Haus Martha - Biberwier

TIPĂREȘTE

Am fost cazați la Haus Martha, în Biberwier, una dintre staţiunile din zona Zugspitz Arena, pentru șapte nopți la sfârțitul lunii iunie 2017. Este o cabană în stil tirolez care arată extraordinar, exact ca în reclamele la ciocolată. Doar vaca mov lipsește. Totul este decorat cu mult bun gust, atât la interior, cât și la exterior. Noi am fost cazați într-un apartament cu 2 camere (apartament cu un dormitor spun ei). Apartamentul este mare, spațios, decorat modern în nuanțe de bej.

Bucătăria era dotată cu absolut tot ce îți putea trece prin cap și mai mult decât atât. Eu de obicei plec cu bucătăria de campanie după mine, pentru că nu știu ce găsesc la destinație, poate sunt doar 2 farfurii și 2 furculițe. N-a fost cazul aici. Aveau de toate, începând cu pahare mari, mici, de toate dimensiunile, boluri, castroane, oale și terminând cu tirbușon, presă de usturoi, desfăcător de conserve, foarfecă. Bucătăria era dotată cu un frigider mare, fără congelator însă, plită vitroceramică cu 4 ochiuri, hotă, mașină de spălat vase. M-am îndrăgostit de oalele austriacului. Erau oale cu fund foarte gros, gen Zepter, placate cu ceramică, nu se lipea nimic de ele. Dacă voi găsi așa ceva la noi, sigur îmi iau și eu. Coșul de gunoi era cu trei compartimente pentru colectare selectivă.

În sufragerie era o zonă de luat masa și două canapele unde ar fi putut dormi unul sau doi copii sau chiar alţi doi tineri, eventual ceva mai pirpirei. Totuși, ei închiriau apartamentul doar pentru 2 persoane. Pentru aceste canapele nu existau așternuturi. De fapt, spuneau că, în cazul în care vii cu copii, să anunți din timp pensiunea despre numărul și vârsta acestora. Pe perete era un televizor mare. Nu prea l-am folosit. În general nu folosim televizorul în concediu, doar atunci când am fost plecați în perioada campionatelor modiale sau europene de fotbal sau a olimpiadelor.

Dormitorul este mare, cu un dulap încăpător. Există umerașe suficiente. Ăsta e un alt coșmar în hotelurile de la noi și sincer nu înteleg de ce, că doar costă 2-3 lei bucata. Paturile sunt mari și confortabile. Un minus, care poate fi însă subiectiv: pernele erau mari şi moi. Mie îmi plac pernele ceva mai tari. De asemenea, pentru învelit erau pilote de o persoană, cam mici și cam subțiri și nu existau pături suplimentare. Ei, fiind oameni de la munte, probabil sunt obișnuiți cu vreme mai rece și n-au considerat că ar fi necesare. Am dormit cu trening-ul și n-a fost o problemă.

Baia era mare, bine luminată, cu geam afară. Coșmarul soțului meu este să se bărbierească în concedii în băi slab luminate la hotel. Aici n-a fost cazul. De fapt, în tot apartamentul erau becuri economice, dar care luminau bine, nu din cele super-chioare. Prosoapele – de calitate și suficiente. Pe balcon exista și un suport de uscat rufe, pentru pus prosoapele la uscat. În baie există cuiere suficiente. Eu am o teorie conform căreia lipsa/existența cuierelor în baie spune destul de multe despre inteligența proprietarilor și grija lor față de confortul turiștilor. Adică, e neplăcut să intri să faci duș și să nu ai unde să-ți agăți tricoul, prosopul etc.

Cabana este făcută din materiale de foarte bună calitate. Am avut ceva ghinion cu vremea, din cele șapte zile, în șase ne-a plouat. Nu cât să ne strice programul, dar așa, ca la munte. Cu toate acestea, deși nu dădeau căldură în cabană, în interior nu a fost deloc frig sau umezeală. La noi, la munte, imediat simți așternuturile și hainele umede.

Punctul forte al apartamentului era însă terasa. Am avut o terasă mare, cu o vedere incredibilă către munți. Pur și simplu mi s-au tăiat picioarele când am văzut prima dată priveliștea. Terasa era dotată cu mobilier specific: o masă mare, 2 scaune și 2 sezlonguri. A fost o plăcere să stăm cu o bere/un vin/un ceai/o cafea, în funcție de vreme și context, și să admirăm priveliștea. Pur și simplu simțeam că aș putea sta așa la nesfârșit, doar să mă uit la muntele acela incredibil. La balcon erau jardiniere cu flori multicolore.

