Un vis urit

TIPĂREȘTE

Sejurul pe care l-am cumparat in 2008 avea printre altele si o cazare de o noapte in Istanbul, acesta fiind unul din motivele pentru care l-am si ales. Cum ma indragostisem de acest oras, de oameni, de muzica dar mai ales de peisajele extrordinare pe care le vazusem intr-un serial turcesc de mare succes la vremea respectiva asteptam intilnirea cu Istanbulul ca pe un moment de maxima fericire. Dupa o calatorie obositoare de noapte cu autocarul de la Kusadasi, in care nu prea am reusit nici macar sa atipesc mi-am vazut visul cu ochii. In momentul in care am traversat podul peste Bosfor nu stiam daca visez sau chiar este adevarat... in fata ochilor se desfasura in toata splendoarea sa orasul care incepea sa se trezesca usor, usor...

Dupa o traversare rapida a bulevardului Kennedy Cadessi sintem poftiti sa coborim din autocar in fata unui hotel care nici macar nu stiam cum se numeste... nu avea nici o firma. In momentul in care am pasit spre receptie pentru a ne lua cheile de la camera chiar am crezut ca visez urit. In holul hotelului era un mobilier care fusese folosit de foarte multe rinduri de turisti aflati probabil ca si noi in trecere si care lasasera semne vizibile ca sa nu mai spun ca predomina un miros nedefinit... ceva tutun amestecat cu mucegai... nu stiu daca chiar am gasit cuvintul potrivit, oricum ceva vechi si respingator. Pe pereti afise in citeva limbi" de circulatie" (rusa, romana...) care spuneau sa nu depozitam marfuri in camera... de aici am inteles destinatia clara a acestui hotel. Dupa o noapte de nesomn nu vedeam in fata ochilor decit un pat... Nu am mai tinut cont in momentul in care am intrat in camera ca lenjeria purta amprentele sutelor sau miilor de gospodine care invadasera Istanbulul si care alesera acest loc pentru a-si odihni oasele obosite de atita alergatura, nici de faptul ca prosoapele din baia de un metru patrat erau pur si simplu gri... stiu doar ca am facut un dus incercind sa ating cit mai putin obiectele din dotare... (noroc cu prosoapele pe care le pun de fiecare in geanta cind plec in concediu).

Atita sila mi-a inspirat atmosfera din hotel incit nu puteam sa maninc nimic, mi se pare ca totul miroase ca acolo, mai mult fortat am mincat un covrig cu susan pe strada si am baut kg de apa.

In dimineata urmatoare am coborit la restaurant sa luam micul dejun... l-a luat cine a putut. Pahare care se vedeau de la o posta ca sint doar clatite si nu spalate cu detergent doar ne-au facut dovada in fata noastra. Micul dejun continea ca de obicei: brinzeturi, unt, gem, masline... cam ce tine de un mic dejun turcesc... dar si aici in restaurant ca peste tot in hotel acelasi miros de vechi si infect.

Personalul de la receptie mi s-a parut amabil facind eforturi sa ne lamureasca, prin niste propozitii in limba romana care se terminau fiecare cu "frate", cum putem sa ajungem la obiectivele care ne interesau.

Singurul lucru bun in toata nebunia asta a fost faptul ca avind camera la ultimul etaj aveam o imagine asupra marii Marmara si a orasului atit cit se putea vedea.

Am plecat din hotel cu un gust amar... primul lucru pe care l-am facut cind am ajuns acasa a fost sa intru pe net si sa caut hotelul, sa-i aflu numele... ca sa stiu macar de acum in colo daca mai ajung in zona sa-l evit.

Abia atunci m-am dezmeticit si am inteles de ce ghida ne sfatuise sa nu intirziem prea mult in oras seara... hotelul se afla in Aksaray, una din zonele rau famate ale Istanbulului.

Totusi... de acest hotel ma leaga amintirea celor mai frumosi trandafiri rosii pe care i-am vazut in viata mea... cei primiti de o doamna blonda care cobora scarile rizind la bratul unui domn autohton...

---

VIZUALIZĂRI: 1934 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI