GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul trecut am mers pentru prima data in vacanta la turci, pe sistem all inclusive. Am stat la Gloria Verde si am fost foarte multumiti. Apoi am citit o multime de review-uri si am vazut ca oamenii vin multumiti si din alte parti, desi platisera mai putin. Am vrut si eu sa le-o iau pe urme, dar pana la urma nu am avut curajul sa risc, stiind ca tot timpul voi compara cu ce am avut in 2009, si in 2010 am ales tot Gloria Verde. Lipsa de inspiratie, de curaj, spuneti-i cum vreti. Eu ii spun comoditate si dorinta de a “merge la sigur”.
Am ajuns seara la hotel, aproape la 10 si, desi vroiam sa “stau de vorba” cu receptionera, sa ii cer o camera mai buna (anul trecut ne-au dat family apartment), ea ne-a explicat ca ar fi bine sa mergem intai la masa, ca oricum e pe final. In 15 minute se inchidea taraba, oficial – cu toate astea, mesele pline, deserturile la locul lor, ba am avut vreme si de fructe, la final. Ok, deci n-am dat gres.
Dezamagirea a venit la receptie: desi ne-au dat un junior suite, fara sa fi apucat sa le cerem nimic mai mult decat am platit, era la etajul 4. Stiam de anul trecut ca la etajele superioare e o problema cu temperatura si ca, daca stai mai sus de 1-2, ai nevoie de aer conditionat. Hotelul e plin, ni se spune. Plin-plin! Nu-mi venea sa cred! Parca la tv auzim numai de criza… Am luat camera, cu promisiunea ca vom fi mutati in primul junior suite care se va elibera la parter, si trei nopti am indurat aerul conditionat (care se mai si oprea pe la 2).
Camera a fost foarte spatioasa. Am avut un pat dublu mare, o canapea, doua fotolii si un patut de copil care si-a gasit perfect locul. Intr-o camera normala ne-am fi inghesuit putin, pentru ca, desi sunt maricele, exista doua paturi mari (nu inteleg de ce) si patutul de copil ar cam ocupa destul din spatiul ramas liber. Stand la etajul 4 am avut si balcon cu masuta, doua scaune si uscator pentru rufe. O placere sa stai aici dimineata, pentru ca eram chiar deasupra coroanei pinilor batrani din curtea resortului.
Dupa trei zile ne-au anuntat ca ne putem muta, si intr-adevar ne-au dat o camera identica, dar la parter. Avantaj: aerul conditionat n-a mai fost necesar decat doua-trei ore dimineata, cand noi eram la plaja, iar pentru somnul de noapte chiar am cerut o pilota. Mai mult, balconul s-a transformat intr-o terasa care dadea in gradina hotelului, chestie grozava pentru dupa-amiezele in care am preferat sa lenevim si sa ne jucam in iarba decat sa mergem din nou la plaja.
Timp de doua saptamani s-a intamplat o singura data ca ora de curatat camera sa fie la pranz, cand pe usa era semnul cu “Nu deranjati”, dar camerista ne-a pandit cand am iesit la 4 si ne-a intrebat daca poate sa ne faca atunci camera. I-am spus ca nu este nevoie si tot ea s-a scuzat, dar ca au fost multe plecari in ziua aceea. La fel si baiatul care avea grija de minibar, intotdeauna a venit la ore potrivite – nu ne-am intersectat nici cat sa-i multumim pentru asta. Minibarul arata exact ca anul trecut: covrigei, jeleuri, apa plata, apa gazoasa, nestea, cola, sprite si (parca) bere. De fapt, daca sotul nu s-a plans, inseamna ca sigur era si bere.
Plaja
Despre plaja nu o sa va povestesc prea multe, e la fel ca anul trecut: lata, cu nisip si ceva pietricele la intrarea in apa, cu multe sezlonguri, dar fara a fi aglomerata. La fiecare umbrela (impletita din palmier, am scapat de plastic! ) erau cate doua sezlonguri si o masuta. Si tot la fel ca anul trecut, plaja era periata si curatata atat seara, cat si dimineata.
