Templu, necropolă sau un loc învăluit total în mister?

TIPĂREȘTE

Introducere (a se citi opțional)

Am un soț minunat care a fost de acord să mergem, în final, și, să nu vă imaginați că a făcut-o uitându-se la fața mea de miloagă. Nici vorbă! A declarat sec: "Decât să te-aud 2 luni de-acum încolo că dai vina pe mine ca n-ai ajuns tu acolo, mai bine merg cu tine. Dar te trezesti la 7:00, să fie clar! Și nu stai 1000 de ani la baie!!! ” Am pus fața de motan din Shrek. A doua zi mergeam acolo și știam că o să am noroc.

---------------------

Știind ca nu am reușit să cumpărăm bilete nici de pe internet, nici cu o zi înainte, de la Muzeul de Arte Frumoase din La Valleta, ne-am trezit dimineața la ora 7:00, hotărâți să ajungem la Hipogeul Hal Saflieni din Paola și să ne încercăm norocul. Regula în ceea ce privește acest obiectiv este foarte strictă: intră doar 80 de persoane pe zi, in grupuri de câte 10, din oră in oră, între 9:00 și 16:00.

La ora 7:45 eram în stația de autobuz din Mellieha. Deși recepționera de la hotel ne-a sfătuit să mergem pâna în La Valleta cu autobuzul 45 și de acolo să luăm unul dintre multele autobuze care merg spre Paola, am vrut să fim noi mai catolici decat Papa și, uitându-ne pe harta liniilor de autobuz malteze, am ales un alt traseu, chipurile, mai scurt. După 30 de minute de așteptare, am luat autobuzul 45 doar până în Mosta, urmând ca de acolo să așteptăm autobuzul 427. L-am așteptat de ne-a venit rău. Primul care a trecut, deși i-am făcut semn, nici măcar nu a oprit iar al doilea a venit dupa un total de o oră de așteptare. Așadar, dacă plecați din această zonă, sau din oricare alta, mergeți în capitală și găsiți acolo autobuze gârlă spre Paola. La întoarcere așa am făcut și a fost mult mai bine.

În Paola am ajuns la 10 fără ceva, șoferul autobuzului ne-a spus exact unde să coborâm și încotro s-o luăm. Oricum, din piața centrală găsiți indicatoare peste tot. Clădirea, din afară nu-ți spune nimic, este una obișnuită, destul de mică, cu o plăcuță pe ea care te anunță că ești în fața unui monument UNESCO. Am intrat, am întrebat ce șanse avem de-a lungul zilei să găsim două locuri libere și răspunsul nu a fost favorabil. Însă, am revenit acolo din oră in oră, în speranța că steluțele noastre norocoase nu ne vor lăsa baltă. Și așa a fost! La ora 14:00 au lipsit două persoane din cele zece și am intrat. M-a cam durut sufletul când soțul meu a hotarât să cedeze locul lui unui student la istorie din Austria care, la fel ca noi, încerca din răsputeri să vadă hipogeul. "El își dorește mai mult decât mine săracul", mi-a spus, și m-a lăsat să intru singură.

Recunosc că am pășit cu emoție înăuntru. Am fost 10 persoane și însoțitoarea. Ghidajul se face prin intermediul unui aparat, cu posibilitate de alegere a câtorva limbi de circulație. La intrare este o mică expoziție cu câteva explicații scrise, se vizionează un film despre acest edificiu și apoi urmează vizitarea propriu-zisă, pe un culoar metalic special creat tocmai pentru a proteja și conserva comorile care se află aici. Zona este extem de bine supravegheată. Totul este bine controlat: temparatura, umiditatea, circulația aerului, contactul cât mai redus cu omul.

A fost descoperit accidental, în 1902, perioadă în care se construia intens în această zonă. Au săpat, în încercarea de a face o fântână/cisternă și au dat de o gaură imensă. Spărseseră, de fapt, acoperișul edificiului și pătrunseseră la primul dintre cele trei niveluri. Descoperirea nu a fost raportată autorităților, probabil nici măcar nu știau ce găsiseră, și au folosit gaura descoperită ca loc de depozitare pentru resturile rămase în construcții. A durat ceva vreme până ce s-a au aflat de existența sa. Când în lumea întreagă s-a mediatizat această descoperire, s-a creat mare vâlvă, fiind cel mai impresionant monument de acest gen descoperit vreodată.

Hipogeul de la Hal Saflieni, cartier al orașului Paola, aflat aproape de La Valleta, este un complex imens de camere, legate prin pasaje, scări și culoare subterane care acoperă aproximativ 500 metri pătrați. A fost construit in diferite etape, între 3600 și 2400 î.e.n, perioadă în care metalele nu erau cunoscute și utilizate. A fost realizat începându-se din vârful unui deal calcaros, săpându-se în adâncime cu unelte din os și cremene. O muncă titanică, pare-se. Cuprinde un număr de peste 30 de camere, dispuse pe 3 niveluri, primul suprateran și celelalte două subterane, atingându-se o adâncime de aproape 11 metri.

Cele trei niveluri au fost construite în perioade diferite, și asta ne-o spun datările cu carbon. Nivelul de sus datează din perioada 3600-3300 î.e.n și este format dintr-o cameră centrală mare, în jurul căreia au fost săpate o mulțime de camere funerare. Pe aici se făcea și intrarea. Peste acesta exista un acoperiș din blocuri inelare de piatră, suprapuse despre care nimeni nu știe cum au fost aduse aici și nici cum au fost cioplite atât de perfect.

