GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pinguinii din Hellbrunn – Zoo Salzburg
City break-ul petrecut în Salzburg a inclus și o vizită în împrejurimile orașului austriac la Palatul Hellbrunn și fântânile distractive (vezi impresii). Studiind obiectivele ce se pot vedea în jurul acestui palat de vară al prinților-arhiepiscopi de Salzburg am observat grădina zoologică. Faptul că aici puteam vedea pinguini a constituit elementul decisiv în stabilirea destinației în exteriorul urbei.
Accesul este facil, din centrul orașului am mers cu autobuzul 25 circa 20 minute până aproape de localitatea Anif, vreo 6 km parcurși prin oraș și periferii. Aveam să descoperim că șoferul autobuzului, în uniformă, era român și s-a bucurat să schimbe câteva vorbe cu noi.
Acces
Am mers într-o zi de duminică în jurul orei 10.00 și fiind o zi călduroasă de aprilie, cu soare și temperaturi de până la 28 grade, deja o mulțime de autoturisme cu vizitatori soseau în zonă. În zonă există o parcare mare, cu plată, care poate „înghiți” câteva sute de autovehicule.
Prețul unui tichet de acces este de 15 Euro/adult, dar noi am beneficiat de intrare gratuită cu Salzburg Card, plus „skip the line” , depășind coada consistentă de la casa de bilete și intrând în incinta grădinii zoo printr-un sistem de turnicheți. La intrare există un stativ cu pliante și hărți ale obiectivului – vezi aici harta grădinii zoologice: salzburg-zoo.at/fileadmin ... 023_ANSICHT.pdf. Programul de funcționare este zilnic între orele 09.00 – 16.00/18.00, în funcție de anotimp. Se pot achiziționa bilete combinate cu Palatul Hellbrunn cu o oarecare reducere.
Facilități
În interior găsim un restaurant – „Das ZoO” – cu o terasă exterioară mare unde deja se amenajau câteva mese pentru party (probabil zile de naștere ale copiilor), un chioșc cu terasă pentru gustări și răcoritoare, precum și un punct unde erau amplasate mai multe automate de băuturi și dulciuri. Pe tot teritoriul grădinii zoologice sunt 6 puncte unde găsim toalete, mai mari sau mai mici (una din ele avea ușile colantate cu fotografii cu animale) și mai multe cișmele cu apă nepotabilă. Există și un mic magazin cu suveniruri.
Pentru părinții cu copii mici se pun la dispoziție cărucioare cu patru roți pentru transport prichindei/bagaje; sunt și câteva locuri de joacă pentru cei mici. De asemenea, prin grădina zoo vedem pe lângă plăcuțele de informare privind animalele și tot felul de alte jocuri interactive. De fapt, toate facilitățile sunt axate pe copii și pe petrecerea timpului în aer liber cât mai frumos.
Vizita în Zoo Salzburg
Poziționarea parcului zoologic este excelentă, la baza unui pinten stâncos, reușind să combine într-un mod pitoresc și cât mai natural habitatele naturale ale animalelor. Plus că în depărtare se văd crestele munților înzăpezite – superb! Traseul parcurs prin grădina zoologică însumează undeva între 1,5 – 2 km (dacă intri pe toate „bretelele” ). Pliantul oficial ne informează că putem vedea 150 de specii și circa 1600 de animale.
Pinguinii africani au un spațiu amenajat special, un țarc cu pământ, stânci și adăpost, precum și un bazin cu apă. Am coborât câteva trepte și i-am putut admira cum înoată prin geamul de sticlă al bazinului; sunt foarte drăgălași și zgubilitici. Rechini am mai văzut (la Tropicarium Budapesta – vezi impresii), dar pinguini nu. M-am bucurat ca un copil de aceste ființe minunate.
Ce am mai văzut inedit la Zoo Salzburg? Mai mulți rinoceri albi, jaguari, capra alpină ibexul alpin, iepuri de pampas (maras), porci peccari (din America Centrală și de Sud), manguste, bovine Watusi, tapiri. Bineînțeles că sunt mici pavilioane dedicate păsărilor (într-un asemenea pavilion vizitatorii pot intra în mijlocul papagalilor), reptilelor (am văzut un caiman încremenit, doar ochii îi mișca), maimuțelor.
Concluzii. Timp de două ore ne-am plimbat prin parcul zoologic căutând animalele, privindu-le și fotografiindu-le. După vizita grădinii zoologice am ieșit pe altă poartă din zona de nord și ne-am îndreptat spre Palatul Hellbrunn (vezi impresii), aflat la circa 1 km distanță. Întreaga zonă este împânzită de piste pentru bicicliști, alei asfaltate prin mijlocul naturii. Celor care merg la Salzburg pentru o minivacanță le recomand și aceste două obiective din împrejurimile Salzburgului.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 07.06.24 11:49:17
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.75657207 N, 13.06598428 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Grădina Zoologică (Zoo Salzburg Hellbrunn), SALZBURG" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@webmasterX: Poziționarea pe hartă este corectă.
Casa de bilete este vizibilă încă de la intrarea pe aleea de acces. Stația de autobuz se află chiar în apropierea intrării în Zoo Salzburg, există trecere de pietoni marcată. Intrarea/ieșirea în/din parcare este prevăzută cu bariere, pentru plată sunt disponibile automate.
O rubrică binevenită, mulțumim.
@tata123 🔱: Am fost o singură dată în Austria în 2008 şi timp de opt zile am vizitat numai Viena. La Salzburg nu am ajuns, era programată altă excursie cu maşina noastră în Ungaria şi Austria dar n-am mai ajuns. La Viena la palatul Schonbrun, Maria Tereza care a domnit 40 de ani a transformat un pavilion de vanătoare în palat de vară. A amenajat parcul cu fantana lui Neptun, grupul statuar Gloriette si una din primele gradini zoologice din lume. Era foarte mare, cu multe specii de animale dar am fost dezavantajati de timp. Era ora prânzului şi multe animale îsi făceau siesta în cuşti, aşa că nu le-am văzut pe toate.
@Michi: Grădinile zoologice din orașele vizitate pot constitui un obiectiv atractiv pentru turiști, fie ei adulți sau copii, în funcție de timpul disponibil și de interes. La Zoo Salzburg ajung anual peste 300.000 de vizitatori, amplasamentul și facilitățile acestui parc zoologic (parte altădată din domeniul Hellbrunn a prințului-arhiepiscop de Salzburg) fiind excelente pentru a petrece timp de calitate în aer liber.
Pe lângă pinguini am fost impresionați și de rinocerii albi, animale masive și aparent liniștite (am citit că toamna trecută un îngrijitor a fost omorât de una din femelele rinocer).
Mulțumesc pentru ecou.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2010 Gradina zoologica din Salzburg — scris în 29.10.10 de irma_ro* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