În fața pensiunii se află o terasă cu șezlonguri, unde se poate sta ca să admiri peisajul. Noi n-am folosit-o pentru că aveam terasa apartamentului foarte mare și confortabilă. De fapt, toate camerele din cabană aveau balcon mare sau terasă. Pensiunea are parcare privată în față. Nu are lift. Noi am stat la etajul doi și bagajele le-am dus pe scări, dar scara e suficient de lată şi de puţin abruptă încât să nu fie vreo problemă.

Proprietarii sunt foarte drăguți, veseli și cumsecade, dar nu vorbesc decât germana. Din fericire, eu vorbesc puțină germană, așa că m-am putut înțelege cu ei. Sunt genul de oameni discreți, îi găsești atunci când ai nevoie de ei, altfel nu te lovești tot timpul de ei. Sunt foarte organizați. Înainte de sosire mi-au trimis un link unde am putut face check-in online, astfel încât la sosire aveau guest card-urile pregătite. Aceste guest card-uri sunt nominale și pot fi folosite pentru a circula gratis cu autobuzele din zonă, pentru a avea reduceri la diferite obiective turistice sau pentru a achiziționa card-ul Z-ticket, despre care am povestit în review-ul despre Zugspitz Arena. Tot prin email ne-au întrebat despre o oră aproximativă a sosirii, pentru că nu au receție permanentă, ci doar până la ora 17. Noi le-am spus că ajungem între 17 și 18. Ne-au așteptat fără nici o problemă. La sosire ne-au întrebat dacă vrem dimineața chifle pentru micul dejun. Noi am refuzat pentru că aveam pâine, dar am văzut la camerele vecine, că dimineața le puneau o trăistuță brodată frumos agățată de clanța ușii, probabil cu chifle. Deci, din nou să fie cât mai comod și să te deranjeze cât mai puțin.

În cele șapte zile proprietarii nu au intrat în cameră. După două zile, i-am întrebat ce să facem cu gunoiul, pentru că nu văzusem nici un tomberon în zonă. Mi-au arătat că aveau în spate într-o magazie coșuri pentru sticlă, metal, hârtie, carton, plastic, resturi menajere. Am vrut să turtesc pet-urile ca să nu le umplu din prima coșul. Mi-au zis că nu e nevoie, pentru că au o presă specială ca să facă asta. Încă odată, organizare perfectă.

În cabană toată lumea e la locul ei, liniștită, nu face nimeni gălăgie, nu tropăie nimeni pe scări, nu țipă copiii etc. O singură excepție: lângă noi stătea o familie de nemți și într-o seară a fost un meci de fotbal la televizor în care juca Germania. Doar atunci domnul și-a manifestat susținerea, așa încât l-am auzit, fără să ne deranjeze însă. Microbiștii cred că înțeleg .

Cabana nu este la șoseaua principală, atfel încât e foarte liniște, se aud păsărelele cântând. Cam la 10 minute de mers pe jos este un supermarket de unde vă puteți aproviziona. Stația de autobuz este foarte aproape, chiar cum ieși de pe străduța pe care se află pensiunea în șoseaua principală, în fața hotelului Alpin. Tot la 10 minute de mers pe jos se află telescaunul din Biberwier (Marienbergbahn).

Se poate opta pentru mic dejun la un preț de 9 euro/persoană/zi. Există un salon drăguț de mic dejun la parterul cabanei. Noi n-am luat micul dejun de la ei, deci nu știu să spun în ce constă. Din ce-am observat în alte părți, în Austria se mănâncă bine dimineața, deci probabil că nu era doar o cafea și un corn, ca în Franța sau Italia.

Ca nivel de preț, pentru 7 nopți am plătit 411 euro. Acest preț include taxa de curățenie finală de 40 de euro. Această taxă are valoare fixă pe sejur. Adică, dacă stai o singură noapte plătești 40 de euro, dacă stai cinci nopți sau șapte cum am stat noi, tot 40 de euro. Tot în cei 411 euro intră și taxa de stațiune care este în valoare de 2 euro/persoană/zi, deci nu e ieftină. Atenție că taxa de stațiune nu era afișată în prețul de pe Booking. Mi s-a părut un preț corect. Cred că aș strânge toți proprietarii de pensiuni din România, mai ales din Bucovina (că zona asta e lângă noi și cam știu cum e pe acolo) și să-i trimit la reciclare aici, doar ca să vadă ce anume se oferă la o pensiune. Să vadă că stimabilul turist, dacă tot dă o grămadă de bani, poate vrea și el să stea pe un balcon să privească peisajul, și nu să stea într-o cutie de chibrituri unde nici geam ca lumea nu are, poate doar o fereastră Velux; că o baie privată în cameră e un „must” în secolul XXI; că intimitatea și liniștea nu trebuie să fie un lux. Sincer, aș plăti și la noi așa un preț ca să am condițiile repective, să nu mă strângă gardul, pereții, vecinii.

---

VIZUALIZĂRI: 1035 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI