GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Desi destinatia noastra de suflet este Grecia, la indemnul prietenilor, am zis anul asta sa vedem si noi cum este “all inclusivul”, la turci. Asa ca ne-am rezervat din timp un sejur in Kusadasi, (neinspirat zic eu, pentru ca in primavara ofertele erau mai bune, dar…), hotel Grand Belish. Am ales hotelul mai ales la sugestia unor prieteni care anul trecut au fost acolo.
Am plecat cu o cursa cearter, in 02 iunie de la Otopeni si am ajuns la Bodrum pe la ora 11. De aici am fost imbarcati prompt in autocare si lasati fiecare la hotelul lui. Noi am ajuns la Davutlar unde se gasea hotelul nostru, la vreo 14 Km de kusadasi.
Locatia impozanta, cu o receptie mare, dar cam goala. Dei era trecut de ora 14, camerele nu erau gata, asa ca am mai asteptat vreo ora pana am fost condusi in camera. Nu prea pricepeam cum de hotelul era gol dar camerele nu erau gata. Misterul l-am dezlegat seara, cand pe la ora 18 au venit vreo patru autocare cu asiatici care, luau cina, dormeau o noapte, luau micul dejun si apoi plecau intr-un circuit prin Turcia. Toti purtau “ghiozdanele” in spate si erau inarmati cu telefoane sau tablete performante cu care fotografiau “ tot ce misca”. Seara aveam o masa rezervata (contra 5 EUR.), pe terasa restaorantului de unde se vedea superb apusul de soare. Cand se prindeau prietenii nostrii de frumusetea momentului, navaleau pe terasa pentru a-l imortaliza, oferindu-ne un alt spectacol. De altfel ajunsesem sa-I asteptam seara...
Regimul asta al hotelului avea avantaje si dezavantaje. Avantajul era ca dupa ce plecau ei, statea vantul, adica era totul liber, plaja, piscina, barurile, liftul… Dezavantaje: pranzul era destul de saracaios, fiind gatit doar pentru cel mult 30 persoane, la barul de la piscina, desi in program trebuia sa fie si mancare, abia dupa 3 zile cand am insistat au inceput sa bage niste pizza, salate, cartofi prajiti, paste… si inghetata intre ora 16 si 17, nu am avut nici un fel de program de divertisment pe toata perioada sejurului.
Am intalnit o familie de romani veniti cu masina proprie, care ne spunea ca in alti ani era alta atmosfera aici, dar … noi… aveam nevoie anul asta. Poate ca si firmele noastre de turism ar trebui sa stie lucrurile astea si atunci cand faci rezervarea sa-ti spuna la ce sa te astepti.
Dar sa revenim la hotelul nostru. Camera era mare, cu balcon, cu mobilier bun, cu baie dotata cu tot ce trebuie, la nivel de 4 stele zic eu si nu 5 cat zic ei. Se schimbau prosoapele, se facea si ceva curatenie. Holurile erau insa murdare, plaja era murdara, pacat ca era cu nisip, cu sezlonguri curate si destul de mare, fata de ce am vazut in Kusadasi. La piscina era curat, dar nu am stat decat intr-o dupa-amiaza cand era vant la plaja.
Cina si micul dejun, diversificate, cu fructe (cirese, piersici, capsuni, pere, caise), multe salate, branzeturi, mai slab la mezeluri (doar doua sortimente de sunca presata), peste, miel, pui (cam fara gust), o ciorba de legume, prajituri bune, gaseai ceva pe gustul tau. La pranz, cum am spus, fructe si prajituri, o ciorba, un fel sau doua de mancare (pulpe cu sos, spanac cu miel de exemplu). In sala erau mai multi chelneri decat turisti…. Baietii care serveau amabili, mai ales daca ii mai atingeai din cand in cand cu 2-5 EUR. Daca aveai nevoie de pachet pentru ca plecai in excursie (noi am avut de doua ori), erau foarte amabili, iti luau comanda, te scriau intr-un caiet si te asigurau ca este OK. A doua zi cand te duceai la receptie – pauza, se intrebau unul pe altul si pana la urma iti dadeau o punga sa-ti pui si tu ceva acolo, ce gaseai prin restaorant la ora aceea. Mi s-au parut tare neseriosi din punctul asta de vedere.
Pe de alta parte am avut parte de timp bun si de liniste.
Am fost in doua excursii optionale.
Prima la Efes si la casa in care se spune ca si-a trait ultima perioada a vietii Fecioara Maria. Ne-a placut si pentru faptul ca fiind aproape de Kusadasi, nu am pierdut timp prea mult cu drumul si am avut timp de vizita. Am oprit si la templul zeitei Artemis, unde am mai vazut doar o coloana din cele 127 cate avea templul, dar daca esti prin zona, merita vizitat.