Piscine
Piscina de copii, unul din motivele pentru care am ales si acum Gloria Verde, exact cum o stiam. Mare, curata, cu multe atractii. Poate cu prea putine sezlonguri de jur-imprejur, asa ca daca ajungeai dupa 10 de-abia mai gaseai vreunul. Asta in primele zile, cand intr-adevar am simtit si noi ca hotelul a fost plin. De altfel ne si spuneau sefii de sala si salvamarii ca aveau in hotel aproape 400 de adulti si cam 350 de copii! Nu mi-as fi dat seama…
Piscinele pentru adulti, doua la numar: in cea de jos se adunau mai mult rusii si copiii mai marisori sau cei cu colac, pe cand la piscina de sus era atmosfera mai linistita. Interesanta era impartirea locurilor: pe partea dreapta a ei isi facusera baza britanicii, iar pe stanga francezii. Era o placere sa stai dimineata pe sezlong si sa asculti cum un “el” ii citea “ei” ziarul, cu accentul acela englezesc atat de teatral! In cealalta tabara nu m-am dus, mi s-au parut mai simpatici britanicii, de observat in primele zile apoi ca parteneri de conversatie in urmatoarele. Plus ca ma bucuram sincer sa aud si alta limba decat rusa, cum s-a intamplat anul trecut. Am auzit si ceva mai multa romana ca in 2009: atunci am depistat vreo doua familii de romani, acum au fost vreo 10 (si nu pot zice ca m-am bucurat din cauza asta, de cate ori sa vrei sa auzi la masa “nu vrei sa faci caca? ”).
Water parkul de care am scris si anul trecut e la fel, neschimbat, aceleasi tobogane, acelasi program de cateva ore pe zi.
Restaurante
In restaurantul principal se pot servi cele trei mese in sistem bufet. Dimineata si la pranz mancarea era expusa doar inauntru, pe cand la cina o parte din felurile de mancare si salate le gaseai si afara, in locul unde se facea gratarul (peste, pui, vita, uneori si oaie). De mancat puteai sta si inauntru, la aer conditionat, dar si afara, sub umbrelele mari. Ce mi-a placut foarte mult la terasa este compartimentarea ei, impartirea in separeuri oarecum, astfel ca desi hotelul a fost plin pana la refuz niciodata nu am avut senzatia de aglomeratie si de apasare. Mancarea a fost intotdeauna suficienta, fie ca ajungeai la inceput sau la sfarsit. Bauturile, la fel, de calitate si servite fara nici un fel de comentariu sau incercare de a le inlocui cu altele mai ieftine (cum inteleg ca se practica prin alte parti). Eu m-am bucurat de fresh-uri, limonada si cocktailuri, sotul a consumat bauturi premium (deja chelnerii ii stiau preferintele) iar pentru copil ne-au propu cateva cocktailuri fara alcool, unele pe baza de lapte, care i-au placut tare mult. Ce nu mi-a placut, totusi, ca trebuie sa fie si nemultumiti, orice ai face: mie nu imi plac prea multe legume. Decat sa mananc dovlecei, conopida, varza de bruxelles, amestecuri de legume sau mancaruri de vinete mai bine mor de foame. Sau mananc cartofi din punga. Eh, asa am facut eu acum. Am mancat la paste, orez si cartofi prajiti cat n-am mancat in toata viata mea, si asta pentru ca majoritatea garniturilor se bazau pe aceste legume. Iar daca nu m-am saturat cu mancarea m-am “scos” cu fructele, foarte multe si foarte bune.
Alternativele pentru cina erau cele doua restaurante a la carte, unde poti sa mergi gratis o data pe saptamana, unul cu specific asiatic si unul frantuzesc. Le-am incercat anul trecut, sunt bune, dar anul asta nu am simtit nevoia sa mergem acolo.
Alternativele pentru pranz: Neptuno Bar si Verde Pub. La Neptuno Bar (cel amplasat pe pajiste, intre mare si piscine), se putea servi kebab, hamburger, cartofi prajiti, sandwichuri, salate si pizza. La Verde Pub, cel de deasupra piscinelor, de unde vedeai superb marea, se faceau pe loc paste, gratare si pizza, iar in completare aveai bufetul de salate. Am mancat aici cele mai grozave paste, cu cele mai bune sosuri! Baiatul de acolo chiar se pricepe: tu ii aratai cu degetul “pune de aia, si de ailalta” si el stia cat si cum! Si deserturile de aici au fost bune.