Nivelul de mijloc datează din perioada 3300-3000 î.e.n și este mult mai bine finisat, mult mai impresionat, cu pereți pictați cu ocru, cu diferite motive în formă de spirală. Acest nivel, deși pare a fi avut și camere mortuare, seamănă, mai degrabă, cu un templu subteran foarte mare, cu camere foarte interesante. Are o acustică deosebită. În camera centrală, numită Holy of de Holies, a fost găsită celebra statuetă The sleeping lady, care reprezintă o femeie cu trup mare, rotund, cu capul mic, culcată pe o parte, dar ale cărei semnificații nu sunt clar cunoscute. Se presupune a fi o zeitate, o mare preoteasă întâlnită în atâtea culte la care se rugau sau care îi ajuta să treacă de la existența materială la o altă dimensiune; se presupune a fi un simbol între lumea vizibilă și cea invizibilă, cea adormită; se presupune a fi un simbol al fertilității dar... nimeni nu știe nimic concret. La nivelul din mijloc s-au găsit în camerele laterale oseminte alături de tot felul de obiecte personale: obiecte de ceramică, amulete, pandante din piatră. Ultimul nivel, cel mai de jos, datează din 3000-2400 î.e.n, și este format din camere săpate-n piatră dar înăuntrul cărora nu s-a găsit nimic. Se pare că imediat după ce a fost realizat acest nivel, acest cult misterios a dispărut.

Din camerele mortuare de la primele niveluri, în special de la primul, au fost scoase un număr impresionat de bucăți de oase, un amalgam de oase umane și animale, ajungandu-se la concluzia că aici au fost depuse cadavrele a peste 6000 - 7000 de persoane. Din păcate, nu s-a putut face reconstrucția decât a unui singur schelet complet. Au existat camere extrem de mici din care s-au extras oase aparținând a peste o sută de cadavre. Erau așadar, aruncate cadavrele, în majoritatea lor, unul peste altul, cât mai înghesuite. Când o cameră se umplea, o alta era săpată.

Se pare că există o legătură între Hipogeu și Templele supraterane de la Tarxien, ale căror ruine le puteți vizita la câteva sute de metri de aici și pe care le-am vizitat în aceeași zi. Se pare că există legături între aceste temple și diferite fenomene astronomice. Ce a fost de fapt acest loc? Un templu, un cimitir? Un loc unde se făceau diverse ritualuri pentru a intra în legătură cu cei adormiți și care erau tocmai de aceea depuși atât de aproape? Era acest loc un altar pentru sacrificii? Ori un loc de inchinare la diverse zeități? Cine erau cei care l-au creat? Se pare ca nimeni nu știe concret nimic. Putem doar banui, putem face presupuneri și nimic mai mult. Tot ceea ce ți se explică când vizitezi acest loc sunt, în mare parte, supoziții. Ramânând ca fiecare să decidă, să-și pună întrebări, sâ-și dea răspunsuri.

Misterul ce învăluie acest loc a creat multe controverse. De ce Fratele Emmanuel Magri, cel care a facut primele cercetări și excavări, a fost trimis ulterior în misiune la Sfax și a murit misterios acolo? De ce întreg raportul său, foarte laborios, cel care făcea lumină asupra acestui loc, nu mai este de găsit? De ce au fost găsite aici cranii care au o formă ciudată, alungită? De ce din cele unsprezece pe care le avea Muzeul Național de Arheologie din La Valleta, au rămas șase, celelalte dispărând fără urmă? De ce au fost găsite oase de oameni și animale la un loc? De ce osatură dinților ne indică oameni extrem de sănătoși, când noi știm că cei din vechime traiau puțin, măcinați fiind de boli? Din moment ce nu s-au găsit urme de torțe, de fum, cum era luminat acest palat subteran?

Sunt atâtea întrebări fără răspuns cărora fiecare dintre noi trebuie să le căutam răspunsul nostru propriu. Avem o imagine poate distorsionată despre antecesorii noștri, crezându-i poate prea puțin evoluați din multe puncte de vedere când, de fapt, atâtea descoperiri spectaculoase ale vremurilor recente ne arată că aveau cunoștințe vaste în domenii diferite, că au clădit edifiicii impresionante folosindu-se de acestea și că bogăția lor spirituală este de necontestat.

M-a impresionat profund acest loc unde am inceput să-mi pun zeci de întrebări despre trecutul omenirii și unde am început să înțeleg că omul a fost o ființă specială și complexă, dintotdeaua. V-ați gândit vreodată câte lucruri mărețe au făcut, și, deși noi ne lăudăm că deținem tehnologia supremă, nu le putem copia? V-ați gândit vreodată că poate erau mult mai înțelepți și cu o spiritualitate muuult mai complexă decât a noastră? Mi-a răsărit atunci o întrebare în căpșor: am evoluat oare sau este o evoluție aparentă?

Țin minte că atunci când am ieșit nu mai aveam cuvinte. Nu mai știam sa-i explic nimic soțului meu. Îmi venea să plâng dar ma simțeam și foarte liniștită, în acelși timp. Habar nu am de ce. Încă încerc să înțeleg.

Nu regret nicio clipă că m-am dus!

---

VIZUALIZĂRI: 5595 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI