile curand.
Bună seara,
Cum este plaja? Nisip fin? Pietre în apa? Potrivita pentru copii? Întrarea în apa este lina?
Vrem sa rezervam și nu am găsit nimic legat de acest aspect????
Multumesc!
@ferme_20_bz: bună dimineața!
Plaja este privata, bine îngrijită - extrem de curata (chiar și la sfârșitul zilei, tot curata era) nisipul fin dar frigea al naibii de tare ????
In apa nu erau pietre, doar ca, la mal, din cauza valurilor, destul de mari în perioada aceea, erau scoici.
Intrarea in apa este oarecum lina, nu chiar cum este la Mamaia dar nici nu mi-a atras atenția în mod deosebit, în sensul ca ar fi apa mare aproape de mal (neavând copil mic, nu m-a preocupat acest aspect).
Cam atât! Daca aveți alte întrebări, le aștept!
Cu siguranță veți avea o vacanta frumoasa la Reina del mar!!
Numai bine!
@ferme_20_bz: nisip, fără pietre, de obicei valuri, intrarea în mare nu foarte lina
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Vacanță Nereușită — scris în 13.08.23 de ux130293 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Sep.2022 La pomul laudat... — scris în 11.11.22 de raduluigi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Un resort corect, insa nu ceva deosebit. — scris în 01.09.22 de rentea din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Obzor, HVD Reina Del Mar — un hotel „românesc” ! — scris în 30.08.21 de malganis din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Un resort care promite — scris în 29.08.21 de DL_HOLIDAYS din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Vacanta relaxanta, hotel cu servicii foarte bune! — scris în 18.08.21 de ux121998 din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Fabulos! Recomand — scris în 13.06.21 de gfstirbu din SLOBOZIA (IL) - RECOMANDĂ