Ħal Saflieni Hypogeum, enigmatica structură megalitică din adâncurile malteze

TIPĂREȘTE

Recunosc că dintotdeauna m-au atras ciudățeniile, poate din simplul fapt că sunt mai curioasă din fire, sau poate doar dintr-o dorință de cunoaștere mai altfel decât a multor semeni. Cert este că auzisem de Ħal Saflieni Hypogeum, pe scurt Hipogeu, de la unul dintre prietenii noștri care fusese în Malta în octombrie anul trecut și plecase de-acolo cu regretul că nu putuse vizita, să-i spunem, acest sit arheologic. Odată ce aflasem de existența Hipogeului, mi-am amintit că vizitaserăm niște structuri subterane în Cappadocia, adică acele orașe „construite” exclusiv de mâna omului în rărunchii pământului și mă gândeam că ar putea fi ceva similar. Dar, mai târziu mi-am dat seama că nu era întocmai așa. Mi-a mai spus că vizita la Hipogeu era musai cu programare, din lipsa acesteia, nici el neputând merge, dar și programarea pe internet se face cu ceva… săptămâni sau chiar luni înainte. Așa că imediat ce am rezervat biletele de avion, apoi cazarea, mi-am încercat norocul și la Hipogeu și spre surprinderea mea, am găsit locuri libere pe 03 februarie, chiar în ziua plecării din Malta. Prețul biletelor (35 €/persoană) m-a cam dat pe spate, dar pentru un asemenea „scop nobil”, nimic nu era prea mult, așa că n-am pregetat, ci am făcut rezervarea pe loc gândindu-mă ce „super-șansă” a dat peste mine că am găsit locuri disponibile.

Mai întâi de toate, țin să vă spun că nu am poze de la acest obiectiv, fiindcă fotografiatul nu este permis în niciun fel în subteran, nici măcar fără bliț. În atare situație, am atașat câteva de la intrare și din recepția sitului, însă puteţi vizualiza minivideoclipul care redă foarte bine realitatea.

Hypogeul, așa cum este definit și în DEX, reprezintă o construcție funerară subterană, în acest caz având de-a face cu una dintre cele mai vechi structuri, datând din perioada preistorică cunoscută ca Neolitic, adică de prin 4.000-3.000 Î. C. De fapt, cuvântul Saflieni denotă una dintre fazele ce aparțin epocii neolitice mijlocii în Malta.

Hypogeul se află situat în localitatea Paola, la adresa: Triq Ic Cimiterju, Raħal Ġdid PLA 1116, Malta, din stradă neavând cum să bănuiești ce comoară antică se ascunde în subsolul micuței clădiri de la suprafață pe care stă înscris semnul că aici s-ar afla un monument UNESCO, înscris chiar din anul 1980 pe listele sale. Website: heritagemalta.org/museums ... flieni-hypogeum. Venind din Sliema, mai întâi am ajuns la terminalul din Valletta, apoi ne-am îmbarcat în autobuzul 82, rugându-l pe șofer să ne atenționeze unde să coborâm odată ce-i spuseserăm und vrem să mergem.

Ce reprezintă Ħal Saflieni Hypogeum? Acesta este un complex considerabil de încăperi, camere, interconectate prin pasaje, scări, tuneluri și culoare subterane care se desfăşoară pe aproximativ 500 mp şi a fost, încă de la început, o construcție tip necropolă și sanctuar în același timp, plină de mister care a stimulat din start arheologii și oamenii de știință să facă diverse supoziții cu privire la originea și autorii săi. Se pare că a fost utilizat ca loc de îngropăciune timp de două milenii, aici găsindu-se în timpul excavațiilor rămășițele a peste 7.000 de oameni. Ca o stranie curiozitate, se spune că puține dintre craniile descoperite erau ușor alungite, ceea ce i-a făcut pe istorici să creadă că vechii locuitori practicau credințe asemănătoare cu cele ale preoților din Egiptul antic. O fi misticism, o fi ocultism?! Încă nu s-au găsit răspunsuri edificatoare, încă misterul învăluie Hipogeul… Alături de multitudinea de oase, inclusiv de animale, au fost găsite și numeroase vase de ceramică decorate complicat, obiecte de piatră, mărgele de lut, amulete, cochilii, mici sculpturi reprezentând oameni și animale, etc. Însă, cea mai de seamă descoperire este considerată o piesă de lut de dimensiuni modeste ce întruchipează o femeie corpolentă odihnindu-se pe-o parte, ce se presupune că reprezintă o zeiță-mamă, denumită „Doamna care doarme”, actualmente aflându-se în Muzeul de Arheologie din Valletta.