A doua la Pamukkale, unde datorita faptului ca ne-a luat mult drumul, nu am stat decat doua ore. Prea putin pentru ce ai de vazut, asa ca am dat o fuga la piscinele naturale - ne-au placut, dar cred ca acum sunt un pic “ajutate” sa reziste multimii de turisti. Spun asta pentru ca am vazut o frunza verde cazuta in apa, care avea déjà pe ea depuneri de “calcar”, iar in prima piscina de sus, era un praf alb ca si cand ai fi aruncat acolo un sac cu ipsos (un praf alb, in cantitate prea mare pentru a fi natural). Am aruncat un ochi la piscina Cleopatrei, n-am vrut sa facem baie pentru ca aratam foarte bine asa si nu vrem sa fim mai tineri cu 10 ani (eii...) si ne-am dus sa vizitam muzeul Hierapolisului. Cred ca am facut alegerea buna. Foarte bine structurat, cu destul de multe exponate. Din pacate Hierapolisul, l-am vazut de la distanta si prin ochii aparatului de fotografiat. Am mai beneficiat de o baie cu apa termala la piscina unui hotel, unde am luat si masa.
Am mai fost si intr-o excursie gratuita oferita de firma de turism in care ne-a prezentat statiunea Kusadasi si bineanteles vreo doua magazine.
In toate excursiile am avut ghid vorbitor de limba romana (Eda, o turcoaica care statuse 5 ani in Romania), bine informata si care in autocar ne-a vorbit mult de Turcia, de obiceiurile lor, de religie, de situatia economica, politica si ne-a raspuns la toate intrebarile puse.
Cat am stat noi au avut loc si doua atentate, unul la Istambul si unul la Mardin. Nu este prea confortabil. Se simte o stare de tensiune…
Cand ne-am intors, in avion, toti romanii nostrii erau bine, erau veseli, unii multumiti, unii mai putin, toti remarcasera lipsa turistilor din hoteluri si toti am fost fericiti cand am aterizat ACASA.
Deci, nu m-a dat pe spate Turcia (cineva ne-a zis in avion “Pai sa vedeti Antalia!!! – eii, cine stie?) si da, ne e dor de GRECIA…. In toamna, speram sa gasim ceva convenabil si sa ne mai trecem la capitolul “Am fost si eu pe aici”, Lefkada sau Zakyntos.
Trimis de valileau in 04.07.16 15:45:55
- A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valileau); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.76371800 N, 27.26188300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitari pentru frumoasa vacanta petrecuta, si eu am amintiri colorate despre apusul tipic oriental din Kusadasi, unde am oprit cateva nopti tocmai ca sa vedem Efesul si Pamukkale. IN rest statiunea mi s/a parut un balamuc aglomerat si obositor, mult mai frumos a fost in sudul Anatoliei, pe celebra Coasta de Turcoaz de la Mediterana.
Si eu am suspectat ca sunt ceva amenajari artificiale la Pamukkale, dar am constatat ca ei variaza curgerea apei fie prin bazinele mici din fata, vechi si originale, fie pe aleea de acces din sosea, unde bazinele par facute din beton si acoperite apoi de apa calcaroasa care le inunda. Oricum locul merita vazut si admirat din plin; .
am vazut aceste bazine in anii '90 cand se observa clar ca sunt "rectificate" cu ciment (bazinele erau destul de distruse probabil datorita faptului ca nu fusesera utilizate si intretinute corespunzator). in acea perioada nu aveai voie sa iti moi picioarele decat in putine "cadite" de calcar, intretimp curgerea apei care contine mult calcar in compozitia ei a facut ca acel ciment sa fie acoperit cu calcar.
@nrs: Si mie mi s/a parut ca bazinele mari de pe drumul care urca in panta sunt fabricate, dar am vazut cum dirijau apa spre ele si cum se acumula calcar in piscinele alea. Cele mici din fata sunt naturale dar obosite de turisti si le pastreaza neumblate, dar si ele se pot vizita. Oricum locul e frumos si merita vazut, data viitoare imi propun sa stau mai mult de o zi acolo.
locul este superb indiferent ca este natural sau "retusat" si merita vazut, cand am fost prima data am ramas profund impresionat, in plus am fost in mijlocul verii si m-a uimit inca ceva: caldura naucitoare. am facut si baie in bazinul termal ceea ce a fost o alta experienta ciudata sa faci baie si sa nu te racoresti. eu ii admir pe turci ca stiu sa vanda tot ce au indiferent ca sunt frumuseti naturale sau vestigii istorice (in general, ca o ironie ei vand istoria Greciei)
@nrs: Indiscutabil locul merita vazut.
Cat despre turci, da sunt negociatori si negustori vestiti, dar si cumparatorul trebuie sa fie multumit.
N-am prea fost... Poate am nimerit intr-un an mai dificil pentru ei (ma refer la lipsa turistilor rusi din hoteluri), dar raportul calitate pret a lasat de dorit.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Grand Belish - 5 stele pentru camere si echipa de animatori si 3 stele pentru masa — scris în 19.06.23 de gabryela63 din TG.OCNA - JUD.BACAU - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Un concediu reusit la Grand Belish Hotel — scris în 02.11.19 de paula 235 din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Grand Belish 2019 — scris în 19.07.19 de marival din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Frumos — scris în 15.11.15 de marival din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Mult sub asteptari — scris în 27.06.14 de Lillyana din GALATI - nu recomandă
- Aug.2013 Un sejur reusit, linistit si placut... — scris în 15.08.13 de Mihagache din GALATI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Modest — scris în 21.07.13 de marioprofu din BACăU - nu recomandă