Mancarea, vedeti, diferea in functie de restaurant. Oamenii, insa, aceiasi peste tot, rotiti de la unul la altul si munciti, nu gluma. Cu toate acestea, au fost cei mai prietenosi, amabili si serviabili chelneri si ospatari pe care i-am vazut eu pe undeva. Efectiv aveai impresia ca sunt acolo pentru tine! Tu, ala care erai obosit dupa baia de la piscina si plaja, erai servit de unii care pareau scosi din cutie… Grozava treaba!
Room service-ul, ca uitesem de el, e o alta varianta de a servi masa. Pentru cei cu all inclusive era gratuit, la orice ora. Sandwich-uri, snitele, pizza, ceva paste si ceva supa, desert sau fructe, sucuri naturale, tot ce vrei. Am apelat la varianta asta de cateva ori si am fost mai mult decat incantati de prezentare si de promptitudine...
Distractii
In fiecare zi se organizau ore de aerobic, water gym, polo in apa, volei pe plaja, tir, dans din buric (mai la final se sejur) si o gramada de alte chestii. Cu toate astea, daca nu vroiai sa participi, aveai unde sa stai fara a fi deranjat. Niciodata nu a trebuit sa iesim din piscina ca au altii activitati sau sa ascultam muzica la maxim ca cineva are ore de dans. De fapt, asta e o alta chestie faina la Gloria Verde: atmosfera placuta, calma, naturala oarecum. Nu iti baga nimeni pe gat distractii, ca deh, esti in vacanta.
Locul de joaca pentru cei mici s-a dublat, fata de anul trecut. Si numarul animatoarelor a crescut, la vreo 7 sau 8. Exista un spatiu acoperit (cu aer conditionat) cu multe jocuri si jucarii pentru bebei, un spatiu cu aparate de gimnastica, masini, triciclete si alte nebunii cu roti plus o terasa umbroasa cu multe masute si scaune unde in fiecare zi se organizau tot felul de activitati: pictura pe tricouri, pe rame foto sau pe magneti. La cele unde nu erau necesare multe explicatii am stat si noi, pe celelalte le-am evitat, ca sa nu trebuiasca sa cer lamuriri speciale in engleza de la animatoarele rusoaice.
Seara pentru copii se organizau spectacole dragute, apoi o discoteca cu multe melodii in engleza care ne erau cunoscute si noua de la gradi. Copiii se mutau apoi din amfiteatrul in locul de joaca, pentru cinema. Din pacate, sonor doar in rusa. Am spus pas.
Pentru adulti in fiecare seara erau petreceri tematice, ori la Neptuno bar ori pe pontonul foarte incapator. Rasareau in iarba canapele albe, lumanari… ce mai, o placere!
Si uite-asa, cu amintirile astea am venit noi de la Gloria Verde. Fara sa ne para rau ca nu am ales altceva, ba mai degraba multumiti ca in vremurile astea, cand vrei sa stii ca ai dat banii cu cap, nu avem nimic de reprosat.
Si sa va mai spun ceva: mi-a placut grozav de mult faptul ca am intalnit cateva familii care au fost aici si anul trecut. Daca va spun ca majoritatea personalului ne-a recunoscut si au fost (au parut ca sunt, macar) foarte prietenosi si bucurosi sa ne revada, va dati seama ca am avut toate motivele sa ne simtim bine.
Trimis de lizuk in 05.08.10 15:51:50
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (lizuk); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.84287233 N, 31.08923525 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ma bucur ca ati avut un concediu reusit si ca ai fost inspirata sa nu alegi o oferta mai buna! Aproape intotdeauna din pret se poate deduce calitatea serviciilor! Felicitari pentru concediul reusit si pentru review!
@webm: a trecut timpul in care mai puteam edita. Ma ajutati cu bolduri pt fiecare "capitol"? Multumesc
Felicitari pt descriere.
Hotelurile Gloria sunt printre hotelurile cu serviciile cele mai bune din Turcia si Ultra All Inlusiv-ul foarte "bogat".
Am fost si eu in 2008 la Gloria Verde.
Super concediu, super review cum ne-ai obisnuit dar nu-i prea mult 14 zile intr-un loc? Chiar nimic in rest, o optionala, ceva? Eu ca eu dar iti dai seama cum ar fi facut Andrei dupa atatea zile in acelasi loc!
Dar eu sa fi stat atatea zile cred ca ma transformam, oricum felicitari pentru review si pentru vacanta frumoasa si multeeee puncteee.
@mariana & @ionescunic: -))) ma faceti sa rad! si eu asa am crezut prima data, ca o sa urc pe pereti in 14 zile de stat, mancat si facut plaja, dar n-a fost asa. Era prima data cand mergeam la all inclusive, chestie care inainte imi parea, scuzati-ma, cam pentru idioti. Chestia e ca anul trecut, dupa toata oboseala acumulata cu copilul, mi-a prins atat de bine sa lenevesc, sa dorm la pranz, sa nu trebuiasca sa fac nimic nimic, nici cumparaturi, nici mancare, nici sa imi bat capul cu masina, benzina, plecari etc incat dupa doua saptamani cam imi parea rau ca plec. Atunci am facut vreo 3 iesiri, dar numai pana in Belek, si n-am simtit nevoia de mai mult.
Anul acesta, la fel, ne-am invartit doar prin resort. Dimineata masa, apoi baie si plaja, joaca, relaxat pe balansoar la Neptuno Bar, dupa care iar masa, somn. Dupa pranz ori iar baie, ori fotbal prin gradina, ori pur si simplu plimbari (ca aveam pe unde...). O singura data am avut timp sa merg pana in Belek si intr-o dupa-masa pana la Gloria Golf (m-am convins ca, la anul, daca e, sa merg tot la Verde si nu aici). Dupa care cina, spectacolul de copii si uneori si cel de la Neptuno. Cu un copil destul de mofturos totul ia un pic mai mult timp decat pare, dar nu ma plang. Si iarasi, nu m-am plictisit. Culmea, eu, care in cateva zile la Londra n-am stiut cum sa trag de timp sa vad mai multe, iar Dubaiul l-am puricat desi altii inafara de plaja nu vad nimic.
Ok, asta e explicatia pe larg. Pe scurt, daca iei doar 7 zile cu un copil mic, nu mai intelegi nimic: una o pierzi la dus, una la intors si mai raman 5. Prea putin...
Eu una te inteleg perfect. Si eu sunt satula de facut mancare, adunat toata ziua dupa copil, catel si, si munca cateodata.
Dar, bine ca te-ai relaxat si ti-ai incarcat bateriile.
Da, si, stiti, mai e o chestie: din cele 14 zile noi cateva am fost "ocupati" cu o enterocolita si cu o tura de pojarel. Daca nu aveam doua saptamani la dispozitie, cand am fi acumulat si amintiri placute?
@Alina, inainte sa ai copil cat de interesante ti se pareau vacantele de genul asta?
@georgiana: m-am bazat pe faptul ca resortul arata la fel ca in pozele din reviewul de anul trecut si de asta nu prea m-am grabit... Atunci am pus poze de peste tot, piscine, bar, loc de joaca etc. dar o sa revin si o sa adaug cateva imagini, pentru ca acum am stat in celalalt corp de cladire si am avut alt tip de camera. In curand :-)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2010 Am fost multumiti de alegerea facuta — scris în 11.09.10 de anca talasman din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2009 Vacanta relaxanta, nu ne-a lipsit nimic — scris în 05.07.09 de lizuk din MARAMURES-CLUJ-BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2008 Liniste... impreuna cu familia — scris în 23.09.08 de RESET din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2008 Unul dintre hotelurile mai vechi din Belek, dar cu servicii foarte bune — scris în 28.01.10 de presario din ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2007 O vacanta placuta — scris în 07.06.08 de tavya2001 din BUCURESTI - RECOMANDĂ