Descoperit din pură întâmplare în anul 1902, în urma unor săpături făcute de câțiva muncitori în scopul construcției unei fântâni, Hipogeul a devenit obiectul de studiu, mai întâi, al arheologului Emmanuel Magri și al echipei sale. Acesta și-a pierdul viața în condiţii neelucidate peste numai câțiva ani, așa încât lucrările au fost preluate de un alt arheolog, Themistocles Zammit, care coordona și el o echipă proprie. Situl a fost deschis publicului prima dată în anul 1908, de atunci fiind vizitat de mii și mii de turiști, cu excepția intervalului cuprins între anii 1990-2000 când a fost închis în scop de amplă restaurare și de creare a unui microclimat corespunzător de condiții optime de temperatură și umiditate. În decursul anilor de vizitare, s-a observat că picturile și desenele de pe pereți, precum și nuanțele în care fuseseră realizate, avuseseră de suferit, deci se impunea stringent schimbarea sistemului de vizitare în scop de conservare, moment în care s-a hotărât limitarea numărului de vizitatori la 10 persoane/oră pentru cel mult 8 ore/zi. Desigur că înseamnă foarte puțin, dar, pentru a se asigura perpetuarea în timp a sitului, mi se pare o măsură oportună.

Hipogeul se desfășoară pe trei niveluri suprapuse, excavate în întregime în subteran în calcarul relativ moale, fiind legate prin tuneluri, galerii, scări dispuse ca-ntr-un labirint, de unde și supranumele Hipogeului, acela de „Labirintul”.

Primul nivel, cel mai de demult, relevă că totul a început de la o peșteră naturală aflată la zece metri adâncime, mai apoi extinsă cu tot feluri de camere prin excavări artificiale realizate cu unelte primitive confecționate din piatră sau coarne de animale. Gândiţi-vă că e vorba de epoca de piatră la propriu, fierul încă nu se descoperise!

Camerele funerare de la acest nivel sunt, deci, cele mai vechi și se crede că datează din anul 4.000 Î. C. Ulterior, săpăturile arheologice au arătat că ar fi existat și la suprafață un altar care ar fi mascat intrarea în Hipogeu, tocmai pentru a proteja construcția din adâncuri de a fi descoperită, dar a fost distrus în timp.

Cel de-al doilea nivel este și cel mai important și cel mai extins, dar ceva mai „tânăr”, fiind excavat într-o etapă mai târzie față de primul nivel. Cuprinde mai multe camere denumite: Camera Principală, Camera Oracolului, Camera Decorată, Camera „Sfânta Sfintelor” şi se pare că acest nivel nu dispunea de prea multe camere mortuare, ci mai degrabă de camere largi, încăpătoare ce au legătură cu destinaţia de sanctuar atribuită complexului. Mai mult, unele dintre camerele acestui nivel de mijloc par să aibă caracteristici stilistice comune cu templele megalitice descoperite în apropiere, cele de la Tarxien.

Camera Principală este camera centrală, fiind, în același timp, de formă circulară, realizată integral prin cioplire în stâncă. Cea mai mare parte a suprafeței pereților acesteia este zugrăvită în acel ocru devenit celebru, provenit de la globicerină care, în urma flash-urilor camerelor foto, începuse să se deterioreze. În această încăpere a fost găsită faimoasa „Doamnă dormind”.

Camera Oracolului, una dintre cele mai mici încăperi laterale, de formă dreptunghilară, dispune de o bună acustică şi se crede că incantaţiile lansate de presupusele preotese ale cultului locului căpătau aici o puternică rezonanţă. Are tavanul pictat cu spirale în acelaşi ocru roşiatic.

Camera Decorată, vecină cu Camera Oracolului, este mai largă, circulară, cu ziduri înclinate spre interior şi a fost botezată aşa graţie picturilor şi desenelor constând în modele geometrice bazate tot pe spirale. Mai are particularitatea că pe peretele din dreapta intrării se află urma unei mâini omenești sculptate în stâncă, desigur şi aceasta, învăluită în mister.

Camera „Sfânta Sfintelor” este cea mai de preţ încăpere, la figurat, din întregul Hipogeu, iar, la propriu, este considerată structura centrală a complexului fiindcă pare fi orientată către lumina ce ar răzbate în timpul solstiţiului de iarnă şi ar lumina fațada de la deschiderea inițială a complexului. Este străjuită de trei pietre enorme, două verticale şi una orizontală peste acestea, dispuse în formă de poartă. Tavanul camerei este curbat şi se crede că există o similitudine între acesta şi cel al multelor temple străvechi din Malta.

Nivelul al treilea, cel situat în punctul cel mai adânc, este cel mai „tânăr”, dacă se poate spune aşa, şi constă în alte camere săpate-n piatră, dar înăuntrul cărora nu s-a găsit mai nimic. Se presupune că unele dintre ele ar fi servit ca depozite, probabil de cereale.

Ne strângem toți cei zece turiști programați pentru orele 10,00, ni se face apelul, ne preia ghidul aferent după ce se prezintă și ne prezintă programul celor șaizeci de minute alocate vizitei. Ne invită să lăsăm toate obiectele personale în micile spaţii de depozitare cu cheițe disponibile la recepție pentru a ne simți cât mai comod, ni se împart audioghiduri (aparate gen telefoane) în limbile solicitate și apoi ne poftește într-o mică sală de proiecție unde devenim spectatorii unui filmuleț cu povestea Hipogeului, descoperirea sa și anii ce au urmat. Cel mai tare m-a impresionat faptul că la ceva vreme după ce a fost găsit, acesta era un fel de loc de joacă pentru copii, adăpost pentru animale, ascunzătoare, numai sit arheologic, nu prea. Drept pentru care, în timp, s-a degradat substanțial, luându-se apoi măsuri drastice pentru conservarea sa, atât cât să nu fie prea târziu.

Scările și pasarelele cu balustrade, metalice, suspendate deasupra pietrelor originale în scopul asigurării unei circulații lesnicioase a viziatorilor, oferă un trafic restrâns, dar civilizat. Tot complexul este supravegheat video şi monitorizat din punctul de vedere al luminii, umidităţii, temperaturii aerului. De pildă, interiorul din adâncuri nu este luminat continuu, iluminatul se declanşează pe bază de senzori pe măsură ce înaintezi, aşa încât, paşii ceva mai avansaţi ai ghidului determinau aprinderea slabă a luminiţelor.

Pornim degrabă în subteran și rămân uimită cât de bine puse la punct sunt fiecare gest, fiecare mișcare a ghidului, o doamnă, care ne-a condus peste tot, ne-a atenționat asupra tuturor detaliilor ce le auzeam de la audioghid, ne arăta la fiecare nivel fiecare incintă, fiecare cameră, ne indica felul în care să ne așezăm, astfel încât toți să putem vedea tot ce ni se explica în ureche. Cel mai mult mi-a plăcut camera „Sfânta Sfintelor”, lăsată la urmă special pentru a crea o puternică impresie asupra vizitatorului care este nevoit să-și întipărească bine în minte această imagine și să plece cu ea, ulterior făcând apel la ochii minții pentru a și-o rememora, în lipsă de fotografii proprii.

Deși pare lugubră, coborârea în lumea subpământeană a Hipogeului nu ne-a creat nicidecum o stare înfricoșătoare sau de disconfort, ci una de emoție că am reușit să pășim într-o lume atât de veche, că până și gândul abia reușea s-o delimiteze în timp.

Greu de spus ce sentimente m-au încercat vizitând Hipogeul, însă pot să afirm că mi-a plăcut foarte mult în ciuda faptului că e un loc bizar, plin de mister, deasupra căruia planează multe semne de întrebare. De fapt, cred că acest lucru constituie adevărata provocare, curiozitatea roade orice iubitor de pietroaie, așa încât acesta își va dori să vadă cu propii ochi ce ascunde în măruntaiele sale pământul maltez, chiar dacă „distracția” nu este deloc ieftină și nici uşor de realizat.

Recomand Hipogeul cu mâna pe inimă celor ce-și doresc vizitarea unor asemenea vestigii, însă nu uitați că trebuie făcută rezervare cu ceva timp înainte și trebuie să vă pregătiți psihic să intrați vremelnic într-o lume nebănuită și sumbră.

Surse de informare:

malta-guide.net/sightseei ... ites-gozo-malta

en.wikipedia.org/wiki/%C4 ... flieni_Hypogeum

whc.unesco.org/en/list/130

smithsonianmag.com/travel ... ublic-180963397

Vă rog, atașați următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5308 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI