GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel ok, raport calitate/pret foarte bun. Merita!
Salut tuturor,
deoarece in alegerea hotelului mi-au fost de ajutor impresiile altora, m-am hotarat sa le scriu si pe ale mele din acest sejur, in speranta ca vor conta pentru cineva.
Sa incep cu drumul pana in Turcia cu auto propriu din Bucuresti, 2 zile cu oprire in Canakale (rezervare facuta pe net la hotel Konak 40 Eur/camera/noapte- conditii acceptabile pentru cei nu foarte carcotasi). Costul transportului aproape 300 Euro. Destul de obositor, concluzia este ca o data merge, a doua oara ne mai gandim daca nu luam avionul. Ruta la plecare: Bucuresti-Giurgiu-Razgrad-Targoviste-Iambol-Elhovo-Edirne-Canakale-Izmir-Menderes-Ozdere a durat cam 12 ore in prima zi pana in Canakale (cu tot cu vama si feribot, 2 opriri mai lungi pentru benzina si mancat) si vre-o 6 ore de la Canakale pana la hotel. Drumul la Bulgari are vre-o 2 portiuni foarte proaste in apropiere de Targoviste si intre Iambol si Elhovo cam 20 km unde nu se poate merge cu mai mult de 40-50 la ora ca-ti rupi masina.
In vama la turci am stat vre-o ora, treci cam pe la 5 ghisee si-ti piere cheful de orice. Am mai pierdut o ora si la intrarea in Bulgaria la prima benzinarie dupa vama din Ruse pentru vigneta - adevarul e ca erau numai romani la rand si unii aveau euro unii doar lei... ma rog 2 ore pierdute aiurea.
La Grand Efe am ajuns la 13:50, cazarea s-a facut in 5 minute fara probleme, camerele au fost la etajul 6 cu vedere la mare. Camerele sunt mari, curate, mobilier intretinut chiar daca nu era nou, fara mirosuri ciudate sau alte chestii. Singara obiectiune, cada de baie cu dus fix in perete, eu as fi preferat o cabina de dus.
Locatia arata foarte frumos, multa verdeata, spatiu suficient, piscinele nu erau superaaglomerate, sezlonguri destule insa trebuia sa cobori pana in 8:30 pentru a-ti putea alege locul preferat.
Personalul este foarte amabil, servirea ok, nu stramba nimeni din nas daca ceri ceva sau pui o intrebare, chiar daca nu toti inteleg engleza pana la urma te lamuresc.
Mancarea nu este super variata vre-o 4 sau 5 feluri la pranz, in schimb multe salate, dar niciodata nu s-a intamplat sa nu gasim ceva pe placul fiecaruia. Dulciuri slabute, mai mult din prafuri, la fel ca si sucurile. Berea ok, cafeaua cea mai buna era la expresor in lobby.
Ca si distractie topoganele cu apa au fost atractia vacantei, atat pentru copii cat si pentru noi. De asemenea programul de animatie atat ziua la piscina cat si seara pe terasa a reusit sa ne binedispuna. Deci oamenii chiar se straduiesc si asta a contat cel mai mult.
Apa din piscine are foarte mult clor si desi sunt obisnuit cu asta la un moment dat ma usturau ochii.
In hotel cei mai multi turisti erau romani (parcarea plina cu masini din ro - apropos, parcare super tare cu umbra si pazita) apoi turci, rusi, nemti, ceva francezi si italieni si cativa nordici.
Singurul MARE minus - si aici nu este vina turcilor ci a naturii- este plaja cu scoici si pietricele, departe de nisipul fin din alte parti. De asemenea apa marii plina de bolovani si pietre carea faceau accesul foarte dificil, iar daca nu sti sa inoti nu prea ai zone in care sa stai in apa, mai ales daca sunt si valuri. Papucii speciali (cu talpa din cauciuc si cu partea superioara din panza, nu cei din plastic cu gaurele) sunt absolut necesari. Cele 2 plute din plastic ancorate in apa fac insa toti banii, e super sa stai pe ele mai ales daca-s valuri mari.
Per ansamblu recomand hotelul mai ales familiilor cu copii sau celor care vor sa se relaxeze departe de agitatia statiunilor aglomerate de pe litoral.
Pentru orice alte probleme pe care nu le-am atins va rog sa intrebati si va raspund cu placere.
Trimis de rtmprim in 04.07.11 12:42:01
- A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rtmprim); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 38.00918200 N, 27.10873200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Pentru rovigneta la bulgari recomand benzinaria OMV din Ruse pe drumul spre Razgrad. Nu este aglomeratie si nu pierzi timpul. Obligatoriu leva sau card de credit.
Ai dreptate, insa cum duminica dimineata la 6 nu prea ai de unde face rost de leva in ruse iar la respectiva benzinarie de langa granita puteai plati si in euro sau lei, am ales varianta asta.
Pana la urma te poti descurca si cu cardul la omv sau shell, astepti cam 5 min la tranzactie dar de regula merge.
te rog sa-mi trimiti un mesaj la nr. 072XXXXXX cu ce agentie ai fost. mersi anticipat
Rog nu publicati numere de telefon pe site - le puteti trimite, in schimb, prin mesaje private
scrie-mi te rog pe privat cu ce agentie ai fost, pretul este f. bun
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Grand Efe = cel mai prost concediu — scris în 26.07.18 de Scaaa din BRAşOV - nu recomandă
- Jun.2018 Concediu reuşit — scris în 18.06.18 de LaviniaO din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Grand Efe Ozdere — scris în 01.09.17 de IvanAna din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Un hotel bun — scris în 05.02.15 de viviv din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Notele acordate sunt putin exagerate — scris în 14.09.12 de irinel78 din COMANESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Grand Efe – un vis devenit realitate! — scris în 02.08.15 de velker tiberiu din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Marile sperante — scris în 14.09.12 de auraradu din BUCURESTI - RECOMANDĂ