Hotel Flaminius din Roma - a fi sau a nu fi oaspete aici?

TIPĂREȘTE

Hotelul Flaminius este un hotel de trei stele care ne-a găzduit trei nopți, pe perioada cât am fost oaspeți ai cetății eterne. Este situat la periferia de nord a Romei, zona Prima Porta, în proxima vecinătate a șoselei de centură. S-ar putea crede de aceea că accesul este facil și că vei găsi de îndată locația. La fața locului însă, vei constata că așteptările ți-au fost deșarte: pentru șoferul autocarului nostru de exemplu, om umblat nu o dată prin toată Europa, a fost cu neputință de înțeles de ce GPS-ul îi arăta că a ajuns la destinație, în timp ce noi navigam pe o autostradă suspendată. Am parcurs de aceea mai mulți kilometri într-un sens, apoi ne-am întors, am abordat prima ieșire și bizuindu-ne pe indicațiile aceluiași GPS cu harta up-datată la zi, ne-am învârtit pe lângă hotelul căutat mai bine de un sfert de oră. Și era firesc să nu-l identificăm din prima încercare, pe de-o parte pentru că de la înălțimea șoselei fațada îi era ascunsă vederii de un șir de arbori și arbuști, iar pe de altă parte, pentru că în sfârșit, coborând la nivelul locației cu pricina, am zărit doar o clădire de dimensiuni modeste, cu trei etaje, amplasată la întretăierea a două străzi, fără firmă (pe frontispiciu scria doar ”Hotel”) și fără spațiu de parcare.

În sfârșit, după ce ne-am lămurit că aici era punctul terminus al călătoriei noastre din acea zi, am debarcat cu bagajele în holul recepției, unde ne-a întâmpinat recepționerul, sau poate chiar proprietarul, în orice caz, un domn în vârstă, sobru, ceremonios, dar în orice caz, binevoitor. Check-in-ul s-a făcut rapid, am primit cheile camerei și am purces cu toții la transportul bagajului. Pentru cei care au primit camera la parter, a fost simplu, dar pentru cei ce urmau să ocupe o cameră la etaj (cum era și cazul meu), a urmat coșmarul urcării bagajelor pe scări, întrucât deși exista lift, la acel moment el nu funcționa. În zilele următoare am constatat că liftul era funcțional, dar am preferat ca până la etajul I (II dacă socotesc și mezaninul), unde fusesesm găzduită, să urc și să cobor pe scări. Asta, pentru că fiind un singur lift și acela de capacitate mică (4 persoane), la orele fixate pentru micul dejun sau pentru plecarea întregului grup, merita să-ți faci încălzirea pe scări, decât să aștepți îndelung la coadă în fața liftului.

Aspectul interior al hotelului este unul comun unităților de cazare similare din Italia: foarte curat, elegant cu moderație, iluminat cu oarecare zgârcenie. Nu știu cum arată toate cele 52 camere de care dispune hotelul, dar camera în care am fost cazată eu și colega mea, era una foarte, foarte mare, că doar era o cvadruplă! Firește, celelalte două paturi ne-au servit ca spațiu de depozitare pe timp de noapte, pentru că dimineața aveam grijă să le debarasăm. Restul dotărilor se încadra la categoria standard, incluzând televizorul, minifrigiderul cu un modest bar și instalația de aer condiționat.

Lenjeria comună, dar imaculată și parfumată, nu a reușit să atenueze aerul auster al camerei în care culoarea predominantă a tuturor elementelor de decor (draperii, huse și mochetă) era vișiniul închis. Deși toate corpurile de iluminat erau funcționale, becurile cu putere mică nu puteau face atmosfera mai luminoasă, caldă și confortabilă.

Baia în schimb, foarte frumoasă, foarte curată, dotată cu tot ceea ce-i trebuie (cosmetice și aparate electrice) era luminată din plin, astfel încât n-am avut a ne plânge că nu puteam să ne desăvârșim machiajul sau pieptănătura :). Iar seturile de prosoape ni s-au schimbat zilnic.

Hotelul pune la dispoziția clienților un restaurant mic pentru servirea micului dejun, inclus în prețul cazării. Din experiența noastră, am constatat că restaurantul face cu greu față grupurilor mari de turiști, așa cum eram și noi. Asta pentru că spațiul este destul de mic și înghesuit, iar personalul de servire, cel puțin la momentul vizitei noastre, era limitat la doar o persoană, din întâmplare o conațională de-a noastră. Ea trebuia să pregătească platourile pentru bufetul tradițional și să le umple pe măsura consumului, să răspundă cererilor diverse ale mesenilor, să spele vesela, să debaraseze mesele, să servească apa caldă pentru doritorii de ceai, căci pentru cafea existau automate la locul de autoservire. Vorbind despre acesta, nu pot să nu-mi aduc aminte că spațiul era atât de îngust, încât ordinea era impusă de la sine, forțați fiind să așteptăm în șir îndian până ne venea rândul să ne servim.

În prima dimineață, am avut surpriza ca sosind la masă să descoperim platourile aproape goale, pentru că servirea se făcea pe serii, iar turiștii străini de grupul nostru, de care se pare că hotelul nu ducea lipsă (erau acolo mulți asiatici, dar și vorbitori de limbă germană și engleză, că ce nație erau, n-aș putea spune), ”răseseră” aproape tot. Cu multă pierdere de timp s-au refăcut (în parte) meniurile și nu au fost puține cazuri când colegii noștri s-au mulțumit doar cu un corn și o cafea. Luând act de nemulțumirile unanime, a doua zi situația a fost remediată în parte prin bunăvoința patronului care a dispus mărirea cantității de bucate și diversificarea meniului, dar și prin propriul nostru efort, acceptând să mâncăm pe rând, în două serii. La plecare, ni s-au cerut cuvenitele scuze, explicându-ni-se că au făcut greșeala croitorului care a croit haine după același calapod pentru toată lumea, copii, adulți și bătrâni. Și cum pentru italieni micul dejun înseamnă un capucino și un croissant, este lesne de înțeles care a fost unitatea de măsură pentru pregătirea micului dejun. Nu știu dacă acesta era adevărul, dar știu că în majoritatea hotelurilor italienești, micul dejun se dă cu…măsură. Pentru că mai există și excepții, dar și pentru că mi s-a întâmplat să constat la alte hoteluri că turiștii au parte de tratamente diferite la micul dejun, mă gândesc dacă nu cumva această manieră de lucru e o măsură de prevedere pentru ca unii (în speță, noi, românii) să nu plece de la masă cu buzunarele doldora de sandwich-uri. Sau poate e o discriminare a turiștilor în raport de prețul plătit de fiecare, sau, de ce nu, de prețuirea de care se bucură fiecare nație în peninsulă.

Am găsit în schimb multă bunăvoință din partea gazdei în ceea ce privește informația utilă oricărui turist. Ni s-au distribuit diverse hărți ale Romei (rutieră, a rețelei de metrou, a obiectivelor turistice), a căror utililate am putut s-o verificăm cu succes în cursul vizitei noastre. Ni s-au distribuit fluturași tipăriți (în italiană, engleză, franceză și germană), conținând explicații foarte detaliate cu privire la posibilitățile practice de a ajunge la hotel și a de a pleca de la hotel spre diverse destinații (aeroport, gară, centrul Romei sau Vatican), precum și despre rețeaua urbană de trenuri și metrou, orele de funcționare a mijloacelor de transport public, costul, modul de procurare și de folosire a biletelor, oportunitățile folosirii unui card Roma Pass. Am căpătat fiecare câte un business-card cu numele, telefonul și adresa hotelului, util mai ales celor ce se rătăcesc, dar și celor care pur și simplu doresc să folosească rețeaua de taximetre a orașului. Și într-un final, ni s-au distribuit contra cost firește, câte două bilete de câte 1 euro bucata, cunoscute sub denumirea de ”metrebus” sau BIT. Ele pot fi folosite atât în autobuze, cât și în rețeaua liniiilor de trenuri și metrouri urbane, timp de 75 minute de la prima folosire, pentru oricâte schimbări de linie dorești, cu condiția să nu părăsești incinta stațiilor. Biletele se pot procura de regulă de la orice chioșc de ziare sau de tutun.

Hotelul Flaminius se află la o distanță de cca. 300 m de stația de tren urban La Celsa. De aici, folosind linia Roma-Montebello, se poate ajunge în stația centrală Termini în mai puțin de 20 de minute. O importantă distanță parcursă așadar în timp rezonabil și un argument convingător pentru a-ți lăsa mașina în parcare (la hotel Flaminius o mică parcare de 4-5 mașini este în spatele clădirii, nu cunosc unde sunt orientate autoturismele care depășesc această capacitate).

Făcând un bilanț al șederii noastre la hotelul Flaminius și evaluând rezultatul, descopăr cu surprindere că nu prea știu dacă această locație merită a fi recomandată și altor turiști, ca posibil loc de cazare, sau dimpotrivă, ar trebui s-o tai de pe lista propunerilor mele. Asta pentru că, fără tăgadă, hotelul are și puncte tari (hotel liniștit, confort în camere, ordine și curățenie, promptitudine în satisfacerea doleanțelor, solicitudine în informarea și ghidarea turiștilor), dar și puncte slabe (lift cu funcționare intermitentă, restaurant prea mic și ofertă de meniu săracă, acces la internet contracost și doar în holul recepției, lipsa unei parcări adecvate pentru o ofertă de cazare de 52 de camere, locație oarecum depărtată de centrul Romei, compensată e adevărat de accesul facil la linia de tren și metrou). Un punct forte al hotelului (din punctul meu de vedere , pentru alții, poate un punct slab) este faptul că în niciun spațiu din incintă nu este admis fumatul și nici accesul cu animale de companie. Punând toate acestea în balanță, echilibrul pare a fi perfect. Prin urmare, nu pot spune nici ”mergeți acolo cu încredere, căci nu veți regreta”, dar nici ”Doamne ferește să ajungeți vreodată la Hotel Flaminius”…. Nu vă rămâne decât să cântăriți fiecare și să discerneți dacă această unitate de cazare merită atenția dumneavoastră. Am omis intenționat un criteriu important al oricărei eventuale alegeri, pentru că nu dețin informații certe și oficiale: prețul! La recepție nu exista nicio afișare a tarifului și nici pe Internet nu veți găsi. Din surse neoficiale am aflat însă că Hotel Flaminius practică tarife foarte avantajoase în raport de serviciile oferite (cca 30 euro/cameră/noapte) care pot fi și negociate în raport de condițiile concrete (număr de personae, zile de ședere, sezon sau extrasezon), dar numai după formularea unei cereri de rezervare prealabilă.

În rest, drum bun și ședere plăcută la Roma, în orice hotel veți pofti!

---

VIZUALIZĂRI: 2628 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI